marți, 26 iulie 2022

Parisul nu te lasă să uiți - Ellen Feldman



Categoria: Literatura Universala

Autor: Ellen Feldman

Editura: RAO

Nr. pagini: 248

An aparitie: 2022

 

Când ne gândim la cărți despre al Doilea Război Mondial, ne vin imediat în minte poveștile care au loc pe câmpurile de luptă sau în lagărele de concentrare naziste. Însă, în cazul romanului „Parisul nu te lasă să uiți”, autoarea creează o narațiune mai concentrată pe traumele generate de război

Charlotte este evreică și locuiește cu fiica ei, Vivi, la Paris, unde lucrează într-o librărie pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca  mii de parizieni sub ocupația germană, ea se luptă să-și crească fiica, care s-a născut la începutul conflictului. Totuși, ceea ce nu se aștepta este ca, chiar și în acele vremuri tulburi, să descopere o nouă iubire. Odată cu victoria Aliaților și retragerea nemților din Paris, ea pleacă la New York, ca evreică exilată, și începe o nouă viață. Totuși, tot ceea ce a trăit la Paris nu-i va părăsi niciodată mintea.

Alternând între New York-ul anilor 1950 și Parisul ocupat de naziști, Ellen Feldman construiește o poveste frumoasă și intensă între impactul războiului asupra vieții mamei și fiicei.  Această comutare cronologică oferă cititorului capacitatea de a observa și de a se pune în pielea personajelor, simțind toate schimbările, urmele și consecințele pe care le-a lăsat războiul. Să văd „nuanțele” lui Charlotte de-a lungul narațiunii a fost uimitor pentru mine.
Aflând puțin din ceea ce a trăit ea, mi-a arătat că nu știm întotdeauna tot ce a experimentat o persoană. Aceasta îți poate spune câte ceva din viața ei, dar anumite lucruri nu le vom ști niciodată.

„Parisul nu te lasă să uiți”, este o poveste despre alegeri, dragoste, traumă, rezistență, sacrificii, maternitate și supraviețuire! Este povestea oamenilor obișnuiți, nu a eroilor de război, care au încercat să ducă o viață normală după ce au trecut prin traume ireparabile.

2 comentarii: