Șase cocori stacojii - Elizabeth Lim

Categoria: Carti pentru adolescenti, Young Adult

Autor: Elizabeth Lim

Editura: CORINT

Nr. pagini: 512

An aparitie: 2022

Colectie: CorinTeens

 

”Șase cocori stacojii” este primul volum din noua duologia a scriitoarei Elizabeth Lim, o repovestire a basmului clasic al fraților Grimm, „Cele șase lebede”. Intriga plină de aventuri și magie are ca personaje secundare cocorii, păsări sacre care simbolizează pacea și viața lungă în cultura japoneză.

Shiori este singura prințesă a regatului Kiata și are un secret: magia îi curge prin vene– poate aduce origami la viață și se împrietenește cu dragonii. Îndrăzneață, ea crede că este capabilă să-și schimbe propria viață prin magie, dar este oprită de blestemul maleficei mame vitrege. Datorită blestemului, fată și frații ei, nu numai că nu va fi recunoscută de nimeni, ci fiecare cuvânt rostit va ucide pe unul dintre frații ei care au fost transformați în cocori. Singură și incapabilă să vorbească, ea trebuie să descopere cum să rupă blestemul și să-și recapete locul, descoperind în același timp comploturi și că logodnicul ei este mult mai gentil decât credea.

Intriga este foarte bine gândită. Mi-a plăcut să descopăr aceste credințe, mitologie cu magie, vrăjitorie! Fiecare pagină mi-a stârnit interesul și, pe măsură ce povestea a progresat, am fost complet absorbită. Universul m-a fascinat enorm. Magia, dragonii, Kiki…

Vorbind despre personaje, Shiori este un personaj complex, mai întâi este o reflectare a modului în care a fost crescută și protejată, dar călătoria ei este cea care o modelează și o face o persoană puternică. Sinceră să fiu, la început mi-a fost greu să empatizez cu ea, am găsit-o egocentrică și naivă. Din fericire, pe măsură ce romanul progresează, Shiori devine mai complexă și mai puternică. Dezvoltarea caracterului ei a fost naturală și realistă.

Pe de altă parte sunt frații, care sunt importanți pentru poveste, dar nu au primit timpul și dezvoltarea pe care le meritau. Fiind una dintre temele principale, recunosc că nu imi mai amintesc numele lor după ce am terminat romanul.

Personajele secundare, au fost mult mai interesante decât Shiori, m-au cucerit. Raikama, mama ei vitregă, este un mister binevenit. Totul despre ea este un secret, mai ales motivația blestemului ei. Este doar o mamă vitregă rea, sau este altceva ce își dorește?

Takkan, fostul logodnic misterios al lui Shiori, când apare, este surprinzător. Mi-a plăcut fiecare scenă cu el.

Dar cea care fură cu adevărat spectacolul este Kiki, pasărea ei de hârtie. O creatură ironică care îi servește oarecum drept conștiință și prietenă lui Shiori. Personalitatea ei face cititorul să râdă.

Romantismul este o temă secundară, căreia aproape că nu i-am observat dezvoltarea. Este mai degrabă tandru și inocent, deoarece ambii au acel aer de timiditate și dulceață. Totuși, miros un triunghi amoros în viitor.

Toată chestia cu blestemul este destul de interesantă, dar cred că finalul a fost puțin... prea grăbit? Și modul în care a fost rezolvat, de asemenea, a fost prea grăbit. Ar fi putut fi adăugate cu ușurință încă douăzeci de pagini.

Per ansamblu a fost o poveste care mi-a placut. Aștept cu nerăbdare volumul următor, mai ales că finalul îl aduce în atenția noastră pe demonul Bandur.

Scrisoarea pierduta de la Auschwitz - Anna Ellory

Colectie: Corint Fiction

Autor: Anna Ellory

An aparitie: 2021

Editura: CORINT

Nr. pagini: 480

 

De ceva vreme, editurile ne inundă cu romane noi pe tema celui de al doilea război mondial, și asta e bine, pentru că este un subiect important, dureros și, din păcate, încă de actualitate. În epoca renașterii tendințelor naționaliste, merită să cunoaștem acest tip de lectură pentru a nu face greșelile generațiilor precedente și a nu fi induși în eroare de lozinci pseudo-patriotice. Cu cât sunt mai multe lecturi pe tema holocaustului, cu atât este mai probabil ca acestea să ajungă la un public larg și să schimbe ceva în viziunea asupra lumii a oamenilor sau să îiunească într-o viziune tolerantă asupra lumii. De ani de zile, eu însumi mă întorc constant la subiectul lagărelor, exterminarea evreilor, al doilea război mondial și, deși trebuie să iau pauze în lectură epuizantă din punct de vedere mental, cred că merită să cunosc trecutul, să îl aprofundez și să trag concluzii înțelepte din poveștile dramatice.

După ce și-a părăsit soțul, Miriam Winter are grijă de tatăl ei bolnav; mama ei a murit cu câțiva ani în urmă. Femeia, cufundată în propriile probleme, ignoră inițial numele repetat de tatălui ei: Frieda. Abia când descoperă un număr tatuat pe încheietura lui, știe că există ceva ce părinții ei nu i-au spus niciodată: unul (sau ambii) au fost într-un lagăr de concentrare. Confirmarea trecutului trist este uniforma cu dungi de lagăr pe care Miriam o găsește în garderoba mamei sale; acum e aproape sigură că mama ei decedata fost închisă între zidurilor lagărului. Și totuși, când își trece mâna peste materialul aspru, simte ușoare proeminențe, care se dovedesc scrisori scrise în germană și franceză. Autorul scrisorilor este misterioasa Frieda, iar destinatarul este tatăl lui Miriam. Când Miriam începe să citească scrisorile, deschide inconștient o poartă de mult închisă către trecutul părinților săi, care ascunde o poveste care, pe de o parte, dovedește existența unei iubiri reale, profunde, una care poate supraviețui literalmente la tot ceea ce îi poate sta în cale; pe de altă parte, o poveste terifiantă, monstruoasă, despre cruzime și durere, care este greu de imaginat, cu atât mai puțin să o experimentezi pe propria ta piele.

Scrisorile cusute în vechea uniformă nu numai că îi vor permite lui Miriam să înțeleagă că nu știa prea multe despre tatăl și mama ei, dar mai ales îi vor schimba ireversibil propria viață...

”Scrisoarea pierdută de la Auschwitz” este o combinație subtilă a firelor trecutului și prezentului.Cu toate acestea, protagoniștii nu ne dezvăluie totul imediat. Poveștile lor le descoperim treptat. De-a lungul celor câteva sute de pagini, fiecare dintre ei devine altcineva. Miriam nu este doar o fiică obișnuită care nu poate crede prin ce a trecut tatăl ei. La început, caracterul ei poate fi iritant, iar comportamentul ei este greu de înțeles. Cu toate acestea, cu cât ne adâncim în această poveste, descoperind următoarele fragmente ale puzzle-ului pas cu pas, începem nu numai să remarcăm tragedia acestui personaj, ci și să simpatizăm cu ea și să sperăm că se va putea elibera de lanțurile care o leagă. Henrich, dintr-un soț și un tată minunat, se dovedește a fi cineva pe care singurul său copil nu l-a cunoscut, iar Frieda se dovedește a fi nu doar o cunoștință obișnuită din trecut. În acest roman, nicio poveste nu este întâmplătoare. Fiecare intriga și fiecare personaj este aici pentru ceva și se maturizează odată cu cititorul.

Romanul Annei Ellory aduce în prim plan subiecte dificile și o face cu mare sensibilitate. Povestea lui Miriam se împletește perfect cu experiențele emoționante ale tatălui ei din timpul războiului și cu experiențele misterioase ale Fridei în lagăr, creând o imagine subtilă a sclaviei în vremuri și locuri diferite, deoarece această carte este despre sclavie înțeleasă pe scară largă. Vedem femei pline de viață care, înăbușite, își schimbă complet personalitatea, bărbați care fac rău, și ne dăm seama dintr-o dată că toate aceste fapte nu s-au întâmplat doar în trecut, se întâmplă și în prezent. Torționarul nu este doar un ofițer SS, iar privarea de demnitate față de o altă ființă umană poate avea loc în fața ochilor noștri, fără să realizăm acest fapt, pentru că suntem atât de adânciți în activitățile de zi cu zi, încât nu observăm durerea altei persoane până când nu devine o adevărată dramă.

Cartea este cu siguranță dominată de femei. Pe lângă Miriam și Frieda, mai întâlnim și pe cele care au devenit cobai. Scrisorile descoperite arată amploarea brutalității care se putea întâlni în lagăre. Deși viața de zi cu zi a femeilor prizoniere este grea, mi-a plăcut mult mai mult povestea despre Miriam. Poate pentru că știam sfârșitul vieții în lagăr... Poate pentru că Miriam a avut o șansă.... Poate pentru că arată că nimic nu este doar negru sau doar alb, pentru că viața este mult mai complicată. Știu totuși un lucru sigur: Romanul ”Scrisoarea pierdută de la Auschwitz” merită citit!

Un strop de intuneric - Scarlett St. Clair

Autor: Scarlett St. Clair

Editura: Corint

Categoria: Fantasy

Data aparitie: 2021

Pagini: 384

 

O abordare contemporană a mitului despre Persefora - în această variantă protagonista părăsește „închisoarea”familiei (pentru că așa își numește casa) și încearcă să trăiască printre muritori. Ea închiriază un apartament, începe facultatea și folosește magia mamei sale pentru a rămâne nerecunoscută.

O întâlnim cu câteva luni înainte de absolvire, chiar înainte să înceapă un stagiu la ziarul local, când cea mai bună prietenă a ei aranjează ca ele să intre în cel mai aglomerat club din oraș, deținut de Hades, Zeul lumii de Jos.

Întâlnind noi prieteni și un domn misterios care a învățat-o să joace poker, ea decide să scrie un articol despre Zeul Morții, nemulțumită de faptul că acesta încheie înțelegeri cu oamenii pentru sufletul lor.

Un lucru este sigur - nu va ieși nimic bun din asta.

Mai ales că însuși Hades se dovedește a fi profesorul care a învățat-o să joace cărți.

Și că întâmplător a făcut și ea un pact cu el

              Aspecte pozitive:

• Povestea de bază și ideea sunt grozave. Autoarea a vrut să prezinte povestea lui Hades și Perseforei într-un mod diferit, dar interesant.  

             Aspecte negative:

•  Construcția lumii este incredibil de slabă și habar nu am despre modul de organizare al acestei lumi. Zeii au venit pe pământ, acum trăiesc în Noua Grecie și Noua Atena și totul cu Nou înainte. De ce? Nu știu!
• Zeii dețin magazine, cluburi, restaurante și sunt adorați de oameni.  Zeus are o agenție de publicitate, Hades o serie de cluburi de noapte, Afrodita altele... Pe scurt, zeii apar ca niște oameni de afaceri moderni și chestia asta este absolut absurdă: De ce Zeul zeilor, cea mai puternică creatură din univers ar trebui să-și petreacă timpul îmbogățindu-se cu bani umani și creând reclame?
• Persefora, cel mai prost personaj din toată cartea. Este o zeiță, dar are doar 24 de ani. Deci s-a născut după ce mama ei Demetra era deja pe pământ? Din păcate, nu am aflat …Persefora este cu adevărat enervantă. Se comportă ca un copil, tot aleargă la Hades, deși spune mereu că nu-l place și nu vrea să fie cu el, dar spune da și amin la toate. Rareori am avut într-o carte un personaj atât de prost dezvoltat. Fata timidă, Persefone, după ce a vorbit cu Hades, visează doar să se dezbrace. Fiecare întâlnire ulterioară se încheie cu săruturi sau conversații fără sens.
• Și apoi mama ei. Mama ei o are pe Persefora sub supraveghere, așa că aceasta nu face nimic prostesc. De fapt, nu are voie să se apropie de alți zei. Cu toate acestea, Demetra nu realizează că se întâmplă ceva între Hades și Persefora, deși aceștia se întâlnesc și în public. Apoi există un eveniment, Hades este acolo, Demetra este acolo și Persefora este acolo. Persefora și Hades sunt văzuți împreună, părăsind evenimentul împreună și mama ei nu află. Nimeni nu poate fi atât de prost, sincer, nu are sens.
•  Hades este un ”băiat rău” și, prin urmare, este stereotipizat. E chiar păcat. De exemplu, vrea să fie mai bun pentru Persefora, îi lasă pe alții să creadă că el este tipul rău și își respectă doar iubita. Pe scurt, acest aspect de băiat rău îl găsim peste tot... Cred că sursa de inspirație a autoarei a fost  Rhysand, personajul autoarei Sarah J. Maas.
•  Sunt multe (!) scene fierbinți și una este mai spectaculoasă decât cealaltă. Aproape jumătate din carte este doar o cronică a practicilor reproductive ale celor două personaje principale și oricât de amuzant este că cei doi își petrec toată ziua distrându-se ca iepurașii, acest fapt este un pic în detrimentul naraţiunii. 
•  Rețeta folosita de autoare sunt  referințe mitologice combinate cu o atmosferă modernă și scene fierbinți. Daca eliminăm toate referintele mitologice și schimbăm numele personajelor,aceasta carte ar putea trece cu brio drept erotică. Și nici măcar cea mai originală…
• Limbaj vulgar: ei nu fac dragoste, nu se culcă împreună, ei se f— (mie mi-a zgariat urechile)
• Personajele secundare sunt inutile. Spre exemplu, Lexa, colega de apartament a Perseforei, doar o scoate pe aceasta in cluburi. Adonis, un muritor cunoscut în club, probabil trebuia sa dinamizeze povestea, dar este total previzibil, inutil pentru poveste.

Orfană, monstru, spioană - Matt Killeen

 

Editura: CORINT

Autor: Matt Killeen

An aparitie: 2021

Colectie: CorinTeens

Nr. pagini: 384

 

 Subiectul celui de-al Doilea Război Mondial este probabil unul dintre cele mai populare din literatura de astăzi, motiv pentru care este din ce în ce mai greu să surprinzi cititorul cu ceva original. Așa că Matt Killeen a decis să facă un spion dintr-o fată de 15 ani. Ideea este oarecum originală, dar... după părerea mea, a luat ceva credibilitate romanului.

Acțiunea romanului are loc în vara anului 1939. Locul acțiunii - al treilea Reich. Pentru evreii care trăiesc în Germania nazistă, „timpul bun” a trecut de mult și iremediabil. Reduși la rolul de cetățeni de clasa a doua, ei fie se pregătesc să plece în ultimul moment, fie cedează în fața sindromului de negare încercând să trăiască ca înainte, fie reacționează pasiv la tot ceea ce îi înconjoară, trăind într-o apatie crescândă, așteptând inevitabilul și sfârșitul subconștient simțit.

Personajul principal este Sara, o tânără evreică care arată ca un reprezentant al rasei ariene.  Când mama ei este ucisă, Sarah se trezește singură pe lume, începând astfel titlul, până când îl întâlnește pe căpitanul Floyd, care o convinge că poate face mai mult pentru țara ei rămânând decât fugind. Așa că ea continuă să se numească „monstru” pentru că este forțată să facă lucruri pe care le consideră oribile. Totuși nimic din ce are de făcut nu mi se pare atât de groaznic încât să aibă această percepție despre ea însăși, pentru că monștrii sunt naziștii care o înconjoară. În fine, când ajungem la partea „spioană” asta înseamnă vreo 50 de pagini de la final și poate că asta m-a dezamăgit cel mai mult la carte, pentru că mă așteptam la un roman de spionaj în al Doilea Război Mondial și asta nu se vede, pana la ultimele capitole.

Am găsit-o pe Sarah enervantă, prea matură pentru vârsta ei, prea „perfectă”. Ea știe totul, a citit toate cărțile, vorbește mai multe limbi străine, este la fel de aptă ca o olimpică și chiar dezamorsează bombele. Haide, un tip adult nu ar face toate acestea. Am impresia că scriitorul a mers puțin prea departe. Mi-a plăcut mult mai mult ”Șoarecele”, dar și Elsa.  În ceea ce îl  privește pe spionul britanic care o ia în grija lui, căpitanul englez Jeremy Floyd, face greșeli mai mari decât un evreu fără experiență. Un dezavantaj al cărții este lipsa unei organizații afiliate, cui aparține spionul britanic, MI6? Cine îl supraveghează? Lucrează singur? Ce se intamplă acolo? De ce nu o antrenează nimeni? Ce îl motivează pe spion?

Tema școlii arăta ca orice film american. Avem un elev nou versus o bandă care domnește la școală. Înțeleg că trebuie să câștige respect, dar nu a fost nimic nou și surprinzător aici, doar că este îmbrăcată în realitatea unei școli naziste de fete. Cel mai mult mi-au plăcut elementele legate de greșelile ei, acele momente neidealizate care îi construiesc caracterul și îi arată slăbiciunile și implicit puterea.

 Matt Killen, în afară de ura rasei ariene față de evrei, atinge și alte teme - prietenie, moartea rudelor, abuz sexual, relații interpersonale, experimente științifice ... Chiar nu mă așteptam la multe dintre aceste fire. Problema este că, cel puțin pentru mine, povestea, deși ușor de citit, nu m-a atras și intriga care, pe baza rezumatului, părea că va fi o carte plină de tensiune din cauza unei tinere spion evreice, s-a concentrat mai degrabă asupra aventurilor ei de la internat despre cum supraviețuiește fiind hărțuită de fetele alpha ale internatului, de care este nevoită să se apropie pentru a obține informații vitale pentru misiunea căpitanului.

În concluzie, sentimentul general este bun, dar intriga este prea goală pentru ceea ce a promis (o poveste plină de tensiune cu un spion infiltrat printre dușmani) întrucât se mulțumește să fie o aventură a unei fete într-un internat …..

Abația portocalului - Samantha Shannon

 

An aparitie: 2021

Autor: Samantha Shannon

Editura: Corint

Nr. pagini: 736

 

  

”Abația portocalului”, cea mai populară carte din ultima săptămână. Despre ce este această cărămidă, de peste șapte sute de pagini?

Un dragon uriaș din trecut amenință să bântuie din nou lumea. Pentru a evita pericolul, imperiile din vest și din est trebuie să se unească, în ciuda viziunii lor diferite asupra lumii. Nu este o sarcină ușoară, deoarece în timp ce în vest toți dragonii sunt disprețuiți și familia reginei este în centrul credinței, în est dragonii sunt venerați ca ființe divine. Se pot uni regatele Seiiki și Inys, pentru a lupta împreună?

             Aspecte pozitive:

• o   Un univers foarte interesant - ostil, periculos, plin de neînțelegeri, uneori chiar ură față de alteritate, care funcționează după reguli strict definite de religii și tradiții înrădăcinate în istoria strămoșilor. Ne întâlnim cu un fanatism religios construit pe înșelăciuni istorice, complexitățile etichetei curții, dar și magie, vrăjitoare, dragoni și dușmanul terifiant al întregii omeniri.
• o   Doamna Pădurii și complotul asociat ei.
• o   Împăratul nepărtinitor al celor Doisprezece Lacuri.
• o   Dragonița Nayimathun.
• o   Ordinul portocalului.

                  Aspecte negative:

• Ø  A fost dificil să înțeleg ce se întâmplă în primele câteva capitole. Chiar și un scurt paragraf al unei introduceri ar fi foarte util, deoarece universul este destul de mare.
• Ø  Acțiunea la curtea din regatul Inys a fost un pic prea extinsă, capitolele cu Ead și Sabran au fost în mare parte obositoare și adesea irelevante.
• Ø  Personajele sunt creionate destul de superficial, aș spune unidimensional. Nu am simțit o legătură specială cu niciunul dintre protagoniști, un impuls să vreau să aflu cu orice preț care va fi soarta lor.
• Ø  În prima parte, mi-a fost greu să spun cine este personajul principal,
• Ø  Mare accent pus pe societatea matriarhală - toate personajele importante sunt femei. Faptul că a înlocuit patriarhatul cu matriarhatul nu înseamnă că luptă împotriva stereotipurilor.
• Ø  Densitatea numelor și cuvintelor proprii inventate de autoare, mi s-a părut obositoare.
• Ø  Există fire LGBT, dar acestea nu adaugă nimic la complot. Mai nou, este la modă și apar în majoritatea lecturilor ...
• Ø  Un personaj care timp de 8 ani a disprețuit o anumită persoană, descoperă brusc o mare dragoste pentru persoană disprețuită ... (în plus, relația lor mi se pare că se bazează în mare parte pe sex ???)
• Ø  Carte despre dragoni fără dragoni. Chiar și în povestea lui Tane, care la urma urmei era un călăreț de balauri, dragonii înșiși nu există și nu aflăm nimic despre ei. Apare pentru o clipă, dragonul pe care îl călărește Tane, dar, de fapt, acest fir nu este dezvoltat în niciun fel, deși ar putea fi incredibil de interesant. În loc să ne introducă istoria acestor creaturi sau să exploreze relațiile lor cu oamenii, autoarea ne oferă zeci de descrieri ale palatelor și a ceea ce este servit pe mesele din ele. Trist.
• Ø  Puzzle-urile vechi de sute de ani sunt rezolvate după o scurtă privire asupra unei bucăți de hârtie, în timp ce oamenii de știință nu le-au dat de cap de secole.
• Ø  Au existat multe descrieri inutile.
• Ø  Regina Sabran a apărut ca un copil răsfățat, capricios, complet inexpresiv.
• Ø  Propozițiile sunt de obicei scurte și simple, în stilul „Regina dorea, ca X să se așeze. X s-a așezat. "
• Ø  Am analizat harta de la începutul cărții; fie este prost desenată, fie personajele din carte se mișcă cu viteze necunoscute fizicienilor, fie se teleportează.
• Ø  În scenele de acțiune mi-a fost imposibil să simt un minim de tensiune sau emoție, pentru că nu am simțit pericolul.
• Ø  Se pregătesc pentru o luptă mare aproape tot romanul, dar lupta se termină în două capitole ...

Pe scurt: Nu cred că voi citi partea următoare a duologiei. Mi-a plăcut mult ideea de bază, dar din păcate nu și implementarea.

Un blestem sumbru si nimicitor - Brigid Kemmerer

 An aparitie: 2021

Autor: Brigid Kemmerer

Categoria: Carti pentru adolescenti, Young Adult

Colectie: CorinTeens

Editura: CORINT

Nr. pagini: 512

 

 

Permiteți-mi să încep cu faptul că „Un blestem sumbru și nimicitor” este o reinterpretare a basmului „Frumoasa și bestia”, așa că nu are rost să vă așteptați ca această poveste să vă surprindă în multe feluri. Este o poveste care a fost spusă în peste o mie de moduri. Cu toate acestea, există întotdeauna unele lucruri care se repetă.

Personajul principal masculin este prințul Rhen, care a fost blestemat de o vrăjitoare pentru care nu avea nicio afecțiune. Acest blestem i-a luat totul: familia, supușii și regatul. El trăiește cu acest blestem de secole, izolat în castelul său, unde timpul curge diferit. Și singurul său tovarăș este credinciosul căpitan al gărzii regale. Amândoi se luptă să rupă blestemul, dar nu există nicio speranță de a-l rupe.

O fată adusă din altă lume este ultima lor șansă, pentru că acesta este ultimul lor sezon.

Aspecte pozitive:

ü  ideea cu două lumi paralele (Washington și Emberfall) a fost grozavă.

Aspecte negative:

ü  -nu există nimic inovator în această carte, darămite original. Lumea fantastică, slab conturată.

ü  -lipsa de logică în anumite părți ale complotului. Cum este posibil ca 327 de sezoane nici o fată  să nu se îndrăgostească de prinț? În toate acestor secole, nimeni nu a îndrăznit să se uite în interiorul castelului sau să contacteze familia regală?

ü  -Harper, Rhen și Gray sunt personajele principale ale acestui roman. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că dintre cei trei, Gray mi-a plăcut cel mai mult. El este un gardian devotat și loial, care va proteja cu orice preț  alte persoane. Mi-a plăcut mai mult decât prințul. Restul personajelor mi s-au părut goale, create doar pentru a fi fundalul poveștii spuse.

ü  -Rhen - Moștenitorul tronului din Emberfall este un tâmpit. Serios, așa am gândit de la primele rânduri despre el ... Mi-a lipsit o explicație mai profundă cu privire la motivul pentru care a fost blestemat. Mândria jignită a unei vrăjitoare nu este suficientă pentru mine ...

ü  -dizabilitatea lui Harper. Și nu pentru că sunt deranjată de persoanele cu dizabilități sau bolnavi în cărțile fantasy. Dimpotriva! Aici am o problemă cu modul în care este prezentată această dizabilitate. Ei bine, Harper suferă de paralizie cerebrală. După cum se știe, această boală poate lua diferite forme și grade de handicap. Cu toate acestea, la personajul nostru principal feminin se manifestă doar cu un șchiopătat al unui picior și asta doar atunci când este obosită. Desigur, acest lucru nu o împiedică să călărească sau să învețe să lupte, să arunce cuțitul.

 -     probleme repetitive ex. Nu pot număra de câte ori a roșit Harper. M-a iritat imens! Este dornică să facă totul fără să se gândească la acțiunile ei. Se poartă de parcă știe totul cel mai bine, în ciuda faptului că abia a ajuns în această lume.

ü  -Întreaga poveste de dragoste este fadă. Cred că, dacă dragostea este cheia spargerii blestemului, povestea de dragoste ar trebui să joace un rol principal aici. Pentru mine, însă, planul de protecție a regatului a împins-o deoparte, în fundal.

ü  -Pentru 350 de pagini nu s-a întâmplat nimic interesant. Situația nu se schimbă decât cu 150 de pagini înainte de final (și datorită acestei evoluții, cartea a primit o notă mai mare). Cred că dacă autorul ar scurta textul cu aproximativ 200 de pagini, romanul ar beneficia.

Concluzie:
„Un blestem sumbru și nimicitor”de Brigid Kemmerer a sunat foarte promițător, dar povestea lui Rhen și Harper nu m-a captivat atât de mult pe cât speram. Una peste alta, povestea a fost destul de lungă și mi-a lipsit profunzimea. 

Ceruri încătușate - Christine Leunens

 

An aparitie: 2020

Autor: Christine Leunens

Categoria: Literatura Universala

Categoria: Romane inspirate de Holocaaust

Editura: CORINT

Nr. pagini: 320

 

Johannes este un băiat care crește în Viena, anexată de al treilea Reich. Se alătură Tineretului Hitlerist și devine interesat de activitățile lui Adolf Hitler. Îl admiră pe Hitler și opiniile sale și se simte confortabil cu grupul de băieți care gândesc ca el. Din păcate, în urma unui raid, el este grav rănit și își petrece cea mai mare parte a timpului acasă. Johannes află în mod accidental că părinții lui ascund o tânără evreică, Elsa, în casa lor. Acest eveniment are un impact uriaș asupra vieții sale de până atunci și dezvăluie cea mai întunecată parte a sufletului său... Se îndrăgostește de fată, dar fascinația inofensivă pentru ea se transformă într-o obsesie, o nevoie de control și dominație constantă. O manipulează, să rămână cu el cât mai mult timp. Cel mai bine pentru tot restul vieții sale ...

 Trebuie să recunosc că această carte m-a dezamăgit. Și toate acestea pentru că mă așteptam la ceva ce nu am găsit în ea. Mă bazam pe un studiu despre apariția fascinației față de fascism, impactul propagandei asupra minții tinere și apoi pe confruntarea ideilor absorbite cu faptul că părinții săi au făcut efortul să ascundă o femeie evreică în propria lor casă. M-am bazat și pe existența unor detalii, informații mai puțin cunoscute din taberele tinerilor naziști, care să arate sistemul de antrenament, dar în carte totul se întâmplă undeva în fundal, există câteva mențiuni și nimic altceva. Desigur, nu este vina autoarei că nu a răspuns așteptărilor mele și nu ar trebui să te facă să renunți la lectură.

Nazismul, ideologia și războiul sunt, de fapt, fundalul pentru relația ciudată, nefirească, care se naște între Johannes și Elsa. Acești doi tineri se întâlnesc în circumstanțe neobișnuite și doar unul dintre ei poate lua decizii pentru el însuși. De fapt, ceea ce se întâmplă între Johannes și Elsa, nu ar trebui numită deloc o relație. Cei doi nu au vorbit, nu s-a văzut că au dezvoltat vreo legătură. Elsa era dependentă de iubitul ei, deoarece se ascundea și avea nevoie de cineva care să-i ofere mâncare, haine și un minim de igienă. Pe de altă parte, Johannes nu se știe când și cum s-a îndrăgostit. Și mai ales de ce. Tot ce îmi vine în minte este că ea a fost practic singura femeie cu care a avut contact. Elsa și Johannes își schimbă foarte des atitudinea unul față de celălalt, dar nici pentru o clipă nu am observat că era un sentiment real, sincer. Poate că acesta a fost scopul autoarei - de a arăta dragoste dificilă și necurată în vremuri incerte. Din păcate, nu mi-a plăcut. Având în vedere că el era un nazist și ea o femeie evreiască, mă așteptam la ceva complet diferit. Am crezut că va fi un sentiment real, pur, dragoste dincolo de diviziuni, indiferent de unde vine. În acest sens, cartea s-a dovedit a fi o mare dezamăgire pentru mine.

Mi-a plăcut personajul principal? Nu în mod special, și cu cât am avansat cu lectura, cu atât mi-a plăcut mai puțin. Soarta nu a fost foarte amabilă cu el, i-a scos multe provocări dificile în cale, dar acest lucru nu-l scuză și nici nu poate fi iertat pentru toate.

„ Ceruri încătușate” este o carte deprimantă în opinia mea, uneori suprarealistă, adesea revoltătoare, care cu siguranță nu poate fi uitată. Romanul lui Christine Leunens  s-a dovedit a fi un roman despre o relație distorsionată și căderea într-o obsesie aproape nebună, în care războiul este doar un decor, un decor, prin coincidență, folosit ca scuză pentru a face posibilă această relație complicată.  

Urzeala zorilor - Elizabeth Lim

An aparitie: 2020

Autor: Elizabeth Lim

Colectie: CorinTeens

Editura: CORINT

Nr. pagini: 512

 

 

 

”Urzeala zorilor” este o poveste care mi-a atras atenția din primul moment, mai ales datorită coperții sale.

A'landi este o țară fictivă cu elemente inspirate din China antică care tocmai a făcut pace cu Agoria, națiunea sa vecină, încheind o lungă perioadă de război în care s-au pierdut mai multe vieți, de ambele părți. Maia Tamarin, sora cea mai mică a patru frați și singura care a moștenit abilitățile de cusut ale tatălui ei, a pierdut foarte mult în acel război, inclusiv doi dintre frații ei iubiți. Maia este singura care încă mai are puterea să păstreze ceea ce a ramas din familia ei, deși banii sunt puțini și, în această lume, este imposibil ca o femeie să fie recunoscută ca Maiestru Croitor, deoarece acesta este un post destinat numai bărbaților.

Noua pace între regate depinde totuși de căsătoria dintre prințesă și prințul moștenitor al fiecărui regat. Odată cu moartea bruscă a croitorului regal, un mesager de la rege apare în atelier în căutarea celor mai buni croitori care să participe la o competiție în care câștigătorul va deveni croitorul împăratului. Pentru că tatăl ei este foarte bolnav, Maia profită de ocazie.  Își tunde părul, își schimbă hainele și merge la palat, unde se prezenta ca  Keton Tamarin, singurul descendent de sex masculin al tatălui ei, și astfel participă la competiția care va decide următorul croitor regal.

”Urzeala zorilor” poate fi împărțită în două părți: competiția dintre croitori și apoi călătoria Maiei pentru a coase cele trei rochii ale Amanei, considerate doar un mit.

Fiecare dintre aceste părți are propriul său farmec. În primul, Maia crește ca personaj, în timp ce suntem introduși în intrigi regale și facem cunoștință cu personaje importante precum împăratul Khanujin, viitoarea regină Sarnai și vrăjitorul regal, Edan. Tot aici începem să observăm primele urme de magie ale Maiei. A doua parte este mai antrenantă, ne va duce prin diferite părți ale imperiului într-o călătorie care va fi plină de noi teste și unde magia va fi mai prezentă. 

Pe Maia, protagonista noastră, am iubit-o încă din primul moment. Este o fată foarte puternică, generoasă, hotărâtă să-și îndeplinească visul și să lupte pentru a-l atinge chiar dacă viața ei este în pericol. A fost imposibil să nu observ  pasiunea ei pentru cusut și forța pe care o are din gândul că în acest fel își va putea susține familia și le va oferi o viață mult mai bună. Maia ne arăta că femeile sunt mai mult decât obiecte care trebuie să stea acasă, având grijă familie, că merită, de asemenea, să viseze și să realizeze ceea ce își doresc cel mai mult.

Celălalt protagonist masculin al nostru este vrăjitorul de la curte, Edan, nu vreau să vă spun nimic despre el pentru că este mult mai bine să-l întâlniți cu Maia în timp ce citiți, voi spune doar că mi-a stârnit curiozitatea de la prima sa întâlnire și în fiecare moment îmi doream să apară în poveste și da, va câștiga importanță pe măsură ce avansați cu lectura.

Mi-aș fi dorit să știu mult mai multe despre personajele secundare, dar ca să spun adevărul, am fost atât de conștientă de protagoniști, încât în ​​timpul lecturii nu mi-au lipsit.

Mi-a plăcut foarte mult  decorul, descrierile uimitoare ale țesăturilor, lumini, haine și tot ceea ce implică cusutul. Magia din această carte a părut spectaculoasă și, de multe ori, originală. Am întâlnit demoni, fantome, un deșert arzător, legende și mai presus de orice multă acțiune .

 De asemenea, mi-a plăcut mult complotul romantic, care nu domină povestea, vedem cum se construiește încetul cu încetul, până când personajele își dau seama de sentimentele lor. Finalul aruncă totul în aer. Și adevărul este că abia aștept să citesc continuarea. 

 Pe scurt, a fost o poveste care mi-a plăcut mult.”Urzeala zorilor”este prima parte a unei serii foarte interesante care m-a captivat de la început până la sfârșit. 

Vești din lumea întreagă - Paulette Jiles

An aparitie: 2021

Autor: Paulette Jiles

Categoria: Literatura Universala

Editura: CORINT

Nr. pagini: 240

 

            „Vești din lumea întreagă” este o poveste surprinzător de caldă și emoționantă a unei prietenii neașteptate între un veteran de război, căpitanul Kidd, și o fetiță de zece ani luată în captivitate de către indienii Kiowa, Johanna.

Căpitanul Kidd este un singuratic, care străbate orașele de frontieră și își câștigă existența citind știri din ziare, răspândind știrile ca și cum ar fi o misiune. Aceste întâlniri sunt foarte populare, deoarece toată lumea vrea să audă ce s-a întâmplat în lumea îndepărtată. Kidd evită politica, separă opiniile de fapte, propune citirea conținutului care deschide orizonturi și stimulează imaginația. Este convins că ziarele sunt cea mai importantă sursă de cunoaștere despre lume.

Johanna nu aparține nici unei lumi. Iubește lumea indiană, simplitatea ei, relațiile cu natura, dar lumea oamenilor albi o sperie, este incapabilă să o înțeleagă. Nu are identitate și nu cunoaște limba vorbită de oamenii albi.

Jefferson Kyle Kidd acceptă în ciuda vârstei sale, să ducă această fetiță sălbatică înapoi la familia ei din sudul Texasului. În timpul călătoriei, se formează o legătură puternică între cei doi și încrederea crește.

Această călătorie, după părerea mea, reflectă trecerea de la viața sălbatică, în care câștigă cei mai puternici și mai capabili să supraviețuiască în condiții dificile, la viața în civilizație. Kidd este gardianul și ghidul fetei, dar de la ea învață ce contează cu adevărat în viață, adică să ai pe cineva de care să ai grijă și care să te protejeze într-o situație dificilă. Kidd s-a simțit într-adevăr sătul de această viață rătăcitoare constantă, singurătate, distanță față de familie. Ceea ce a adus Johana de la indieni a fost capacitatea de a distinge între chestiuni importante și neimportante,

Acțiunea are loc la sfârșitul secolului al XIX-lea în Vestul Sălbatic, când au avut loc luptele pentru Texas între SUA și Mexic, când imigranții din acele părți nu s-au simțit în siguranță, iar singurele știri din lume au fost aduse lor de către căpitanul Kidd.

Contextul istoric a fost conturat cu atenție, iar psihologia copilului răpit de indieni a fost tratată foarte serios de către autoare; datorită acestui fapt, „Vești din lumea întreagă” este mai mult decât o simplă poveste despre libertate și cătușele impuse de societate, despre spargerea diferențelor și stabilirea unui dialog între culturi complet diferite. 

Cartea are o atmosferă unică. Când citim, simțim mirosul de praf, ploaie, iarbă uscată și slănină! Și sunetul căruței care scârțâie se amestecă cu cântecul sonor al Johannei și cu râsul căpitanului Kidd. Într-un moment ne mutăm în lumea lui Paulette Jiles, urmărim în grabă oameni care își abandonează îndatoririle, își părăsesc fermele pentru a asculta știrile din lume. O carte minunată pe care trebuie să o citiți.