Forma apei - Andrea Camilleri

An aparitie: 2010

Autor: Andrea Camilleri

Categoria: Literatura Universala

Editura: NEMIRA

Nr. pagini: 204

Un titlu poetic și foarte sugestiv, cronica amară a unei societăți ale cărei taine dezvăluite sugerează prezentul aparent haotic. Realitatea este că apa  nu are nici o formă, până când ajunge în ceva. Realitatea este constrânsă de ideologii, prejudecăți, ambiții, strategii ... Și sunt cei care văd doar vasul, dar  și cei care doresc să vadă apa. Montalbano face parte din categoria  a doua.

"Forma apei" este prima carte din seria Montalbano de Andrea Camilleri, publicată în anul 1994. O capodoperă delicioasă.

Pentru cei care nu știu, Camilleri este un  bine cunoscut autor de romane polițiste, asociat cu celebrul personaj Montalbano.

 Subiectul  romanului este destul de simplu: într-o dimineață în apropiere  de orașul Vigata doi gunoieri  găsesc  într-un BMW de lux, corpul unui bărbat. Aceasta este inginerul Luparello,  un celebru politician local. Cauza morții este probabil naturală, deoarece el a murit de un atac de cord, găsit pe jumătate dezbrăcat în mașina lui. Totuși apar anumite semne de intrebare deoarece BMW-ul  este parcat lângă "Stână", un fel de Mecca a prostitutuatelor, transvestiților și a drogurilor.

"Forma apei" este o carte mare, cu o poveste interesantă. A fost o plăcere să citesc romanul  lui Andrea Camilleri și  să empatizez cu poveștile  lui Montalbano,  să  mă cufund in atmosfera din Vigata. Ritmul este relaxat, iar cartea nu are un stil tipic de acțiune-aventură. Este  prima carte de acest autor  pe care am citit-o și trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult. Montalbano  este un personaj  amuzant, fermecător, sincer, simpatic, tenace și mai presus de toate cinstit.

Narațiunea lui  Camilleri este plină de detalii despre felurile de mâncare  pe care Salvo Montalbano le savurează  ca un adevărat gurmand. Mâncarea are un spațiu important în romanele cu Montalbano și  este o pauză plăcută care dă culoare și profunzime narativă. Camilleri aduce în casele cititorilor, mirosuri și gusturi din Sicilia, cu descrieri care fac să îți lase gura apă. Cine nu ar vrea să guste  chefal rosu proaspăt prins și prăjit sau  multe alte feluri de mâncare cunoscute și iubite de Moltalbano. Comisarul întruchipează esența culturii mediteraneene.

Pornind de la un complot simplu, un mort convențional, în fața ochilor noștri  se vor desfășura unele aspecte ale vieții italiene și o mare parte din ceea ce înseamnă politica siciliană. Cititorii fac cunoștință  cu o întreagă galerie de personaje, pline de culoare, ușor de identificat cu caracteristicile acestei insule, izolate de orice, cu politiceni corupți  și mafia pe fundal.

Dacă povestea ar fi avut loc în New York cazul, cu accent pe conotația sexuală, ar fi fost cu siguranță investigat de Special Victims  din show-ul TV Law & Order. Dar suntem în Sicilia și comisarul trebuie să facă tot ce poate, profitând de toate circumstanțele. Piesele puzzel-ului  puzzle-ului  vor fi descoperite treptat, relevând revelând un final neașteptat.

"Forma apei"  mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie! Mulţumesc foarte mult! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi cărţi online, Libris fiind o librărie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la cărţi în engleză. Puteţi găsi aici aproape orice carte vă doriţi .

Doar timpul ne va spune - Jeffrey Archer

An aparitie: 2012

Autor: Jeffrey Archer

Categoria: Literatura Universala

Editura: VIVALDI

Nr. pagini: 446

În această carte, Jeffrey Archer, ne duce în Anglia din perioada interbelica, in Bristol. Personajul  principal este Harry Clifton, fiul unui muncitor la docuri și a unei chelnerițe, născut în anul 1920. A crescut cu ideea că tatăl lui  a murit  ca un erou în război. Neinteresat de  școală, Harry își petrece zilele la docuri până când, motivat de mama lui, trece auditiile pentru a  se alătura corului parohiei. Descoperirea vocii de tenor  de exceptie va schimba cursul vieții sale. Nu numai că merge la școală, dar vocea lui îi  va deschide ușile unei școli la care învață copii burgheziei britanice. Aici îi va cunoaște pe cei care  îi vor deveni cei mai buni prieteni : Giles și Deakins. Unul dintre ei este fiul lui Hugo Barrington, proprietarul companiei de transport maritim și unul dintre oamenii care cunosc adevărul despre moartea lui Arthur Clifton, care îl disprețuiește în mod deschis pe băiat din motive care vor fi relevate de-a lungul celor aproape cinci sute de pagini.

„Doar timpul ne va spune” este o saga de familie în care urmărim aventurile membrilor  familiei Clifton. Ei sunt oameni umili care luptă  pentru o viață mai buna, trăiesc poveștile lor de dragoste, eșecurile, eforturile și bucuriile lor. Cunoaștem visele și aspirațiile lor, vom vedea cum circumstanțele îi forțează să aleagă, uneori cu disperare, dar de multe ori pentru că nu au de ales. Și toate aceste alegeri vor stabili cursul existenței lor.

În ceea ce privește personajele, putem pune in centrul povestii o varietate de personaje, cu obiective și circumstanțe diferite, care ascund propriile lor povești și toate sunt legate într-un fel sau altul.   De exemplu, vom vedea cum viața lor se intersectează cu Barrington, o familie bogată care deține o companie de transport maritim, unde lucrează cea  mai mare parte a oamenilor din Bristol, sau Moș  Jack, un om care trăiește într-o rulotă, în apropiere de port și care își ascunde trecutul.

Romanul se învârte în principal în jurul lui  Harry Clifton  pe care îl cunoaștem de la naștere, până când împlinește douăzeci de ani. Este un tânăr umil care  datorită talentului său scapă de munca grea ca docher în port. În ciuda greutăților economice, Maisie, mama lui Harry va face totul  pentru a se asigura că copilul ei va profita de oportunitățile pe care le are.

Construită ca un puzzle, autorul dezvăluie treptat, capitolul după capitol, perspectiva fiecărui personaj. Asumându-și  riscul de a se repeta, ne face să retrăim povestea, să vizualizăm aceeași scenă din unghiuri diferite.

Deși acțiunea este situată între  anii 1919 - 1940, Jeffrey Archer nu este pierdut în labirintul istoriei, lipit de generalități despre contextul politic care vor conduce la al doilea război mondial.

Concluzia: Un lucru este sigur, Jeffrey Archer este un povestitor. El are acest dar de a ne ține în suspans, să ne surprindă. Autorul a țesut o rețea complexă de secrete, minciuni si aventuri, cu personaje care se confruntă cu destinul și greșelile lor din trecut, suferind consecințele propriilor decizii, dar  și a deciziilor altora și căutând iertare pentru faptele lor.  Cartea începe cu o mare surpriza și se termină cu o și mai mare surpriză, așa că ... Mi-a placut foarte mult și am citit romanul  foarte repede . Aștept cu nerăbdare să citesc volum urmator, “Păcatele tatălui”.

Doar timpul ne va spune  mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie! Mulţumesc foarte mult! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi cărţi online, Libris fiind o librărie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la cărţi în engleză. Puteţi găsi aici aproape orice carte vă doriţi.

Colecţionarul de oase - Jeffery Deaver

Sinops: Lincoln Rhyme, fostul sef al departamentului de medicina legala al politiei din New York, a fost cel mai reputat specialist in domeniu din S.U.A., a carui pricepere devenise legendara. Insa, in urma unui accident nefericit, ramane complet paralizat si se retrage din activitate pana cand scenariul neobisnuit al unei crime il sileste sa revina in arena plina de provocari pe care o parasise fara voie.

„Osul este esenţa fiinţei umane. Nu se alterează, nu amăgeşte, nu cedează. Odată ce faţada cărnii neînfrânate, defectele raselor inferioare şi ale oamenilor slabi sunt arse ori fierte, devenim – cu toţii – de os nobil. Osul nu minte. E nemuritor.”

Impresiile mele:  "Colecționarul de oase " este o poveste de care am fost literalmente absorbită de la prima pagină. Este prima dată când citesc un thriller de Jeffery Deaver, prin urmare, a fost o surpriza placută  " să descopăr" un autor capabil să creeze o atmosferă misterioasă și să mențină presiunea și tensiunea de la prima pagină până la ultima.

           Mi-a plăcut ... mi-a plăcut atât de mult încât am citit romanul  într-o singură zi și cred că nu mă voi opri până nu voi citi toate cele 11 romane care au ca personaje principale pe Lincoln Rhyme și Amelia Sachs.

Motivul este evident: Mi-a placut dualitatea dintre personajele principale: primul are o minte de criminalist rafinat, dar tetraplegic, ca urmare a unui accident care a avut loc în timpul unei anchete, fiind acum forțat să depindă în totalitate de alții; al doilea lea este o politistă frumoasă, fost model, șofer foarte bun de curse și un talentat  criminalist.

Între cei doi se creează o simbioză atât fizică și psihologică; Deaver este foarte bun la descrierea stărilor emoționale ale personajelor.

Introducerea unui erou cu un astfel de handicap fizic aduce un element de noutate.  Rhyme, nu numai  că este invalid, dar personajul său este   obosit de viața pe care o duce ca urmare a accidentului și faptul că are acest handicap fizic îl determină să se gândească la  moarte.

„Nu, nu plănuiesc să scriu alte cărţi. Adevărul e că următorul meu

mare proiect este să mă sinucid. E chiar o provocare. În ultimele şase luni

am căutat pe cineva care să mă ajute.”

    

Cartea prezintă, de asemenea, o critică voalată a eutanasiei ... dar ținând întotdeauna seama de punctele de vedere, sentimentele și felul de viață, pe care este obligată să o  aducă o persoană complet dependentă.

 Aceasta carte aparține genului meu preferat și mi-a plăcut. De fapt, se poate spune că este cea mai bună pe care am citit-o pana acum si are personaje cu un mare potențial. Mi-a placut mai ales pentru modul cum sunt explorate scenele crimelor și  se pune accent pe unele detalii. Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult este că  adevărata identitate  a"Colecționarul de oase ", va rămâne un mister până la sfârșitul poveștii.

Concluzia:  Deci, dacă ești  în căutarea unui thriller care  să nu te lase  să dormi noaptea, daca vrei o  carte din lectura căreia  este dificil să te oprești ... ei bine, atunci aceasta carte este pentru tine; Recomand!

Există un film cu același titlu din 1999, in care joacă Denzel Washington și Angelina Jolie. Sper să îl vad pentru a compara cu cartea, dar cărțile sunt întotdeauna cele mai bune.

Nojoud Ali - Nojoud divortata la 10 ani

"Înțelepciunea nu o primim. Trebuie a o descoperi pentru noi înșine, în urma unei călătorii pe care nimeni nu poate să o facă pentru noi. "

Marcel Proust

Se crede că înțelepciunea este ceva care se dobândește pe parcursul vieții. Dar nu este întotdeauna așa. Ceea ce  a afirmat Proust,  în aforismul citat mai sus, corespunde unui punct de vedere. Nojoud ar putea fi, de asemenea, identificată ca "înțelept" și ar intra în categoria indicată de Proust, pentru că are un punct de vedere, chiar și la 10 de ani, și a fost atât de hotărâtă să obțină ceea ce a vrut, încât a mers  până în instanță , înțelegând că povestea ei ar putea ajuta  alte fete...

  “Sunt eu destul de puternică sa continui sa merg inainte?  Nu. Da. Poate. Imi spun mie însămi că e prea tarziu sa dau inapoi; cea mai grea parte a trecut si eu trebuie sa merg înainte”.

Să ne întoarcem "înapoi în timp" un pic: suntem în  anul 2008, în Yemen, o țară care vrea să fie modernă, dar din cauza sărăciei și a analfabetismului, tradițiile nu au evoluat, țara fiind în imposibilitatea de a ieși dintr-o stare profundă de înapoiere. Sărăcia, ignoranța și supunerea oarbă la reguli pe  care nu le  înțeleg, dar sunt urmate ", pentru că așa s-a făcut dintotdeauna" sunt factorii sociali de rezistență la nou; pe de o parte sunt cei care își pot permite totul, astfel încât pot vedea dincolo de zidul de tradiție și obscurantism și cei care nici măcar nu știu dacă mâine vor mânca,care au încredere în normele adoptate de posteritate aproape sperând că vremurile trecute, care sunt identificate ca mai bune, vor  reveni curand pentru a îi salva. Și aici, s-a născut și trăiește Nojoud. Ea este o fetita ca oricare alta, dintr-o familie saracă care trăiește în Yemen cu părinții săi și numeroșii frați. Familia locuiește intr-un sat mic numit Khardji, atât de mic  că are doar căteva  case. Dar Nojoud este fericită. Se poate juca cât de  mult dorește. Ea ar dori, de asemenea, sa meargă la școală, dar femeile de acolo nu au voie să  studieze, doar să se căsătorească. Femeile devin victime ale bărbaților lor, care se  transformă în torționari. Pentru că așa se "face dintotdeauna ! Și înveți lecția , dacă te căsătorești la 9 sau 10 ani, așa cum a făcut Nojoud, forțată de tatăl ei să se căsătoreasca cu un bărbat de  treizeci de ani. Prin urmare, fetița este obligată să se căsătorească cu acest om și începe un iad de nedescris. Ea este violată de soțul ei, în ciuda promisiunii de a nu se  atinge de ea înainte de pubertate și, în curând, primește și  partea sa de pumni și bețe. Nojoud găsește puterea și curajul să se revolte și cere instanței din Sanaa divortul de acest monstru, care este soțul ei.

„N-am întrebat-o niciodată, în mod explicit, lucruri legate de prima noapte”

Aceasta este o carte care  se citește în câteva ore și este foarte captivantă.Citind povestea micuței Nojoud  m-am simțit norocoasă că m-am născut in Europa, unde am șansa de a  fi  ascultată  ca femeie, pentru că am  un statut real și nu sunt considerată fără valoare.

A fost  imposibil să rămân indiferentă la această mărturie a unei fete atât de drăguțe și dulci, o victimă a unor oameni odioși care au tratat-o literalmente ca pe vite și au negociat pentru bani și onoare. Aceasta poveste m-a făcut constientă de groaza căsătoriilor precoce și importanța de a le denunța. Gestul lui Nojoud a condus, de asemenea, la alte cereri de divorț în țara sa de fete tinere, forțate să se  căsătorească de către familiile lor cu bărbați mai în vârstă. Dar, mă întreb, cât de multe fete sunt încă obligate să se supună acestui tip de  tratament în lume? Știu că există organizații umanitare care se luptă pentru a schimba lucrurile, dar obstacolele sunt multe.

Povestea este spusă cu delicatețe, în ciuda tragediei prin care a trecut. Sincer aș fi preferat o dezbatere mai aprofundată în instanță. Aș fi vrut să aud argumentele ambelor părți. 

   Concluzia:    O realitate de neconceput, din punctul meu de vedere. O realitate care nu numai  că permite bărbăților să decidă pentru fiicele lor cum consideră de cuviință, dar - și acest lucru este din  punctul meu de vedere –  este lipsit de  respect pentru femei, care nu sunt tratate ca  ființe umane capabile să ia decizii.

Nojoud este un exemplu de curaj și suferină profundă: nu a fost ușor pentru ea să își spună povestea, mai ales cu detaliile cele mai intime, dar vocea ei  a fost amplificată prin implicarea avocaților și jurnaliștilor, chiar mai mult amplificată de articolele din presă care au făcut înconjurul  lumii .

Cântecul sângelui - Anthony Ryan

An aparitie: 2015

Autor: Anthony Ryan

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Fantasy

Editura: TREI

Nr. pagini: 736

“Cântecul sangelui”  este cartea I din seria “Umbra corbului“ o trilogie fantasy. Saga este situată într-o lume pseudo-medievală  și spune povestea tânărului Vaelin. Povestea unui băiat care a devenit o legendă, un om respectat, un războinic de temut.

„Am luptat în bătălii care au lăsat în urmă sute de leşuri, dar despre ele n-a rămas scris nici măcar un singur cuvânt. Ordinul nostru luptă, însă adesea luptă în umbră, fără glorie sau răsplată. Noi nu avem stindarde."

La scurt timp după moartea mamei sale, la numai 11 ani Vaelin Al Sorna este adus de tatăl său la al Șaselea Ordin, o frăție de războinici  ce luptă în numele religiei din regat, care va deveni noua lui familie. Băiatul se simte trădat de tatăl său, dar cu toate acestea reușește să găsească puterea de a face față formării stricte și încercărilor teribile la care sunt supuși toți membrii Ordinului. Vaelin și confrații săi au devenit războinici de temut, putem vedea cum tinerii lupta în multe bătălii, pentru un regat sfâșiată de conflicte și corupție, în care  suveranul domnește având o ambiție de expansiune nelimitată. Printre intrigi, secrete și lupte , va avea de a face cu propria lui voce interioară ... o mână misterioasă care-l conduce, avertizându-l de pericole, ceea ce face îl imun la oboseală, sensibil la vocile pădurii, capacitate care-i permite să zădărnicească amenințările ascunse. Acest cântec îi va arăta mereu calea de urmat, deși de multe ori aceasta va fi un drum greu, obositor și extrem de periculos pentru  viața sa . Cântecul sângelui este un dar al Beznei, pe care trebuie să învețe să îl controleze, să îi recunoască ritmul, să-l perfecționeze. 

"-Cântecul nu poate fi învăţat şi nu vine de nicăieri. El este pur şi simplu ceea ce eşti tu. Cântecul tău nu-i altă făptură care trăieşte în tine, ci este chiar tu. "

În ceea ce privește contextul, povestea are loc într-un regat unificat de regele Janus. De altfel, am găsit similitudini cu Marea Britanie de azi. Credința este religia predominantă, dar există, de asemenea minorități. Acest regat are relații cu teritoriile învecinate. Cu unele dintre ele sunt pașnice,  cu altele mai puțin...  Universul dezvoltat de autor se dovedește interesant și nu duce lipsa de farmec, secretele, trădări și lupte pentru putere în ciuda unor neconcordanțe minore.

"Se spunea că ochii lui puteau despuia sufletul oricărui om, că nicio taină nu putea fi ascunsă dacă-ţi întâlnea privirea. "

Vaelin, personajul principal, este foarte bine portretizat, precum și frații săi din Ordin. Ceea ce mi-a placut cel mai mult este faptul că autorul a rezistat tentației  puternice de a îl  face pe Vaelin,  un erou fara defecte, perfect. Acest lucru l-a făcut ,în ochii mei, uman și cu multiple fațete. Frații săi sunt familia lui, iar Nortah, Barkus, Caenis și  Dentos ne sunt prezentați fiecare cu particularitățile sale proprii, fiecare excelând într-o disciplină. Vaelin este cel mai bun pentru luptele cu sabia, și, de exemplu, un arcaș acceptabil.

Chiar calul său, Scuipă-rău (puteți ghici de ce are acest  nume?), ar fi putut fi fiara cea mai elegantă din toate,în schimb  calul perfect al eroul este o bestie plină de cicatrici, mușcă și lovește  pe oricine se apropie, inclusiv pe Vaelin , pe care îl  tolerează cu dificultate.

Vorbind despre particularitățile fraților din Ordin, Nortah este cel mai bun arcaș; Barkus excelează în luptă neînarmat; Caenis este pasionat de povești și cel mai bune în a lua urma inamicului; Dentos este cel mai bun călăreț. Împreună, ei sunt practic imbatabili.

Mi-a plăcut Vaelin din primul moment până la sfârșitul  volumului. El  este incoruptibil, sincer, loial, altruist,  dă dovadă de sentimente adevarate și pure pentru oamenii care îi sunt aproape. Un cavaler cu un mare sentiment al datoriei și onoarei, care va deveni o legendă vie pentru toate împărățiile ...

"— Să nu mai spui asta niciodată! Glasul Aspectului era încărcat de furie în timp ce Vaelin îşi freca obrazul care-l ustura. Ce ai devenit? Un tânăr curajos, care mi-a salvat viaţa. Ca să nu mai amintesc de viaţa Surorii Sherin. Sufletul mamei tale cântă de mândrie pentru ceea ce eşti.

— Sunt un ucigaş. Asta-i tot ce ştiu să fac.

— Eşti un războinic în slujba Credinţei. Nu uita asta. Poate că acum nu înseamnă nimic pentru tine, însă va însemna, în timp. "

În centrul intrigei sunt unele mistere. De ce a fost abandonat Vaelin de familia lui? Cine este "Cel care așteaptă"? Care este adevărata natură a Beznei, considerată de credință o formă perversă de vrăjitorie? De ce unii membri ai Ordinului al șaptelea doresc sa-l omoare pe Vaelin? Întrebări și secrete condimentează romanul, menținând o tensiune mare pe tot parcursul romanului .

Narațiunea din acest prim volum se face din punctul de vedere al personajului principal Vaelin. Cititorul ajunge să îl cunoască profund pe Vaelin, citind în sufletul său, atât dorințele cât și temerile sale.

Războiul este, de asemenea, un element omniprezent în această lucrare și Vaelin împreună cu echipa sa vor juca un rol important. Acesta scoate în evidență complexitatea personajului Al Sorna, sfâșiat între servitutea sa pentru credință și ceea ce datorează regelui  Janus.

Scenele de lupta, care predomină în a doua jumătate a cărții, sunt narate cu pricepere. Deosebit de convingatoare sunt luptele furioase între luptătorii Regatului, inclusiv frații Ordinului  al Șaselea, și soldații Imperiului Alpirano.

Concluzia: Bine scris si cu o mare atenție la detalii,romanul “Cântecul sângelui” este o carte care te lasa mut, cu sentimente absolut imprevizibile și adânci. Pot să spun  că mi-a plăcut totul în această carte: formarea fraților, credința și adepții săi, modul de evaluare a Beznei și  luptele și intrigile politice  care domină în mijlocul a toate. În spatele luptelor din  "Cântecul sângelui", Anthony Ryan vorbește despre credință, libertatea de gândire și de exprimare, diferență într-o lume în care personajele sale par a avea un destin bine trasat .

Ghici Cine Moare Primul - M.j. Arlidge

An aparitie: 2015

Autor: M J Arlidge

Categoria: Literatura Universala

Editura: TREI

Nr. pagini: 400

          Primul lucru pe care trebuie să îl spun despre acest thriller intens este că are o poveste extrem de originală și captivantă. Imediat după ce am  citit primele pagini,  am știut că am găsit o poveste plină de răsturnări de situație, o galerie impresionantă de personaje bine creionate și un vinovat care m-ar putea surprinde.

„Mi se pare mie sau îmbrățișările noastre nu ne mai prea încălzesc? Și nu ne mai apără? De când s-a întâmplat, ne-am agățat zi și noapte unul de altul, dorind să supraviețuim amândoi, disperați să nu rămânem singuri în locul acela cumplit. Am jucat tot felul de jocuri ca să treacă timpul, imaginându-ne ce vom face după ce va sosi cavaleria - ce-o să mâncăm, ce-o să le spunem rudelor, ce-o să primim de Crăciun. Însă aceste jocuri s-au terminat treptat, pe măsură ce am înțeles că am fost aduși aici cu un scop și că nu va exista un final fericit."

Detectivul Helen Grace și echipa ei trebuie să oprească un criminal deosebit de crud, care își găsește plăcerea în transformarea  oamenilor nevinovați în criminali. Pentru fiecare dintre crimele sale,  psihopatul a organizat un scenariu în care prada (cei răpiți), torturați de frică, foame și sete, nu au nici o altă cale de a ieși din situația în care se află decât ucigând. O tortura psihologic la care criminalul asistă  ca spectator.

MJ Arlidge  a creat cu Helen Grace o eroină uimitoare. Un detectiv inspector bântuit și afectat de trecutul său,care  luptă cu  proprii demoni, o femeie dedicată, rece, ambițioasă și cu  succes profesional. Un detectiv cu o personalitate puternică care a ajutat-o să răzbată într-un domeniu predominant masculin.

De asemenea, este interesant de observat evoluția personajului, prioritățile lui Helen, având în vedere posibilitatea să fi fost trădată. Determinarea  sa este pusă în discuție (sau nu), atunci când  anchetează oameni apropiați.

            "— Pe jos, lângă telefon, o să vezi un pistol. Are un singur glonț. Pentru Sam sau pentru tine. Acesta este prețul libertății tale. Trebuie să ucizi ca să trăiești. Vrei să trăiești, Amy?"

Povestea și intriga sunt bine construite, integrând cititorul în cadrul anchetei. Dorința de a citi este de neoprit. Capitolele scurte și rapoartele din captivitate sunt un accelerator  al cărui   scop este ca cititorul să se implice. Suntem implicați în totalitate în această poveste. Intrăm în intimitatea gândurilor și acțiunile victimelor. Am  tremurat, am suferit,  am trăit alături de victime jocul inventat de criminalul voyeurist.

Mi-a placut analiza personajelor, toate foarte bine structurate și pline de farmec, am crezut că am învățat să le cunosc, dar până la urmă au  reușit să mă surprindă. De asemenea, aspectul psihologic este foarte interesant. Dar cel mai frapant aspect al acestui roman este descoperirea a ceea ce se întâmplă cu victimele.

”Sam doarme. Acum aș putea să-l omor. E întors cu spatele la mine — ar fi foarte simplu. Oare s-ar trezi dacă aș face vreo mișcare? Ar încerca să mă oprească? Ori s-ar bucura, pur și simplu, că se-ncheie coșmarul?

            MJ Arlidge ne ​​ține în suspans până la sfârșit cu un complot captivant. Imediat ce o  victimă este eliberată,  alte două sunt prinse.  Cu fiecare pagina , tensiunea  crește și apar tot mai multe întrebări. Naratorul omniscient între diferite personaje și evenimente, ne ajută să știm ceea ce se întâmplă în orice moment, împărtășindu-ne atât detaliile anchetei cât și situația victimelor.  Uneori, un capitol cu ​​caractere cursive dezvăluie trecutul tragic al unui personaj neidentificat, menținând suspansul și drama.

"Ridic capul si o vad pe Amy cum se uita la pistol. Ar fi in stare sa-l ia? Acum doua saptamani as fi zis ca e cu neputinta. Dar acum? Increderea e un lucru fragil- greu de castigat si usor de pierdut. Nu mai sunt sigur de nimic. Tot ceea ce stiu este ca unul dintre noi va muri."

            “Ghici cine moare primul” este un roman care forțează cititorul să ia în considerare o întrebare teribilă: Ce ai face daca ai fi într-o situație similară? Cunoști cu adevărat fiara care se ascunde în tine? În ce măsură este condiționată supraviețuirea noastră de o abordare etică și morală? Romanul subliniază fragilitatea ființelor umane la rău. Dragostea si prietenia sunt sentimente care dispar rapid, atunci când viața noastră este în pericol.

„Fiecare om are o limită. O linie peste care nu se trece.”

           Pe scurt, o carte plină de acțiune, disperare, frica, insecuritate și intrigi . Un thriller în care mai multe cupluri vor fi în poziția de a alege între moartea sau viața. Fiind un cititor compulsiv al acestui gen literar, eu recomand lectura,deoarece  „Ghici cine moare primul” este unul dintre cele mai bune romane polițiste  pe care le-am citit vreodată.

Regii blestemati vol.2: Regina sugrumata - Maurice Druon

An aparitie: 2014

Autor: Maurice Druon

Categoria: Biografii

Editura: LITERA

Nr. pagini: 240

Cu “Regina sugrumată”, volumul al II lea din saga Regilor  blestemați, continuăm călătoria prin labirintul certurilor politice de  la începutul secolului al XIV-lea în regatul Franței chinuit de o mulțime de probleme.

“Oricat de pregatit esti pentru un eveniment, el se prezinta intotdeauna in alt chip decat il asteptai.”

 

Căsătoriile de conveniență au fost timp de secole ceva perfect normal în casele regale europene. Regi, regine, prinți și prințese, s-au unit  prin sfânta taină a  căsătoriei, încheind căsătorii lipsite de  sentimente . Unii, precum și unele dintre aceste persoane, și-au  acceptat soarta supuși sau au pretins că o acceptă în  timp ce s-au bucurat de o viață dublă. Dar aceste afaceri secrete nu au rămas întotdeauna nepedepsite. Margareta de Burgundia a fost una dintre acele femei destinate  să fie regine prin voința altora, dar a decis să își urmeze inima și propria voință, în ciuda consecințelor. Unele consecințe au fost teribile pentru ea. 

Pe 23 septembrie,  anul 1305, tânăra printesă s-a  căsătorit cu Ludovic , fiul cel mare al regelui francez Filip cel Frumos. Se pare că primii ani ai căsătoriei , Margarita de Navarra  și i-a  petrecut organizând multe  petreceri, condimentându-și viața cu  relatii extraconjugale. Înșelăciunea a putut fi menținută până când Isabel, cumnata Margaretei și Regina Angliei, a dezvăluit  purtatea scandaloasă a Margaretei.

În orice caz, soarta Margaretei nu a fost să stea pe tronul Franței și al  Navarrei. Răzvrătirea ei și decizia sa de a nu respecta regulile stabilite au fost aspru pedepsite.

“... Chiar atunci când suntem pedepsiţi pentru vreo vină născocită, există întotdeauna o cauză adevărată a pedepsei care ne loveşte." 

În anul 1314, la moartea lui Filip al IV lea devine rege al Franței fiul său Ludovic  al X lea ,  cunoscut și ca Arțagosul. În timp ce tatăl său a condus țara cu o mână de fier timp de aproape douăzeci de ani, Ludovic nu este capabil de guvernare: slab și indecis, este manipulat de consilierii săi și este mai interesat de problemele sale personale decât de cele ale regatului. Problema lui principală este obtinerea unei anulări a căsătoriei sale cu Margareta de Burgundia, care, vinovată de adulter, a fost închisă în cetatea Chateau Gaillard. Atâta timp cât ea este în viață, Ludovic nu se poate recăsători sau avea un moștenitor.

 

“Oricare din noi îşi îndură în singurătate clipa trecerii sale la cele veşnice, şi-i deşartă amăgire să crezi că n-ar fi la fel în toate clipele vieţii noastre. Chiar trupul soţiei cu care ne culcăm rămâne un trup străin; până şi copiii pe care i-am zămislit sunt nişte fiinţe străine.”

Mai mult decât atât, acest al doilea lea volum se concentrează asupra duelului dintre foștii miniștri ai lui Filip al IV lea și Charles de Valois, noul lider al guvernului lui  Ludovic al X lea. Iar aceasta confruntare are ramificațiile care ajung în tot regatul.

Cine va câștiga?

 

“Nevolnicii nu îngăduie să fie înconjuraţi decât de linguşitorii care le ascund lor înşile nevolnicia.”

O caracteristică pozitivă a romanului este stilul  foarte accesibil, deși a fost scris în anii '50. De asemenea, aceste   cărți  au aproximativ 250 de pagini fiecare și pot fi citite în câteva zile.

 Maurice Druon este foarte atent  la modul în care descrie personajele. Fiecare personaj este complex și realist  și nimeni nu este în totalitate bun sau rău: desigur, unele personaje sunt mai pline de ură sau mai condamnabile decât altele.

Un exemplu este regele Ludovic al X lea. Acesta este un om aparent lipsit de calități și virtuți, aflat în imposibilitatea de a conduce  împărăția, preocupându-se  numai  de problemele sale personale, devenind crud pentru a le rezolva. Cu toate acestea, îndoielile și nesiguranța sa sunt analizate foarte atent de Druon, astfel încât este imposibil să nu simți un pic de compasiune pentru acest om incapabil să  ia decizicii, fără sprijinul unchiului său.

Un alt exemplu este Robert de Artois. Om ingenios și întreprinzător, este admirabil pentru talentul său și pentru determinarea sa de a recupera ceea ce el consideră pe bună dreptate a lui. În același timp, cu toate acestea, este destul de nemilos în atingerea interesele sale și nu-i pasă de răul pe care îl face  cu acțiunile sale. Un personaj puternic și, fără îndoială, interesant, dar, de asemenea crud și egoist.

Concluzia: Recomand „Regina sugrumată” și celelalte cărți ale lui Maurice Druon tuturor fanilor romanelor istorice. Chiar iubitorii de fantezie ar găsi această lectură plăcută. De fapt, pentru a îl cita pe  George RR Martin: "Consider ficțiunea istorică și fantezia  surori, două genuri separate la naștere."

Mulțumesc  EDITURII LITERA  pentru ocazia oferită de a citi și  prezenta impresiile mele despre  această carte ! 

Colecționara De Parfumuri Interzise - Kathleen Tessaro

Autor: Kathleen Tessaro 

Categoria: Literatura Universala
Data aparitie: 21.05.2015
Editura: NEMIRA
Nr. pagini: 416

O scrisoare și o moștenire neașteptată .

Lumea misterioasa a parfumurilor de la Paris.

Dorințe, secrete, amintiri, pasiune.

        “Colecționara de parfumuri interzise” ne aduce în Anglia în anii cincizeci și în Franța în anii douăzeci. Acesta spune povestea lui Grace, o tânără femeie căsătorită bine, cum spun mamele noastre. Ea are un soț respectabil, primește numeroase invitații la petreceri, prietena ei este mereu gata să o  învețe cum să comporte în societate și să urmeze regulile, dar toate aceste pentru  Grace sunt lipsite de sens.

          În timp ce se luptă cu o criză conjugală, Grace primește o scrisoare de la un avocat care o informează că este  moștenitoarea unei averi uriașe. Neîncrezătoare, pentru că ea nu a auzit niciodată de Eva Orsay, femeia care i-a lăsat moștenirea, Grace pleacă la Paris pentru a încerca să afle mai multe.

       Cine sunt aceste femei și ce au în comun? Există puțin suspans în carte, pentru că este ușor de ghicit relația lor Mi-a plăcut să urmez pe cele două tinere femei , fiecare în timpul său.

         Grace și Eva par foarte diferite, dar sunt de fapt două femei care doresc să se emancipeze și pentru a reuși trebuie să-și recapete libertatea. Povestea Evei mi s-a părut  mai interesată decât cea a lui Grace. Tânăra englezoaică este o femeie tânără, căsătorită, care trebuie să facă totul pentru ca sotul ei să urce pe scara socială. Fiica de familie bună, suferă o transformare la Paris, unde a locuit Eva la sfârșitul vieții sale. Ea vrea să afle cine este Eva. Totuși, pentru mine, personajul principal al cărții este Eva.

“Parfumul trebuie să spună o poveste… povestea ta, cine ești, cine ar trebui să fii, poate chiar cine ți-e teamă să devii… toate aceste lucruri sunt posibile.”

         Romanul se desfășoară între cele două perioade și viața a două femei. Îmi place când o poveste are loc la începutul secolului al  XX lea , pentru că îmi este pur și simplu imposibil să nu iubesc această perioadă. Cartea  redă cu fidelitate spiritul real al anilor 1920, încât mi-am putut imagina cu mare ușurință femei cu o țigară într-o mână și un pahar de șampanie în cealaltă, în timp ce filtrau cu  bărbați, râzând cu voce tare când ascultau jazz sau dansau.

        Stilul este fluid, plăcut și ușor de citit. M-am bucurat  să descopăr New York-ul și Parisul, la începutul secolului al  XX lea. Este într-adevăr o poveste de viață a femeilor tinere, dar și o introspecție în lumea parfumurilor. Istoria parfumului este indisolubil legată de cea a Evei si a tinerei Grace . Toate trimiterile la parfumuri si modul de creare a acestora au stimulat curiozitatea mea.

          Mi-a plăcut atât de mult această carte  încât  chiar dacă am terminat să o citesc cu mai bine de cinci zile în urmă, sunt încă complet sub influența ei . Am fost suprinsă și captivată de această  excursie în trecut, viața și modul în care personajele au încercat să găsească răspunsuri la întrebările lor.

“Cei mai mulți dintre clienți doresc să miroasă precum cei care vor să devină, nu precum cei care au fost. Dar parfumierii încearcă întotdeauna să capteze mirosuri care ne amintesc de anumite locuri, de anumiți oameni sau anumite momente. Este cea mai mare provocare să capturezi nu doar un parfum adevărat, ci unul care să sugereze o întreagă experiență.”

Concluzia:  Un roman intens, vibrant și  persistent, în continuă schimbare. Un roman despre parfumuri care se potrivesc cu oamenii, oportunitățile, amintirile și  aspirațiile lor . Parfumuri care catalizează atenția, cuceresc și seduc sau  te salvează. O combinație de arome de amintiri, emoții și dorințe.

“Lumea e definită de mirosuri, nu de cuvinte, forme sau sunete. Acesta e

limbajul care are sens, pe care toată lumea îl înțelege.”