joi, 27 aprilie 2017

Martha Bibescu si vocile Europei - Alina Pavelescu





An aparitie: 2017
Autor: Alina Pavelescu
Categoria: Istoria Romanilor
Colectie: Istorie cu blazon
Editura: CORINT
Nr. pagini: 271



Prințesa Bibescu este una dintre acele personalități care au trăit în perioada de glorie Belle Epoque. Prințesa s-a născut Martha Lahavary în anul 1886 la București. Ea a fost a treia fiica a lui Jean Lahavary  Președintele Senatului, ministrul de externe și ambasador în România, și prințesa Ema Mavrocordat, descendentă a unei familii grecești.  Ea a crescut în zona Balotesti (România), dar își petrecea vacanța la Biarritz.
În anul 1901, ea s-a căsătorit cu prințul George Bibescu cu șase ani mai mare. Prințul face parte din una din cele mai importante familii din România. Mama lui vitregă este nimeni alta decât Prințesa Valentine Caraman-Chimay.
Cuplul are o fiică numită Valentine în  anul 1903.  În ciuda nașterii fiicei sale Valentine și a cercului mare de prieteni, prințesa este plictisită. Soțul ei este ales în anul 1905 de către regele Carol al României pentru prima misiune diplomatică la Șahului Persiei Shah Mozaffaredin. Martha Bibescu își notează toate impresiile într-un jurnal. Ea se oprește în Yalta la Marea Neagră, unde îl întâlnește pe Maxime Gorki, aflat în exil. Prințesa își publicată în anul 1908 impresiile despre această călătorie, la recomandarea lui Barres, și critica o primește cu entuziasm. Acesta este începutul unei cariere literare fructuoase.
Romanele sale au fost scrise parțial în limba franceză, cel mai cunoscut și vândut, este „Katia“ (imortalizat în film de Danielle Darieux și Romy Schneider) și „Papagalul verde“, publicat în anul 1924. Au urmat  o serie de povești, povestiri, nuvele, articole și eseuri. Prințesa Bibescu face parte din saloane literare și mondene ale vremii. Ea l-a întâlnit, de asemenea, pe Marcel Prous , despre care a scris o carte. Îl cunoaște și pe celebrul Abbe Mugnier, poreclit „apostolul din  Faubourg Saint-Germain“ , care mai târziu devine sfătuitorul său și o încurajează să se convertească la Ortodoxie de la catolicism.  Arthur Mugnier,  a fost mai bine cunoscut sub numele de Abbot Mugnier, cel care a fost, de asemenea, poreclit „ preotul nebun “, „ Păstorul cel bun“,  a avut mai mult aspectul unui preot de țară, cu sutana jerpelită și pantofii cu toc pătrat, cunoscut pentru cuvintele sale amabile și răspunsurile  date celor agresivi. Cei doi s-au cunoscut în saloanele din Faubourg Saint-Germain, în ante-camerele scriitorilor, unde abatele a  fost fermecat de inteligența si cultura Marthei, foarte discretă și delicată. De asemenea,  a fost mișcat de bunătatea ei, un suflet trist, neiubit. Prințesa Bibescu i-a părut plină de tandrețe și compasiune. Ei au schimbat o corespondență lungă între anii 1911-1944, până la moartea starețului. Citind  scrisorile adresate de prințesa preotului și vice versa, am observat un atașament profund  între cei doi.

29 IANUARIE 1943- SCRISOARE A ABATELUI MUGNIER CĂTRE MARTHA BIBESCU

"Doamnă prințesă,
Adorabila dumitale scrisoare de Crăciun a ajuns la mine și am cerut să-mi fie citită și răscitită, pentru a fi mai aproape de dumneata, pentru a nu te părăsi niciodată.
Tocmai am primit vizita ducesei de Bisaccia, care mi-a spus la plecare: "Îi voi scrie prințesei noastre. "
Îi voi mulțumi lui Dumnezeu până la ultima mea suflare pentru darul deosebit pe care mi l-a făcut permițându-mi să te întâlnesc și să mă atașez instantaneu de dumneata. Căci s-a întâmplat ca un miracol. O improvizație, un curent electric.
Nu mai departe decât ieri, Andre d Ormesson îmi vorbea despre România, despre dumneata, mereu despre dumneata.
Domana de Castries s-a dus să-și vadă fiica, pe Marie, și sper că se va reîntoarce cât mai curând posibil. (...)
 Doamna Gimonet lecturează interminabil, tot Victor Hugo, nici mai mult, nici mai putin, dar pe mine nu mă împiedică nimic să declar până la capăt admirația pentru preferata mea, pana lui Chateaubriand. Memoriile sale sunt un nec plus ultra al istoriei intime, al istoriei generale a țării sale și a timpului său. Nimeni nu a vorbit despre Napoleon așa cum a vorbit el. Aceea natură pe care o iubești atât de mult, mugurii și arborii, nu lipsește niciodata din paginile lui. Nu face nici un portret de ministru fără să evoce numaidecât și copacul sub care l-a zărit, pasărea care cânta în acel moment anume. Secretul geniului său este această alianță perpetuă și detaliată dintre lumea exterioară, a creației vizibile și personajele cele mai abstracte ale vechimii monarhii și ale Restaurației.
Dumneata, prințesă, procedezi la fel și de aceea paginile dumitale vor trăi până la sfârșitul timpurilor, iar prea bătrânul preot care sunt se va bucura citindu-le și îți va trimite, peste pădurea din Perche, cea mai afectuasă admirație.
Mulțumesc încă o dată, mulțumesc pentru tot și te rog să crezi, dragă prințesă, în umilul și desăvârșitul meu devotament.
A.  Mugnier "

Prințesa Bibescu călătorește mult și cunoaște mulți oameni. Europa este la un pas de revolte sângeroase și Martha este sfâșiată între Occident și Balcani. În această perioadă îl cunoaște pe prințul Wilhelm, fiul împăratului Germaniei, de care o leagă o mare prietenie și cu care va împărtăși o corespondență caldă și pasionată. Dar primul război mondial a întrerupt acestă relație, deoarece prietenul a devenit inamicul.
 Căsătoria ei cu prințul George Bibescu a fost doar o căsătorie de fațadă. Divorțul la momentul respectiv era sinonim cu moartea socială, în înalta societate. Timp de aproximativ 10 ani are o relație cu prințul Charles Louis de Beauvau-Craon. În cele din urmă epuizată de eșecurile sale romantice și depărtarea de soțul ei, ea se refugiază la matușa ei Jeanne Bibescu, stareța și fondatoarea ordinului Carmel din Alger. Ea a dorit chiar  și divorțul, dar s-a răzgândit. Ușor de înțeles, soțul ei i-a oferit în  anul 1912 castelul său de familie, castelul de la Mogoșoaia. La scurt timp înainte de Marele Război, prințesa a făcut o excursie în Spania, pe urmele lui Chateaubriand, scriitorul ei preferat.
Când  România a intrat în război de partea Aliaților în anul 1916, Prințesa Bibescu s-a înrolat ca asistentă medicală într-un spital din București, înainte de a se alătura fiicei sale în Geneva. După război duce o viață pariziană și cosmopolită. Ea numară printre prietenii ei apropiați  pe Jean Cocteau, Francis Jammes, Max Jacob, François Mauriac, Rainer Maria Rilke sau Paul Valéry.
În  anul 1925, fiica ei Valentine se căsătorește cu prințul Dimitri Ghica în prezența Reginei Sophie a Greciei, Prințesa Aspasia a Greciei și a Reginei Maria a Iugoslaviei.
Martha Bibescu continuă să aibă un  stil de viață generos. Aceasta este împărțită între numeroasele sale călătorii în Europa și Statele Unite, între castelul său din România și un apartament pe care îl ocupă în conacul unui văr. De asemenea, ea a devenit apropiată  de Sir Winston Churchill și Ducele de Devonshire, pe care îi vede întotdeauna cu plăcere în timpul sejururilor sale la Londra.
În ajunul celui de al doilea război mondial, Prințesa Bibescu va coresponda cu un număr mare de politicieni. Soțul ei moare în  anul 1941. Prințesa va încerca prin  contactele sale diplomatice să obțină  putere în România, în timpul războiului, dar eșuează. Reușește să părăsească țara înainte de  dezastru. Când se întoarce la Paris, nu are nici un ban. Toate bunurile din România i-au fost confiscate. Fiica ei Valentine și soțul acesteia nu pot părăsi România până în  anul 1958.
Dar prințesa are capacitatea de a-și reveni. Cu "Nimfa Europei", o carte parțial autobiografică , un mare succes în  anul 1960, ea a devenit o „mare doamnă“ a literaturii franceze, primită de generalul de Gaulle, care o  apreciază. Când generalul de Gaulle a venit într-o vizită de stat în România (încă comunistă) în  anul 1968, a adus cu el o copie a romanului  "Izvor, ţara sălciilor"  declarând prințesei: „Ești Europa pentru mine. "
 Prințesa Bibescu a murit  pe 28 noiembrie 1973 la Paris. Această doamnă impresionantă și-a pus amprenta asupra  istoriei lumești și literare. 
Volumul   "Marta Bibescu si vocile Europei " cuprinde o colectie de scrisori adresate prințesei, care ne dezvaluie aspecte mai puțin cunoscute din viata acestei femei extraordinare. O femeie puternică care a luptat până în ultimul moment să schimbe cursul istoriei în direcția pe care o considera benefică. Printre cei cu care a corespondat se numără: prințul Wilhelm, Francesco Lequito-ambasadorul Italiei la Madrid, Stephano Vlasto- prieten care o ajuta  cu documentarea la" Nimfa Europei", Martha Fabricius-soția lui Wilhelm Fabricius, diplomat german, reprezentantul Germaniei naziste la București, Henri Martin-ministrul Elveției la Lisabona, George Mavrocordat,Eleanor Roosevelt-prima doamnă a S.U.A., Godfrey L. Cabot-milionar și filandrop american, Eduard H. Palin-ministrul Finlandei la București etc.
Dintre aceste scrisori/ documente inedite mi-a atras atenția următoarea scrisoare .

4 IULIE 1940- SCRISOARE A PRINȚULUI MOȘTENOR WILHELM CĂTRE MARTHA  BIBESCU
Potsdam
Către Martha Bibescu
România
Mogoșoaia( lângă Chitila), Ilfov
"Dragă mică prințesă!
Dintre sutele de scrisori care mi-au parvenit cu ocazia morții eroice a fiului nostru în Franța, a dumneavoastră mi-a fost cea mai dragă și cea mai importantă. Prietenia noastră este așa de veche și a rezistat deja timpurilor furtunoase din timpul războiului și tuturor confuziilor de după, încât mă bucur deosebit de mult să văd că vechile relații de prietenie dintre noi  se mențin și în timpul acestui război. M-am gândit adesea la vremurile frumoase când am fost împreună în Palatul de Marmură, în Berlin, în Kiel, și în Hamburg. Cât de veselă și lipsită de griji a fost vremea tinereții noastre. Și dumneavoastră veți fi urmărit cu siguranță cu mare interes și emoție mărețele evenimente din ultimele luni. Și pentru țara dumneavoastră vor fi existat situații dificile. Nu putem decât să sperăm cu toții că acest război va duce la o nouă configurare a Europei care le va permite copiilor și nepoților noștri să ducă din nou o viață a muncii, a păcii, și a vindecării multor răni cauzate ( de trecut). Să sperăm că momentul în care ne putem revedea nu e departe.
În speranța și cu dorința că atât dumneavoastră, cât și soțului și ficei dumneavoastră vă merge bine, rămân cu cele mai calde gânduri și ( îndatorat) vechii ( noastre) prietenii, al dumneavoastră Wilhelm. "

Recomand acest roman celor care iubesc documentarele și romanele istorice.


            Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

marți, 18 aprilie 2017

El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic - Ioan Grillo



An aparitie: 2017
Autor: Ioan Grillo
Categoria: Istorie Universala
Colectie: Istorie
Editura: CORINT
Nr. pagini: 476


În imaginația colectivă Mexic rămâne o țara neîmblânzită, populată de bărbați curajoși, femei frumoase, deșerturi aride, mariachi și locuri de o frumusețe imensă. Dar în prezent, această mare națiune este menționată aproape zilnic în primele pagini ale fiecărui ziar din lume, datorită războiului crud și sângeros împotriva drogurilor, care face victime în rândul nevinovaților, în timp ce politicienii se uite în altă parte, fără a încerca să remedieze o situație de neconceput, care distruge treptat viitorul statului mexican. Crimele între traficanții de droguri au devenit știrile cele mai solicitate de către marea majoritate a editorilor mass-media din lume, din cauza violenței excesive ale acestui conflict, care vinde foarte bine. 
În Mexic, războiul împotriva drogurilor a înregistrat din anul 2006 aproximativ  80.000 de decese. Populația asistă paralizată la acest măcel, în timp ce poliția și armata mexicană își dublează eforturile împotriva cartelurilor de droguri care doresc dreptul de proprietate asupra pieței drogurilor( marijuana, cocaina, amfetamine), estimată la treizeci de miliarde de dolari. Șefii de poliție sunt uciși, familii întregi au fost masacrate, școlile și spitalele distruse, sunt descoperite gropi comune, demne de un război civil. Corpurile decapitate au fost abandonate pe stradă ca un avertisment ... SUA dă replica cu ajutorul elicopterelor și agenților DEA dar în secret Washington-ul este împărțit, dezorientat ...
Ioan Grillo, reporter, britanic prin naștere, trăiește în Mexico City și ne prezintă în romanul El Narco „războiul împotriva drogurilor“ din Mexic, timp de un deceniu. El încearcă aici să picteze o poveste atât „globală“ , dar și „parțială“, privind  organizarea „ industriei drogurilor.“ Narațiunea este vie, cu o formă uneori apropiată de cea a unui roman polițist subliniind scopul jurnalistului. În ultimii ani, el a investigat originea și ascensiunea cartelurile de droguri din Mexic, realizând o serie de interviuri cu politicieni, polițiști, consumatori, asasini și dealeri. Această carte este rezultatul investigației sale.
Grillo portretizează prin cartea sa lumea înfiorătoare  a unor criminali fără scrupule, furnizându-ne date interesante. Tema este cu siguranță reala și autorul a realizat o ancheta minuțioasă, aducând în fața ochilor nostri, asemeni unui pictor, o realitate socială și politică sordidă, dramatică și violentă. Grillo descrie un sistem care dă naștere rețelelor criminale și reorganizează teritoriile din Mexic. El „spune povestea transformării radicale a acestor traficanți de droguri în echipele morții [...] și brutalitatea capitalismului Mafiot.“ 
Cartea este împărțită în 3 părți: istorie, anatomie si destin. Cele trei părți sunt structurate pe capitole, acoperind diferite aspecte. Există și o scurtă introducere  în istoria contrabandei la granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii. Interesant mi s-a părut, că cea care a început această afacere a fost comunitatea chineză, deși produsele au fost în schimbare de-a lungul timpului. 
Cea mai mare parte a romanului se concentrează pe aceea perioada de după înfrângerea PRI (Partidul Revolutionar Institutional) în alegerile din anul 2008, câștigate de Vicente Fox. PRI a condus  fără întrerupere timp de 71 de ani, reinventându-se de mai multe ori. În această perioadă,  funcționarii corupți au menținut capul afișelor. Toate acestea s-au schimbat odată cu sosirea lui Fox. El aduce un suflu nou de aer. Fox susține legalizarea drogurilor cu scopul de a diminua influența cartelurilor care au făcut profituri uriașe din vânzarea drogurilor. "Legalizarea nu inseamna ca drogurile sunt bune ... ci (legalizarea productiei, vanzarii si distributiei de droguri) este o strategie pentru a slabi si a sparge sistemul economic care permite cartelurilor castigul de profituri uriase", a scris Fox intr-o postare.  Autorul încearcă să explice explozia violenței  din anul 2008. Dacă în anul 2007 existau 200 de crime pe lună, în  anul 2008 au fost peste 500 crime pe lună. Ciudad Juarez a fost selectat ca cel mai periculos oras din lume, chiar înainte de Fallujah. 
Au fost oferite două explicații pentru această violență. Primul este guvernul mexican și DEA. Presiunea asupra diferitelor carteluri duce la violență sporită între ele pentru a împărți plăcinta.
             Grillo oferă o altă versiune. Creșterea violenței este legată de corupția propriului guvern. Oficialii au semnat o alianță cu cartelul Sinaloa, controlată de Chapo Guzman. Acordul a fost în detrimentul altor carteluri, cum ar fi cel al fraților Beltran Leyva. Această versiune oferă poliției federale date despre oficiali care au lucrat pentru cartelul Sinaloa, dar nu poate fi exclus faptul că alții lucrează pentru alte carteluri . 
Pe scurt: Romanul El Narco este prima povestea complexă a tuturor organizațiilor ultraviolente mafiote care au transformat teritoriul  mexican  în vaste câmpuri de luptă. Recomand acest roman celor care iubesc documentarele și romanele istorice.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

luni, 17 aprilie 2017

Iarnă la Paris - Imogen Robertson



An aparitie: 2016
Editura: RAO
Nr. pagini: 384


În urmă cu câteva săptămâni, atenția mi-a fost atrasă de un nou roman care a apărut la editura Rao, ”Iarnă la Paris”. După ce am citit sinopsis-ul, pentru mine nu a mai fost nici o îndoială: trebuie să îl citesc! Și cu ajutorul prietenilor de la librăria online Libris, acest lucru s-a întâmplat mai repede decât mă așteptam.
Povestea incepe la Paris, în noiembrie 1909. La acel moment, tânăra englezoaică Maud Heighton studiază la Academia Lafond pentru a-și îndeplini visul de a deveni un mare pictor. Parisul este un oraș plin de viață, dar Maud nu se poate bucura de toate plăcerile pe care orașul le oferă. Situația ei economică este extrem de precară. Cu ajutorul prietenilor își găsește de muncă  în casa lui Christian Morel pentru a fi însoțitoarea surorii acestuia, căreia îi dă și lecții de pictură. Viața lui Maud se va schimba complet, până când aceasta este acuzată că a furat niște bijuterii. Din acel moment, viața ei va lua o turnură radicală și va fi obligată să folosească tot felul de trucuri pentru a își dovedi nevinovăția.

Încep prin a spune că Iarnă la Paris” este un roman foarte frumos, care mi-a plăcut.
Povestea  este spusă de către  un narator omniscient și este împărțită în două părți: prima este mai descriptivă și se concentrează mai mult pe Maud, personajul principal, iar în a doua parte povestea evoluează și accentul se mută asupra personajelor secundare. Este un roman al personajelor feminine, trei să fiu mai exactă, ele sunt foarte bine conturate, cu personalități care evoluează și se consolidează în urma faptelelor cu care trebuie să se confrunte.       
              Maud, personajul principal, este o englezoaică săracă care se mută la Paris pentru a studia pictura, unde se întreține dintr-o moștenire mică. Zilnic se roagă să nu se îmbolnăvescă pentru că ea nu își permite asta. Când colegii de școală o ajuta să găsească un loc de muncă, pentru care primește un salariu generos, ea cunoaște o altă lume în care mănâncă de trei ori pe zi. Se simte atât de fericită și recunoscătoare, încât este oarbă și nu vede semnele care o avertizează  ca șefii ei, frații Morel, nu sunt ceea ce pretind. Când își dă seama este prea târziu și este acuzată de jaf. Trece de la a fi o fată nevinovată, naivă și recunoscătoare care crede că lumea poate deveni ceea ce vrei să devină, la o ființă rece și răzbunătoare, care va folosi tot felul de trucuri pentru a își dovedi nevinovăția, pentru care încercarea de a-și lua revanșa va fi motorul existenței sale. 
 Tanya este o rusoaică bogată, frumoasă, elegantă, aparent frivolă, care trăiește într-o lume în care imaginea și aspectul sunt importante, unde totul este rezolvat cu bani. Dar este, de asemenea, o prietenă devotată, care se simte atinsă de suferința altora, deci este întotdeauna gata să ajute.
Yvette este o femeie tânără care pozează ca model pentru artiști. Este plină de viață, directă, uneori poate fi nepoliticoasă, o mare cunoscătoare a celor mai sărace cartiere și mahalale din Paris.
 O mențiune specială merită frații Morel, Christian și Sylvie, care sunt responsabili pentru toate relele protagonistului, personaje egoiste și rău intenționate, aproape machiavelice care ascund o mulțime de intrigi și secrete.
Un aspect pozitiv care excelează în roman este atmosfera. Parisul este un oraș magic și fermecător, care acționează ca un protagonist. Autorul descrie cu acuratețe și detaliat viața orașului, câteva luni, timpul în care are loc această poveste (din noiembrie 1909 până în ianuarie 1910), care arată cititorului o lume fascinantă unde domină  luxul, cabaretele, cafenelele, artiștii și în contrast cu excesele pe de altă parte, avem situația precară a unei alte părți a societății afundată în sărăcie care a trecut prin multe greutăți pentru a supraviețui. Mi-a plăcut contrastul dintre Parisul luminos și părțile întunecoase ale orasului. Ambele sunt reflectate la perfecțiune și crează un contrast impresionant; un contrast în care Maud este un fel de pod între aceste două lumi, deoarece nu aparține nici uneia, dar le observă din exterior și ocazional interacționează cu membrii lor.
„În Iarna la Paris” am găsit, de asemenea multe referiri la artă. La începutul secolului al XX-lea nu era bine văzut ca o femeie să studieze această disciplină. Dar, totuși, au existat oameni curajoși care au luptat pentru visele lor. Imogen Robertson descrie foarte bine mentalitatea unui moment în care femeile au început să se revolte împotriva rolului lor în societate, un rol minor care nu le permite să studieze arta în școli speciale, la fel ca bărbații.
 În acest roman găsim, de asemenea, un eveniment istoric real. Aceasta este potopul de la Paris, din anul 1910, când ploile abundente din iarnă au inundat străzile și au provocat evacuarea multor locuitori. Inundații istorice din anul 1910 acționează ca o metaforă despre unul dintre personaje. În timp ce Parisul este acoperit de ape, Maud își pierde umanitatea și se cufundă în adâncimile răzbunării. În cele din urmă, cele două acte de violență converg și asistăm la triumful emoțiilor oarbe asupra civilizației.
Pe scurt: Iarnă la Paris este o poveste rafinată, plină de nuanțe, umbre și lumini. Îmi este foarte greu să clasific acest roman: roman istoric, mister sau aventuri cu accente romantice; la care se adaugă opulența aristrocrației și declinul celor mai săraci. Minciuni, trădări, vitejie, curaj și mai presus de toate o prietenie care leagă trei fete din clase sociale diferite, o legătură care unește oameni foarte diferiți. Recomand!

Romanul  Iarnă la Paris  mi-a fost oferit de librăria online Libris pentru recenzie! Mulţumesc foarte mult! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi cărţi onlineLibris fiind o librărie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la cărţi în engleză. Puteţi găsi aici aproape orice carte vă doriţi! 

duminică, 9 aprilie 2017

Prin Deșert Spre Libertate - Eunsun Kim, Sebastien Falletti



Autor: Eunsun Kim
Editura: CORINT
An apariție: 2017
Nr.pag: 208

În fiecare an, aproximativ 1.500 de oameni fug în China din Coreea de Nord. Doar o mică parte din ei ajung în țara promisă, Coreea de Sud. Organizația Medici fără Frontiere a avut timp de trei ani la Seul o linie de asistență și consiliere pentru refugiați. ONG-ul avea deschise mai multe centre unde refugiații primeau asistență, erau consiliați de experți pentru a reuși să se elibereze de lanțurile dictaturii din țara vecină, unde nord coreenii au fost manipulați de putere, înainte de a lua decizia dureroasă de a își părăsi țara.
Suferințele care i-au determinat pe nord-coreeni să fugă sunt multiple. Cele mai importante sunt cele legate de foametea din anii 1990, care a culminat între anii 1995 și 1998, perioadă în care mulți oameni au murit din cauza foamei, deși nu a existat nici un dezastru natural sau război, ci numai încăpățânarea liderilor. Astăzi, unii dintre refugiați dezvolta simptome anorexice.
Natura regimului, de asemenea, face imposibil ca nord-correnii să se bucure de libertate; orice mișcare, orice informație din exterior sunt cenzurate. Chiar și sinuciderea trebuie să fie însoțită de o scrisoare spunând că aceasta nu este o provocare în caz contrar, rudele sunt cele care suferă.
Eunsun Kim nu este numele autorului. Pentru a nu pune în pericol familia sa care a rămas acolo, a luat acest pseudonim. Asistată de Sebastien FallettiKim Eunsun încearcă să ridice vălul care acoperă adevărul despre iadul nord-coreean și socialismul dinastic al familiei Kim.
De-a lungul poveștii Eunsun dezvăluie cum se desfășoară viața de zi cu zi în Coreea de Nord, îndoctrinarea copiilor la școală, obligația de a participa la execuții publice la o vârstă fragedă, cultul personalității centrat în jurul lui Kim Il-sung și a fiului său Kim Jong-il, ignoranța a ceea ce se întâmplă în lume, totul portretizat ca un iad.
Mărturia sa este cu siguranță foarte emoționantă, dar este, de asemenea, instructivă, deoarece ne arată Coreea de Nord prin ochii unei tinere care a trăit acolo până la doisprezece ani și a fost martora unor suferințe de neimaginat, pentru noi ...
Eunsun Kim împreună cu mama și sora ei Keumsun nu au fugit pentru că erau ostile regimului, ci pentru că au vrut pur și simplu să supraviețuiască. În Coreea de nord foamea făcea ravagii și cele trei nu mai aveau posibilități să se hrănească. Economia nord-coreeană a fost sub influența Uniunii Sovietice. Ajutorul marelui frate comunist încetează însă odată cu căderea regimului în anul 1991. Din acel an, economia nord-coreeană este complet destabilizată și foametea își face apariția la mijlocul anilor 1990. În anul 1994  mor bunicii autoarei, iar în noiembrie 1997 moare și tatăl său. Povestea incepe, câteva săptămâni mai târziu. 
La 11 ani, Eunsun  își scrie testamentul, în întunericul apartamentului său gol, în micul oraș Eundeok. După ce tatăl său a murit de foame, ea a fost convinsă că a venit și rândul ei. Aceasta, probabil, a fost soarta a sute de mii de nord-coreeni când a izbucnit foametea teribilă  din anii 1990, și probabil ar fi fost și a ei, dacă mama ei nu ar fi decis în  anul 1999 să treacă ilegal cu cele două fiice, râul Tumen și să fugă în China.
Cu greu mama și cele două fiice pun piciorul pe pământ chinez unde sunt vândute unui țăran chinez. O brută analfabetă care o forțează pe mama lui Eunsun să-i nască un fiu. Deși, ele caută să scape, o descindere a poliției chineze pune capăt oricărei speranțe, și în temeiul acordurilor dintre autoritățile chineze și nord-coreene, acestea sunt returnate în țara lor, unde sunt duse într-un lagăr de reeducare și supuse umilințelor pe care dictarura le rezervă celor pe care îi numesc „dezertori“. Dar Eunsun, mama și sora ei reușesc să scape în mod miraculos și trec din nou râul Tumen.
Disperate și îngrozite de ideea de a fi arestate din nou, fără să știe unde să se refugieze, ele aleg să se întoarcă ... lângă torționarul lor din China. Dar, în ciuda prezenței fratele mai mic, care le leagă emoțional de bărbat, ele vor fugi în cele din urmă în Shanghai. Ultima parte a călătoriei lui Eunsun are loc prin Mongolia și deșertul Gobi pentru a ajunge în Coreea de Sud, țara promisiunilor pentru  refugiații nord-coreeni. După nouă ani de călătorie,au reușit în cele din urmă să ajungă în Coreea de Sud. 
Astăzi Eunsun a înțeles că țara sa este condusă de o dinastie de tirani însetați de sânge, și că cel puțin 150.000 de deținuți  supraviețuiesc sau mor în lagăre. La fel ca mulți nord-coreeni, ea știa că oamenii dispar fără urmă. Dar, înainte nu știa cum sau de ce. 
Am apreciat limbajul foarte simplu al cărții, care oferă o mare credibilitate povestii. Pentru cititorii mai tineri, care nu au auzit de regimul conunist de la  Phenian și ororile suprarealiste pe care populația țării le-a îndurat la sfarsitul anilor 1940, cartea este un loc bun pentru a începe. 
În concluzie: Mărturia lui Eunsun  are rolul de a revela lumii adevărul despre regimul totalitar comunist al dinastiei Kim: Kim Il-Sung (bunicul și fondator al regimului în  anul 1948), Kim Jong Il (fiul) și de la moartea recentă a acestei din urmă 17 decembrie 2011, Kim Jong-un.
 Mai multe sute de mii de nord-coreeni au încercat să scape de acest iad totalitar. Doar 22.000 au reușit să ajungă  în Coreea de Sud.
Astăzi Eunsun Kim, mama și sora ei trăiesc într-o lume modernă, la doar 40 km de granița de netrecut care separă poporul coreean.

Mulțumesc  EDITURII  CORINT  pentru  exemplarul trimis spre recenzie. 

vineri, 7 aprilie 2017

Fata dinainte - J.P. Delaney



An aparitie: 2017
Autor: J.P. Delaney
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Buzz Books
Editura: LITERA
Nr. pagini: 379

Cine nu a visat să trăiască în centrul Londrei, intr-o casa ultra-modernă cu o chirie de nimic! Dar, după cum se spune, „toate magia vine cu un preț!“ Această casă, în afară de a fi o mică bijuterie arhitecturală minimalistă, ar trebui să îmbunătățească viața și comportamentul ocupantului. Totul este controlat și monitorizat printr-o brățară pe care chiriașul trebuie să o poarte în orice moment. Casa cunoaște temperatura apei de la duș, reglează luminozitatea în funcție de starea dumneavoastră, reduce stresul.
Dar pentru a trăi în acest palat dotat cu tehnologie modernă, trebuie să respecți mai multe reguli cu scrupulozitate (peste 200 oricum). Fără copii, fără animale, fără imagini sau decoratiuni, nu ai voie să arunci  haine pe podea. Toată viața este guvernată de aceste norme  și orice eșec poate duce la expulzare. Poți respectă regulile pentru a trăi în pace într-o casă frumoasă, nu este sfârșitul lumii, nu-i așa?
Întrebarea este, ce fel de persoană vrea să trăiască într-o casă plină de reguli complet suprarealiste?
Fata dinainte” este povestea a două femei care au în comun  această casă misterioasă. La început  o cunoaștem pe Jane, o femeie care și-a pierdut copilul și a rămas fără loc de muncă. Ea vrea cu disperare un apartament nou la Londra, ceea ce în cazul său este foarte dificil, deoarece în acest oraș  sectorul imobiliar este foarte scump. Pe de altă parte, există Emma, ​​o altă femeie tânără care își caută un nou apartament ultra-sigur dupa ce s-a confruntat cu un jaf traumatic.
Ambele vor  să se răsfețe într-o casă ultra-modernă- și cu o chirie foarte modestă. Prea frumos să fie adevărat? Ai dreptate! Pentru a trăi în această casă, trebuie să completezi un chestionar foarte bizar. Apoi, dacă treci peste acest prim pas, trebuie să treci de interviul cu celebrul arhitect care a proiectat casa. Condițiile de viață din această casă sunt importante! Dar cât de departe esti dispus sa mergi pentru a fi în măsură să trăiești în casa visurilor tale?
Ceea ce mi-a placut cel mai mult la acest roman sunt personajele. Povestea celor două personaje principale este spusă prin capitole intercalate, ceea ce dă un ritm bun și o poveste dinamică. Toate personajele arata frumos la inceput pana cand este dezvăluită adevărata lor personalitate.  Deși Emma și Jane sunt foarte similare fizic, totul pare să se schimbe când vine vorba despre personalitate. Dar nu pot dezvălui prea multe despre  acest aspect, preferând să te las să fii surprins. Ceea ce este sigur este că una este moartă, iar cealaltă  nu
Mi -a plăcut, de asemenea, caracterul megaloman al arhitectului, multi-miliardarul care crede că poate guverna întreaga viață a locatarilor prin norme care impun și mai multe reguli. Doar este pentru binele lor, nu?  Edward este personajul cel mai misterios al romanului. El are o personalitate precaută și tu nu știi ce să crezi. Spune adevărul? Minte?  Ascunde ceva?  Când crezi ca ai înțeles ce fel de om este, anumite evenimente, fapte contrazic totul. 
Mi-a plăcut faptul că s-a pus accent pe conceptul minimalismului. Casa este ca un personaj important într-un joc misterios. Dar, atenție, această poveste poate crea confuzie între oameni minimaliști și persoanele cu tulburări obsesiv-compulsive. Oamenii minimaliști nu sunt dezechilibrați sau oamenii obsedați de lucruri. Minimalismul este un concept care pune accent pe simplitate. 
Trebuie să recunosc că atmosfera este foarte grea și agonizantă de-a lungul romanului ... Tensiunea, îndoială, teamă în creștere mi-au plăcut. De-a lungul paginilor, am văzut cum visul se transformă într-un coșmar. Nu cred că o casă minimalistă mi s-ar potrivi, dar pentru calm, liniște, tăcere... e destul de tentant și cred că astfel de beneficii merită sacrificii/eforturi. Un lucru este sigur, acest roman m-a  surprins până la ultima linie!
Concluzia: În  acest thriller psihologic condus de o mână de maestru, Fata dinainte”bântuie mintea noastra, ne face sa ne îndoim de totul, chiar ne deranjează. Complotul crește în intensitate, și prin intermediul paginilor, te simți oprimat, aproape prins în capcană și întrebările nu dispar: De ce? Cum? Ce? Cine?