Nu scoate un sunet - David Jackson

 An aparitie: 2019

Autor: David Jackson

Categoria: Literatura Universala

Editura: RAO

Nr. pagini: 384

„— Avem niște vești pentru tine, spuse Malcolm. Ceva de care suntem foarte entuziasmați.”

De trei ani, micuța Daisy este captivă într-o cameră (închisoarea ei este numită camera copilului), fără să poată ieși vreodată din ea. Harriet și Malcom Benson au răpit-o pentru a o  forța să fie fiica lor.

Dar Bensonii doresc să își extindă familia și o răpesc și pe Poppy, care are șase ani. Totuși acesta din urmă este mult mai puțin ascultătoare și scoate la iveală fața adevărată a cuplului, în special violența uneori necontrolată a lui Malcolm. Bensonii nu sunt vecini obișnuiți. Sunt ca o bombă cu ceas, un viitor pericol pentru siguranța copiilor închiși ...

Inspectorii Nathan Cody și Megan Webley de la Unitatea de incidente majore vor fi responsabili de investigarea dispariției lui Poppy. 

„Nu scoate un sunet” este prima parte a seriei despre aventurile sergentului Nathan Cody. Un erou cu o poveste dramatică și intrigantă în fundal, care luptă cu înverșunare cu demonii trecutului. Inspectorul Cody va trebui să-și lase fantomele trecutului în dulap, pentru ca fetițele să fie salvate.

 Un roman cu o poveste fascinantă de la început până la sfârșit!  Nu am putut să las cartea din mână până nu am citit și ultimul rând. Nu vreau să pretind că are un complot original - răpirea copiilor poate fi găsită în fiecare al treilea thriller. Totuși, este vorba în principal de modul în care ne-a fost prezentată povestea. În primul rând, mi-a plăcut că nu este doar un triller psihologic, ci avem un fir narativ și cu polițiști. Dacă nu ar fi fost detectivii în poveste, ar fi fost o lectură mult mai deprimantă, dar datorită prezenței lor, am avut speranța unui final bun.

Cartea are un ritm bun, personajele trezesc curiozitate (iar trecutul lui Cody dă speranță că volumele următoare ale seriei îi vor  dezvăluite secretele). Și ca să fim sinceri, curiozitatea noastră nu este trezită nici de făptuitor și de motivația lui, ci de caracterul personajului principal. Acest polițist se simte cel mai bine nu în spatele biroului sau în fața computerului, ci pe stradă, în prima linie a luptei împotriva infractorilor. El a lucrat sub acoperire ani de zile,dar din păcate, el și colegul său au fost descoperiți.

Autorul nu s-a concentrat foarte mult asupra trăsăturilor psihologice ale personajelor. Se concentrează în schimb pe cartografierea gândirii bolnave a unui individ care a suferit unele traume. El nu preia rolul de avocat pentru astfel de oameni, ci încearcă să ne arate cealaltă parte a monedei. Pentru că fiecare acțiune este determinată de ceva. Este bine să condamnăm astfel de oameni care acționează cu intenții bune conform conștiinței lor? Autorul nu dă un răspuns clar la această întrebare. Ca și cum imaginea generală a celor întâmplate ar fi mai importantă decât fapta în sine. Merită să condamnăm ceea ce au făcut Bensonii. Dar acțiunile care le-au determinat faptele sunt și mai grave.

 Cel mai puternic personaj, în opinia mea, este Daisy care este  închisă de ani buni. Ea este un copil  înțelept care știe că nu trebuie să îi supere pe cei pe care îi urăște, deși  trebuie să-i numească tată și mama. Un copil care nu îndrăznește să creadă că poate exista un sfârșit al calvarului său și a noilor prizonieri.

 Concluzia: O carte palpitantă, o poveste fascinantă, cu  un final absolut neașteptat! O frumoasă descoperire pentru mine. Recomand!!

Cari Mora - Thomas Harris

An apariție: 2019

Autor: Thomas Harris

Categoria: Literatura Universala

Categoria: Cărți thriller

Editura: RAO

Nr. pagini: 288

De câteva săptămâni, toți fanii lui Hannibal Lecter se agită nervos așteptând cea mai recentă carte a lui Thomas Harris. După 13 ani de tăcere, imaginația fanilor a ajuns la cote maxime. Și deși nu l-am pus niciodată pe legendarul autor pe un piedestal (da, îl respect că a creat un antagonist atât de coerent și carismatic), mi-am dorit foarte mult să citesc noul roman Cari Mora. Eram curioasă ce ne-a pregătit autorul și așteptam cu nerăbdare să cunosc un alt personaj încântător.

Eroina din titlu este o refugiată din Columbia, a cărui viață a fost foarte grea. În prezent se află în Statele Unite ale Americii, dar șederea ei depinde de hotărârea oficialilor de la imigrări. Ce se va întâmpla dacă îi retrag permisul de ședere? Între timp, Cari își câștigă viața având tot felul de slujbe. Printre altele, ea are grijă de impresionanta reședință din Miami, deținută cândva de Pablo Escobar. În acest fel, ea ajunge să fie prinsă în rivalitatea a două grupări criminale periculoase, ca să nu mai vorbim de faptul că trezește interesul unui tip extrem de repulsiv pe nume Hans-Peter. Din nou, trebuie să lupte pentru propria viață, pentru supraviețuire, mobilizându-și toate trucurile din propriul arsenal.

Sună bine? Desigur. Și totuși rezultatul final lasă atât de mult de dorit.

În opinia mea, Thomas Harris a decis să pună prea multe idei în această carte și le-a combinat prea repede. Avem, așadar, firul reședinței lui Pablo Escobar, care este axa ce leagă personajele. Avem pe Hans-Peter Schneider, care, după toate descrierile, urma să fie principalul antagonist. Primele fragmente cu persoana sa au fost brutale și dezgustătoare, ca dintr-un film de groază, din păcate efectul a dispărut rapid și eroul și-a pierdut atracția. Următorul personaj este Cari Mora, care are o poveste personală foarte interesantă, dar care practic nu are niciun sens pentru poveste. În primul rând, personajul Cari Mora singur nu îndeplinește ceea ce promite. Ea ar trebui să fie o protagonistă intrigantă, cu o personalitate puternică, cu demoni care fierb mocnit.Și totuși ea este plată, lipsită de carismă și ciudat de apatică.

Mi-am dorit cu disperare ca romanul Cari Mora să fie mai bun, să-l aplaud pe Harris și să-i dau o notă cu adevărat bună, bine meritată. Totuși lectura celei mai recente cărți scrisă de Thomas Harris a fost frustrantă. Se citește fluent, pentru că este destul de bine scrisă și scurtă, dar cu fiecare capitol ulterior mă întrebam ce se întâmplă cu adevărat aici. Și, din păcate, nu am primit soluții satisfăcătoare. Fiecare dintre personaje este dintr-o zonă diferită și, deși are o poveste personală potențial interesantă, este marginalizat acest aspect, ceea ce înseamnă, de asemenea, un profil psihologic slab creionat al personajului. Obținem scene aleatorii din trecut, care nu sunt dezvoltate și discutate și nici nu au nici o continuare în prezent.

Și deși nu am avut așteptări uriașe de la această carte, sunt dezamăgită, pentru că romanul Cari Mora nu numai că nu este excepțională - în opinia mea, este pur și simplu slabă. Nu există o idee puternică care să îmbine personaje și firele narative, sau personaje  bine schițate. În ceea ce privește thrillerele și poveștile polițiste pe care am avut ocazia să le citesc în ultimele luni, aceasta a fost de departe cea mai rea, și dacă o compari cu cărțile anterioare ale autorului... Ei bine, pur și simplu este mai bine să nu o faci. O carte de citit și de uitat, deși prima nu este obligatorie, iar cea de-a doua va veni la o săptămână sau două după lectură.

Romanul a apărut la editura Rao și îl găsiți aici

Leapsa - Halloween literar

Nu am mai avut o leapșsa aici pe blog de multă vreme, nu ?! 

Așadar, propun să profităm că Halloween-ul  se apropie cu pași repezi...

Ø  Care este cartea ta de groază sau thriller preferată?

Am citit pentru prima dată această carte în adolescență, imediat după vizionarea filmului și pot garanta că cartea depășește cu mult filmul în multe feluri.

Inspirat de o poveste despre exorcizarea unui băiat de 14 ani, scriitorul a publicat în anul 1971 povestea tulburătoare a lui Chris MacNeil, o actriță și mamă care filmează în Georgetown și suferă schimbările neașteptate de comportament ale fiicei sale de 11 ani, Regan. Când știința nu își poate da seama ce nu este în regulă cu fata și o nouă personalitate demonică pare să iasă la suprafață, Chris cere ajutor bisericii în ceea ce pare a fi un caz rar de posesie demonică. Damien Karras, un preot al Universității din Georgetown,este responsabil să salveze sufletul lui Regan în timp ce încearcă să-și refacă credința, zdruncinată de moartea mamei sale. 

Ø  Ce carte de groază vrei să citești? 

Îmi doresc foarte mult să citesc cartea „Casa bântuită” de Shirley Jackson. Am văzut serialul pe Netflix în doar două zile și am fost foarte încântată de poveste. Știu că cu siguranță îmi va plăcea cartea.

Ø  Pentru  Halloween trebuie să te îmbraci ca un personaj dintr-o carte. Cine ai fi?

Fără îndoială, Morgan le Fay din „Negurile” lui  Marion Zimmre Bradley. Legenda spune că Morgana a fost o preoteasă a insulei Avalon, sora regelui Arthur.  În urma unui ritual sacru are un fiu cu Arthur. Ani mai târziu, fiul merge la curtea lui Arthur și devine cel mai mare dușman al său și ambii luptă până la moarte pentru dreptul la tronul Regelui. În opinia mea, Morgana este unul dintre cele mai puternice personaje feminine din literatura mondială.

Ø  Dacă ai putea găsi un obiect din orice carte în coșul tău de Halloween, care ar fi?

Mi- aș dori să am un ou de dragon din seria Cântec de gheață și foc.  În felul acesta, voi deveni regină și voi avea un dragon. Ce să îmi doresc mai mult?

Ø  Ce lume fictivă ai vrea să vizitezi de Halloween?  

Castelul Hogwarts de Halloween trebuie să fie MINUNAT.  

Ce ticălos nu ai vrea să te întâlnești singur/ă pe o alee întunecată noaptea?

Valdemort !!! Am avut coșmaruri cu el.

Ø  Un erou care va încerca să preia controlul lumii în noaptea de Halloween 

Nimeni altul decât Maven din Regina Roșie, este imposibil să nu fiu de acord că Maven se încadrează la această categorie (ceea ce oricum nu îmi schimbă dragostea pentru acest personaj).

Ø  Un personaj care nu este dintr-o carte de groază, dar vi se pare înfricoșător.

Acest lucru este ușor ...Dacă ar trebui să răspund de 100 de ori, de fiecare dată aș răspunde la fel ... Gollum, personaj fictiv din operele lui JRR Tolkien.    

** Declar prin prezenta că aceasta este o leapșă deschisă
oricărui cititor, adept, și / sau blogger care dorește să răspundă la aceste întrebări. **

Furiile inimii - John Boyne

An apariție: 2019

Autor: John Boyne

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Biblioteca Rao

Editie: Cartonata

Editura: RAO

Nr. pagini: 672

 Ei bine ... aceasta este prima mea întâlnire cu autorul John Boyne. Da, știu, mulți dintre voi probabil vă întrebați cum de nu am citit „Băiatul cu pijamale în dungi” - ei bine, am văzut filmul  și nu am obiceiul să citesc cărți a căror poveste o cunosc deja.

Romanul „Furiile inimii” mi-a atras atenția cu locația acțiunii - Irlanda. Acțiunea se desfășoară pe parcursul anilor 1945-2015.  La începutul poveștii, într-o scenă brutală, Catherine, gravidă cu Cyril la vârsta de 16 ani, ca urmare a unei relații interzise, este denunțată în fața întregii comunități a satului de către preot în mijlocul Liturghiei duminicale.  Expulzată din oraș cu acordul deplin al părinților - fără bani și prieteni, decide să plece la Dublin, unde întâlnește un tânăr care o ajută să înceapă o viață nouă în Capitală. Băiatul care o ajută are un iubit, iar soarta lor va anticipa ceea ce vom afla lecturând romanul - în anul 1945, a fi homosexual în Irlanda era un dezastru; violența care izbucnește asupra cuplului de îndrăgostiți, cu acordul statului și al societății marchează teribilul punct de plecare în viața lui Cyril, care se naște exact în mijlocul unei tragedii. Catherine își dă copilul spre adopție.  Este înfiat de Roger și Maude Avery, un cuplu bogat și influent care, fără să știe de ce, decid să aibă un copil. Aceștia oferă un acoperiș lui Cyril, mâncare, educație și confort și nimic mai mult. Îi reamintesc constant că el este doar un chiriaș care trăiește provizoriu cu ei până la vârsta majoratului. Acest lucru poate părea extrem de crud, dar părinții săi adoptivi sunt atât de autentici și onești, întotdeauna tratându-l politicos și civilizat, încât întreaga situație devine amuzantă și sfârșim acceptând excentricitatea acestei familii ciudate.

Cartea continuă să povestească viața lui Cyril, întotdeauna în episoade distanțate la fiecare șapte ani, din 1945 până în 2015. Cei 70 de ani ne oferă o panoramă epică asupra cărții, a cărei poveste împletește intim viața personajului principal, cu schimbările prin care trece. Cyril va trebui să se descurce cu faptul că este un homosexual într-o societate opresivă și plină de prejudecăți. Dezvoltă sentimente pentru cel mai bun prieten din copilărie, dar în societatea irlandeză ultra-conservatoare, homosexualitatea este interzisă, el trebuie să-și ascundă sentimentele și, prin urmare, este persecutat. Ascunderea sexualității și faptul că trăiește o viață falsă aproape îl va distruge. Și această descoperire, urmată de încercarea de a se cunoaște și de a trăi o viață fericită, va defini călătoria lui Cyril în întreaga carte. Vom fi martorii lacrimilor, unor alegeri dificile și a eșecurilor unui personaj dezvoltat cu realism și profunzime. 

 După multe experiențe negative, pleacă în sfârșit din Irlanda la Amsterdam,unde experimentează acceptarea. De acolo pleacă la New York și ani mai târziu înapoi în Irlanda - mereu în căutarea fericirii.

"Nu știam aproape nimic despre homosexualitate, cu excepția faptului că a ține seama de astfel de îndemnuri era un act criminal în Irlanda, care putea duce la o condamnare la închisoare, cu excepția cazului în care, desigur, erai preot, caz în care era un avantaj al slujbei."

John Boyne a preluat un subiect cu adevărat controversat - viața homosexualilor într-o țară în care preoții aveau mai multă putere și autoritate decât șeful statului. Citind acest roman, puteți vedea cât de multe prejudecăți erau în  Irlanda - ca în multe alte țări din acea vreme. Ceea ce am găsit aici a stârnit în mine o mulțime de emoții negative, pe care autorul le aștepta cu siguranță, dar le-a echilibrat cu o mare doză de umor. Cu toate acestea, elementul homosexualității în sine a fost un pic descurajant aici - mai ales în anii adolescenței  lui Cyril, aceasta este o imagine a mediului homosexual văzut de mulți homofobi - unde contează doar eliberarea instinctelor sexuale.

Stilul simplu, empatic și ritmul rapid fac ca această carte să fie ușor de citit. Un roman relaxat și energic,în care dialogurile sunt autentice. Personajele prind viață și am avut impresia că le cunosc de multă vreme. Toate personajele sunt foarte interesante. Maude, în special, este foarte amuzantă, păcat că iese din poveste prea curând. Catherine este un alt personaj feminin care aduce un tribut extraordinar forței și abilității femeilor, o adevărată eroină.

La început, mi-a fost greu să empatizez  cu personajul principal, din cauza moralității conservatoare a Irlandei catolice, precum și a  faptului că evenimentele  din viața lui Cyril sunt prezentate din șapte în șapte ani. Una dintre puținele slăbiciuni ale cărții provine din câteva alegeri pe care autorul le face, încercând să creeze mai multă dramă decât ar fi necesar. Chiar și fără aceste situații, ar fi fost posibil să înțelegem cum intoleranța și prejudecățile, conduse de o instituție, cum a fost biserica din Irlanda, sunt capabile să distrugă viața oamenilor nevinovați, judecați prin acte și comportamente care îi privesc doar la ei înșiși. Cu toate acestea, cartea urmărește pe un ton plin de umor și senin provocările pe care Cyril și comunitatea gay le-au îndurat de-a lungul timpului, precum șocul imens al epidemiei provocat de SIDA. Astfel, speranța și bucuria marchează sfârșitul romanului, cu aprobarea referendumului privind căsătoria persoanelor gay din Irlanda.

Concluzia: „Furiile inimii” – o poveste emoționantă despre căutarea identității,dar și despre modernizarea Irlandei  și a societății sale conservatoare. O pledoarie pentru libertate, acceptare și toleranța minorităților, fie ea sexuală, etnică sau religioasă. 

Romanul a apărut la editura Rao și îl găsiți aici

Un fiu - Alejandro Palomas (prezentare de carte)

Colecționarul de obiecte pierdute - Ruth Hogan

An aparitie: 2019

Autor: Ruth Hogan

Categoria: Literatura Universala

Editie: Cartonata

Editura: RAO

Nr. pagini: 272

 Nu știu despre voi, dragi cititori, dar eu nu m-am atașat niciodată de lucrurile pe care le-am găsit, și nici nu m-am gândit prea mult la ele. 

În "Colecționarul de obiecte pierdute", Ruth Hogan, ne arată că fiecare obiect găsit întâmplător ascunde un secret și se întâmplă să conecteze oamenii. Te-ai  întrebat vreodată cine a pierdut obiectul pe care l-ai găsit? Este acest obiect doar o descoperire obișnuită, inutilă sau poate o comoară valoroasă pe care cineva o caută în continuare?

„Știu că probabil majoritatea obiectelor nu au valoare și nimeni nu le mai vrea înapoi. Dar dacă poți face măcar o persoană fericită, poți repara o inimă frântă înapoindu-i ce a pierdut, atunci va fi meritat tot efortul.”

"Colecționarul de obiecte pierdute" este un roman despre evenimente remarcabile care schimbă viața oamenilor. Scriitorul Anthony Peardew, după moartea soției sale iubite, începe să colecteze și să catalogheze obiecte pierdute de alții. Simțind că are din ce în ce mai puțin timp, îi transmite prin testament asistentei sale de încredere Laura, o colecție ciudată împreună cu o sarcină specială - femeia urmează să ofere obiectele găsite de el proprietarilor. Nimeni nu se gândește la ce avalanșă de evenimente neprevăzute va declanșa ultima dorință a Colecționarului de lucruri pierdute.

„Rafturi și sertare, rafturi și sertare, rafturi și sertare trei pereți complet acoperiți. Perdelele de dantelă de la perdelele franțuzești fluturau sus-jos în același ritm cu aerul de seara care părea că respiră ușor prin deschizătura cadrului. Chiar și în semiîntuneric, Laura putea vedea că fiecare raft era înțesat și, fără să se uite, știa că fiecare sertar era plin. Era acolo o muncă de o viață.

Se plimbă prin camera privind uimită lucrurile din ea. Deci acesta era regatul secret al lui Anthony: o colecție de obiecte abandonate și rătăcite, etichetate și iubite cu meticulozitate. Laura își dădu seama că acestea erau mai mult decât simple lucruri, mult mai mult decât obiecte alese la întâmplare, aranjate pe rafturi pentru decor. Erau importante. Contau cu adevărat. ”

Înainte de a începe să citești, „fă-ți un ceai delicios”. Romanul te va învălui în căldură, te va încălzi și te vei dizolva în aroma poveștilor obiectelor neobișnuite. Cartea este frumoasă, extrem de pozitivă, emoționantă și destul de originală.

Povestea are loc mai ales în vila Padua, un loc plin de mirosul trandafirilor, o oază de liniște pentru Laura. După cum se menționează în descriere, femeia primește o sarcină aparent imposibilă. Cum găsești proprietarul unui elastic pentru păr verde sau al unui buton de haină albastră? Sau al unei urne improvizate care conține cenușă umană? Aceste exemple sunt doar o parte din provocare. Înconjurată de prieteni - Freddy și Sunshine, își asumă această sarcină dificilă. 

Povestea contemporană se împletește cu povestea tânărului editor Bomber și a prietenei sale Eunice. Ceea ce leagă aceste două fire, desigur, nu vă voi dezvălui, dar aceasta este o combinație destul de originală, așa că vă încurajez să descoperiți singuri. 

În "Colecționarul de obiecte pierdute" personajele principale nu sunt oamenii. Acestea sunt obiectele pierdute care aparent sunt lipsite de orice valoare și ascund diverse povești. Uneori amintiri vesele din copilărie, alteori dureroase, amintind de pierderea unei persoane dragi. După ce ați citit, cu siguranță veți privi diferit „gunoiul” din stradă. Această carte este magică - la fel cum viața poate fi magică.

Deși Hogan a ajuns cunoscută în literatura pentru tema obiectelor pierdute, ea a creat o poveste originală, caldă despre prietenie, o iubire mai puternică decât moartea și ne arată că nu numai obiectele, ci și oameni doresc să se regăsească. Și toate acestea sunt aromate cu o atingere de magie (un vârf de realism magic) și umorul care va face apel la toată lumea.

Chiar m-am distrat cu povestea surorii lui Bomber și cu plagiatul incredibil pe care l-a proclamat de-a lungul anilor. Trebuie să spun că autorul a arătat o imaginație considerabilă și un simț al umorului foarte dezvoltat, inventând modalități de transformare a operelor literare clasice.

Concluzia: "Colecționarul de obiecte pierdute" este o carte care miroase a trandafiri. O carte despre iubire și forța prieteniei, care ne arată că lucrurile mici au uneori un impact uriaș asupra vieții noastre, iar coincidențele aduc speranță și o a doua șansă. Am citit cartea rapid și cu mare plăcere. Am fost surprinsă de magia abia perceptibilă .

Romanul a apărut la editura Rao și îl găsiți aici

Copilul care a gasit soarele noaptea - Luca Di Fulvio

Dorința - Helen Hardt

An apariție: 2019

Autor: Helen Hardt

Categoria: Literatura Universala

Colecție: Eroscop

Editura: TREI

Nr. pagini: 296

„Dorința” este povestea lui Talon și Jade. Ea a fost părăsită de logodnic la altar, el este fratele celei mai bune prietene a lui Jade. Umilită în față tuturor, tânăra merge la ferma prietenei sale pentru a își reveni. Aici îl cunoaște pe Talon, un bărbat închis, măcinat sufletește de trecut.

Mi-am început aventura cu această carte având o atitudine optimistă, dar la scurt timp după lectura primelor capitole, dorința să o citesc a dispărut. Dialoguri sărace (practic nu există), personaje slab conturate și cel mai important este că nu am simțit chimia dintre personaje. Am impresia că autoarea s-a concentrat prea mult pe sex. Probabil știți zicala „Ce-i prea mult, nu-i sănătos.”? Cam așa e și cu această carte. 

Personajele, oh ... Jade este proastă, infantilă și iritantă. Am înțeles că hormonii ei hotărăsc, dar ea a depășit toate limitele ... pentru că dacă o femeie, în ciuda faptului că tipul îi spune că s-a terminat, continuă să se culce cu el ... ei bine ... înseamnă că ea este fie nimfomană și nu este interesată de ce crede tipul despre ea sau are ceva cu capul. În cazul lui Jade, pariez pe ultima variantă. Nu i-am înțeles complet gândirea, iar când a început să intre într-o discuție cu alte personaje, ochii mi-au sângerat. O tânără de douăzeci și cinci de ani, viitoare avocat, și a arătat o lipsă completă de asertivitate și capacitatea de a gândi rațional.

 Nici Talon nu strălucește. Vulgar,crud și, de altfel, plictisitor. Nu mi-a plăcut comportamentul său inițial  față de Jade, pe care a tratat-o ca pe un gunoi care  putea fi folosit și aruncat.

O altă problemă este stilul autoarei, sau mai degrabă lipsa acestuia. Copiii de opt ani au o sintaxă mai bună decât Helen Hardt! Unele pasaje par absurde, iar conversațiile sexuale ale celor doi ...Autoarea a încercat să „transforme” această poveste erotică care navighează prin trecutul personajului principal în ceva mai profund, dar a făcut-o atât de prost încât, după primul fragment, știți ce s-a întâmplat și credeți-mă, nu mai doriți să știți nimic.

Pe scurt: această carte este atât de proastă încât este o pierdere de timp să o citești.  Vulgarisme care se găsesc pe fiecare pagină, scene de sex lipsite de orice ar trebui să conțină, o poveste care aspiră să fie erotică, dar care mie mi s-a părut vulgară.

Aceasta este prima și ultima mea întâlnire cu „opera” lui Helen Hardt, cu siguranță.

Regatul aripilor și al pieirii - Sarah J. Maas

An apariție: 2019

Autor: Sarah J. Maas

Categoria: Literatura Universala

Editura: RAO

Nr. pagini: 784

Nu este un secret pentru nimeni succesul pe care îl are seria  "Regatul trandafirilor și al spinilor" în rândul cititorilor. Capacitatea autoarei Sarah J. Maas de a crea universuri complet noi și magice nu mai surprinde pe nimeni. De asemenea, este cunoscută pentru protagoniștii puternici și hotărâți, personaje captivante, ce populează o lume plină de magie și emoții. 

Această serie este formată din trei volume:  În primul volum, „Regatul trandafirilor și al spinilor”  Feyre este marele star al cărții. Ea este singura susținătoare a familiei, de ea depinde tatăl ei și două surori nerecunoscătoare. Fata trebuie să vâneze în pădurile din apropiere pentru a avea ceva de pus în oală. În timpul uneia dintre aceste expediții ucide un lup care mai târziu se dovedește a fi Fae. Curând după aceea, o Bestie apare la ușa casei ei, dornică să se răzbune pentru moartea prietenului său. Ca  pedeapsă, o ia pe Feyre în Prythian pentru a-și petrece restul zilelor acolo.

Această serie, în cazul în care nu știți, a fost inspirată de basmul Frumoasa și Bestia , iar în prima carte acest element este bine expus, deoarece un personaj poartă o mască și trebuie eliberat de un blestem. 

După toate evenimentele din „Regatul trandafirilor și al spinilor” ne întoarcem să urmărim povestea lui Feyre în "Regatul Furiei și al ceții". Deși Feyre a reușit să se elibereze din ghearele Amaranthei, pe ea și pe toți de sub Munte, moare și este transformată în fey(zână). Feyre se întoarce în Regatul Primăverii și se străduiește să uite evenimentele de pe munte, dar nimic nu mai poate fi ca înainte. Tamlin, iubitul său, se teme atât de mult să nu o  piardă din nou, încât în ​​cele din urmă o închide în casa lui, ceea ce o face pe Feyre să înnebunească puțin câte puțin  în fiecare zi. Cel care o salvează este Rhysand, Marele Domn din Regatul Nopții.

Rhys este figura centrală a cărții. Legătura pe care a creat-o cu Feyre în prima carte a fost doar o scuză pentru prezența sa. Aici cunoaștem noi fațete ale acestui personaj. Marele Lord din Regatul Nopții este unul dintre cele mai puternice faire care au trăit vreodată și faima lui îl urmărește. Poveștile despre cruzimea sa sunt deja mituri în Prythian și a fost foarte distractiv să descopăr adevărurile și minciunile despre toate acestea.

"Regatul Furiei și al ceții" este o carte care merge dincolo de povestea sa principală și abordează subiecte cum ar fi relațiile abuzive, robia și chiar depresia, toate subtil integrate în poveste, astfel încât absorbția să fie o parte inerentă a lecturii.

În cel de-al treilea volum din seria "Regatul trandafirilor și al spinilor" norii negri se adună deasupra Prythian-ului. După uluitorul volum "Regatul ceții și al furiei", a venit timpul să luptăm.

 Războiul cu Hybernul devine un adevăr teribil și Feyre se întoarce în Regatul Primăverii pentru a conduce un joc distructiv. Brutalitatea, întunericul și frica se împletesc aici cu câteva momente de bucurie. Eroii își petrec fiecare moment liber, alături de cei dragi. Nimeni nu îndrăznește să viseze la un sfârșit fericit. Prythian este într-o poziție foarte periculoasă. Un pas separă poporul din Prythian de regele din Hybern. Două regate puternice, dar Hybernul are un mare avantaj de partea sa. Totul este posibil, totul poate fi pierdut.

"Regatul aripilor și a pieirii" este un roman  plin de intrigi, tactici de război, răsturnări neașteptate și monștri răciți, aliați neașteptați.

În această parte, relația dintre Rhys și Feyre se dezvoltă într-un mod minunat. Puțini in literatura fantasy au astfel de relatii sanatoase, bazate pe incredere reciproca si sprijin in orice situatie dificila. Am fost foarte recunoscătoare că Sarah J. Maas nu a creat un triunghi amoros între Rhys/Feyre/Tamlin, în timpul șederii fetei la curtea fostului iubit. 

Rhys este Domnul Perfect care mi-a câștigat inima din prima carte. Acest personaj este pur și simplu fenomenal, îmi place modul lui de a fi, întregul său și cred că dacă l-aș fi întâlnit în realitate, m-aș îndrăgosti de el, așa cum se spune "dragostea la prima vedere".

Mi-a plăcut, de asemenea, personalitatea lui Feyre, care se dezvoltă și formează aici. Ea își descoperă puterea care îi poate salva. Fata se schimbă de-a lungul acestor trei părți, crește și se maturizează. De la o fată înfricoșată și săracă, ea se transformă într-o războinică, care poate face orice pentru ai salva pe cei dragi.

În această a treia carte am avut șansa să explorăm mai mult relația lui Feyre cu surorile ei, deoarece acestea nu se mai pot întoarce în lumea oamenilor. Am simțit o mare empatie față de Elaine și Nesta. Până în această a treia carte, nu am constatat că surorile Archeron aveau multe în comun, dar acest volum a dovedit contrariu.

Sigur că veți fi, de asemenea, fericiți că, ca în a treia parte, aflăm mai multe despre Mor, Cassian, Azriel și Amren, care probabil a fost cel mai mare mister din cei patru. Cu toate acestea, aș dori să citesc povestiri scurte separate despre fiecare dintre ei, trecutul și viitorul lor, pentru că fiecare dintre aceste personaje este misterios și interesant.

Sarah J Maas scrie foarte bine Cu toate acestea, au fost și unele aspecte care mi-au plăcut mai puțin. Prima critică este legată de scenele sexuale care pentru mine, au fost cam multe. Nu trebuie să citesc cum Feyre simte că are cel mai bun orgasm de cinci ori la rând și ce face Rhys cu degetele lui. Știu ca astfel de scene sunt la modă, dar ce este prea mult strică. Pe de altă parte, mi-aș fi dorit o prezentare mai profundă a orașului Velaris. Este descris în două locuri diferite, destul de asemănător.

Velaris la începutul cărții:

"Mirosul  mării şi al citricelor, nu al sângelui şi al descompunerii. Copiii care râdeau fără oprire.  " (Pag. 152)

Și Velaris la sfârșitul cărții:

"Mirosul citricelor şi al mării şi al pâinii coapte tot mai umplea camerele. Iar la distanţă... copiii încă râdeau pe străzi. (Pag. 765) "

Da, ar trebui să clarificăm că Velaris este ca înainte. Dar este prea armonios. După aproape 800 de pagini de pregătire a războiului și războiul în sine, orașul nu s-a schimbat deloc? Aș fi găsit consecințe de orice natură mai interesante.

În opinia mea, 200 de pagini mai puțin nu ar fi stricat povestea. Există multe scene care nu au neapărat sens sau sunt enervante.Exemplu: Rhys moare și revine la viață două pagini mai târziu. Ce ar trebui să fie asta? Nu am plâns pentru că știam că Sarah J Maas îl va aduce înapoi oricum, dar după doar două pagini? 

Pe scurt:  Reuniunea cu personaje iubite care m-au adus înapoi la lumea fantastică a lui Sarah J. Maas a fost umbrita de faptul că povestea, deocamdată, se termină. Oricine nu a citit cartea sau seria de cărți ar trebui să facă acest lucru cu siguranță. Este o serie minunată, pentru cei care iubesc fantezia.
Romanul a apărut la editura Rao și îl găsiți aici.