Steaua de la miezul nopții - Marie Lu

An aparitie: 2019

Autor: Marie Lu

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Leda Edge

Editura: LEDA

Nr. pagini: 352

Adelina este regina din Kennetra și a altor teritorii de dincolo de mare; o regină crudă, hidoasă, temută de supușii ei, urâtă de marea majoritate. Ea a ales violența, haosul și disciplina strictă pentru a se ridica împotriva celor care o oprimaseră. Ascensiunea spre glorie a Adelinei este oprită de un adevăr tulburător: lumea muritoare este otrăvită de cea nemuritoare. Și poate este vina Tinerilor Elite.

„Steaua de la miezul nopțiii” este una din acele povești care te țin captiv de la prima pagină până la sfârșit, care te împiedică să renunți la carte pentru a face orice altceva; a fost un sfârșit demn pentru o trilogie întunecată, cu personaje vii și foarte puțin loc pentru speranță în lumea în care trăiau - și totuși o poveste despre credință, dragoste și unitate.

Ba mai mult, la fel ca în cazul altor cărți pentru tineri, povestea se bazează într-o oarecare măsură pe mitologia greacă. Se dovedește că majoritatea personajelor sunt prototipuri de eroi din miturile grecești. Malfetto în sine pot fi comparați cu eroii mitologici. Pe de altă parte, zeii din „Steaua de la miezul nopțiii” sunt practic o copie a zeităților olimpice.

Este nebunesc cum Marie Lu mi-a stimulat imaginația. Limbajul pe care-l folosește era atât de viu, încât în timp ce citeam puteam vedea imagini întunecate învăluite în ceață neagră, am auzit șoaptele care au adus-o pe Adelina pe calea nebuniei. Nu exagerez spunând că Lu poate picta cu cuvinte. A fost magic. Cel mai mult s-a simțit în momentele în care Adelina a preluat mințile trădătorilor și le-a transmis viziuni de tortură crudă.

În „Steaua de la miezul nopții” dezvoltă și mai mult tema politică. Avem aici o comparație a două regine - Adelina și Maeve. Marie Lu, într-un mod foarte explicit și simplu, arată diferența dintre un conducător iubit de supușii săi și cel care guvernează cu ajutorul fricii și terorii. Diferența este colosală. Adelina, ocupând tronul din Kenettra, a intrat în cuibul viperei. Nu putea avea încredere în nimeni, nu știa din ce parte va veni următoarea lovitură. La rândul său, Maeve are încredere în soldații ei, este autoritatea și regina pe care probabil că fiecare țară și-ar dori-o.

    Marie Lu creează personaje extraordinare. Acestea rămân punctul culminant al poveștii, sunt extrem de reale, cu defecte care pot părea de neiertat, dar asta a servit doar pentru a ne arăta că o persoană poate fi mult mai mult decât un singur lucru. Folosind un gând al lui Magiano, „nimeni nu este întotdeauna bun sau rău”. 

Mi-a plăcut foarte mult ideea ca autoarea a creat un personaj principal care nu este de partea binelui. Mai ales în acest volum, Adelina își dezvăluie latura întunecată. Acum este invincibilă și nu intenționează să se complice. Ea pedepsește trădarea și neascultarea folosindu-și puterea teribilă, care duce cel mai adesea la moartea nefericitului. Este înconjurată de de soldați și consilieri, dar niciunul dintre ei nu poate fi pe deplin de încredere. Când se dovedește că misterioasa boală face ca talentele tinerilor Malfetto să se întoarcă împotriva lor, ea decide să-și înfrunte adversarii. Terent, care a încercat în repetate rânduri să o ucidă, o va însoți în această misiune, dar de data aceasta vor avea un scop comun. Granițele binelui și răului se estompează, iar în viziunea ei despre lume, numai puterea contează. Adelina a devenit din ce în ce mai flămândă de putere, din ce în ce mai puțin umană, din ce în ce mai posedată de șoapte și umbre.

 Celelalte personaje au avut o dezvoltare incredibilă, Rafaelle rămâne acel personaj înțelept, care sfătuiește, care luptă pentru binele altora și asta îl face foarte special în poveste. Magiano rămâne la fel de fericit ca întotdeauna, în această carte putem afla puțin despre trecutul său și despre cum a devenit cine este. El rămâne alături de Adelina, în ciuda faptului că i-a văzut partea întunecată. Mi-a plăcut foarte mult că în această parte autorul s-a concentrat pe figura lui Terent, care de la bun început m-a speriat și m-a intrigat. Este un om complicat, un fanatic și un nebun care mai are sentimente.  Enzo este un personaj care apare puțin în acest volum și pe care autoarea cred că nu l-a exploatat prea mult, el este unul dintre personajele mele preferate. Am crezut că va fi  protagonistul împreună cu Adelina, dar Marie Lu a schimbat cursul poveștii și asta m-a supărat puțin. Și, în sfârșit, Violeta care a avut o creștere uriașă de la a doua carte la aceasta, a devenit unul dintre cele mai bune personaje din complot, de la început este ușor să o placem, pentru că este amabilă și blândă, dar în această carte s-a dovedit exact opusul.

Ultimele pagini din „Steaua de la miezul noții” m-au făcut să mă simt la fel cum se simțea Adelina când s-a apropiat de noua versiune a lui Enzo: ca și cum ceva îmi strângea inima. Finalul este neașteptat, dar satisfăcător pentru o trilogie atât de complexă. Cu siguranță îmi va lipsi Lupul Alb, Kenettra și Tinerele Elite.

O recomand cu mare drag.

Romanul a apărut la editura Corint și îl găsiți aici.

                                                        Alte  recenzii care te-ar putea interesa:

            Warcross Vol.1: Jucator. Vanator. Hacker. Pion - Marie Lu

Wildcard - Marie Lu

Tinerele Elite - Marie Lu

Societatea Trandafirului (Tinerele Elite Vol.2) - Marie Lu

Legenda - Marie Lu