Locul visurilor noastre - Kristin Harmel

Autor: Kristin Harmel

Editura: Litera

Gen: Fictiune

Data aparitie: 2022

Pagini: 384

Colectia: Blue Moon

 

Al Doilea Război Mondial, Parisul și rezistența.

Ruby Henderson îl întâlnește pe Marcel Benoit în ajunul izbucnirii războiului și se căsătorește rapid cu el. Ea locuiește la Paris cu soțul ei, războiul izbucnește și, odată cu acesta, căsătoria celor doi începe să se deterioreze.

Evreica Charlotte Dacher este încă copil când germanii intră în Paris și viața ei se schimbă ireversibil. Thomas Clarke se alătură RAF și va lupta pe cerul Franței. Destinele acestor trei personaje se vor uni și se vor lega pentru totdeauna.

„Locul visurilor noastre” este o poveste frumoasă și emoționantă despre dragoste și sacrificiu în vremurile dificile ale celui de-al Doilea Război Mondial și epoca persecuției evreilor. Acțiunea lecturii se petrece în Parisul ocupat de naziști, unde oroarea războiului se împletește cu frumusețea unor sentimente pure la tinerii care și-au întâlnit soarta atunci. Ei sunt capabili de sacrificii enorme pentru a fi unul cu celălalt și pentru a depăși toate obstacolele pe drumul spre iubire.

Ca cititor, mă îngrozește cât de puternici au trebuit să fie acești oameni pentru a trăi în fiecare zi fără a-și pierde speranța și credința că va veni vremea eliberării. Cât de mare trebuie să fi fost dragostea lor pentru țară și pentru alți oameni pentru a depăși diferențele religioase, naționale sau politice și totuși să-și poată da viața pentru a-i salva pe alții.

Autorul nu descrie amploarea barbariei și a tratamentului inuman în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar, pe de altă parte, incertitudinea constantă a zilei de mâine nu permite cititorului să se desprindă de această poveste.

  „Locul visurilor noastre” face trimitere la acțiunile unui personaj real - Virginia d'Albert-Lake - o americancă care în 1937 s-a căsătorit cu un francez, s-a mutat la Paris și apoi a făcut parte din Rezistență între anii 1943 -1944.

Am fost extrem de interesată să văd cum a reușit autoarea să combine faptele cu ficțiunea, cât de mult din viața Virginiei a fost introdus  în viața lui Ruby …

Finalul m-a surprins. Mă așteptam la un final diferit al acestei povești. Cu toate acestea, recomand cartea!

 

Aspecte pozitive:

• -Povestea de dragoste dintre  Ruby și Thomas a fost prezentată într-un mod interesant.

Aspecte negative:

• -Fiecare dificultate pe care o întâmpină Ruby este de obicei rezolvată în mod miraculos. În viața ei sunt doar oameni buni care, când află că este americană, o ajută imediat.
• -Activitatea personajului principal - Ruby- este puțin artificială.Cumva implicarea ei  în rezistență este slab marcată.  
• -Lucien o întâlnește pentru prima dată pe Charlotte și susține imediat că este puternică și dură.. te rog, era încă copil.
• -Nu am simțit nicio teamă pentru viețile personajelor.

Încuie Toate Ușile - Riley Sager

Autor: Riley Sager

Data apariției: martie 2022

Editura: Bestseller

Număr pagini: 424

 

După ce am citit”Supraviețuitoarele”, o altă carte a acestui autor, care după părerea mea a fost grozavă, mi-am dorit foarte mult să o citesc și pe aceasta.

Sinopsis-ul romanului ne anunță un thriller întunecat cu un puzzle interesant. Dar aceasta poveste este un pic asemănătoare cu Alice în Țara Minunilor - personajul principal, deși este adult, este naiv ca un copil mic, adică Jules, cade în groapa iepurelui și asta pentru o lungă perioadă de timp. Se întâmplă lucruri iraționale, Jules întâlnește personaje ciudate care îi vorbesc în ghicitori, iar ea însăși se comportă complet ciudat.

Elementele și temele individuale sunt interesante, dar mai mult nu înseamnă mai bine - autorul a exagerat, sunt unele scene lipsite de lianți logici. Și când acțiunea ajunge la un final ingenios, o prelungește inutil, când totul este cu adevărat cunoscut.

”Încuie toate ușile” nu este un thriller, ci mai degrabă un basm despre o fetiță curioasă, nu foarte strălucitoare - care se comportă șocant de naiv - și căreia probabil i s-au întâmplat toate nenorocirile posibile care i-au venit în minte autorului. Personajul lui Jules mi s-a părut extrem de iritant, având în vedere că nu este un copil, ci o femeie educată de 25 de ani, - este foarte greu de înțeles de ce se comporta așa cum o face.

Aspecte pozitive:

•  Ideea a fost chiar bună: cea mai faimoasă și misterioasă clădire din Manhattan este Bartolomew, despre care se zvonește că ar fi blestemată... Și cam atât când vine vorba de elemente  horror.
•  Finalul la care nu mă așteptam deloc.

Aspecte negative:

•  Am avut impresia că 80% din carte nu se întâmplă prea multe. Ultimele 40-50 pagini au fost mai alerte.
• Nu am găsit climatul Hitchcock pe care autorul însuși îl menționează și de care este atât de mulțumit. Nu m-a speriat, nu m-a ținut în suspans, nu m-a surprins.
•  Întregul „puzzle” este foarte simplu și ușor de prezis. Autorul nu a făcut niciun efort să-l extindă sau să întunece puțin. Pentru a înrăutăți lucrurile, totul se dezvoltă lent și, în loc de scene care mi-ar face pielea de găină, cititorul este inundat de descrieri lungi despre design interior, vise, amintiri și viața de zi cu zi a personajului principal și regretele ei nesfârșite față de ea.
• Condițiile de angajare oferite personajului principal put, pardon miros de  la un kilometru. Sunt ca un e-mail de la un prinț nigerian pentru a-ți oferi o avere, deși nu te cunoaște Ei bine, nu poți să crezi așa ceva!
• Personajul principal joacă rolul detectivului și este creat pentru a fi „salvatorul națiunii”. Domnișoara Larsen se grăbește să afle ce s-a întâmplat cu  vecina „dispărută”. O cunoscuse abia cu o zi înainte, așa că sunt practic două străine una față de cealaltă. De unde sentimentul că trebuie să descopere neaparat ce s-a întâmplat cu ea? Sau poate sunt eu antisocială și nu înțeleg?

Necunoscuta din Sena - Guillaume Musso

Categoria: Literatura Universala

Categoria: Carti thriller

Autor: Guillaume Musso

Editura: TREI

Nr. pagini: 320

Colectie: Fiction Connection

 

 

 Punctul de plecare a fost foarte interesant: o persoană necunoscută, o dispariție, ADN-ul unei femei moarte, un polițist retrogradat...un fundal presărat cu referințe mitologice…Elementele se încadrează, pline de promisiuni... Dar atât. ..  rezultatul este sub așteptările mele... În primul rând, personajele nu sunt suficient de dezvoltate, Roxane, polițista, a făcut o greșeală, care? Nu vom afla toată cartea! Pentru că până la urmă, doar urmărim o polițistă bătută de soartă, nedreptățiță de superiorii ei, și care va conduce o anchetă pe care o înțelege doar ea. Wow! Raphael este traumatizat de moartea surorii sale pentru care se simte responsabil și trăiește constant cu fantoma ei, aspect care dă o notă de fantezie poveștii, dar care în cele din urmă nu aduce nimic în cursul intrigii. Pe parcursul romanului au dispărut și personaje, precum masteranda care își face teza despre BANC sau jurnalistul.

Pe de altă parte, autorul m-a pierdut puțin cu explicațiile sale despre mitologie și despre zeul Dyonisos. Nu am fost captivată de anchetă care mi s-a părut anostă, fără informații culese printr-un interogatoriu ingenios, nici măcar o adevărată pistă falsă…

Cu toate acestea, dezamăgirea mea a atins apogeul la sfârșitul romanului. Elementele misterioase s-au dezvăluit treptat și s-a instalat în mine un sentiment de nemulțumire.

Un roman care nu m-a convins, în ciuda unui început foarte promițător. 

Apă intunecată - Robert Bryndza

Autor: Robert Bryndza

Editura: TREI

Nr. pagini: 432

Colectie: Fiction Connection

An aparitie: 2022

 

 Ultima mea întâlnire cu domnul Bryndza și investigatorul său principal, Erika Foster. Erika a devenit ceva mai „umană”, nu mai țipă la toată lumea (doar la unii și doar uneori), dar primește oricum ceea ce își dorește.De asemenea, îi este foarte dor de răposatul ei soț. Deși aici, nu știu dacă inspectorul simte dor sau  vinovăție. Dar să revenim la carte.

Erika și echipa ei lucrează la un caz de contrabandă de droguri. Împreună cu o echipă de scafandri, ei caută pe fundul unui lac. Pe lângă valiza cu droguri, ei găsesc un schelet care se dovedește a fi cadavrul Jessicai Colins, o fetiță de șapte ani care a dispărut în urmă cu 26 de ani. Erika Foster vrea să rezolve misterul și să descopere ce s-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Întrucât este un caz mult explorat la acea vreme atât de Poliție, cât și de Presă, familia copilului nu mai vrea să vorbească despre trecut. Lacrimile s-au epuizat deja și sentimentul de doliu a fost trăit și îngropat. Când Erika vrea să reia pașii dispariției, insistența este văzută ca o glumă de umor dubios.

Pe măsură ce am citit, romanul scris de Robert Bryndza, mi-a adus aminte de „Cei cinci purceluși”, unde detectivul Poirot, de Agatha Christie, încearcă să dezlege o crimă care a avut loc în trecut. Asemănarea dintre cele două narațiuni este doar o parte a complotului principal. Există și deosebiri. În Agatha Christie, complotul se dezvoltă într-o atmosferă de suspans și neîncredere; la Robert Bryndza, investigația are o evoluție uneori haotică, ca atunci când, uneori, complotul pare să se limiteze la fundalul narațiunii. Mai mult de jumătate de carte nu au fost evenimente majore. Punctul culminant al intrigii aduce un ritm frenetic, indicii importante, dezvăluiri tulburătoare și un final  surprinzător.

 Pe scurt,  Robert a construit un complot pe care l-aș fi putut iubi cu ușurință dacă ancheta ar fi fost mai dinamică. În ceea ce privește personajele, în ciuda faptului că majoritatea sunt bine construite și au caracteristici care le fac extrem de credibile, nu am reușit să empatizez cu niciunul dintre ele, în parte pentru că toate, cu excepția, probabil, a anchetatorului Peterson, le lipsește carisma... Uciderea Jessicăi Collins este un mister care te provoacă să creezi teorii, cu puține dovezi sau deloc, care să le susțină. Într-un joc plin de ghicitori, trebuie să îți temperezi curiozitatea și frustrarea de a merge în întuneric fără a avea idee unde, când sau dacă vei găsi răspunsul dorit. O lectură care poate atât frustra, cât și intriga, în funcție de cine citește.

 Sunt mai puține ”scăpări”, deși există și astfel de „bijuterii” precum, de exemplu - După 26 de ani, ancheta este reluată și a doua zi superiorul o întreabă pe Erika de lista suspecților. Trebuie să fii un idiot ca să pui o astfel de întrebare.

Per total, recomand seria cu Erika. Se citește rapid și este destul de plăcută.

Căminul fetelor orfane - Joanna Goodman

Autor: Joanna Goodman

Editura: LITERA

Nr. Pagini: 384

An apariție: 2022

Colecția: Blue Moon

 

Sinopsisul dezvăluie toată... sau aproape toată intriga. Nu există mare suspans care să-ți taie răsuflarea. Dacă aceasta este așteptarea ta, vei fi dezamăgit/ă.
Povestea lui Maggie și a fiicei sale se bazează pe evenimente reale, inspirată din viața mamei autoarei din copilăria ei la Montreal și povestea sfâșietoare a lui Alice Quinton, povestită în cartea lui Pauline Gill.
           Este o poveste cu mai multe straturi care abordează subiecte fierbinți precum toleranța (sau bigotismul în acest caz), religia, istoria sănătății mintale în Canada, orfelinatele, locul femeilor în societate și, mai presus de toate, relațiile de familie, unde sângele adesea vorbește cel mai tare.
              În anii 1950, rivalitățile dintre francofoni și anglofoni erau încă foarte vizibile. La nivel politic, această împărțire alimentează și mai mult diferențele. Quebec a fost timp de câțiva ani (așa-numiții Ani Negri) guvernați de un prim-ministru ultra-conservator, Maurice Duplessis, care a devenit cunoscut din cele mai rele motive. Una dintre implementările sale politice, pentru a obține mai multe beneficii financiare, a fost transformarea tuturor orfelinatelor în instituții psihiatrice. Mii de copii orfani au fost diagnosticați în mod fals ca bolnavi mintal și li s-au negat cele mai fundamentale drepturi, educație, hrană și sănătate și, mai ales, posibilitatea de a fi adoptați.
            Maggie locuiește în Quebec, unde își ajută tatăl în magazinul de semințe al familiei, dar la 15 ani rămâne însărcinată și viața ei se schimbă complet. În plus, părinții ei o obligă să o dea pe Elodie spre adopție de îndată ce se naște. Pe măsură ce trece timpul, Maggie nu poate să nu-și amintească de fetița ei fără să se simtă vinovată, știe că, chiar dacă va merge mai departe, trecutul va continua să o bântuie. Mai ales când decide să-și întemeieze o familie și oricât s-ar strădui să aibă un copil, nu poate, ceea ce o face să creadă că este un fel de pedeapsă pentru că nu și-a crescut prima fiică.
           Ceea ce face povestea interesantă este că avem ocazia să cunoaștem punctele de vedere ale ambelor personaje și cum se schimbă acestea de-a lungul anilor.
          Maggie ne face complici ai vieții ei de la momentul în care s-a petrecut acest eveniment și până în prezent. Elodie, pe de altă parte, ne povestește cum a crescut în „căminul fetelor nedorite”, un orfelinat din Quebec, și cum este ulterior transferată într-un spital de psihiatrie unde este declarată bolnavă mintal, unde trăim alături de ea nedreptatea și maltratarea suferită.
            Este o poveste plină de dramă, pentru că ambele vieți sunt marcate de evenimente și situații complicate, iar sentimentele și emoțiile resimțite de fiecare dintre ele în cea mai mare parte a poveștii sunt de suferință. Maggie se simte vinovată și neputincioasă pentru că trebuie să o dea pe Elodie spre adopție și este chinuită de faptul că nu știe dacă a fost adoptată și dacă este în afara oricărui pericol. Elodie simte tristețe că a fost abandonată și un mare gol în viața ei singuratică, întrebându-se de ce a fost abandonată. Existența ambelor este destul de dificilă datorită faptului că trebuie să înfrunte mai multe obstacole pe care viața le va pune la încercare.
             Pe scurt: Mi-a plăcut această poveste și felul în care a fost construită. Echilibrul dintre trecutul personajelor și prezent este foarte echilibrat și nu există momente moarte sau plictisitoare. Dar pentru acest tip de poveste i-a lipsit profunzimea atunci când vorbește despre anumite subiecte, situații și sentimente, pentru că nu cred că a reușit să transmită tristețea personajelor, dar este ceva personal și subiectiv. De asemenea, finalul mi s-a părut puțin grăbit. Nici atitudinea unor personaje nu m-a convins, dar e adevărat că fiind într-o lume și într-o eră macho nu mă pot aștepta la mai mult de la ele...

Fantomele trecutului - Victoria Fox

Autor:  Victoria Fox

Editura: RAO

Nr. pagini: 424

Anul aparitiei: 2022

 

 

 

„Fantomele trecutului” este o dramă de familie plasată pe fundalul frumos al Toscanei, care îmbină viața tinerei Lucy cu cea a cunoscutei și cândva foarte faimoase dive de la Hollywood Vivien. Fosta actriță locuiește complet izolată pe o proprietate din Toscana, Castelul Barbarossa, cu doar câțiva servitori. Când Lucy decide să accepte postul vacant de menajeră după ce viața ei la Londra se destramă, curiozitatea ei pune în mișcare evenimente pe care mulți ar fi preferat să le țină ascunse. Piesă cu piesă, puzzle-ul este refăcut și secrete înspăimântătoare și întunecate ies la iveală. 

Noul roman al Victoriei Fox m-a făcut foarte curioasă cu coperta sa idilică și cu sinopsis-ul misterios. Anticipam cu nerăbdare o poveste captivantă și abia așteptam să încep să citesc romanul. Din păcate, am fost dezamăgită de „Fantomele trecutului”: deși povestea în sine a fost destul de plină de suspans încă de la început, din păcate nu mi-a plăcut foarte mult stilul de scriere al autoarei. Povestea lui Lucy este mai mult un accesoriu și este acolo pentru a înțelege secretul lui Vivien. Personajele nu sunt descrise în mod autentic, dar în calitate de cititor îți faci o bună impresie despre frământările interioare și conflictele protagoniștilor În opinia mea, autoarea a pus prea mult accent pe detalii, care nu au avansat intriga propriu-zisă, ci mai degrabă au inhibat-o. Mi s-a părut că este destul de  plictisitor. Știu că mulți cititori iubesc și apreciază acest mod detaliat și pictural, dar cu siguranță nu sunt unul dintre ei.   

Terra Alta - Javier Cercas

Categoria: Literatura Universala

Autor: Javier Cercas

An aparitie: 2021

Editura: RAO

Nr. pagini: 336

 

Terra Alta” este povestea lui Melchor Marin, care se transformă în mod miraculos din criminal în polițist. Este, de asemenea,  o poveste despre o crimă oribilă și macabră într-un loc liniștit, unde toată lumea se cunoaște și este, de asemenea, o poveste despre răzbunare.

Melchor Marin este un tânăr delincvent cu numele unuia din cei trei magi, salvat de soarta lui întunecată, în închisoare, de Guille, un francez care, într-o viață anterioară, a fost  un om de afaceri de succes, până când a rezolvat o problemă conjugală neprevăzută cu ciocanul. „Francezul” îi oferă  lui Melchor un exemplar din „Mizerabilii”, roman care devine cartea lui Melchor de conduită, mai ales după asasinarea mamei sale. Se regăsește în Jean Valjean, păstrând mereu în el scânteia urii și îl admiră pe Javert pentru integritatea sa.

După ce iese din închisoare, Melchor decide să devină polițist. Și tocmai în calitate de agent al legii, după un act eroic în atacurile teroriste de la Barcelona și Cambrils din august 2017, se retrage în Terra Alta, locul unde a avut loc cea mai sângeroasă bătălie a războiului civil spaniol. Acolo își găsește o casă nouă, își întemeiază o familie și pare să fie fericit. Până într-o noapte, când Melchor este chemat la casa familiei Adell, unde o imagine îngrozitoare este dezvăluită ofițerilor de poliție. Cuplul în vârstă a fost torturat, mutilat și ucis. Poliția bâjbâie în întuneric și, în cele din urmă, închide cazul. Dar Melchor nu poate accepta acest lucru și investighează singur. Dar un accident mortal va schimba pentru totdeauna viața anchetatorului…

Romanul Terra Alta” este o reflecție lucidă asupra valorii legii, a posibilității de a face dreptate și a legitimității răzbunării. Dar, mai mult decât orice, este epopeea unui om în căutarea locului său în lume.

 

Aspecte negative.

• Intriga este un pic „exagerată”.
• Evenimente/ fapte  improbabile.
•  Personajului principal îi lipsește puțină profunzime, sentimentele lui par superficiale.