Apă intunecată - Robert Bryndza

Autor: Robert Bryndza

Editura: TREI

Nr. pagini: 432

Colectie: Fiction Connection

An aparitie: 2022

 

 Ultima mea întâlnire cu domnul Bryndza și investigatorul său principal, Erika Foster. Erika a devenit ceva mai „umană”, nu mai țipă la toată lumea (doar la unii și doar uneori), dar primește oricum ceea ce își dorește.De asemenea, îi este foarte dor de răposatul ei soț. Deși aici, nu știu dacă inspectorul simte dor sau  vinovăție. Dar să revenim la carte.

Erika și echipa ei lucrează la un caz de contrabandă de droguri. Împreună cu o echipă de scafandri, ei caută pe fundul unui lac. Pe lângă valiza cu droguri, ei găsesc un schelet care se dovedește a fi cadavrul Jessicai Colins, o fetiță de șapte ani care a dispărut în urmă cu 26 de ani. Erika Foster vrea să rezolve misterul și să descopere ce s-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Întrucât este un caz mult explorat la acea vreme atât de Poliție, cât și de Presă, familia copilului nu mai vrea să vorbească despre trecut. Lacrimile s-au epuizat deja și sentimentul de doliu a fost trăit și îngropat. Când Erika vrea să reia pașii dispariției, insistența este văzută ca o glumă de umor dubios.

Pe măsură ce am citit, romanul scris de Robert Bryndza, mi-a adus aminte de „Cei cinci purceluși”, unde detectivul Poirot, de Agatha Christie, încearcă să dezlege o crimă care a avut loc în trecut. Asemănarea dintre cele două narațiuni este doar o parte a complotului principal. Există și deosebiri. În Agatha Christie, complotul se dezvoltă într-o atmosferă de suspans și neîncredere; la Robert Bryndza, investigația are o evoluție uneori haotică, ca atunci când, uneori, complotul pare să se limiteze la fundalul narațiunii. Mai mult de jumătate de carte nu au fost evenimente majore. Punctul culminant al intrigii aduce un ritm frenetic, indicii importante, dezvăluiri tulburătoare și un final  surprinzător.

 Pe scurt,  Robert a construit un complot pe care l-aș fi putut iubi cu ușurință dacă ancheta ar fi fost mai dinamică. În ceea ce privește personajele, în ciuda faptului că majoritatea sunt bine construite și au caracteristici care le fac extrem de credibile, nu am reușit să empatizez cu niciunul dintre ele, în parte pentru că toate, cu excepția, probabil, a anchetatorului Peterson, le lipsește carisma... Uciderea Jessicăi Collins este un mister care te provoacă să creezi teorii, cu puține dovezi sau deloc, care să le susțină. Într-un joc plin de ghicitori, trebuie să îți temperezi curiozitatea și frustrarea de a merge în întuneric fără a avea idee unde, când sau dacă vei găsi răspunsul dorit. O lectură care poate atât frustra, cât și intriga, în funcție de cine citește.

 Sunt mai puține ”scăpări”, deși există și astfel de „bijuterii” precum, de exemplu - După 26 de ani, ancheta este reluată și a doua zi superiorul o întreabă pe Erika de lista suspecților. Trebuie să fii un idiot ca să pui o astfel de întrebare.

Per total, recomand seria cu Erika. Se citește rapid și este destul de plăcută.