Autor: Sarah Penner
Editura: HERG BENET
Nr. pagini: 360
Colectie: Passport
An aparitie: 2022
Între timp, în
prezent, Caroline Parcewell își petrece cea de-a zecea aniversare a căsătoriei
singură la Londra, încercând să scape de problemele conjugale. Din întâmplare,
ea dă peste un flacon pentru medicamente, vechi de două sute de ani, ce are
imprimat pe el un urs.
Când m-am hotărât să
citesc acest roman, am fost ademenită de ideea surprinzătoare și coperta
fascinantă. Până acum nu am întâlnit tema unei farmacii în literatură, așa că
mi s-a părut că ar putea fi o experiență extrem de interesantă.
Din păcate, stilul
autoarei s-a dovedit a fi o problemă uriașă pentru mine încă de la început.
Cartea este un debut, așa că am fost conștientă că pot exista unele neajunsuri
legate de lipsa de experiență a scriitoarei, dar nu mă așteptam să fie atât de
multe. Limbajul folosit de Sarah Penner s-a dovedit a fi extrem de simplu și
chiar infantil pe alocuri.
Intriga se desfășoară
de două planuri de acțiune. Petrecem multe momente împreună cu Caroline în
vremurile moderne, în timp ce în secolul al XVIII-lea le întâlnim pe Nella și
Eliza, care au legătură directă cu farmacia. Încă de la primele pagini am fost
extrem de curioasă cum se va împleti soarta tuturor personajelor și unde va
apărea fisura care va rupe timpul, permițând cititorilor să observe țesătura
evenimentelor din trecut și prezent. Evenimentele secolului al XVIII-lea s-au
dovedit a fi fascinante și captivante. Mi-au plăcut aceste părți ale romanului.
Totuși, mi-a fost puțin dor de atmosfera Londrei din secolul al XVIII lea, care
este foarte caracteristică. Dacă nu ar fi descrierile capitolelor, nu aș fi
putut spune singură dacă sunt în secolul al XXI lea sau în secolul al XVIII
lea.
Așa cum în trecut
aflăm despre soarta farmacistei și a micului ei ajutor, tot așa și în prezent
asistăm la o dramă conjugală și reflecții cauzate de problemele pe care le are
Carolina cu partenerul.
Cred că romanul a avut o idee interesantă cu mult potențial care s-a pierdut. Mă așteptam la un thriller captivant, dar asta s-a pierdut în partea istorică a romanului. În principiu, tratarea diferitelor toxine care apar în partea din secolul al XVIII-lea a fost interesantă. Din păcate, nu am primit tensiunea potrivită. Povestea a fost prea simplă și nici protagonista Caroline nu mi-a plăcut. Deși părea curioasă și prietenoasă, are destul de des gânduri melancolice, pe care le-am găsit obositoare. În plus, multe acțiuni și progrese au apărut din pură coincidență.
Aspecte
negative:
- Citind numele cărții am fost plină de nerăbdare și entuziasm, deoarece promitea întâmplări din viața unei farmacii din secolul al XVII lea , dar de fapt am aflat despre o ucigașă în serie ce oferă ajutor ucigând. Iar marea descoperire pentru secolul al XXII lea este că totul in exces ucide.
- povestea Nellei ar fi putut fi mai dezvoltată. Viața ei interesantă, dar tragică, ar merita o analiză psihologică și emoțională mai profundă (în opinia mea, desigur).
- ar fi foarte interesant, captivant și cu siguranță emoționant să cunoaștem în profunzime poveștile a cel puțin câtorva dintre femeile care au apelat la Apotecară.
- Intriga a fost întinsă, de parcă autoarea ar fi trebuit să atingă un anumit număr de cuvinte.
- povestea Carolinei a fost extrem de plictisitoare pentru mine. A încetinit mult acțiunea, ceea ce m-a iritat uneori. Normal, autoarea ține să ne informeze ca ea nu e ca alte fete...Ca și cum nu a mai existat un student care să facă ce a făcut ea.” Cu un deceniu în urmă, terminasem facultatea cu o lucrare pe tema istoriei britanice. Luasem note bunicele și fusesem mereu mai interesată de ceea ce se afla dincolo de lecturile obligatorii. Capitolele seci, schematice, mă pasionau mai puțin decât albumele patinate aflate în arhive din clădiri vechi sau decât imaginile digitalizate ale unor obiecte precum facturi din diferite perioade, însemnări ale recensămintelor, liste cu pasageri din trenuri și altele pe care le puteam găsi online. Pierdeam ore întregi contemplând genul ăsta de nimicuri aparente, în vreme ce colegii mei se întâlneau în cafenele ca să învețe în grup.” Pag 11.
- mi s-a părut că cercetarea Carolinei cu scopul de a găsi indicii este puțin prea ușoară și uneori puțin nerealistă. Găsește în mod miraculos flaconul. Identifică cui a aparținut. Localizează intrarea în farmacia secretă, deși nimeni altcineva nu a mai folosit-o din 1790. Toți cei care locuiesc în preajma farmaciei secrete se prefac că nu există, dar Caroline găsește intrarea secretă în câteva momente. Normal că intra în interior, fotografiază caietul apotecarei și lasă totul cum a găsit. Caroline își informează prietena bibliotecară de ce a gasit, dar aceasta nu dă semne că ar trebui să scoată documente din aceea pivniță uitată.
- Abilitățile de investigație ale Carolinei sunt ”incredibile”. Prietena care lucrează la bibliotecă îi aduce câteva articole pe care le corelează cu informațiile descoperite în caietul apotecarei. Fără nici o cercetare suplimentară trage diverse concluzii.
- Poliția știe că Nella este vinovată de moartea Lordului Clarence, o urmaresc, dar o lasă să plece, după ce decid (în mijlocul străzii) că nu au destule probe…
- Eliza supraviețuiește după ce se aruncă în Tamisa, doar pentru că a băut o tinctură….
- am întâlnit fragmente în care multe propoziții erau inutile.
- nu a existat niciodată o tensiune reală. Mai degrabă, am avut
senzația că aici se spune într-un mod neutru o poveste fără profunzime reală.
- Finalul este prea grăbit.
Pfff, și eram atât de entuziasmat de cartea aceasta... Chiar o așteptam de ceva vreme!
RăspundețiȘtergerePe mine m-a atras titlul si coperta frumoasa... Poti sa îi dai o șansă.
Ștergere