Clubul crimelor de joi - Richard Osman

An aparitie: 2020

Autor: Richard Osman

Categoria: Literatura Universala

Editura: CRIME SCENE PRESS

Nr. pagini: 408

 

Sunt un mare fan al ficțiunii și thriller-urilor, motiv pentru care nu aș fi putut trece indiferentă  pe lângă cartea lui Richard Osman. Descrierea sa anunța o poveste captivantă cu personaje interesante.

 La un moment dat, un singur tip de erou a dominat romanele cu crime: un polițist exagerat, mohorât și alcoolic, a cărui viață personală este o mare mizerie. Însă, spre bucuria mea, acest model este uitat încet. Anchetatorii poliției nu mai sunt doar o altă copie a lui Harry Hole. Printre ei se numără reprezentanți ai legii obișnuiți (cineva ar spune plictisitori), femei inteligente și implacabile sau bătrâni geniali care, în loc să-și petreacă toamna vieții îngrijindu-și grădina sau tricotând pulovere, preferă  să  își consume energia și timpul liber urmărind criminali. Ideea nu este nouă, pentru că în urmă cu câteva decenii Agatha Christie a avut ca eroină a unei serii de romane, o doamnă în vârstă (sau mai bine zis o domnișoară) Marple, de care cititorii s-au îndrăgostit imediat.

Personajele principale ale cărții lui Osman sunt locuitorii proprietății de lux pentru bătrâni, Coopers Chase și membrii Clubului Crimelor de Joi: Joyce, Elizabeth, Ron și Ibrahim. Sunt patru seniori hotărâți care își petreacă timpul liber rezolvând crimele comise acum mulți ani. Vă puteți imagina bucuria și entuziasmul lor atunci când oamenii încep să moară în jur și ei, fiind în centrul evenimentelor, au ocazia să își desfășoare propria investigație pentru a descoperi și a pune după gratii adevărații ucigași. Aparent liniștită, viața rurală ascunde mai multe secrete decât vă puteți  imagina.

Ancheta se desfășoară destul de încet și calm, dar nu plictisitor. Din când în când apar noi ipoteze, fire și piste false. Mi-a plăcut mult faptul că ancheta a fost realizată pe două niveluri. Un nivel  aparține celor patru seniori fantastici și celălalt poliției. În opinia mea, acest mod de a conduce acțiunea a funcționat excelent. Cu toate acestea, am impresia că în unele momente există prea multe descrieri ale naturii, care  au încetinit ritmul.

 În ceea ce privește personajele, nu am de ce să mă plâng. Fiecare dintre ei este diferit și împreună formează un amestec exploziv. Elizabeth, în special, mi-a furat inima.

Prin urmare, acest roman nu numai că ascunde un caz penal intrigant, dar prezintă și luminile și umbrele din viața bătrânilor, atinge subiecte dificile precum moartea, plecarea, doliu, dorul de cei dragi, acceptarea bolilor sau a morții. Dar toate acestea sunt prezentate într-un mod atât de cald, blând încât autorul atinge cele mai tandre corzi din inimile și sufletele cititorilor săi. 

Finalul lasă speranța că acesta este doar începutul aventurilor pensionarilor energici.

Către final am avut două gânduri:

1. Ar fi minunat să avem astfel de bunici, veseli, plini de viață, pasionați, aventuroși.

2   Vreau și eu să fiu așa la pensionare. (fie ca  Elizabeth, fie ca Joyce)