Șarpe & porumbel - Shelby Mahurin

Autor: Shelby Mahurin

Editura: Leda

Anul publicării: 2020

Pagini: 496

„Șarpe&Porumbel” o noutate pe care mulți au așteptat-o. Copertă frumoasă, multe cuvinte de laudă și fanarturi frumoase - toate acestea indică o lectură excelentă. Dar este chiar așa? 

 În regatul Belterra, vrăjitoarele sunt vânate de așa-numiții Vânători și arse în numele bisericii. Regula este clară: nu permiteți niciodată unei vrăjitoare să trăiască.

Lou, este o vrăjitoare care și-a abandonat clanul și a făcut lucruri teribile pentru a supraviețui în Cesarine. Uneori, chiar se deghizează ca bărbat, deoarece  o femeie singură este deja un motiv de suspiciune într-un ținut care trăiește sub o supraveghere constantă și în grija unui arhiepiscop implacabil.

           După un jaf eșuat, Lou este forțată să se căsătorească cu Vânătorul Reid Diggory. Și aici stă ironia poveștii: o vrăjitoare care se căsătorește cu un vânător de vrăjitoare! Chiar dacă căsătoria oferă protecția de care Lou are nevoie,  cum ar putea să trăiască o vrajitoare cu un vânător?!?

Citind „Șarpe&Porumbel”, am simțit că am primit o cutie frumoasă, dar, din păcate, nu există ciocolată în interior. Aici lipsește ceva. Ce nu mi-a plăcut? În principiu, totul, de la creația rudimentară a lumii, povestea ilogică, naivă, până la personajele slab creionate. Dialogurile sunt artificiale, lente, descrierile lui Lou și Reid se concentrează nu pe trăsăturile lor de caracter, ci doar pe aspectul lor fizic (amândoi sunt obligatoriu frumoși) sau pe garderoba pe care o poartă. Despre lumea unde este setată acțiunea, aflăm că există niște munți, dar și marea (pentru că orașul miroase a pește). Autoarei nu-i păsa de descrierea orașului unde se desfășoară întreaga acțiune. Există un rege acolo, dar domnia lui este limitată doar la organizarea balurilor, deoarece puterea reală din oraș este exercitată de arhiepiscop (nu știu de ce, pentru că nu se pune problema altor ierarhi) și vânătorii de vrăjitoare. Nu știu cum sunt organizați vânătorii, nu ni s-a explicat, dar  am avut  impresia că este un grup de băieți adolescenți.

M-a amuzat descrierea căutării unui castel misterios, păzit de vrăjitoare, sigilat cu o vrajă de o mie de ani, un castel căutat de mulți ani de către toți vânătorii și pe care protagoniștii noștri îl găsesc fără dificultăți, după o scurtă călătorie prin pădure. Aș dori să adaug că unul dintre însoțitori este moștenitorul tronului, care dispare din castelul regal, el rătăcește liber o săptămână sau două în pădure și nimeni nu îl caută.

Nu există nimic de menționat despre psihologia personajelor, deoarece pur și simplu nu există așa ceva. Sentimentele lui Lou și Reid se bazează exclusiv pe atracție fizică, deoarece celelalte trăsături ale personajelor sunt menționate de autoare, dar nu sunt confirmate de personajele principale. Lou este hoață, minte, ucide, greșește din punct de vedere moral și nu are inhibiții. Reid este un slujitor fanatic al bisericii care, fără ezitare, ucide și arde femei, doar pentru a se transforma într-o clipă într-o fecioară stângace. Am impresia că și relația ură-dragoste ar fi putut fi desenată într-un mod mai interesant. Din păcate, autoarea a ales calea cea mai ușoară.

Vrăjitoarele din roman sunt împărțite în vrăjitoare albe și roșii (de sânge), dar aceasta nu este o divizare bine-rău, ci doar despre tipul magiei. Prin intermediul personajului principal, autoarea încearcă să-l convingă pe cititor că vrăjitoarele sunt foarte rănite, persecutate și exterminate nemilos, dar, pe de altă parte, în paginile cărții, apar ca niște femei crude, nemiloase, înzestrate cu puterea de a ucide și de a transforma într-un mod teribil. Acestea cer compasiune și libertate, dar nu își declară dorința de a trăi în pace cu oamenii, își doresc doar  să acapareze puterea și să detroneze familia regală. Ca să fiu sinceră, nu am empatizat cu vrăjitoarele sau vânătorii de vrăjitoare, pentru că există cruzime de ambele părți.

Sunt conștientă de faptul că este literatură YA, iar predictibilitatea este un element destul de comun. În ciuda acestui fapt, cred că posibilitatea de a prezice anumite acțiuni, relații de familie etc. în acest caz, a fost prea mare.

 Poate că voi citi următorul  volum, dar va fi doar din curiozitate, pentru că această carte  nu m-a atras suficient încât să aștept cu nerăbdare continuarea ei.