Se numea Sarah - Tatiana de Rosnay

Sinops Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiţă evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopţii, împreună cu părinţii ei, de poliţia franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera. Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulţi ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franţei. În timpul investigaţiei sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria existenţă. Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franţa aflată sub ocupaţie şi rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.

 

“Gândeşte-te la lucruri frumoase, gândeşte-te la lucrurile care îţi plac, la toate lucrurile care te fac fericită, la toate acele momente speciale, magice, pe care ţi le aminteşti...”

 

 Gândurile mele  Mi-au placut intotdeauna romanele  despre evrei.  Nu știu de ce, dar nu am înţeles niciodată  de ce evreii au fost întotdeauna un  popor urât. Multe țări, multe popoare, multe religii, au găsit în poporul evreu, dușmanul lor natural și mă întreb de ce…  Aparent, e un popor pasnic, cult, care nu a  încearcat niciodată  să schimbe  convingerile altora ...  Dar istoria îi urăște. Ce ne-au făcut să îi urâm atât de mult ? Naziștii aproape i-au anihilat.  Și totuşi  de ce? Răspunsul dat întotdeauna este că "l-au  ucis pe Domnul nostru Isus Hristos." Și pentru acest lucru  douăzeci de secole mai târziu, un om cu  mustață decide să îi  anihileze? Sincer, eu nu înțeleg o astfel de ură profundă, care a ucis mii de evrei de diferite naționalități în câțiva ani.  Dacă cineva înțelege, vă rog să îmi  explicați.

        Îmi place acest subiect  şi  am citit mai multe romane care-l atinge.Cel mai recent de  care îmi amintesc este " Britannia Road22 – Amanda Hodgkinson", o carte superbă .

       „Se numea Sarah „ a fost o surpriză   plăcută și  în același timp o descoperire dureroasă. Romanul este bazat pe două povești care au loc în paralel, un capitol dedicat Sarei, următorul dedicat Juliei , ca un concert pentru două instrumente, cum ar fi Concertul pentru vioară și harpă a lui  Mozart, la 60 de ani distanţă între ele. Am găsit acestă narațiune dublă a  evenimentelor  vechi și contemporane, extrem de inteligentă.Suspansul este de nesuportat, dublat de  o dorinţa furioasă pentru a continua lectura ... Evenimentele sunt urmărite cu precizie, iar realitatea se amestecă cu ficțiunea.   Personajele sunt foarte viu prezentate .Deși cititorul știe că Sarah este un personaj fictiv nu crede un cuvânt.

          A vedea acest eveniment din perspectiva unei  fetiță de 10 ani, cu toate că nu a existat cu adevărat, mi-a lăsat un gust amar. Este greu de imaginat ce au trăit oamenii  de fapt în timpul acestui tragic eveniment. Nu am cuvinte să descriu  ceea ce simt...  Au trecut câteva zile de când am citit acest roman, dar şi acum cînd îmi scriu recenzia, mai am niște lacrimi în ochii. "Se numea Sarah" este una dintre acele cărți care iţi dă un sentiment de depresie profundă, gol în piept și dezamăgire, dar din fericire unele personajele  ne ajută  să credem că nu toată lumea este rea.   
          Istoria Sarei  este asemanatoare cu a miilor de copii evrei care au fost deportați împreună cu familiile lor, apoi separaţi  și trimişi la  moarte. Unii nu s-au mai întors, unii au reușit să scape, altii s-au ascuns și au fost protejaţi de familii din zonele urbane și rurale, familii care au riscat foarte mult când i-au ascuns, dar au făcut-o. La acel moment populația nu știa de existența lagărelor .Aşa se face ca  mulți au crezut că evreii francezi au fost trimişi  la muncă  în altă parte .

           Romanul ridică întrebări asupra responsabilităţii  guvernului  francez .Guvernul de la Vichy (care a condus țara în timpul ocupației germane) a colaborat cu Germania . Când germanii le-au cerut să trimită în Germania un număr de evrei, liderii francezi știau deja de ce sunt trimişi: să fie  omorâţi. Cu toate acestea, populaţia ştia că oameni sunt  trimişi  în lagăre de muncă și  prin urmare,autorităţile  includeau  în grupurile de evrei trimise şi  copiii mici de doi sau trei ani, care  evident  nu puteau munci , dar le-a dat un  sentiment de respectabilitate. Părinții  puteau  fi emigranți, dar copiii s-au născut în Franța , deci erau  cetățeni francezi pe care  guvernul nu i-a  protejat așa cum era de datoria lui, ci i-a trimis la o moarte sigură.

Concluzia  O carte într-adevăr frumoasă, interesantă, care m-a  purtat pe aripile ei  într-o altă lume, uitând complet  de realitate ... Prin acest roman, Tatiana de Rosnay aduce  un omagiu tuturor victimelor din  al doilea război mondial, exterminați de nebunia omului.