Jacqueline Monsigny-1. Floris, dragostea mea

                                         

 

Jacqueline Monsigny

                                            CICLUL FLORIS

1. Floris, dragostea mea

 

„- Petru, Petru, iată-te, dragostea mea, ai venit să mă cauţi, în sfârşit sunt a ta... Petru.

Şi Maximilienne se prăbuşi în braţele tremurânde ale lui Adrien, care o întinse binişor pe pat, îi mângâie părul lung şi-i închise pentru totdeauna frumoşii ei ochi de culoarea violetei.

Durerea lui Adrien era ceva mai puţin violentă acum, de când îşi văzuse mama atât de fericită, încât i se părea cu adevărat că marea dragoste a vieţii ei venise s-o caute pentru a o duce în Rai.”

-

În istorie, ţarul Petru cel Mare, a rămas ca cel mai mare reformator monarh rus. În 1717, în timpul unei vizite de stat în Franţa, pe cand călătoreste incognito, el o întâlneşte pe frumoasa  Maximilienne, contesa de Villeneuve-Caramey. Între ţar şi contesă se naşte o frumoasă poveste de dragoste. Abandonată de soţ Maximilienne, mama a unui baieţel de doi ani Adrien, porneşte într-o aventură incertă spre Rusia alaturi de ţar .

Poveste de dragoste adulteră dintre Petru cel Mare şi contesa franceză naşte o gelozie intensă din partea împărătesei Ecaterina. Ura Ecaterinei atinge punctul culminant atunci când Maximilienne naşte ţarului un fiu: Floris.

După opt ani fericiţi petrecuti în Sankt Petersburg basmul are un final brusc: ţarul moare. Împărăteasa vede în această întalmplare şansa ei de a scăpa  de contesă. Maximilienne şi copiii ajung în închisoare.

Situaţia pare fără speranţă, dar, un prieten vechi al ţarului, prinţul Romodanovski îi ajuta să evadeze.

Alături de copiii ei Maximilienne, străbate stepele îngheţate ruse, se ascunde în peşteri adânci de munte şi trece râurile îngheţate. După o călătorie istovitoare prin Ucraina si Odesa, Maximilienne împreuna cu Floris şi Adrien, revin în Franţa. Dupa moartea Maximiliennei Floris si Adrien  intra in slujba regelui Ludovic al XV lea.

“Luară calea răsăritului cu Feodor, Li Kang şi Grégoire, galopând în tovărăşia lor alături de rădvanul acelei misiuni extraordinare. De la sosirea lor la Versailles trecuse un an. Lui Floris i se părea însă un secol.

― Vom urma acelaşi drum ca şi mama noastră, şopti Adrien.

― Mama! Doamne, mamă, de ce nu eşti cu noi!”

                                                        6/6