Mandrie si prejudecata de Jane Austen

,,Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.” Asa începe Jane Austen cel mai popular roman al sau Mandrie si Prejudecata.”

Eroina principală Elizabeth Bennet este una dintre cele cinci fiice ale unei familii sărace. Dificultăţile pentru surorile Bennet (minunata Jane: frumoasa, incapatanata, inteligenta Elizabeth sau Lizzie, Maria, Kitty care urmează docile, sora  cea mai tânăra Lydia) îşi au originea în faptul că  nu au nici un frate, însemnand că moşia tatălui lor, va trece la un văr, pomposul preot domnul Collins. Soluţie pentru familia numeroasă este ca cel puţin una dintre fete  „să se căsătorească foarte bine" cu un domn cu avere. Domnul Bingley, un tanăr om bogat, ce închiriază Netherfield, devine cel mai eligibil burlac din Hertfordshire. În mod ridicol Doamna Bennet îl selectează pentru Jane, sperand ca fiica ei sa facă o căsătorie avantajoasă  cat mai curand .

Când armata vine în oraş, Lizzie il cunoaste pe fermecătorul George Wickham cu care se împrieteneşte crezand toate lucrurile  pe care i le spune despre domnul Darcy. În acelaşi timp la Longbourn îşi face apariţia  vărul Collins care vine în  vizită cu intenţia de a se căsători cu una dintre fetele Bennet. Iniţial atenţia lui se opreste asupra lui Jane dar în urma unei discuţii cu doamna Bennet, o cere în căsătorie pe Lizzie.

Jane Austen, este recunoscută, pentru ironia ei (Ironia este, evidentă doar cititorului care are avantajul de a cunoaşte modul în care lucrurile se dezvoltă pe masură ce cartea progreseaza.

De exemplu, în urma cererii în casatorie a domnului Collins nu ma pot stapani sa nu chicotesc:  

― Sînteţi prea grăbit, domnule, strigă Elizabeth. Uitaţi că nu v-am dat nici un răspuns. Daţi-mi voie s-o fac, fără să mai pierdem timpul. Primiţi mulţumirile mele pentru omagiul pe care mi l-aţi adus. Sînt foarte impre­sionată de cinstea cererii ce mi-aţi făcut, dar îmi este im­posibil să fac altfel decît s-o resping

― Nu aflu acum pentru prima oară, replică domnul Collins, cu o fluturare a mîinii, că printre tinerele domni­şoare se obişnuieşte a respinge propunerile bărbatului pe care, în secret, au de gînd să-l accepte, cînd acesta le soli­cită mîna pentru întîia oară, şi că uneori refuzul este re­petat a doua şi chiar a treia oară. Nu sînt deci deloc des­cumpănit de ceea ce mi-aţi spus şi sper să nu treacă mult şi să vă conduc în faţa altarului.

― Pe cuvîntul meu, domnule, strigă Elizabeth, speranţa dumneavoastră este extraordinară, după cele ce v-am spus. Vă asigur că nu fac parte dintre acele tinere dom­nişoare (dacă există cumva astfel de tinere domni­şoare) care sînt atît de curajoase, încît să-şi pună fericirea în joc, luîndu-şi riscul unei a doua cereri. Refuzul meu este foarte hotărît. Dumneavoastră nu m-aţi putea face fericită şi sînt convinsă că eu sînt ultima femeie din lume care v-ar putea face fericit. Ba mai mult, dacă prietena dumneavoastră, Lady Catherine, m-ar cunoaşte, am con­vingerea că m-ar găsi din toate punctele de vedere ne­indicată pentru această situaţie.

Refuzul domnului Collins de-a lua în serios refuzul lui Elizabeth este destul de amuzant. Un strat suplimentar de umor este în răspunsul lui Elizabeth pentru cei care ştiu ce se întâmplă mai târziu. Deşi ea insistă asupra faptului că ,, nu fac parte dintre acele tinere dom­nişoare (dacă există cumva astfel de tinere domni­şoare) care sînt atît de curajoase, încît să-şi pună fericirea în joc, luîndu-şi riscul unei a doua cereri” este  exact ceea ce se întâmplă, în mod neintenţionat, între Elizabeth şi domnul Darcy: ea refuză propunerea lui, dar  în cele din urmă îşi dă seama că în acest caz ea a aruncat o şansă la fericire.

Lizzie crede că Jane şi domnul Bingley sunt perfecţi împreună, motiv pentru care este  furioasă când îşi dă seama că  Domnul Darcy, prietenul lui Bingley, l-a convins pe acesta că Jane este lipsită de afectiune pentru el si  Bingley începe să-şi îndrepte atenţia în altă parte.

Soarta intervine şi îi aduce pe Darcy şi Lizzie împreună, ea începand să întrevadă că  acest om mandru are şi o alta latură ascunsă care dezvaluie un om bun a concluzionat ea – fapt  evident atunci când în secret intervine pentru a o salva pe Lidia sora cea mai tanara, de la o soartă mai rea decât moartea: de a fi sedusă dar nu căsătorită cu un ticălos. Treptat, Lizzie îşi dă seama că prima impresie în privinţa lui Darcy "plin de mândrie", a fost o "prejudecată ".

"Ce josnic m-am purtat, exclamă Elizabeth ― eu care mă mîndream cu discernămîntul meu, eu care mă preţu­iam pentru agerimea mea, care am dispreţuit adesea can­doarea generoasă a surorii mele şi mi-am satisfăcut va­nitatea, fiind inutil şi condamnabil neîncrezătoare! Cît de umilitoare este această descoperire! Totuşi, ce dreaptă umilinţă! Dacă aş fi fost îndrăgostită, n-aş fi putut fi mai nenorocit de oarbă. Vanitatea însă, nu dragostea a fost nebunia mea. Încîntată de preferinţa unuia şi jignită de indiferenţa celuilalt, chiar de la începutul cunoştinţei noastre, am cochetat cu idei preconcepute şi cu ignoranţa şi ara gonit raţiunea din toate împrejurările în care era implicat vreunul dintre ei. Pînă în clipa aceasta, nu m-am cunoscut pe mine însămi".

Spre finalul romanului Darcy ajunge la concluzia că relaţiile dintre bărbat şi femeie nu pot fi dictate de clasă sau de avere. 

Am putea povesti ore despre această carte: personajele amuzante doamna Bennet şi Lady Catherine, poveste de dragoste dintre Jane si Bingley, relaţiile existente între surorile Bennet; căsătorii nefericite şi de modul în care Elizabeth este determinată să se căsătorească din dragoste.

Sper ca am starnit interesul celor care încă nu au s-au întalnit cu romanele lui Jane Austen.

                                                                 6/6