Fetița din scrisoare - Emily Gunnis

An apariție: 2019

Autor: Emily Gunnis

Categoria: Literatura Universala

Colecție: Buzz Books

Editura: LITERA

Nr. pagini: 400

Imaginează-ți un edificiu minunat, o clădire veche abandonată în stil victorian, ferestre imense cu geamuri sparte, vântul care sufla prin încăperile pustii și învăluite într-o atmosferă misterioasă, oribilă, care îți pătrunde până la os. Imaginează-ți că rătăcești prin aceste încăperi și vezi fete  în uniforme maro, cu burtă proeminentă, triste, mohorâte, cu ochii goi, în timp ce stau lângă grinzile mari și se uită prin tine cu ochi plini de suferință. Odată, în această casă locuiau fete, femei, copii și călugărițe. Doar că această clădire nu a fost acasă pentru niciuna dintre ele, cu excepția călugărițelor. Pentru aceste fete, femei era un loc de tortură, un loc plin de durere, suferință, foame, răceală și muncă epuizantă. 

„Fetița din scrisoare” spune o poveste fictivă pe fundalul real al așa-numitelor case pentru mamele-copil. Femeile tinere, singure, care au rămas însărcinate, au fost duse în aceste case, în cea mai mare parte conduse de biserică. Au fost adesea abuzate acolo, forțate să muncească din greu și, în final, copiii lor au fost luați împotriva voinței lor și dați în adopție. Abandonate de toată lumea, singure, devastate, într-o situație lipsită de speranță, tinerele fete/femei au sfârșit în locuri precum St Margareta, unde viața lor s-a schimbat ireversibil, unde au experimentat iadul pe pământ, în loc să primească sprijin și ajutor. 

Eroina noastră, Ivy, era o astfel de fată. S-a îndrăgostit de iubitul greșit, care nu avea nicio intenție să aibă grijă de ea și de copilul lor. Respinsă de rudele sale, a fost trimisă în casa pentru mame singure, la Sf. Margareta. Aflăm  întreaga poveste prin intermediul scrisorilor pe care Ivy le-a scris iubitului său, tatălui copilului ei, cu rugăminți disperate de ajutor, pentru a-i elibera pe ea și pe copilul lor din acel iad. O aflăm și din perspectiva unei unui alt personaj, Kitty, care a locuit când era copil în apropiere de casa pentru mame singure, și Sam Harper, o tânără mamă epuizată care vrea să răzbată în lumea jurnalistică. Sam are o fiică în vârstă de 5 ani, o bunică și, de asemenea, un fost soț, a cărui existență ar putea fi foarte bine ștersă, deoarece nu contribuie la poveste. Printr-o scrisoare pe care se presupune că o găsește bunica ei, Sam o descoperă pe Ivy Jenkins. Convinsă că o poveste interesantă pândește acolo, Sam începe o investigație care o va duce mai departe decât se aștepta.

Emily Gunnis a scris  un roman foarte emoționant și în același timp captivant. Stilul de scriere este fluid, bogat în imagini și captivant, iar cititorul este literalmente atras în poveste și, odată începută lectura, trebuie să afle ce s-a întâmplat. Autoarea folosește două planuri narative, care alternează unul cu celălalt, un element de tensiune care conduce acțiunea înainte și, literalmente, ia respirația cititorului cu evenimentele pe care le trăiește în timp ce citește. Încetul cu încetul, ca un puzzle, se dezvăluie treptat condițiile rele din casele pentru mame singure conduse de biserică și conexiunea cu propria familie a lui Sam. Cititorul experimentează o gamă variata de sentimente în legătură cu condițiile teribile la care erau expuse femeile din aceste case, abuzul sever zilnic și cruzimea psihologică. Aceste case au existat cu adevărat, iar adevărurile lor teribile nu au ieșit la iveală decât prin persistența supraviețuitorilor, despre care instituțiile ar prefera să păstreze tăcerea. 

Concluzia:  Cartea m-a zguduit și m-a captivat în egală măsură. Am auzit din cărți, filme și seriale că există astfel de case, dar nu cunosc foarte multe despre acest subiect. Mi-am dorit ca Ivy să fi supraviețuit, dar pe de altă parte m-am învinovățit de această dorință pentru că ar fi fost groaznic. Același lucru este valabil și pentru Elvira. În timp ce citeam, am simțit furie, dar și compasiune pentru fete. Pur și simplu nu pot trece peste faptul că oamenii au tratat alte persoane în acest fel. Că acești oameni și-au pierdut orice „valoare” pentru societate și pentru cei apropiați lor, pur și simplu pentru că nu au acționat așa cum și-au dorit alții.
       Există, fără îndoială, câteva detalii care ar fi putut fi mai bine elaborate ((spre ex : bunica care mai are o bunică ?!?), dar, în general, ținând cont că este romanul de debut al autoarei, a fost o lectură care mi-a plăcut foarte mult. Recomand!!