miercuri, 4 iunie 2014

Umbra vantului - Carlos Ruiz Zafon



Sinops: Ne aflam in Barcelona anului 1945. Intr-o dimineata cetoasa, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima orasului vechi, isi duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cartilor Uitate, o cladire impunatoare, veche si sumbra, plina de volume ale unor autori necunoscuti sau uitati, carti aduse de oameni care au tinut sa le fereasca de parasire, de indiferenta sau de disparitie. Potrivit traditiei, cine intra pentru prima oara trebuie sa adopte o carte. Dintre miile de tomuri prezente, Daniel se simte atras de Umbra vintului de Julian Carax, un roman misterios pe care, ajuns acasa, il citeste in aceeasi noapte dintr-o suflare. In anii urmatori, Daniel se pomeneste implicat intr-o serie de intrigi si de crime, trecind prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. In acelasi timp, el se lanseaza in cercetarea amanuntita a biografiei autorului, cel putin la fel de enigmatica si de stranie ca si romanele sale.
“Locul asta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris si sufletul celor care l-au citit, l-au trait, l-au visat. Ori de cate ori o carte isi schimba proprietarul, ori de cate ori privirea aluneca pe paginile ei, spiritul sau creste si se intareste."
Impresiile mele: Am terminat această carte în urmă cu câteva minute, dar nu gasesc cuvintele potrivite care să exprime  cât de mult mi-a plăcut. Sunt încă cufundată în această poveste minunată, şi nu îmi vine să cred că am citit fatidica ultima linie.
      Este cartea despre care am auzit în urmă cu câţiva ani și am fost sfătuită până la  epuizare de  prieteni și cunoscuți să o citesc. Am cumpărat un exemplar prin  anul 2009, dar nu am simțit nici o pornire să o citesc, până în urmă cu câteva săptămâni, când mi-am dat seama că a venit timpul.
     "Umbra vântului" este o carte specială, care m-a însoțit în aceste ultime câteva săptămâni, și mirosul aceastei poveşti va rămâne cu mine pentru totdeauna în sufletul meu.
         Zafon este mai mult decât un scriitor: este un artist. El pictează folosind cuvintele. Nu știu cum poate acest om, dar el o face și încă foarte bine. Proza lui rătăcește prin poezie, ironie și toate genurile. În această carte, cititorul găsește totul, dar întotdeauna în doza corectă: dragoste, drama, aventura, fantasy  şi  horror. Acţiunea  este plină de evenimente, complexă și bine țesută, ca o pânză de păianjen, și reușește să fascineze cititorul de la primele linii. Eram cu lectura  pe prima pagină și mă gândeam "cum poate, cum se poate așa de repede". Pagină după pagină am devenit prizoniera unei poveşti complicate, misterioase și dureroase. Personajul principal,  Daniel, "adoptă" una dintre cărțile uitate, "Umbra vântului." Autorul, Julian Carax, a fost ucis în circumstanțe neclare, și după moartea lui un bărbat a ars toate romanele sale. Și astfel din  dorința de a ști cine a fost de fapt Julian Carax și pentru a afla mai multe despre Lain Coubert ajungi la sfârșitul romanului, unde intrigi abundă. Personajele sunt moderne, bine concepute și bine plasate prin comportamentul lor în contextul istoric și cultural din timp. 
             Doua personaje sunt în contrast  Fermin şi  inspectorul Francisco Javier Fumero.
Primul este un republican care la sfârșitul războiului civil a pierdut totul și a devenit asistent în bibliotecă familiei Sempere.
Al doilea este șeful nemilos și fără scrupule a poliţiei  din Barcelona. Răutatea și setea lui de sânge sunt consecințele unei copilării tulbure și triste. Francisco Javier Fumero a avut propria glorie în timpul Războiului Civil trecând de la o facțiune la alta și eliminându-i pe toţi adversarii săi.
           Prietenia dintre Daniel și Fermín este unul dintre lucrurile pe care mi-au placut foarte mult, în principal pentru că Fermín este un personaj splendid. Cerșetorul este de fapt un intelectual cu un mare simț al umorului. Fermin este unul dintre cele mai interesante personaje ale romanului, nu numai că demonstrează abilități de supravieţuire necesare evenimentelor sociale și politice ale vremii, dar mai ales prin viclenie știe cum să le folosească într-un mod pozitiv.
            Romanul începe și se termină exact în același mod. Scena se repetă, dar apare în generații diferite. Scopul este de a arăta că evoluția mentalității umane nu este liniară, ci natura ciclică a lui Pitagora,
(adică nu evoluează ci se repetă), cu o altă vizită la cimitirul de cărți uitate. De asemenea, se intenționează să demonstreze continuitatea idealurilor  și obiectivelor din viața lui Daniel, care au impact asupra generațiilor viitoare, un loc în care sufletele poeților și scriitorilor sunt îngropate pentru eternitate, dar reinvie atunci când un cititor este curios, asupra  cuvintelelor  și emoțiilor  din regatul umbrelor, pentru a îmbogăți spiritul generațiilor viitoare.

Concluzia  : Așa cum am spus, Umbra  vântului  ne lasă  un gol în suflet atunci când ajungem la ultima pagină. E ca și cum Daniel, Fermín, Carax și multe alte personaje foarte bine construite de Zafon devin parte din viața noastră și ne este dificil să le spunem la revedere…
O poveste despre modul în care o carte poate schimba viața cuiva. A história ideal para quem adora livros como eu, ou devo dizer, para quem é obcecada por livros como eu?!
Ideală pentru cei care iubesc cartile ca mine.
Cartile sunt oglinzi: vezi in ele numai ceea ce ai deja in tine."

Un comentariu:

  1. Da, si eu tot in categoria cartilor speciale am incadrat-o, mi-a placut foarte foarte mult!

    RăspundețiȘtergere