Omul cavernelor - Jorn Lier Horst

An aparitie: 2020

Autor: Jorn Lier Horst

Categoria: Carti politiste

Colectie: Fiction Connection

Editura: TREI

Nr. pagini: 432

 

 

Horst m-a cucerit definitiv. Personajele sale principale sunt un polițist de investigație și fiica sa, stabiliți în Larvik, în sudul Norvegiei. Îmi place acest climat atât la propriu, cât și la figurat. Protagoniștii nu au probleme cu alcoolul, nu au atacuri furioase și nu operează la limita legii, ceea ce este o schimbare frumoasă. Acțiunea se desfășoară într-un ritm lent, fără surprize privind desfășurarea complotului. Mi-a plăcut mult, iar cel mai interesant subiect este singurătatea persoanelor care trăiesc eufemistic în așa numite „gospodării cu o singură persoană”.

 Singurătatea nu se aplică doar persoanelor în vârstă ci și celor care trăiesc singuri. Singurătatea are multe fețe. Uneori poți avea o familie numeroasă și să fii singur într-o mulțime de alți oameni. Oamenii singuri sunt anonimi, invizibili. Se pare că, din anumite motive, pot fi de interes pentru ucigașii în serie. Această temă a fost folosită în carte de către autor într-un mod destul de original și interesant.

Viggo Hansen a fost singur toată viața, fără familie și prieteni. Așa a trecut și el din această lume - uitat și singur atât de mult încât trupul său a fost descoperit abia la patru luni după moartea sa. Line Wisting, jurnalistă și fiica unui comisar de poliție, decide să scrie un articol despre decedat în care să vorbească despre singurătatea și insensibilitatea societății moderne. Cu toate acestea, în timp ce explorează subiectul lui Hansen, Line descoperă că e posibil să nu fi murit de cauze naturale, ci să fi fost ucis de cineva. În același timp, William Wisting începe o anchetă asupra unei alte crime, care se transformă dintr-o mică tragedie locală într-un scandal internațional, iar forțele de poliție din mai multe țări se alătură anchetei.            

Nu trebuie să fii Sherlock sau Dana Scully, trebuie doar un lob frontal funcțional pentru a-ți da seama că cele două decese fără legătură sunt în esență o frază oximoronică în ficțiunea criminală, iar cele două anchete se vor suprapune mai devreme sau mai târziu. Cu toate acestea, această previzibilitate nu mi-a stricat bucuria de a citi.

În timp ce citeam „Omul cavernelor”, m-am mutat câteva ore în Norvegia pentru a rezolva ancheta împreună cu protagoniștii. Nu prea am reușit, dar am urmărit progresul investigației inspectorului Wisting și fiicei sale cu respirația încordată. Am fost complet captivată de magia cuvintelor lui Horst, i-am urmat orbește instrucțiunile. Recomand!

                      Aspecte pozitive:

• v  narațiunea romanului este dublă, adică din perspectiva lui Line și William Wisting. Aceasta este o procedură foarte interesantă, deoarece cititorul poate urmări activitățile jurnalistice și ale poliției în același timp.
• v  am simțit  tensiunea polițiștilor generată de incapacitatea de a rezolva misteriosul caz.
• v  descrierea vremii și a peisajului care predomină în acest caz în Norvegia, adică frigul, care însoțește ninsori abundente, conferă romanului o aromă suplimentară și îmbunătățește atmosfera întunecată.
• v  capitolele nu sunt  prea lungi, nu plictisesc cititorul, dar cresc treptat tensiunea, îl introduc în lumea investigațiilor poliției, și dezvăluie treptat mai multe dovezi ale investigației în curs
• v  stare de spirit echilibrată și calm. Se pare că nu ai nevoie de un ritm spectaculos, nebunesc, pentru a păstra atenția cititorului și pentru a scrie o poveste cu detectivi bună.
• v  avem reflecții interesante asupra singurătății și structurilor sociale contemporane care permit o astfel de izolare.
• v  autorul a dovedit că poți crea eroi care să-ți placă, fără a pătrunde în viața lor privată. Ceea ce mi-a fost dor a fost probabil o diversitate caracterologică mai mare a celorlalți oameni care apar în carte. Nici un șef de poliție enervant, niciun reporter enervant, totul profesionist, obiectiv și calm. Poate că aceștia sunt norvegieni și nu ar trebui să mă surprindă?
• v  Horst a creat detectivul perfect. Wiliam Wisting efectuează investigații metodic, cu atenție la cele mai mici detalii. El lucrează perfect cu întregul său grup, fără a lăsa niciodată pe cineva să-i simtă superioritatea și experiența mai mare. El este șeful perfect. Munca sa profesională îl consumă complet și îi oferă în mod invariabil satisfacție, iar cazurile rezolvate ulterior nu sunt o trecere la onoruri și promovări, ci o luptă pentru aplicarea justiției umane și o pedeapsa pentru ucigași.

  Aspecte negative:

• v  există câteva erori logice, de exemplu stră-străbunicul unui personaj născut în 1950, care a emigrat în America în 1889  și–a  întemeiat o familie ACOLO, și dintr-o dată atât personajul,cât și anchetatorii își/îi caută descendenții în Norvegia.
• v  autorul scrie că nimeni nu a observat că omul era mort pentru că trăia electronic - pensia era primită direct în cont,  iar facturile erau plătite automat din cont. Deci, cum ajunge mortul să fie posesorul unei facturi neplătite, ca firma de electricitate să își trimită angajatul?
• v  …și propoziții de genul „a murit în somn în timp ce se uita la televizor” (se uita la televizor când a murit? Sau dormea? Poți urmări televizorul în timp ce dormi?)