Copiii naziștilor - Tania Crasnianski

An aparitie: 2018

Autor: Tania Crasnianski

Colectie: Meteor Istorie

Editura: METEOR PRESS

Nr. pagini: 238

 

 

 

 

Principalii lideri ai Germaniei naziste, cu excepția lui Adolf Hitler, erau și ei părinți și aveau copii. Aceștia au fost capturați și s-au confruntat cu justiția în procesele de la Nurnberg în unele cazuri (Hermann Goring, Hans Frank, Albert Speer, Rudolf Hess) și în alte procese (Rudolf Hoss); alții s-au sinucis fiind capturați (Heinrich Himmler) sau au fugit într-un Berlin ocupat de ruși (Martin Bormann); iar alții au fugit cu succes și au trăit ascunși în străinătate (Josef Mengele). Toți au avut copii și aceștia au trăit într-un fel sau altul cu stigmatul numelui de familie care, i-a dezvăluit, întregii lumi, ca fiind copiii criminalilor și autorilor Holocaustului. Alți copii nu au fost atât de norocoși: Joseph Goebbels nu le-a permis copiilor să supraviețuiască, după căderea Reichului nazist, i-a făcut să moară, „dulce”, în complicitate cu soția sa.

Când am aflat despre existența acestei cărți, în minte mi-au apărut mai multe întrebări: Ce relații au menținut cu părinții lor? Cum este să trăiești cu unul dintre cei mai diabolici oameni din istorie? Cum este viața cuiva cu un trecut atât de bântuit și atât de prezent în memoria colectivă?

Aceste mici curiozități mi-au accentuat dorința de a explora ”Copiii naziștilor”o carte pe care am citit-o rapid și cu un amestec de emoții. Crasnianski dedică fiecare capitol unui copil (sau familiei) și ridică o serie de îndoieli care apar dintr-o anchetă asertivă a fostului avocat. Firul ghid al acestei cărți se dovedește a fi „schematic”: mai întâi, spune cine este copilul nazist; apoi, povestea tatălui este dezvăluită; iar la final prezintă greutățile cu care s-a confruntat urmașul.

Ceea ce se constată este că relațiile dintre acești oameni și părinții lor variază. În timp ce unii spun că greutatea numelui lor este copleșitoare, alții sunt mândri de numele pe care îl poartă (cazul lui Gudrin Himmler). Cel puțin, ciudată este și lipsa mărturisită de cunoaștere a unor mărturii în legătură cu ceea ce au făcut părinții.

Un alt aspect explorat de Tania Crasnianski scoate în evidență o lașitate declarată a bărbaților puternici ai regimului nazist deoarece, pe baza informațiilor înregistrate în „Copiii naziștilor”, nu au dezvăluit familiei lor rolul real în dinamica ucigașă a celui de al Treilea Reich - sau amploarea ororilor comise de vina lor. Crasnianski merge chiar până la a scoate la iveală o anumită bipolaritate în exercitarea funcțiilor militare – și propriile familii. Un exemplu concludent este oferit de Rudolf Hoss, comandantul lagărului Auschwitz, care a fost un tată iubitor, dar  nu a ezitat să trimită copii în camerele de gazare.

Chiar dacă a mărturisit deja cât de complicat a fost să scrie o carte ca aceasta, autoarea s-a  raportat la fapte fără să își exprime părerile personale. Această neutralitate oferă credibilitate și permite cititorului să își facă propria părere asupra acestei realități teribile, negre și tulburătoare.