Cartea secretelor - Eugen Ovidiu Chirovici

An aparitie: 2018

Autor: Eugen Ovidiu Chirovici

Categoria: Literatura Romana

Editura: RAO

Nr. pagini: 288

Sinopsis: Nu poți avea încredere în propriile amintiri. Nu poți avea încredere nici în relatările altora. Așadar, cum poți sa afli ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea?
        Psihologul James Cobb susține într-o noapte ploioasa, la New York, o prezentare despre arta recuperării memoriei pierdute. La plecare este abordat de un străin: un om aflat pe moarte, care ii povestește că, în urma cu aproximativ patruzeci de ani, s-a trezit într-o camera de hotel alături de o femeie ce fusese ucisa, dar nu își amintește ce s-a întâmplat. Cobb trebuie sa afle dacă are de-a face cu un om nevinovat sau cu un criminal. Însa ițele acestui mister vechi sunt mult mai încâlcite decât par la prima vedere. 

 ,,Cred că te înșeli și am convingerea că lucrurile pe care nu le-am făcut ne definesc la fel de precis ca lucrurile pe care am ales să le facem. Cred, de asemenea, că nu este o coincidență că ne aflăm într-un anumit moment în fața unei uși, chiar dacă nu o deschidem niciodată. Ușile pe care nu le deschidem sunt la fel de importante ca și cele prin care alegem să pășim. Oamenii sunt tentați să uite și, când vine vremea socotelii, nimeni nu numără ușile rămase închise, ci doar pe cele câteva pe care le-am închis.''

Impresiile mele: Am citit „Cartea secretelor” scrisă de Eugen Ovidiu Chirovici cu un deosebit interes pentru că autorul încă din primele pagini arată că „Nu există prezent sau viitor ci numai trecutul care se întâmplă din nou și din nou acum.” Cine s-ar fi gândit că simplul fapt de a coborî într-o localitate precum Paris te poate arunca într-o aventura pe viață și moarte, te face să continui lectura pentru a afla și mai multe despre cum o simplă coincidență îi aduce împreună pe Joshua și Abe, deși sunt firi diferite atât psihic, cât și social. Amândoi se îndrăgostesc de aceiași fată Simone, dar ceea ce descoperă la final va întrece până și cele mai sumbre așteptări și temeri, arătându-ne fața uneori cumplită a naturii umane. Adevărul e că în această carte în tot acest timp cautam elefantul în loc să mă uit după magician.

 Trecutul este unic și irepetabil și spre deosebire de viitor este numai al nostru, bun sau rău , nimeni altcineva nu-l poate avea. Banii înseamnă putere iar oamenii bogați pot face orice vor fără să suporte consecințele: Dacă dorințele ar fi mașini, cercetătorii ar conduce limuzine.

Chirovici realizează cu această ocazie o disecție profundă a psihicului uman. De ce mint oamenii uneori? De teamă au spus minciuna, deoarece este o modalitate de apărare; uneori o fac în speranța unei recompense. Am recomandat prietenilor mei să citească această carte pentru a afla că „nu suntem un simplu om, ci complex și multiplu alcătuit din mai multe euri.”

Această carte și tot ce are legătură cu ea nu ar exista fără a aminti că: Memoria noastră conține o mulțime de false amintiri. În fond noi nu înregistrăm fapte, ci înțelesuri și emoții care diferă de la un individ la altul chiar dacă faptele sunt aparent aceleași. Cineva a încercat să îmi explice ca Moș Crăciun există. Atunci am conștientizat că adevărul nu are nici o valoare în sine și că imaginația înseamnă totul. Timp de mii de ani, milioane de îndrăgostiți au visat privind luna până când Neil Armstrong a dat fuga până acolo și a dovedit că astrul este doar un bulgăre insipid de praf, un loc ostil, sterp.

Demn de remarcat e felul în care un prieten ne schimbă chiar și de la distanță, deoarece în compania cuiva eul este folosit, amestecat cu un eu străin. Viitorul este prin definiție o incertitudine nebuloasă, o sumă de obiective neclare, care adesea nu se împlinesc și dacă o fac de obicei este fie prea devreme, fie prea târziu. Trecutul este singura certitudine, singurul refugiu, sigur chiar dacă între timp, memoria noastră înșelătoare a turnat întâmplările vieții noastre importante sau mai puțin importante într-un tipar cu totul diferit.

Creierele noastre sunt proiectate în așa fel încât nu simțim două sau mai multe dureri simultan ci doar pe cea mai puternică dintre ele. Există intervale minuscule, atât de mici încât practic pentru noi nu mai există. O asemene particulă de timp nu poate fi văzută cu ochii, percepută cu mintea sau catalogată prin intermediul simțurilor. Cunoștințele la mâna întâi și cele la mâna a doua sunt tipuri de cunoștințe care există indiferent de sarcinile pe care le avem de rezolvat și reprezintă produsul experienței directe a celor care au beneficiat de experiența directă. Mulțumesc editurii Rao pentru exemplarul oferit.