duminică, 11 august 2013

Daphne du Maurier - Hanul Jamaica

 


 


Cornwal 1820.
O fată orfană.
Un han izolat.
Un unchi misterios și crud.
O mătușă supusă și speriată.
Afaceri ilicite.
Daphne Du Maurier.
Un roman de suspans, fără îndoială. 

 
 

 
 Uită-te bine. 
Dacă tu,  cititorul , ar trebuit să alegi o camera în acest han, pe  care ai alege-o? 


Eu mi-as alege camera de pe stânga, deasupra parterului.
Imaginează-ţi cum ar fi să trăiesti în acest han.
Izolat de cel mai apropiat sat.
Cum te-ai simți?

               Mi-a plăcut acest roman . Hanul Jamaica este cu adevărat, un roman plin de suspans care m-a ținut în tensiune  până la ultima pagină. Daphne du Maurier a creat o atmosferă tulburătoare și sinistră , cu  peisaje întunecate și sălbatice, ceață și furtuni. Întreaga poveste este o succesiune de întrebări pentru cititor, care de multe ori se teme de răspunsurile pe care le poate găsi.
        Personajele sunt portretizate cu acuratețe atât moral cât și fizic. Am fost surprinsă să văd o eroină cu  capul pe umeri.  Spre deosebire de matusa ei , Maria Yellan este cu picioarele pe pamant, are  o voință puternică  și refuză să se lase intimidată de către unchiul ei .
Jem, de asemenea, m-a fascinat.  El are toate calitățile eroului din romanele de azi: este frumos, minunat  şi  rebel. Pentru Maria, Jem este un pericol, căruia  nu ii poate rezista ...
             Într-adevăr, îmi place acest autor.  Daphne du Maurier are un mod unic de a portretiza negura sufletului uman.  Autoarea combină decorul cu personajele sale pentru a crea o atmosfera minunată.
Hanul  în sine este descris în roman ca un personaj.El are o viață proprie și imi aminteste de romanul la  ,,Rascruce de vanturi”.
Descrierea peisajului este foarte detaliată,  asfel încât iţi poti  imagina perfect peisajele pe care le descrie.


„ Suflau vânturi stranii din senin ; se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se infiora ; adiau peste bălţile formate de ploaie in scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa ; din crăpături răspundea ecoul ; gemea si-apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea
altei ere ; o eră apusă, dispărută de parcă nici n-ar fi fost vreodată, o epocă in care omul nu exista, in care, doar paşi păgâni umblau pe dealuri. Şi era o linişte in aer si o pace  mai stranie şi mai veche, care nu era pacea lui Dumnezeu.”
Concluzia : Un roman plin de mister, emotii, sentimente și intrigi. Multe întrebări, secrete, revelații extraordinare ...

2 comentarii:

  1. Iti asteptam parerea!
    Bravi, ma bucur ca ti-a placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era imposibil sa nu imi placa din moment ce am constatat ca avem cam aceleasi gusturi :D

      Este o carte superba care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca nimanui!

      Ștergere