Mircea Cartarescu - De ce iubim femeile

           

   Am auzit atat de multe pareri pozitive despre  aceasta carte incat m-am hotarat sa o citesc si eu .Este o carte ce o recomand oricui pentru că este un buchet de povestioare despre femei, fiecare cu câte o ”învătătură” – dacă îi pot zice asa.

                    Această colectie de povestiri scurte arata  multe fete ale iubirii.În opinia mea, această carte este un  mix subtil intre cultura  si dimensiunile erotice ale iubirii. Referintele  culturale care m-au  încântat sunt prezentate aproape în toate povestile ce compun cartea: de la Salinger, Kafka, la Dostoievski, Goethe, Rilke, de la Joyce, Nabokov, DHLawrence la Nieztche.Carte ne ia de mână si  ne conduce pe străzile din Amsterdamului , bulevardele  mari din San Francisco, pe străzile întunecate ale Belfastului , străzile celebre din Paris sau pe străzile vechi incarcate de istorie  din Cracovia. 

   Las aici marturie citate din cartea care mi-a creat o imagine completa asupra "misterului" pentru care sunt iubite  femeile...

 

,,Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat "

,, Poate că Goethe a intuit cel mai bine criteriul fericirii: eşti cu adevărat fericit când vrei să opreşti timpul, să păstrezi acel moment pen­tru întreaga eternitate."

"Nu poti face nimic ca sa ai stil. Pentru ca stilul nu il ai, ci il esti. E engramat acolo, in ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrala, in dinamica fluidelor corpului tau, in spotul de lumina de pe pupila ta catifelata. In intelepciunea mintii tale, care inainteaza cand universul inainteaza si se retrage."

,, Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu tră­sături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pen­tru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate ser­vitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversi­tate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoş­tinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poar­tă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asor­tează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pic­tează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru sub-ţirime-a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioa­re. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc" exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observa­ţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspec­tate de literatură feminină. Pentru că sunt extra­ordinare cititoare, pentru care se scriu trei sfer­turi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie" al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucă­tărie. Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare flori­cele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, par­te satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei fe­mei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actri­ţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeau­na într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-1 văd în tro­leibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Oran­ge, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea băr­baţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au or­gasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ie­şit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.".

Credeti  ca am reusi să vă conving să cititi această carte? Sper că da.

 

Numai cu fiica mea-Betty Mahmoody

Autor: Betty Mahmoody

Titlu: Numai cu fiica mea

An aparitie: 1993

 

                               Cartea este despre  Sayeed Mahmoody medic și Betty mama a trei copii. Moody este al doilea soț al lui Betty  si este iranian. În luna august 1984, cei doi merg  impreuna  cu  fiica lor  Mahtob in  Iran pentru o vacanță de două săptămâni. Betty este reticenta la început, dar este asigurata de către soțul ei că va fi doar pentru două săptămâni. Odată ajunsi în Iran, Moody  o  informează  pe Betty că nu se vor mai  întoarce în Statele Unite.

                         Betty merge  la Ambasada SUA pentru ajutor ,unde  afla   ca poate  părăsi țara, dar fara  fiica ei, deoarece în Iran, tatăl are custodia legală. Refuză să plece fără Mahtob  și se întoarce la casa pe care trebuie să o  împartă acum cu rudele  sotului . Prinsa în capcană și nefericită este maltratata atât de  soțul ei  cat și de  familia  lui .Este urmărita tot timpul  și există puține oportunități să intre în contact cu cineva din afara casei. Chinul  durează  doi ani.Cu ajutorul  unui om de afaceri iranian reușește în cele din urmă sa fuga   în SUA  cu fiica ei  sub un nume fals pentru o viață nouă!

Structura generală a cărții oferă o perspectivă detaliată a  vieții de zi cu zi a femeilor iraniene. Cartea umple cititorul de tristețe și furie. Asprimea cu care sunt tratate  femeile din țările musulmane și privarea lor de libertate radicală este ilustrată în mod semnificativ  de un poem pakistanez scris de  Kishwar Naheed.

Dacă vrei să vorbești,
pedeapsa este moartea.
Dacă vrei să  fii crezuta,
taci  , inchide  toate ușile
și arunca cheia.
Dacă vrei să plângi,
scufundă-te  în râu.

        Autorul isi invata  cititorii să creadă  ca nu exista cuvantul   imposibil. Daca  există o voință  atunci există si  o cale. Aspectele discutate în roman sunt foarte relevante și astăzi, în special în țările din lumea a treia.

Hannibal de Thomas Harris

"Te-ai întrebat vreodată, Clarice, de ce filistinii nu te înţeleg? Ştii de  ce? Fiindcă tu eşti răspunsul la ghicitoarea lui Samson: leoaică pe dinafară, miere pe dinăuntru."

               Șapte ani au trecut de când dr. Hannibal Lecter a evadat din arest. Sapte ani de când agentul special FBI Clarice Starling l-a intervievat într-un spital de maxima securitate pentru criminalii nebuni. Psihiatrul   este încă în libertate  urmărindu-si propriile   interesele . Niciodată nu a uitat Starling întâlnirile sale cu Dr. Lecter, iar timbrul  metalic al vocii sale încă il aude  în visele ei. Dr. Lecter este fericit cu  noua sa viață, într-o țară nouă, cu o  fața  nouă și  o identitate nouă. Lucrurile merg bine pentru Hannibal.
Mason Verger își amintește de dr. Lecter și este obsedat de răzbunare. El a fost victima   cu numarul sase  a lui   Lecter ,dar  a supraviețuit. Pentru a-l scoate din ascunzatoare pe dr Lector, Verger o foloseste ca momeala pe Clarice Starling.

                  În cei  șaptesprezece ani  cu Lecter  (intervalul in care a scris ,, Dragonul Rosu",, Tacerea mieilor" si Hannibal"), , atitudinea lui  Harris față de acest personaj s-a schimbat .In ,,Dragonul Rosu “este o prezență malefică al cărei principal scop  este de a trimite  un maniac  împotriva  lui Graham și a familiei  sale. In ,, Tacerea mielor” , tonul este neutru  accentul se mută de la răutatea la amoralitatea sa. In cele din urmă, in  Hannibal se observa de  multe ori o notă de admirație din partea lui Harris. Sunt  facute referiri constante la farmecul, eleganta , cultura , puterea lui și mai presus de toate  are un gust excelent pentru muzica, arta, parfumuri, vin, și tot ce este hrana. Harris merge atât de departe încât  inventeza o traumă din copilărie pentru a explica cannibalism lui  Lecter.

Romanul permite cititorului să vadă puțin din ceea ce este în interiorul capului  Dr. Lecter. 
Finalul este cu totul  neasteptat!