marți, 1 iulie 2014

Camera groazei - Jussi Adler-Olsen



Sinops: "Camera groazei" este un roman spectaculos, cu acţiune şi umor şi cu o notă de inedit specifică literaturii nordice. Ingeniosul detectiv Carl Morck, secondat de neconvenţionalul său asistent, rezolvă un caz neobişnuit şi dificil, primul dintre cele atribuite Departamentului Q. În timp ce investigaţia progresează, victima, aflată într-o cameră de presurizare, îndură detenţia, privaţiunile şi chinul, agăţându-se de speranţa de a-şi revedea fratele iubit. Cititorul urmăreşte cu suspans investigaţia, care duce la dezvăluirea treptată a mobilului crimei. Umorul nordic este nelipsit, chiar şi cea mai banală conversaţie are şanse să provoace ilaritate, făcându-l pe cititor sa râdă în hohote.
„Ea îşi trecu vârfurile degetelor pe pereţii netezi până când îi dădu sângele şi lovi cu pumnii în ferestrele groase până în clipa în care nu-şi mai simţi mâinile. De cel puţin zece ori orbecăise spre uşa din oţel şi îşi înfipsese unghiile în crăpătură încercând să o deschidă, însă aceasta nici măcar nu se clinti, iar marginea ei era tăioasă.”
Impresiile mele: Ca fan al  romanelor polițiste, nu am avut nevoie să citesc rezumatul cărţii pentru a fi interesată de carte. A mim, bastou saber que o autor era dinamarquês. Pentru mine a fost suficient să știu că autorul este  danez. Não sei se vocês repararam, mas ultimamente os autores escandinavos estão se sobressaindo muito com o gênero policial, ganhando um destaque cada vez maior no mundo e escrevendo livros que além de excelentes nas investigações, matam o leitor de desespero ao acompanhar a sordidez em que os algozes mantém suas vítimas ou a forma como as eliminam, sempre com grande dose de sadismo. Nu știu dacă aţi observat, dar în ultimul timp autorii scandinavi sunt tot mai cunoscuţi și  scriu cărți de investigații excelente.
A MULHER ENJAULADA é o primeiro livro da série DEPARTAMENTO Q , e além de ter os aspectos citados acima, se sobressai pela qualidade da narrativa de OLSEN , que pela divisão criada na hora de narrar, deixa o leitor ávido por ler mais e mais.Romanul începe puternic. Un prólogo que ocupa dos hojas nos pone en situación: una mujer está encerrada e intenta escapar. Un prolog care ocupă o pagină ne expune situația: o femeie este închisă și încearcă să scape. Así que ya sabemos desde el principio que Merete Lyngaard, la política que desapareció hace cinco años sigue viva. Deci, noi cititorii, știm deja de la început că Merete Lyngaard, vicepreşedinta  Partidului Democrat care a dispărut în urmă cu cinci ani este încă în viață. Sabemos, por lo tanto, más que la policía. Noi ştim, dar nu şi  poliția. În afară de acest detaliu, nu știm nimic altceva și nici nu vom şti până la sfârșitul romanului. Así que nuestra misión va a ser averiguar el motivo de que la pobre Merete lleve cinco años de su vida encerrada en condiciones infrahumanas, qué ha podido hacer o qué piensa alguien que ha hecho para merecer tan horrible castigo. Misiunea noastră va fi să aflam  motivul pentru care săraca Merete îndura cinci ani de viata captivă în condiții subumane, ce a făcut  sau ce crede cineva că a făcut pentru a merita o astfel de pedeapsă oribilă. Tendremos que averiguar qué motivos puede haber, lo que nos llevará a conocer al oa los culpables y, esperamos, el lugar en el que está encerrada..Pero no creáis que sabemos demasiado o que este conocimiento va a quitarle interés a la trama porque, salvo ese detalle, no sabemos nada más y no podemos ni siquiera intuirlo hasta casi el final de la novela.
            Pentru a face acest lucru, autorul ne oferă indicii încet. Treptat ancheta avansează în ciuda resurselor limitate care sunt disponibile pentru Carl. Construcția subiectului în sine este foarte bine gandit si m-am bucurat de multe detalii care sunt furnizate astfel încât să putem emite propria noastră ipoteză - deși unii cititori ar putea critica descrierea, probabil, prea precisă a fiecărei abordari. Ritmul este plin de viață și rapid, capitolele alternează între descrierea vieţii din trecut a Meretei Lyyngaard și de zi cu zi ca prizonier dar și ancheta poliției cinci ani mai târziu. De fapt, citind povestea Meretei, femeia dispărută, un sentiment copleșitor de claustrofobie încolţeşte în mintea cititorului, dar apoi, păşind alături de anchetatori senzaţia neplăcută dispare.
     Ceea ce atrage cu adevarat atenţia în" Camera groazei  "sunt personajele:

Comisarul  adjunct Carl Mørck de la Poliţia  Copenhaga (Danemarca).
Înalt și elegant. Separat de  Vigga, cu care are o relație aparte, locuiește în Allerød, un sat de la marginea capitalei Copenhaga, împreună cu fiul său "vitreg" Jesper și chiriașul său, Morten. A lucrat 23 ani în poliție, 10 dintre ei în brigada de omucideri. Are multe defecte: întârzie, este leneș, biroul lui este o mizerie, morocănos, sceptic, dar un mare polițist, cu o mare experiență și instinct.
Mi-a placut acest personaj, pentru că este destul de diferit de  polițistul tipic. Viata lui nu este perfectă iar colegii lui nu se feresc să îi facă  viața amară. El are o filozofie unică de viață, plină de ironie și sarcasm, plus că este insolent. Este pe deplin conștient de rolul său și profită de poziția sa pentru a obține toate beneficiile posibile.
„În primele câteva ore, Carl nici nu se uită pe dosare. Dar găsi totuşi energia necesară pentru a le număra. Era şi asta o formă de muncă, până la urmă. Pe biroul lui stăteau cel puţin patruzeci de dosare, dar nu deschise nici unul. Avea destul timp la dispoziţie. „Cel puţin încă douăzeci de ani înainte de pensionare”, îşi spuse el în timp ce mai jucă vreo câteva runde de Spider Solitaire. Dacă avea să câştige următorul joc, poate binevoia să se uite la grămada de dosare din dreapta sa.”
                   Marele succes al romanului este, în opinia mea, un personaj mai curios: asistentul lui Carl, Assad. Assad es un sirio refugiado político que lleva unos cuantos años en Noruega. Assad este un refugiat politic sirian, care locuieşte de câțiva ani în Danemarca. Se supone que no tiene cualificación profesional y por eso se lo ponen a Carl como “chico para todo”: limpia, le hace el café, ordena documentos, etc… Nada es demasiado para él y, cuando termina lo que son sus labores, empieza a interesarse por las tareas de Carl. Se presupune că nu are nici o calificare profesională și, prin urmare, este ,,omul bun la toate” : face curat, cafea, caută  documente, etc ... Nimic nu este prea mult pentru el. Assad este pur și simplu o gură de aer proaspăt. Este interesant cum trece neobservat la inceput  și termină prin a deveni un personaj despre care doreşti să afli mai multe, pentru că Assad este un om care păstrează multe secrete.
         Al treilea personaj principal al romanului este Merete. Încetul cu încetul, în principal, prin intermediul anchetei poliției, vedem cum a fost  viața ei, ce a lucrat, ce prieteni avea, cum era  familia ei, etc. Al mismo tiempo, asistimos a su sufrimiento. În același timp, asistăm la suferința ei. Vemos cómo ha pasado días interminables en su encierro forzoso, en condiciones infrahumanas y nos preguntamos qué ha podido hacer para que alguien la quiera tan mal. Vom vedea modul în care îşi  petrece zile nesfârșite în izolare forțată în condiții inumane, întrebându-se cu ce a greşit de trebuie să sufere atât de mult.Poco a poco vamos conociéndola, principalmente a través de la investigación policial que nos permite comprobar cómo era su vida, en qué trabajaba, quiénes eran sus familiares y amigos, etc.
     Personalitatea celor trei personaje principale este foarte bine dezvoltată. Departe de stereotipuri,Jussi Adler-Olsen ne dă personaje interesante care adaugă profunzime la ancheta.
Simplesmente adoro esses vilões psicóticos que pensam nos mais absurdos detalhes para executar um plano.Mi-au                 Mi-au plăcut şi personajele negative psihotice create de Olsen care cred în detaliile cele mai absurde pentru a executa un plan. Şi de parcă nu ar fi  fost suficient, autorul aduce în prim plan  două aspecte: primul-motivul, ADORO quando o motivo é explorado e conseguimos entender as razões de o antagonista estar agindo da forma como está. IUBIREA. Când subiectul  a fost explorat, am înțeles motivele pentru antagonistul acționează așa şi a devenit ceea ce este. Claro que não acho justificável, mas adoro ver essas distorções da psique humana, o que nos leva ao segundo aspecto: a exploração do fator psicológico. OLSEN foi fenomenal ao criar um motivo com bastante embasamento e foi brilhante ao ir dando pequenas pistas do estado psicológico do sujeito. Desigur, nu cred că se justifică, dar îmi place să văd aceste denaturări ale psihicului uman, ceea ce ne conduce la al doilea punct: Explorarea factorul psihologic. Olsen a fost fenomenal pentru că a creat o fundație cu un motiv suficient de puternic și a fost genial oferindu-ne mici indicii despre stare psihologică a subiectului.
       Un alt lucru  care mi-a plăcut  este modul  în care autorul reușește să păstreze cititorul captivat de intrigă, chiar şi  după ce va afla secrete și identități. O mistério acerca do vilão não é nada grandioso e é fácil de descobrir quem ou por que, mas em momento algum o livro perde o magnetismo. Misterul cu privire la personajul negativ nu este mare și a fost ușor să îmi dau seama cine este vinovatul, dar în nici un moment cartea nu  își pierde proprietățile magnetice. Pelo contrário, é cada vez mais interessante ver tudo o que se deixou escapar na primeira investigação do caso, 5 anos antes. Mai degrabă, este din ce în ce mai interesant să vedem tot ceea ce a rămas în urma  investigaţiei desfăşurate cinci ani mai devreme. Gostei imensamente de acompanhar Carl descobrindo onde seus colegas haviam falhado e vendo que ele obteve sucesso ao investigar coisas que a ele eram óbvias, mas que outros investigadores deixaram passar. Mi-a plăcut  enorm să îl urmez pe Carl pentru a descoperi noi indicii trecute cu vederea de colegii săi. Foi muito interessante porque OLSEN não tenta mostrar Carl como um super agente, o mais inteligente, o mais fodão, enquanto menospreza os outros policiais do departamento, não é isso, é apenas que Carl gosta de ir mais a fundo e investigar vertentes que outros desprezaram, pois ele tem um lado mais aguçado para mexer no que aparentemente é desimportante aos demais. A fost foarte interesant, pentru  că Olsen nu încearcă  să îl arate pe Carl ca un super agent, cel mai deștept, cel mai tare ci doar ca  pe un om cu o latură mai ascuțită, care dă importanţă unor detalii aparent lipsite de importanță pentru alții. j'ai trouvé que cela nous évitait de confondre les noms et les évènements et de suivre l'enquête de manière efficace.
Pe scurt, "Camera groazei" este un thriller excelent a cărui vina este doar că provocă cititorul la o noapte de nesomn inevitabil. Nu este prima carte a unui autor danez pe care o citesc, dar este fără îndoială cea mai bună!
„Pentru ei, nu reprezenta decât femeia din temniță, dar ea era cea care impunea cât departe se aflau pereții despărțitori. Avea să se gândească la lucruri care s-o apropie de lume și să țină nebunia la distanță. Nu-i vor înfrânge niciodată voința. Așa hotărî ea în timp ce stătea jos pe podea, cu umărul pulsându-i de durere și ochiul tumefiat. Într-o bună zi avea să iasă de acolo."

4 comentarii:

  1. Cred ca e un roman care te tine in priza. Nu prea am citit pana acum romane nordice..dar cum toata lumea le lauda...ar trebui sa incerc si eu. Eu acum citesc Asasinul orb si e superb , ma surprinde de la o pagina la alta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohoo cred ca e sufficient sa iti spun ca pregatesc un examen dar nu am putut lasa cartea jos pana nu am citit ultimul rand:)) In momentul de fata am o pasa in care citesc numai romane politiste.O sa iti trimit cartea cand prind un moment liber.

      Ștergere
  2. „Ea îşi trecu vârfurile degetelor pe pereţii netezi până când îi dădu sângele şi lovi cu pumnii în ferestrele groase până în clipa în care nu-şi mai simţi mâinile. De cel puţin zece ori orbecăise spre uşa din oţel şi îşi înfipsese unghiile în crăpătură încercând să o deschidă, însă aceasta nici măcar nu se clinti, iar marginea ei era tăioasă.” Citatul ăsta mă face să ies din casă, să fug până la Junimea și să-mi cumpăr cartea. :)) Pe cuvântul meu. Mulțumim pentru recenzie, pare o carte foarte bună. Oricum, o am în Wishlist! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e o carte de nota 10 . Mi-a placut enorm ! Este un concept cu totul original si personajele sunt delicioasa. Abia astept ca editura RAO sa traduca un nou volum ca sa ma reintalnesc cu Carl si Assad.

      Ștergere