Și mă întunec (Saga Cuceritorului - Partea I) - Kiersten White

An aparitie: 2017

Autor: Kiersten White

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Edge

Editura: LEDA

Nr. pagini: 479

Start bun  pentru acestă săptămâna! Datorită prietenilor de la Editura Corint am avut șansă de a citi romanul ”Și mă întunec”, un roman care are ca personaj principal pe Lada, fiica lui Dracula. O poveste legendară si intensă, care m-a ținut în suspans până la ultimul rând...

„Și mă întunec” este un roman extrem de complex care îmbină mai multe genuri narative, amestecând istoria și romantismul cu o doză bună de suspans. Nu este o fantezie așa cum ar putea să pară din titlu și copertă, deoarece evenimentele povestite sunt inspirate dintr-un context real, asezonate cu o doză bună de imaginație, care fuzionează și dă naștere unei povești interesante și remarcabile.

Punctul central este Lada, fiica lui Vlad Dracul, cel mai faimos vampir din toate timpurile, precum ne-a învățat magia lui Bram Stoker. Dar fascinația și enigmă acestui personaj istoric a făcut să se țeasă o legendă eternă în jurul său, deși în această poveste găsim foarte puține informații despre el, pentru că aici Vlad este un personaj secundar ce lasă spațiu pentru fiica sa, care devine lumina și întunericul întreagii povești.

Contextul istoric este unul special deoarece  povestea este setată în Europa de Est și Imperiul Otoman din secolul al XV lea, ceva ce nu am mai întâlnit în literatura Young Adult. Imperiul Otoman fost cel mai mare imperiu cunoscut vreodată, un imperiu a cărui religie a fost islamul. Imperiul stăpânește mai multe teritorii vasale precum Valahia, Ungaria, Albania ... și dorește să cucerească și Constantinopolul. Deși puterea sultanului Murad nu este contestată, cu toate acestea, există o tensiune politică: Țara Românească vrea să devină independentă, Ungaria dorește mai multă putere, Constantinopolul operează în secret și ienicerii, soldații sclavi aduși din străinătate, sunt încă loiali patriei lor. 

Vlad își părăsește copii, pe Lada și Radu, ca ostatici ai Imperiului Otoman. Această alegere tristă este dictată de motive politice și istorice și mai ales dintr-o lipsă totală de dragoste adevărată și profundă pentru copiii săi. Radu nu a avut niciodată o relație reală cu tatăl său, în timp ce Lada suferă teribil și concepe un plan de răzbunare. Nici frumoasă, nici blândă sau milostivă, este la ani lumină de prototipul unei prințese obișnuite. Personalitatea ei poate crea uimire și mirare, dar și venerație chiar și atunci când se complace în sentimentalism. Cu toate acestea, în ciuda faptului că este sălbatică, niciodată nu pare exagerată sau neplauzibilă, motivațiile sale sunt puternice, bine înrădăcinate și cititorul pătrunde în miezul evenimentulor alături de ea.

Lada este o forță a naturii, o fiară fără inimă și suflet care ucide dușmanii, luptă cu cuțite și săbii și singurul lucru pe care îl iubește este țara sa.

„În noaptea nunții, zise ea, îți voi tăia limba și o voi înghiți. Atunci, ambele limbi care au rostit jurămintele de căsătorie îmi vor aparține mie, iar eu voi fi măritată cu mine însumi. Tu probabil că te vei îneca în propriul tău sânge, ceea ce va constitui o mare nefericire, dar eu voi fi atât soț, cât și soție, și ca atare nu o văduvă care să inspire milă. “

Ea trebuie, de asemenea, să se confrunte cu faptul că este femeie și, de obicei, femeile în acel moment erau adesea privite ca instrumente pe care bărbații le foloseau pentru a-și atinge scopurile. Mai mult, Lada este un adevarat anti-erou, o șmecheră reală, care este mult mai mult decât Celaena din seria Tronul de cleștar sau alte eroine din romanele fantasy. 

„Un dragon nu se târa pe burtă în fața dușmanilor, cerșindu-le ajutorul. Un dragon nu jura să scape lumea de necredincioși ca apoi să-i invite la el acasă.Un dragon nu fugea din țara lui în toiul nopții ca un criminal. Un dragon ardea totul în jurul lui, până ce era purificat în cenușă. “

Radu este fratele dulce, frumos, delicat, sensibil și are în comun cu Lada numai ADN-ul. De fapt, cei doi sunt prieteni/inamici, se ajuta, dar se și insultă în același timp, iar relația lor este o luptă constantă, mai degrabă decât o relație de frăție.

Viața li se schimbă atunci când tatăl lor îi părăsește în Imperiul Otoman. Acest gest mărește și mai mult decalajul care există între copii și părinte, și forțează frații să crească într-o societate cu tradiții opuse acestora. 

Radu în schimb se simte ușurat. El nu a fost iubit de tatăl său, a urât viața dusă la curtea valahă încât nu vrea să se întoarcă  acasă.Casa lui devine Imperiul Otoman.

Cu idei diferite despre cum ar trebui să fie viitorul, cei doi frați ar fi despărțiți in mod inexorabil, dacă nu ar fi avut în comun, iubirea pentru același om: Mehmed, fiul sultanului. 

Mehmed este punctul de întâlnire al tuturor. El are nevoie de protecție și strategii, arme pe care cei doi frați i le pun la dispoziție cu plăcere, îl ajută  și îl protejează.

Acest triunghi amoros este una dintre cele mai pline de viață pete din roman, deoarece creează scântei, certuri, nevroze, furie și detașare, setea de răzbunare, dorința de a atinge un obiectiv, ceea ce face ca complotul acestui roman să fie magnific.

„Așadar, întrebarea este, fiică a Dragonului, ce ești dispusă să sacrifici? Ce vei pierde tu pentru a deveni o femeie puternică? “

 În romanul„Și mă întunec” am găsi un autor, cu un stil matur și atractiv, care dă mare atenție detaliilor și care a creat personaje reale și solide. Povestea este spusă la persoana a treia și faptele narate privesc pe Lada și fratele ei Radu, care este însoțită de figura tânărului Mehmed Cuceritorul (Mehmed al II lea): activitatea de documentare impecabilă efectuată de autor, reușește să pună în evidență fiecare din cei trei protagoniști, familiarizează cititorul cu figura lui Radu cel Frumos, despre care se știe puține și crează pe Lada, singurul personaj fictiv din carte , dar personaj care are toate caracteristicile lui Vlad al III lea, a cărui  acțiuni a inspirat legenda lui Dracula. Descrierile de locație sunt foarte precise și am avut  impresia că în fața ochilor mei locurile descrise au prins viață, chiar mi s-a părut ca am simțit unele mirosuri descrise cu o asemenea grijă, că mintea cititorului imediat le face reale. Sentimentele experimentate de către cele trei personaje principale sunt bine definite și  deși nu i-am putut ajuta, sfătui, am empatizat cu ei, i-am iubit, dar totuși au fost și momente când i-am urât, un pic. Lada și Mehmed sunt foarte asemănători, ambii luptă pentru țara lor și amândoi sunt dispuși să facă orice, nu au scrupule și sunt gata să sacrifice chiar și pe cei pe care îi iubesc ca să își atingă ținta, în timp ce Radu este mai puțin combativ, mai puțin violent, este mult mai atent, ascultă, observă și captivează cu frumusețea lui. Radu mereu caută un pic de „pace personală“, un loc unde să se simtă acasă și reușește încet să își găsească drumul și să se accepte. Trei personaje atât de diferite, dar atât de similare, care cresc capitol cu capitol, se maturizează și se schimbă în timp ce acționează să își atingă scopul lor final.

Am apreciat  locul care  îi este dat religiei în această carte și intrigilor politice care s -au dovedit mult mai complexe decât multe intrigi din romanele fantasy.

Pe scurt: O poveste rafinată într-o realitate paralelă, un context medieval fascinant, în care eroina este o versiune de sex feminin a lui Vlad Țepeș, voievodul teribil și mitic din spatele legendei lui Dracula. O poveste care începe imediat după nașterea Ladei Draculea si ne poartă pașii alături de copilul și apoi adolescenta Lada, prizonieră la curtea sultanului. O poveste presărată cu obstacole, întrebări despre identitate și conspirații, reflecții privind statutul femeilor, tradari, secrete, toate desigur, pe drumul spre maturitate.

„Nu mai sunt fiica Dragonului.(...) Eu sunt Dragonul. “

Mulțumesc  EDITURII  CORINT  pentru  exemplarul trimis spre recenzie.

Martha Bibescu si vocile Europei - Alina Pavelescu

An aparitie: 2017

Autor: Alina Pavelescu

Categoria: Istoria Romanilor

Colectie: Istorie cu blazon

Editura: CORINT

Nr. pagini: 271

Prințesa Bibescu este una dintre acele personalități care au trăit în perioada de glorie Belle Epoque. Prințesa s-a născut Martha Lahavary în anul 1886 la București. Ea a fost a treia fiica a lui Jean Lahavary  Președintele Senatului, ministrul de externe și ambasador în România, și prințesa Ema Mavrocordat, descendentă a unei familii grecești.  Ea a crescut în zona Balotesti (România), dar își petrecea vacanța la Biarritz.

În anul 1901, ea s-a căsătorit cu prințul George Bibescu cu șase ani mai mare. Prințul face parte din una din cele mai importante familii din România. Mama lui vitregă este nimeni alta decât Prințesa Valentine Caraman-Chimay.

Cuplul are o fiică numită Valentine în  anul 1903.  În ciuda nașterii fiicei sale Valentine și a cercului mare de prieteni, prințesa este plictisită. Soțul ei este ales în anul 1905 de către regele Carol al României pentru prima misiune diplomatică la Șahului Persiei Shah Mozaffaredin. Martha Bibescu își notează toate impresiile într-un jurnal. Ea se oprește în Yalta la Marea Neagră, unde îl întâlnește pe Maxime Gorki, aflat în exil. Prințesa își publicată în anul 1908 impresiile despre această călătorie, la recomandarea lui Barres, și critica o primește cu entuziasm. Acesta este începutul unei cariere literare fructuoase.

Romanele sale au fost scrise parțial în limba franceză, cel mai cunoscut și vândut, este „Katia“ (imortalizat în film de Danielle Darieux și Romy Schneider) și „Papagalul verde“, publicat în anul 1924. Au urmat  o serie de povești, povestiri, nuvele, articole și eseuri. Prințesa Bibescu face parte din saloane literare și mondene ale vremii. Ea l-a întâlnit, de asemenea, pe Marcel Prous , despre care a scris o carte. Îl cunoaște și pe celebrul Abbe Mugnier, poreclit „apostolul din  Faubourg Saint-Germain“ , care mai târziu devine sfătuitorul său și o încurajează să se convertească la Ortodoxie de la catolicism.  Arthur Mugnier,  a fost mai bine cunoscut sub numele de Abbot Mugnier, cel care a fost, de asemenea, poreclit „ preotul nebun “, „ Păstorul cel bun“,  a avut mai mult aspectul unui preot de țară, cu sutana jerpelită și pantofii cu toc pătrat, cunoscut pentru cuvintele sale amabile și răspunsurile  date celor agresivi. Cei doi s-au cunoscut în saloanele din Faubourg Saint-Germain, în ante-camerele scriitorilor, unde abatele a  fost fermecat de inteligența si cultura Marthei, foarte discretă și delicată. De asemenea,  a fost mișcat de bunătatea ei, un suflet trist, neiubit. Prințesa Bibescu i-a părut plină de tandrețe și compasiune. Ei au schimbat o corespondență lungă între anii 1911-1944, până la moartea starețului. Citind  scrisorile adresate de prințesa preotului și vice versa, am observat un atașament profund  între cei doi.

29 IANUARIE 1943- SCRISOARE A ABATELUI MUGNIER CĂTRE MARTHA BIBESCU

"Doamnă prințesă,

Adorabila dumitale scrisoare de Crăciun a ajuns la mine și am cerut să-mi fie citită și răscitită, pentru a fi mai aproape de dumneata, pentru a nu te părăsi niciodată.

Tocmai am primit vizita ducesei de Bisaccia, care mi-a spus la plecare: "Îi voi scrie prințesei noastre. "

Îi voi mulțumi lui Dumnezeu până la ultima mea suflare pentru darul deosebit pe care mi l-a făcut permițându-mi să te întâlnesc și să mă atașez instantaneu de dumneata. Căci s-a întâmplat ca un miracol. O improvizație, un curent electric.

Nu mai departe decât ieri, Andre d Ormesson îmi vorbea despre România, despre dumneata, mereu despre dumneata.

Domana de Castries s-a dus să-și vadă fiica, pe Marie, și sper că se va reîntoarce cât mai curând posibil. (...)

 Doamna Gimonet lecturează interminabil, tot Victor Hugo, nici mai mult, nici mai putin, dar pe mine nu mă împiedică nimic să declar până la capăt admirația pentru preferata mea, pana lui Chateaubriand. Memoriile sale sunt un nec plus ultra al istoriei intime, al istoriei generale a țării sale și a timpului său. Nimeni nu a vorbit despre Napoleon așa cum a vorbit el. Aceea natură pe care o iubești atât de mult, mugurii și arborii, nu lipsește niciodata din paginile lui. Nu face nici un portret de ministru fără să evoce numaidecât și copacul sub care l-a zărit, pasărea care cânta în acel moment anume. Secretul geniului său este această alianță perpetuă și detaliată dintre lumea exterioară, a creației vizibile și personajele cele mai abstracte ale vechimii monarhii și ale Restaurației.

Dumneata, prințesă, procedezi la fel și de aceea paginile dumitale vor trăi până la sfârșitul timpurilor, iar prea bătrânul preot care sunt se va bucura citindu-le și îți va trimite, peste pădurea din Perche, cea mai afectuasă admirație.

Mulțumesc încă o dată, mulțumesc pentru tot și te rog să crezi, dragă prințesă, în umilul și desăvârșitul meu devotament.

A.  Mugnier "

Prințesa Bibescu călătorește mult și cunoaște mulți oameni. Europa este la un pas de revolte sângeroase și Martha este sfâșiată între Occident și Balcani. În această perioadă îl cunoaște pe prințul Wilhelm, fiul împăratului Germaniei, de care o leagă o mare prietenie și cu care va împărtăși o corespondență caldă și pasionată. Dar primul război mondial a întrerupt acestă relație, deoarece prietenul a devenit inamicul.

 Căsătoria ei cu prințul George Bibescu a fost doar o căsătorie de fațadă. Divorțul la momentul respectiv era sinonim cu moartea socială, în înalta societate. Timp de aproximativ 10 ani are o relație cu prințul Charles Louis de Beauvau-Craon. În cele din urmă epuizată de eșecurile sale romantice și depărtarea de soțul ei, ea se refugiază la matușa ei Jeanne Bibescu, stareța și fondatoarea ordinului Carmel din Alger. Ea a dorit chiar  și divorțul, dar s-a răzgândit. Ușor de înțeles, soțul ei i-a oferit în  anul 1912 castelul său de familie, castelul de la Mogoșoaia. La scurt timp înainte de Marele Război, prințesa a făcut o excursie în Spania, pe urmele lui Chateaubriand, scriitorul ei preferat.

Când  România a intrat în război de partea Aliaților în anul 1916, Prințesa Bibescu s-a înrolat ca asistentă medicală într-un spital din București, înainte de a se alătura fiicei sale în Geneva. După război duce o viață pariziană și cosmopolită. Ea numară printre prietenii ei apropiați  pe Jean Cocteau, Francis Jammes, Max Jacob, François Mauriac, Rainer Maria Rilke sau Paul Valéry.

În  anul 1925, fiica ei Valentine se căsătorește cu prințul Dimitri Ghica în prezența Reginei Sophie a Greciei, Prințesa Aspasia a Greciei și a Reginei Maria a Iugoslaviei.

Martha Bibescu continuă să aibă un  stil de viață generos. Aceasta este împărțită între numeroasele sale călătorii în Europa și Statele Unite, între castelul său din România și un apartament pe care îl ocupă în conacul unui văr. De asemenea, ea a devenit apropiată  de Sir Winston Churchill și Ducele de Devonshire, pe care îi vede întotdeauna cu plăcere în timpul sejururilor sale la Londra.

În ajunul celui de al doilea război mondial, Prințesa Bibescu va coresponda cu un număr mare de politicieni. Soțul ei moare în  anul 1941. Prințesa va încerca prin  contactele sale diplomatice să obțină  putere în România, în timpul războiului, dar eșuează. Reușește să părăsească țara înainte de  dezastru. Când se întoarce la Paris, nu are nici un ban. Toate bunurile din România i-au fost confiscate. Fiica ei Valentine și soțul acesteia nu pot părăsi România până în  anul 1958.

Dar prințesa are capacitatea de a-și reveni. Cu "Nimfa Europei", o carte parțial autobiografică , un mare succes în  anul 1960, ea a devenit o „mare doamnă“ a literaturii franceze, primită de generalul de Gaulle, care o  apreciază. Când generalul de Gaulle a venit într-o vizită de stat în România (încă comunistă) în  anul 1968, a adus cu el o copie a romanului  "Izvor, ţara sălciilor"  declarând prințesei: „Ești Europa pentru mine. "

 Prințesa Bibescu a murit  pe 28 noiembrie 1973 la Paris. Această doamnă impresionantă și-a pus amprenta asupra  istoriei lumești și literare. 

Volumul   "Marta Bibescu si vocile Europei " cuprinde o colectie de scrisori adresate prințesei, care ne dezvaluie aspecte mai puțin cunoscute din viata acestei femei extraordinare. O femeie puternică care a luptat până în ultimul moment să schimbe cursul istoriei în direcția pe care o considera benefică. Printre cei cu care a corespondat se numără: prințul Wilhelm, Francesco Lequito-ambasadorul Italiei la Madrid, Stephano Vlasto- prieten care o ajuta  cu documentarea la" Nimfa Europei", Martha Fabricius-soția lui Wilhelm Fabricius, diplomat german, reprezentantul Germaniei naziste la București, Henri Martin-ministrul Elveției la Lisabona, George Mavrocordat,Eleanor Roosevelt-prima doamnă a S.U.A., Godfrey L. Cabot-milionar și filandrop american, Eduard H. Palin-ministrul Finlandei la București etc.

Dintre aceste scrisori/ documente inedite mi-a atras atenția următoarea scrisoare .

4 IULIE 1940- SCRISOARE A PRINȚULUI MOȘTENOR WILHELM CĂTRE MARTHA  BIBESCU

Potsdam

Către Martha Bibescu

România

Mogoșoaia( lângă Chitila), Ilfov

"Dragă mică prințesă!

Dintre sutele de scrisori care mi-au parvenit cu ocazia morții eroice a fiului nostru în Franța, a dumneavoastră mi-a fost cea mai dragă și cea mai importantă. Prietenia noastră este așa de veche și a rezistat deja timpurilor furtunoase din timpul războiului și tuturor confuziilor de după, încât mă bucur deosebit de mult să văd că vechile relații de prietenie dintre noi  se mențin și în timpul acestui război. M-am gândit adesea la vremurile frumoase când am fost împreună în Palatul de Marmură, în Berlin, în Kiel, și în Hamburg. Cât de veselă și lipsită de griji a fost vremea tinereții noastre. Și dumneavoastră veți fi urmărit cu siguranță cu mare interes și emoție mărețele evenimente din ultimele luni. Și pentru țara dumneavoastră vor fi existat situații dificile. Nu putem decât să sperăm cu toții că acest război va duce la o nouă configurare a Europei care le va permite copiilor și nepoților noștri să ducă din nou o viață a muncii, a păcii, și a vindecării multor răni cauzate ( de trecut). Să sperăm că momentul în care ne putem revedea nu e departe.

În speranța și cu dorința că atât dumneavoastră, cât și soțului și ficei dumneavoastră vă merge bine, rămân cu cele mai calde gânduri și ( îndatorat) vechii ( noastre) prietenii, al dumneavoastră Wilhelm. "

Recomand acest roman celor care iubesc documentarele și romanele istorice.

            Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic - Ioan Grillo

An aparitie: 2017

Autor: Ioan Grillo

Categoria: Istorie Universala

Colectie: Istorie

Editura: CORINT

Nr. pagini: 476

În imaginația colectivă Mexic rămâne o țara neîmblânzită, populată de bărbați curajoși, femei frumoase, deșerturi aride, mariachi și locuri de o frumusețe imensă. Dar în prezent, această mare națiune este menționată aproape zilnic în primele pagini ale fiecărui ziar din lume, datorită războiului crud și sângeros împotriva drogurilor, care face victime în rândul nevinovaților, în timp ce politicienii se uite în altă parte, fără a încerca să remedieze o situație de neconceput, care distruge treptat viitorul statului mexican. Crimele între traficanții de droguri au devenit știrile cele mai solicitate de către marea majoritate a editorilor mass-media din lume, din cauza violenței excesive ale acestui conflict, care vinde foarte bine. 

În Mexic, războiul împotriva drogurilor a înregistrat din anul 2006 aproximativ  80.000 de decese. Populația asistă paralizată la acest măcel, în timp ce poliția și armata mexicană își dublează eforturile împotriva cartelurilor de droguri care doresc dreptul de proprietate asupra pieței drogurilor( marijuana, cocaina, amfetamine), estimată la treizeci de miliarde de dolari. Șefii de poliție sunt uciși, familii întregi au fost masacrate, școlile și spitalele distruse, sunt descoperite gropi comune, demne de un război civil. Corpurile decapitate au fost abandonate pe stradă ca un avertisment ... SUA dă replica cu ajutorul elicopterelor și agenților DEA dar în secret Washington-ul este împărțit, dezorientat ...

Ioan Grillo, reporter, britanic prin naștere, trăiește în Mexico City și ne prezintă în romanul El Narco „războiul împotriva drogurilor“ din Mexic, timp de un deceniu. El încearcă aici să picteze o poveste atât „globală“ , dar și „parțială“, privind  organizarea „ industriei drogurilor.“ Narațiunea este vie, cu o formă uneori apropiată de cea a unui roman polițist subliniind scopul jurnalistului. În ultimii ani, el a investigat originea și ascensiunea cartelurile de droguri din Mexic, realizând o serie de interviuri cu politicieni, polițiști, consumatori, asasini și dealeri. Această carte este rezultatul investigației sale.

Grillo portretizează prin cartea sa lumea înfiorătoare  a unor criminali fără scrupule, furnizându-ne date interesante. Tema este cu siguranță reala și autorul a realizat o ancheta minuțioasă, aducând în fața ochilor nostri, asemeni unui pictor, o realitate socială și politică sordidă, dramatică și violentă. Grillo descrie un sistem care dă naștere rețelelor criminale și reorganizează teritoriile din Mexic. El „spune povestea transformării radicale a acestor traficanți de droguri în echipele morții [...] și brutalitatea capitalismului Mafiot.“ 

Cartea este împărțită în 3 părți: istorie, anatomie si destin. Cele trei părți sunt structurate pe capitole, acoperind diferite aspecte. Există și o scurtă introducere  în istoria contrabandei la granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii. Interesant mi s-a părut, că cea care a început această afacere a fost comunitatea chineză, deși produsele au fost în schimbare de-a lungul timpului. 

Cea mai mare parte a romanului se concentrează pe aceea perioada de după înfrângerea PRI (Partidul Revolutionar Institutional) în alegerile din anul 2008, câștigate de Vicente Fox. PRI a condus  fără întrerupere timp de 71 de ani, reinventându-se de mai multe ori. În această perioadă,  funcționarii corupți au menținut capul afișelor. Toate acestea s-au schimbat odată cu sosirea lui Fox. El aduce un suflu nou de aer. Fox susține legalizarea drogurilor cu scopul de a diminua influența cartelurilor care au făcut profituri uriașe din vânzarea drogurilor. "Legalizarea nu inseamna ca drogurile sunt bune ... ci (legalizarea productiei, vanzarii si distributiei de droguri) este o strategie pentru a slabi si a sparge sistemul economic care permite cartelurilor castigul de profituri uriase", a scris Fox intr-o postare.  Autorul încearcă să explice explozia violenței  din anul 2008. Dacă în anul 2007 existau 200 de crime pe lună, în  anul 2008 au fost peste 500 crime pe lună. Ciudad Juarez a fost selectat ca cel mai periculos oras din lume, chiar înainte de Fallujah. 

Au fost oferite două explicații pentru această violență. Primul este guvernul mexican și DEA. Presiunea asupra diferitelor carteluri duce la violență sporită între ele pentru a împărți plăcinta.
             Grillo oferă o altă versiune. Creșterea violenței este legată de corupția propriului guvern. Oficialii au semnat o alianță cu cartelul Sinaloa, controlată de Chapo Guzman. Acordul a fost în detrimentul altor carteluri, cum ar fi cel al fraților Beltran Leyva. Această versiune oferă poliției federale date despre oficiali care au lucrat pentru cartelul Sinaloa, dar nu poate fi exclus faptul că alții lucrează pentru alte carteluri . 

Pe scurt: Romanul El Narco este prima povestea complexă a tuturor organizațiilor ultraviolente mafiote care au transformat teritoriul  mexican  în vaste câmpuri de luptă. Recomand acest roman celor care iubesc documentarele și romanele istorice.

Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

Iarnă la Paris - Imogen Robertson

An aparitie: 2016

Autor: Imogen Robertson

Categoria: Literatură Universala

Editura: RAO

Nr. pagini: 384

În urmă cu câteva săptămâni, atenția mi-a fost atrasă de un nou roman care a apărut la editura Rao, ”Iarnă la Paris”. După ce am citit sinopsis-ul, pentru mine nu a mai fost nici o îndoială: trebuie să îl citesc! Și cu ajutorul prietenilor de la librăria online Libris, acest lucru s-a întâmplat mai repede decât mă așteptam.

Povestea incepe la Paris, în noiembrie 1909. La acel moment, tânăra englezoaică Maud Heighton studiază la Academia Lafond pentru a-și îndeplini visul de a deveni un mare pictor. Parisul este un oraș plin de viață, dar Maud nu se poate bucura de toate plăcerile pe care orașul le oferă. Situația ei economică este extrem de precară. Cu ajutorul prietenilor își găsește de muncă  în casa lui Christian Morel pentru a fi însoțitoarea surorii acestuia, căreia îi dă și lecții de pictură. Viața lui Maud se va schimba complet, până când aceasta este acuzată că a furat niște bijuterii. Din acel moment, viața ei va lua o turnură radicală și va fi obligată să folosească tot felul de trucuri pentru a își dovedi nevinovăția.

Încep prin a spune că „Iarnă la Paris” este un roman foarte frumos, care mi-a plăcut.

Povestea  este spusă de către  un narator omniscient și este împărțită în două părți: prima este mai descriptivă și se concentrează mai mult pe Maud, personajul principal, iar în a doua parte povestea evoluează și accentul se mută asupra personajelor secundare. Este un roman al personajelor feminine, trei să fiu mai exactă, ele sunt foarte bine conturate, cu personalități care evoluează și se consolidează în urma faptelelor cu care trebuie să se confrunte.       

              Maud, personajul principal, este o englezoaică săracă care se mută la Paris pentru a studia pictura, unde se întreține dintr-o moștenire mică. Zilnic se roagă să nu se îmbolnăvescă pentru că ea nu își permite asta. Când colegii de școală o ajuta să găsească un loc de muncă, pentru care primește un salariu generos, ea cunoaște o altă lume în care mănâncă de trei ori pe zi. Se simte atât de fericită și recunoscătoare, încât este oarbă și nu vede semnele care o avertizează  ca șefii ei, frații Morel, nu sunt ceea ce pretind. Când își dă seama este prea târziu și este acuzată de jaf. Trece de la a fi o fată nevinovată, naivă și recunoscătoare care crede că lumea poate deveni ceea ce vrei să devină, la o ființă rece și răzbunătoare, care va folosi tot felul de trucuri pentru a își dovedi nevinovăția, pentru care încercarea de a-și lua revanșa va fi motorul existenței sale. 

 Tanya este o rusoaică bogată, frumoasă, elegantă, aparent frivolă, care trăiește într-o lume în care imaginea și aspectul sunt importante, unde totul este rezolvat cu bani. Dar este, de asemenea, o prietenă devotată, care se simte atinsă de suferința altora, deci este întotdeauna gata să ajute.

Yvette este o femeie tânără care pozează ca model pentru artiști. Este plină de viață, directă, uneori poate fi nepoliticoasă, o mare cunoscătoare a celor mai sărace cartiere și mahalale din Paris.

 O mențiune specială merită frații Morel, Christian și Sylvie, care sunt responsabili pentru toate relele protagonistului, personaje egoiste și rău intenționate, aproape machiavelice care ascund o mulțime de intrigi și secrete.

Un aspect pozitiv care excelează în roman este atmosfera. Parisul este un oraș magic și fermecător, care acționează ca un protagonist. Autorul descrie cu acuratețe și detaliat viața orașului, câteva luni, timpul în care are loc această poveste (din noiembrie 1909 până în ianuarie 1910), care arată cititorului o lume fascinantă unde domină  luxul, cabaretele, cafenelele, artiștii și în contrast cu excesele pe de altă parte, avem situația precară a unei alte părți a societății afundată în sărăcie care a trecut prin multe greutăți pentru a supraviețui. Mi-a plăcut contrastul dintre Parisul luminos și părțile întunecoase ale orasului. Ambele sunt reflectate la perfecțiune și crează un contrast impresionant; un contrast în care Maud este un fel de pod între aceste două lumi, deoarece nu aparține nici uneia, dar le observă din exterior și ocazional interacționează cu membrii lor.

„În Iarna la Paris” am găsit, de asemenea multe referiri la artă. La începutul secolului al XX-lea nu era bine văzut ca o femeie să studieze această disciplină. Dar, totuși, au existat oameni curajoși care au luptat pentru visele lor. Imogen Robertson descrie foarte bine mentalitatea unui moment în care femeile au început să se revolte împotriva rolului lor în societate, un rol minor care nu le permite să studieze arta în școli speciale, la fel ca bărbații.

 În acest roman găsim, de asemenea, un eveniment istoric real. Aceasta este potopul de la Paris, din anul 1910, când ploile abundente din iarnă au inundat străzile și au provocat evacuarea multor locuitori. Inundații istorice din anul 1910 acționează ca o metaforă despre unul dintre personaje. În timp ce Parisul este acoperit de ape, Maud își pierde umanitatea și se cufundă în adâncimile răzbunării. În cele din urmă, cele două acte de violență converg și asistăm la triumful emoțiilor oarbe asupra civilizației.

Pe scurt: „Iarnă la Paris” este o poveste rafinată, plină de nuanțe, umbre și lumini. Îmi este foarte greu să clasific acest roman: roman istoric, mister sau aventuri cu accente romantice; la care se adaugă opulența aristrocrației și declinul celor mai săraci. Minciuni, trădări, vitejie, curaj și mai presus de toate o prietenie care leagă trei fete din clase sociale diferite, o legătură care unește oameni foarte diferiți. Recomand!

Romanul  ”Iarnă la Paris ” mi-a fost oferit de librăria online Libris pentru recenzie! Mulţumesc foarte mult! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi cărţi online, Libris fiind o librărie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la cărţi în engleză. Puteţi găsi aici aproape orice carte vă doriţi! 

Prin Deșert Spre Libertate - Eunsun Kim, Sebastien Falletti

Autor: Eunsun Kim

Editura: CORINT

An apariție: 2017

Nr.pag: 208

În fiecare an, aproximativ 1.500 de oameni fug în China din Coreea de Nord. Doar o mică parte din ei ajung în țara promisă, Coreea de Sud. Organizația Medici fără Frontiere a avut timp de trei ani la Seul o linie de asistență și consiliere pentru refugiați. ONG-ul avea deschise mai multe centre unde refugiații primeau asistență, erau consiliați de experți pentru a reuși să se elibereze de lanțurile dictaturii din țara vecină, unde nord coreenii au fost manipulați de putere, înainte de a lua decizia dureroasă de a își părăsi țara.

Suferințele care i-au determinat pe nord-coreeni să fugă sunt multiple. Cele mai importante sunt cele legate de foametea din anii 1990, care a culminat între anii 1995 și 1998, perioadă în care mulți oameni au murit din cauza foamei, deși nu a existat nici un dezastru natural sau război, ci numai încăpățânarea liderilor. Astăzi, unii dintre refugiați dezvolta simptome anorexice.

Natura regimului, de asemenea, face imposibil ca nord-correnii să se bucure de libertate; orice mișcare, orice informație din exterior sunt cenzurate. Chiar și sinuciderea trebuie să fie însoțită de o scrisoare spunând că aceasta nu este o provocare în caz contrar, rudele sunt cele care suferă.

Eunsun Kim nu este numele autorului. Pentru a nu pune în pericol familia sa care a rămas acolo, a luat acest pseudonim. Asistată de Sebastien Falletti, Kim Eunsun încearcă să ridice vălul care acoperă adevărul despre iadul nord-coreean și socialismul dinastic al familiei Kim.

De-a lungul poveștii Eunsun dezvăluie cum se desfășoară viața de zi cu zi în Coreea de Nord, îndoctrinarea copiilor la școală, obligația de a participa la execuții publice la o vârstă fragedă, cultul personalității centrat în jurul lui Kim Il-sung și a fiului său Kim Jong-il, ignoranța a ceea ce se întâmplă în lume, totul portretizat ca un iad.

Mărturia sa este cu siguranță foarte emoționantă, dar este, de asemenea, instructivă, deoarece ne arată Coreea de Nord prin ochii unei tinere care a trăit acolo până la doisprezece ani și a fost martora unor suferințe de neimaginat, pentru noi ...

Eunsun Kim împreună cu mama și sora ei Keumsun nu au fugit pentru că erau ostile regimului, ci pentru că au vrut pur și simplu să supraviețuiască. În Coreea de nord foamea făcea ravagii și cele trei nu mai aveau posibilități să se hrănească. Economia nord-coreeană a fost sub influența Uniunii Sovietice. Ajutorul marelui frate comunist încetează însă odată cu căderea regimului în anul 1991. Din acel an, economia nord-coreeană este complet destabilizată și foametea își face apariția la mijlocul anilor 1990. În anul 1994  mor bunicii autoarei, iar în noiembrie 1997 moare și tatăl său. Povestea incepe, câteva săptămâni mai târziu. 

La 11 ani, Eunsun  își scrie testamentul, în întunericul apartamentului său gol, în micul oraș Eundeok. După ce tatăl său a murit de foame, ea a fost convinsă că a venit și rândul ei. Aceasta, probabil, a fost soarta a sute de mii de nord-coreeni când a izbucnit foametea teribilă  din anii 1990, și probabil ar fi fost și a ei, dacă mama ei nu ar fi decis în  anul 1999 să treacă ilegal cu cele două fiice, râul Tumen și să fugă în China.

Cu greu mama și cele două fiice pun piciorul pe pământ chinez unde sunt vândute unui țăran chinez. O brută analfabetă care o forțează pe mama lui Eunsun să-i nască un fiu. Deși, ele caută să scape, o descindere a poliției chineze pune capăt oricărei speranțe, și în temeiul acordurilor dintre autoritățile chineze și nord-coreene, acestea sunt returnate în țara lor, unde sunt duse într-un lagăr de reeducare și supuse umilințelor pe care dictarura le rezervă celor pe care îi numesc „dezertori“. Dar Eunsun, mama și sora ei reușesc să scape în mod miraculos și trec din nou râul Tumen.

Disperate și îngrozite de ideea de a fi arestate din nou, fără să știe unde să se refugieze, ele aleg să se întoarcă ... lângă torționarul lor din China. Dar, în ciuda prezenței fratele mai mic, care le leagă emoțional de bărbat, ele vor fugi în cele din urmă în Shanghai. Ultima parte a călătoriei lui Eunsun are loc prin Mongolia și deșertul Gobi pentru a ajunge în Coreea de Sud, țara promisiunilor pentru  refugiații nord-coreeni. După nouă ani de călătorie,au reușit în cele din urmă să ajungă în Coreea de Sud. 

Astăzi Eunsun a înțeles că țara sa este condusă de o dinastie de tirani însetați de sânge, și că cel puțin 150.000 de deținuți  supraviețuiesc sau mor în lagăre. La fel ca mulți nord-coreeni, ea știa că oamenii dispar fără urmă. Dar, înainte nu știa cum sau de ce. 

Am apreciat limbajul foarte simplu al cărții, care oferă o mare credibilitate povestii. Pentru cititorii mai tineri, care nu au auzit de regimul conunist de la  Phenian și ororile suprarealiste pe care populația țării le-a îndurat la sfarsitul anilor 1940, cartea este un loc bun pentru a începe. 

În concluzie: Mărturia lui Eunsun  are rolul de a revela lumii adevărul despre regimul totalitar comunist al dinastiei Kim: Kim Il-Sung (bunicul și fondator al regimului în  anul 1948), Kim Jong Il (fiul) și de la moartea recentă a acestei din urmă 17 decembrie 2011, Kim Jong-un.

 Mai multe sute de mii de nord-coreeni au încercat să scape de acest iad totalitar. Doar 22.000 au reușit să ajungă  în Coreea de Sud.

Astăzi Eunsun Kim, mama și sora ei trăiesc într-o lume modernă, la doar 40 km de granița de netrecut care separă poporul coreean.

Mulțumesc  EDITURII  CORINT  pentru  exemplarul trimis spre recenzie.