vineri, 15 martie 2013

Placinta e dulce la sfarsit - Alan Bradley

Produs publicat in 2010 la Trei
Data aparitiei: Octombrie 2010
Colectia Fiction Connection
Tip coperta: Brosata
Format: 130x200
Numar pagini: 408


     
  Imaginați-vă un vechi conac  englezesc  în mediul rural . Conacul numit Buckshaw a văzut zile  și mai bune.  Imaginați-vă că  sunteti în  anul 1950. Imaginați-vă o copilă care locuiește împreună cu tatăl  ei și cele doua surori .  Numele ei este Flavia de Luce și are  unsprezece ani. Imaginați-vă un laborator chimic din  era victoriană abandonat de mult.Singura persoană care îl folosește este Flavia . Fata este  printre alte lucruri  pasionată de otrăvuri. În cele din urmă, imaginați-vă un tată misterios, tăcut și văduv - Colonelul de Luce - două surori nesuferite - Daphne și Ofelia - un bucătar - doamna Mullet - și un grădinar enigmatic - Dl. Dagger - care suferă  de stres post traumatic.
        Suntem în mijlocul verii când o serie de evenimente inexplicabile tulbură viața destul de linistita (dacă excludem dezacordurile dintre cele trei surori) de la conac. În ușa casei este găsită o pasăre moartă în al cărei  cioc cineva a atașat un timbru. Câteva ore mai târziu Flavia găsește un om culcat în castraveți și chiar în fața ochilor ei ,el își  dă ultima suflare.  Flavia este șocată dar  și încântată. Pentru unii o crimă în grădina lor  ar fi fost un lucru teribil. Pentru Flavia este cel mai interesant lucru care s-a întâmplat în cei 11 de ani ai ei . Acum mica noastră detectivă își   direcționează toate eforturile pentru a găsi criminalul. Pentru a investiga aceasta crima  se bazează doar  pe cunoștințele sale de chimie , bicicleta Glayds și un spirit aventuros și curajos. În joc este libertatea tatălui său, care a fost arestat și acuzat de crimă.
Multe întrebări  apar ...
Cine a fost Horace Bonepenny?
Ce cauta  în straturile de castraveți? 
Cine l-a ucis?  
Ce ascunde  tatăl ei? 
De ce pasărea moartă  avea în cioc un timbru și ce  înseamnă?
       La aceste întrebări și la altele, va  încerca să afle răspunsul  Flavia.  Va descoperi fata criminalul înaintea  politiei?!
       Flavia este un detectiv fermecător. Imaginați-vă inteligența  lui Hercule Poirot  și iscusință lui Sherlock Holmes la un loc .Replicile inteligente și umorul ei sarcastic o fac o eroină cu adevărat neobișnuită!Mi-a placut Flavia care sub aerul său de fată arogantă , singura pe ea este de fapt o fată fermecătoare care ar dori ca tatal ei să fi mai  afectuos cu ea. .Personajul  inventat de Alan Bradley aduce un plus de luminozitate și originalitate în  intriga acestui roman. Ea calatoreste peste tot cu bicicleta, examinează dovezile bazându-se pe cunoștințele  ei științifice, nu are încredere în poliție, toți  sunt suspecți ... Ancheta este suficient de complexă și ritmică, astfel încât nu ne plictisim nici o clipă. Scrisul este fluid si energic.Textul scris la persoana întâi, ne permite  să vedem toată această lume  prin ochii fetei. Povestea în sine este foarte bine construită și autorul ne permite să ajungem la soluționarea cazului împreună cu Flavia .
           Placinta e dulce la sfarsit  este o carte de exceptie, care reține atenția cititorului de la început până la sfârșit. Alan Bradley a publicat acest prim roman la varsta de 70 de ani.  Placinta e dulce la sfarsit  face parte dintr-o serie de cinci romane, serie a carei protagonista este Flavia de Luce.


5 comentarii:

  1. Ne-ai descris foarte incitant cartea, dar ne-ai lăsat fără explicația titlului. O fi având legătură cu dezlegarea misterului, și de aceea nu ne-ai zis nimic???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai ghicit ! doamna Mullet bucatareasa face o placinta cu crema de care nu se atinge nimeni. Si totusi in ziua in care Horace Bonepenny moare , cineva se serveste cu o felie din celebra placinta. Intrebarea e ..cine a fost ?

      Ștergere
  2. numai carti interesante citesti, si romanul asta merge pe lista mea de TBR. Ai gusturi foarte bune in materie de carti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Aceasta carte am citit-o in format ebook deci daca o doresti luam legatura si ti-o trimit.

      Ștergere
    2. mi-o trimiti please, pe mailul lily_lady07@yahoo.com

      Ștergere