Poliția - Jo Nesbo

Categoria: Carti thriller

Autor: Jo Nesbo

Editura: TREI

An aparitie: 2023

Nr. pagini: 672

 

Harry Hole nu mai este comisar, acum este  civil. Predă la o academie de poliție și duce o viață liniștită, totul pentru a-i demonstra femeii pe care o iubește că este capabil să ducă o viață normală, stabilă, fără alcool și fără să urmărească criminali. Până când...

Un făptuitor necunoscut începe să ucidă polițiști care în trecut au fost implicați în investigații în care autorii nu au fost depistați.

Cazul devine rapid celebru, iar presiunea societății și a autorităților din Oslo este atât de mare încât cei mai buni ofițeri sunt implicați în căutarea vinovatului

Circumstanțele dramatice îl fac și pe Harry Hole să revină în joc.

După cum sugerează titlul cărții, aruncăm o privire mai atentă asupra instituției poliției din Oslo. Mai exact, conflictele tot mai mari și amenițarea că acest mediu este oarecum patologic și, din păcate, corupt. Acțiunea în sine începe cu o serie de crime urâte asupra unor polițiști, care sunt extrem de dureroase pentru colegi și terifiante pentru public. Ancheta nu este ușoară, sunt mulți suspecți, iar fiecare dintre ei poate fi următorul pe lista criminalului. Harry și prietenii săi, ca de obicei, au făcut față provocării, nerenunțând și încălcând metodele convenționale de prindere a criminalilor.Firele criminale sunt împletite cu momente personale din viața lui, și în acest caz, din viața altor polițiști, ceea ce nu s-a întâmplat prea des până acum. Nu ne concentrăm pe Harry atât de mult ca de obicei, aș spune că de data aceasta sunt alte personaje în prim plan.

Pe scurt: Jo Nesbo explorează colțurile întunecate ale psihicului nostru, căutând motivele degenerării, cruzimii, corupției și îndepărtării de moralitate. El vede oamenii ca pe niște animale mai inteligente, ghidate de ceea ce este benefic într-o situație dată. 

Aspecte poztive:

• De data aceasta, Nesbo expune lacunele din structura poliției, adică zona de care este responsabil personajul său principal, comisarul Hole. El își pune lui însuși, personajelor și cititorilor săi o serie întreagă de întrebări despre cum funcționează poliția, ce fac ei greșit, ce fac bine și ce se întâmplă atunci când eforturile lor de a soluționa cazuri minore și majore sunt ineficiente...
• Aduce în prim plan problema corupției, a organizațiilor care manipulează sistemul, acoperirea dovezilor, înclinarea adevărului în folosul propriu...

Aspecte negative:

• A amestecat firele cât a putut, dar după umila mea părere, a exagerat puțin. Ar fi putut fi mult mai simplu și nu ar fi afectat deloc calitatea.
• Nu sunt un fan al descrierilor lungi și al retardaților, așa că în primele 10 capitole m-am luptat cu mine să nu abandonez cartea. Consider că descrierea aceleiași situații din punctul de vedere a două persoane este inutilă - dacă nu adaugă nimic nou la acțiune, de ce să scrii de două ori despre același lucru? Tensiunea insuportabilă la care mă așteptam nu s-a materializat niciodată.
• Brutalitatea se revarsă din fiecare pagină - acesta cu siguranță nu este un roman pentru cei care caută deducție pură.
• Și Harry Hole? Autorul încearcă să-l arate dintr-o latură diferită, mai întunecată, pentru că, deși Hole pare că s-a retras, știm cu toții că viața lui nu poate fi pașnică și plăcută cu Rakel alături. Nu, Harry trebuie să complice totul. În timp ce anterior principala problemă a lui Harry, la fel ca și alți detectivi era alcoolul, acum Nesbo transferă tendințele autodistructive ale protagonstului său în relația sa cu Silje. Care relație se bazează pe sugestia că Harry ar putea să o rănească pe Silje, chiar dacă și el o dorește. În acest fel, Nesbo încearcă să arate că Harry nu este perfect, pentru că acesta (în afară de alcoolism) nu are defecte; iar din moment ce problema alcoolului este sub control, trebuie folosit altceva. Aspect care funcționează în medie.
• Deși psihologul Aune revine aici, nu obținem un portret psihologic al criminalului. Precum și un motiv convingător pentru atâtea crime.
• Au fost mult prea mulți oameni implicați pentru mine. Nu toți au fost cu adevărat importanți!
• Anumite dispozitive stilistice au fost pur și simplu suprautilizate. Cât de des moare Hole? Sau este în spital? Sau, sau, sau…? Din observațiile mele, acesta învie mai ceva decât Lazăr…

Dispăruți - Leona Deakin

           Categoria:Carti thriller

Autor: Leona Deakin

Editura: RAO

An aparitie: 2021

Nr. pagini: 344

 

 

Patru străini dispar brusc fără urmă. Elementul care leagă aceste dispariții este ziua lor de naștere și o felicitare, lăsată în locul în care au fost văzuți ultima dată, urându-le la mulți ani, cu un mesaj adresat direct lor – ”Jocul acesta este cadoul tău. Ai curajul să-l joci”? Poliția nu este de ajutor, așa că familiile cer ajutorul psihologului criminalist Augusta Bloom și unui fost agent MI6, Marcus Jameson. Ce au în comun toți acești oameni dispăruți? La început pare că absolut nimic. Pe măsură ce aprofundăm cazul, descoperim că doar persoanele selectate care îndeplinesc cerințe specifice sunt invitate să joace și că cei patru dispăruți sunt doar o fracțiune din grupul de oameni care au îndrăznit să joace. Cine trimite aceste invitații misterioase și de ce? Care este scopul jocului?

În carte, în afară de firul oamenilor care dispar, se află și povestea adolescentei Seraphine. Fata l-a atacat pe portarul școlii sale cu un creion bine ascuțit. Auto-aparare? Creionul a lovit exact artera carotidă... Dar ar putea o adolescentă să plănuiască o crimă cu sânge rece? Doctorul Bloom încearcă să afle toate acestea realizând ședințe de terapie cu fata. Pe de altă parte, există și elemente de narațiune la persoana întâi sub forma jurnalului lui Seraphine, care ajută la înțelegerea completă a poveștii atacului asupra angajatului școlii. Deși tema disparițiilor misterioase a fost interesantă, cu siguranță mi-au plăcut mai mult ședințele de terapie.

„Dispăruți” de Leona Deakin este un thriller psihologic care ne atrage în lumea întunecată a secretelor minții umane. Putem spune că psihologia este unul dintre protagoniștii de aici. Este de remarcat faptul că autoarea este un psiholog calificat și chiar a lucrat pentru poliție, așa că știe cu siguranță despre ce scrie. Experiența acumulată fără a fi polițistă profesionistă a dus la crearea unui duo fantastic. Marcus Jameson și Augusta Bloom lucrează împreună de câțiva ani. Pentru prima dată, însă, o anchetă îi afectează personal. Introvertită, închisă față de oameni și singură, Augusta se confruntă de ani de zile cu problema personalității psihopatice, pe care a întâlnit-o cu ani în urmă ca psiholog de copii. Experiențele tragice de care a fost indirect responsabilă au modelat-o. Marcus, un fost agent MI6, învățat să funcționeze într-o lume plină de minciuni, aparențe și secrete, este, de asemenea, incapabil să-și organizeze viața. Perechea de personaje principale este creată perfect. Par complet diferiți unul de celălalt, dar când ne uităm mai atent la ei, vom vedea că se completează perfect. Sunt prieteni, parteneri, oameni apropiați unul de celălalt, dar fiecare dintre ei are propriii demoni ascunși și o graniță invizibilă pe care nu o trec unul cu celălalt.Pe măsură ce ancheta progresează, Marcus și Augusta nu numai că descoperă regulile jocului, ci și, la început complet inconștient, participă ei înșiși la el.

Povestea creată de autoare mi-a plăcut încă de la început mai ales că imi plac thrillerele psihologice, mințile tulburate, luptele cu sine, și sunt fascinată de tulburările de personalitate. Finalul nu m-a convins cu adevărat, mai ales că ghicisem soluția întregii povești.

Cred că acesta este unul dintre cele mai bune debuturi pe care am avut plăcerea să le citesc în ultimele luni. De asemenea, aștept cu nerăbdare continuarea seriei.

          Aspecte pozitive:

• Perechea de personaje principale formează un duo destul de bun și oferă un mare contrabalans la evenimentele nebunești care au loc în carte. Sunt calmi, echilibrați, gândesc logic.
• Felul în care este prezentat profilul psihopaților este o experiență cu adevărat interesantă. Termenul de „psihopat” în sine, cel puțin pentru mine, este o persoană care vrea să omoare sau cu o persoană care este obsedată de ceva, rezultat a unor probleme psihice. Cu toate acestea, în această carte, profilul presupusului „psihopat” este diferit. El este prezentat ca o persoană cu o inteligență ridicată, care este și un maestru al manipulării, datorită căreia obține tot ce își dorește .

         Aspecte negative:

• Subiectul „jocului” în sine este slab dezvoltat. Când a început jocul, așteptam cu nerăbdare informații detaliate despre cum se joacă, speram să fie un joc criminal care să-i facă pe anchetatori să transpire. Dar, din păcate, nu există nicio informație aici.
• Un număr prea mare de polițiștii cu care detectivii noștri au cooperat. Unii dintre ei au fost pur și simplu inutili, iar rolul lor în carte a fost rezumat în câteva propoziții. În plus, unele personaje sunt atât de blânde și prost creionate încât uneori nu aveam idee despre cine vorbeau.
• Mi-aș fi dorit mult mai multe informații despre oamenii dispăruți în special. Din păcate, personajele jucătorilor rămân foarte palide și apar puțin în carte.
• Pe alocuri povestea mi s-a părut haotică și previzibilă. Simt că a lipsit ceva care să facă cartea să iasă în evidență față de altele de acest gen.
• Finalul cărții nu m-a convins la fel de mult ca restul intrigii. Pe de o parte, am reușit să prezic cine era forța principală din spatele micii „organizații criminale” și, pe de altă parte, am considerat că finalul este puțin prea exagerat.

Rivali divini - Rebecca Ross

Categoria: Romane Fantasy

Autor: Rebecca Ross

Editura: CORINT

An aparitie: 2023

Nr. pagini: 448

 

Viața lui Iris Winnow, în vârstă de optsprezece ani, a fost pașnică până când fratele ei a fost chemat la război. Mama ei își îneacă durerile în alcool, își pierde locul de muncă, iar întreaga responsabilitate pentru familie revine fetei. Din acest motiv, ea își depune candidatura pentru un post de editorialist la ”Oath Gazette”, unul dintre cele mai populare ziare din orașul lor. Ea concurează cu ambițiosul și chipeșul Roman Kitt, care este opusul ei - fiul unor părinți bogați care nu trebuie să lupte în fiecare zi pentru supraviețuire. Lipsa de știri de la fratele ei de pe front o împinge pe fata să-i scrie acestuia scrisori. Când le pune în dulap, ele dispar prin magie și ajung în mâinile rivalului ei. Corespondența misterioasă care ajunge accidental în mâinile lui Roman îi va oferi un avantaj în lupta pentru postul de editorialist? Ce se va întâmpla când Iris va descoperi cui i-au fost trimise scrisorile? Sentimentele care apar ca urmare a unei coincidențe atât de ciudate au șansa de a supraviețui într-o lume atât de nemiloasă?

” Scrisorile tale au fost lumina pe care am urmat-o. Cuvintele tale au fost un răsfăț sublim care mi-a dat putere când eram înfometat. ”

Ideea complotului a fost interesantă Zei, corespondenți de război, mașini de scris magice, o poveste de dragoste într-o lume în declin. Cu toate acestea, mă așteptam la ceva diferit. Am impresia că totul s-a redus la minimum, de parcă autoarea ar fi trebuit să-și încadreze povestea într-un format mediu „Războiul zeilor” despre care anunța coperta a fost de fapt o tensiune pe care nu am înțeles-o pe deplin, pentru că încă nu știu ce a dus la escaladarea acestui conflict. Aflăm puține despre zei înșiși, aceștia sunt ca niște fantome, legende despre care toată lumea a auzit, dar nimeni nu i-a văzut, iar singura dovadă a existenței lor este distrugerea și devastarea pe care le lasă în urmă. Acțiunea nu ar fi fost influențată în niciun fel de omiterea zeilor, ceea ce este păcat pentru că ar fi putut fi dezvoltată într-un mod cu adevărat interesant

De asemenea, avem o poveste de dragoste, dar puțin... fără fantezie. Relația personajelor principale se desfășoară fără surprize. O poveste obișnuită, plăcută și drăguță. Nu există izbucniri de euforie sau dorință. Dacă este suficient pentru cineva, grozav, mie s-a părut extrem de plictisitor.

Lumea prezentată este pur și simplu Primul Război Mondial cu elemente magice. Nu-mi s-a părut interesant. Nu avem descrieri groaznice ale războiului, de fapt avem astfel de imagini în poate 3-4 capitole.

Cartea nu mi-a plăcut, a fost o lectură care nu m-a făcut să simt nicio emoție.

Cu siguranță nu este ceva uimitor și unic.

Cu siguranță nu o sa citesc partea a doua.

 

Aspecte pozitive:

• Tema mașinilor de scris magice și a trimiterii corespondenței.
• Fragmentele din mitologia construită de autoare, chiar dacă în poveștile inventate de ea se văd multe asemănări cu poveștile create de grecii antici cu personaje precum Hades, Persefona sau Orfeu.

 

Aspecte negative:

• Universul și lupta zeilor, care trebuia să fie axa evenimentelor, sunt schițate superficial. În general, nu aflăm prea multe despre lumea în care trăiesc Iris și Roman.
• Războiul zeilor: a avut mult potențial, după părerea mea, dar din păcate a fost irosit. Am observat că autoarea a încercat să descrie un război crud și brutal, cu numeroase pierderi, dar rezultatul seamănă cu un basm.
• Cea mai mare parte a intrigii este prezentată prin intermediul unor legende sau povești transmise din generație în generație.
• Sistemul magic este aproape inexistent.
• Personajul principal, Iris Winnow, deși încearcă să-și apere familia în timpul războiului zeilor, rămâne un personaj blând, fără motivații sau trăsături de caracter mai profunde. Cât despre Roman... eu nu m-am alăturat grupului de fani ai acestui protagonist. Aventurile lui m-au plictisit și am fost uşurată să citesc capitolele următoare din perspectiva lui Iris.
• Relațiile dintre personajele principale au progresat prea repede. Având în vedere că abia au vorbit între ei, marea lor dragoste a fost prea bruscă. La începutul cărții, deși se urăsc, Iris oftează după frumusețea lui (serios, fată? Îl urăști sau nu?). Mi-a lipsit mai multă interacțiune între ei, sau chiar conversații obișnuite, sau orice profunzime. Și așa cum se întâmplă în cărțile de acest tip - el este bogat, ea este săracă.
• Personajele au adesea gânduri despre experiențele dificile pe care le-au trăit, dar le lipsește profunzimea de a emoționa cititorul și de a-l pune pe gânduri.
• E greu să te identifici cu personajele. În general, le cunoaștem vârsta, iar ei dau impresia că au peste 30 de ani, nu că sunt adolescenți.
• Nu este menționat explicit cât timp au petrecut personajele în Avalon Bluff. Aveam impresia că au fost cel mult două săptămâni, dar judecând după descrierile de la final, probabil că a fost mai aproape de o lună, dacă nu mai mult.
• Avalon Bluff seamănă practic cu o stațiune. Ei bine, războaiele nu funcționează așa. Economia lumii prezentate se prăbușește până la temelii. Și a te ascunde de bombardamentul de SUS este o prostie totală.
• Spre final, acțiunea se accelerează semnificativ, ceea ce pe de o parte este bine, pentru că există tensiune, dar pe de altă parte, nu neapărat, pentru că tensiunea se rupe la fiecare câteva pagini. Ar trebui să fie o situație periculoasă, dar vino să-mi arăți grădina, se pare că trebuie să fugim, dar te rog, dă-mi o lecție de șofat și un moment de liniște ca să pot face un lucru important din punct de vedere emoțional.
• Dialogurile din unele fragmente, în special cele de la sfârșitul cărții, sunt foarte rigide.

Regina trădătoare - Danielle L. Jensen

Autor: Danielle L. Jensen

Editura: STORIA BOOKS

An aparitie: 2024

Nr. pagini: 408

  

Ithicana a fost cucerită datorită informațiilor oferite de Lara... Regina este exilată și urâtă de toți locuitorii. Dar, în ciuda acestui fapt, când aude că soțul ei Aren este prizonier în palatul tatălui ei, ea decide, ca indiferent de risc, să-l salveze cu orice preț.

Dar cum faci ceva imposibil? Să intri într-un palat din care nu există ieșire pentru că este închisoare pentru cei care locuiesc acolo? Și dacă funcționează? Nimic nu va schimba ceea ce s-a întâmplat, nicio schimbare nu-i va salva pe cei care și-au pierdut viața, dar poate... îi va permite Larei să nu se mai simtă atât de vinovată? Poate de aceea preferă să moară încercând să schimbe ceva, decât să se ascundă.

La fel ca și la prima parte, am sentimente contradictorii despre această carte. E interesantă, se citește rapid, personajul principal este dur și neînduplecat... Totul pare să fie bine...Dar am închis cartea și am revenit la viața de zi cu zi fără emoții majore.

Pentru mine, a lipsit o scânteie emoțională în transmiterea mesajului în sine și în modul în care a fost prezentat. Am impresia că autoarea descrie evenimentele prea haotic și nu mi-am putut găsi întotdeauna drumul prin ceea ce se întâmpla. Am avut probleme în a-mi imagina circumstanțele sau situațiile care au avut loc. M-am oprit și am recreat imaginea din capul meu, incapabilă să dau sens acestei lumi. Chiar și povestea de dragoste și împrejurările încurajatoare au fost complet lipsite de inspirație. ... Au fost multe gânduri despre „tensiunea” lor și speculații, dar nu au existat dialoguri sau situații semnificative între ei care să arate această „tensiune”

Finalul este doar un scurt rezumat cu un rapid „și au trăit fericiți până la urmă, deși nu toți”.

             Aspecte negative:

• Nu sunt multe informații despre pod în această parte, deși speram să ne fie dezvăluite istoria și secretele acestuia. Nu simți atmosfera din Ithicana - marea, furtunile, junglă. Există mult deșert, dar nu este același lucru.
• Antagonistul principal este exagerat și neinteresant. Cred că dacă nu ar fi vicleanul Magpie și șoaptele sale sinistre, numeroasele trucuri și legături, nu ar fi de fapt capabil să răspândească frică. Poate că domnitorul Maridrinian știa să mânuiască armele, știa să își folosească titlul și beneficiile acestuia, dar fără servitorul său nu ar fi realizat mare lucru. Orbit de el însuși, lacom și în același timp... indigerabil. Sunt surprinsă că a reușit să rămână pe tron când avea oameni atât de periculoși în preajma lui...
• Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre unele personaje (de exemplu, trecutul bunicii în palatul regelui, Keris, fratele Larei).
• Complotul apariției surorilor. Au apărut dintr-o dată, au preluat scena, doar ca să dispară în umbră și să rămână o amintire. Stai, stai... S-a omis ceva aici. O privire în profunzime asupra fraternității? Intrarea lor a fost pregătită atât de generos și atât? Mi-ar plăcea să le cunosc mult mai bine, să petrec mai mult timp cu ele și să descopăr care dintre doamne ar putea concura cu Regina Ithicanei pentru că este cea mai bună intrigatoare.
• Relațiile dintre personaje sunt adesea superficiale.
• Nu-mi plac... protagoniștii. Lara este bine, are obiective clare în ambele volume, îi înțeleg motivațiile. În plus - nu este o domnișoară în dificultate. Deși spre final am fost puțin enervată de martiriul și curajul ei fără egal. Aren încă pare să cedeze cu ușurință propriilor sentimente, iar atitudinea lui față de Lara amintește mai mult de îmbufnare decât de ură adevărată.
• Cei doi fac sex în împrejurări atât de improbabile încât mi-am frecat ochii de uimire.
• Această lume este prezentată și descrisă în așa fel încât am impresia că cineva mi-a dat un ghem de lână încurcat pe care să-l descurc. Nu știm unde sunt aceste țări și care sunt interesele lor. Nu știm de ce personajele vin cu anumite presupuneri despre ele. De ce ar trebui o țară să lupte cu alta, de ce un al patrulea aliat cu al treilea?.
• Nu aflăm niciodată ce se întâmplă cu Coralyn.
• Confruntarea dintre Lara și tatăl ei. După portretizarea lui ca un om crud, rău și cu o putere teribilă, mă așteptam la ceva mai mult.
• Trădarea Larei și modul cum este percepută de supușii ei se rezolvă magic în două pagini. Dintr-un motiv pe care nimeni nu l-a adus în prim plan înainte. Nu s-a menționat nici măcar pentru o clipă tradiția cu rechinii, așa că mi s-a părut că autoarea și-a amintit la sfârșitul cărții că ar trebui să facă ceva și a venit cu ceva rapid.
• Finalul nu răspunde la nicio întrebare, în afară de ceea ce s-a întâmplat cu Lara și Aren.

Seria Fraților Gamble - Jennifer L. Armentrout

 

Autor: Jennifer L. Armentrout

Editura: Midnight Books , Bookzone

Anul publicării:2024

Număr pagini:  200+288+320

De când era mică, Madison a fost îndrăgostită nebunește de cel mai bun prieten al fratelui ei mai mare. Chase, cu toate acestea, arată puțin sau deloc interes pentru ea. Deoarece tatăl său a fost un libertin, el se teme că a moștenit aceste gene, motiv pentru care evită relațiile serioase, așa cum diavolul evită apa sfințită. Acum amândoi sunt martori la nunta fratelui lui Madison și inevitabil ”sar scântei”.

În a doua parte a seriei Fraților Gamble, în prim plan este  Chad . Celebra vedetă de baseball o întâlnește pe roșcată Bridget într-un club. Deși între cei doi există o scânteie directă, Bridget se retrage în ultimul moment și dispare. Dar, desigur, soarta are în minte și alte lucruri și astfel Bridget și Chad sunt fotografiați într-un moment tandru și ajung pe prima pagină a tuturor ziarelor.Clubul lui de baseball nu este entuziasmat de acest fapt, iar Bridget este rapid convinsă să pretindă că este iubita lui Chad pentru a-i salva reputația. Dar ceea ce a început ca o relație falsă și inofensivă devine rapid mult mai mult. Dar poate funcționa o relație care s-a format în astfel de circumstanțe? 

Volumul 3 se învârte acum în jurul fratelui cel mai mare Gamble și a  Alanei Gore, pe care am întâlnit-o ca un dur consultant de PR în al doilea volum.  Alana primește de ceva vreme mesaje de amenințare, care devin din ce în ce mai intruzive și înspăimântătoare. Cu toate acestea, Chandler nu este cu adevărat convins că Alana are nevoie de ajutor. Și chiar dacă o face, el are o regulă simplă: nu protejează pe nimeni cu care vrea să se culce. Și cu siguranță asta simte în legătură cu Alana...

Aspecte negative:

• -O trilogie despre trei frați cu descrierea tipică:cei mai frumoși, cei mai buni în ceea ce fac și, desigur, cei mai irezistibili. Adevărul este că acest tip de clișeu nu mă deranjează, dar poveștile mi s-au părut asemănătoare.
• -Cred că autoarea s-a concentrat mai mult pe crearea de scene pentru adulți decât pe  modul cum se dezvoltă poveștile.
• -Deoarece romanelor le lipsește o idee inovatoare și interesantă, sunt foarte scurte și se citesc rapid.
• -Poveștile sunt previzibile,superficiale.
• -Reacțiile personajelor principale au fost  uneori un mister pentru mine
• -Lipsește profunzimea.Nu m-ar fi deranjat dacă s-ar fi scris ceva mai mult pe ici pe colo, iar perioada de timp în care se petrece povestea ar fi fost puțin mai lungă. Totul se petrece  relativ repede.
•  -Personajele sunt superficiale, plictisitoare. Bărbatul este un zeu adevărat - în exterior și în pat, imatur și arogant. Dar apoi se îndrăgostește și se schimbă total. Femei care seamănă cu majoritatea fetelor și se mulează perfect pe stereotipul a ceea ce citim de obicei.

Dacă vrei să citești doar una dintre cărți și nu pe celelalte, nu vei pierde mare lucru.

Regatul podului - Danielle L. Jensen

Autor: Danielle L. Jensen

Editura: STORIA BOOKS

An aparitie: 2023

Nr. pagini: 432

„Regatul podului” a fost ceva la care am ajuns pentru că pur și simplu nu am găsit altceva interesant de citit.

Am auzit că în acest roman există o relație de dragoste-ură interesantă. Hmm, oare așa să fie?

În ”Regatul podului”i avem de-a face cu povestea unei prințese. O prințesă care a fost antrenată să-l omoare pe bărbatul care avea să devină soțul ei în viitor, adică regele regatului inamic. Lara a fost „aleasă” dintre surorile ei pentru a îndeplini această sarcină, așa că (împreună cu ea) îl întâlnim pe Aren la pagina 35. Aren este, desigur, frumos, la fel ca ea. Este un tip ideal: grijuliu, inteligent, îi pasă de supușii săi. Este musculos și atletic. Este înțelegător și, în ciuda faptului că se așteaptă ca soția sa să fie o amenințare de moarte, nu își ascunde toate secretele și slăbiciunile.

Între timp, Lara, în afară de faptul că este capabilă să omoare, nu arată nicio abilitate individuală. Nici o trăsătură de caracter nu iese în evidență. Autoarea încearcă să-i dea capacitatea de a da replici tăioase, dar – cel puțin în opinia mea – nu reușește. Și de aceea nu cred în prostiile amoroase care apar acolo. Pentru ca o poveste de dragoste să fie bună, TREBUIE să fie credibilă. Și tipul ăsta ar trebui să fie o persoană al naibii de disperată pentru a lua această femeie în serios. Știu că e fantezie, dar... să ne respectăm unii pe alții.

Mi-a plăcut cartea? În ceea ce privește descrierile - da. Intriga și personajele - mediu. Acțiunea este destul de lentă (deși are pauzele ei), nu se întâmplă mare lucru, se concentrează pe sentimentul emergent între cele două personaje - deși nu am văzut acest sentiment și nu am simțit nicio chimie între ei. Am fost bucuroasă să explorez Ithicana, dar nu m-a interesat romantismul. Dacă nu ar fi fost acolo și cartea ar fi fost mai concentrată politic, probabil că mi-ar fi plăcut mai mult.

Finalul îmi dă sentimente amestecate. Pe de o parte, mă dezamăgește pentru că este super previzibil și nici nu este ceva ce mi-am dorit să văd. Pe de altă parte, mă tentează să citesc următorul volum.

         Aspecte pozitive:

• tema iubirii frățești - în loc să creeze o competiție între femei, Jensen le-a legat de un inamic comun - tatăl lor,
• Peisajul interesant al Ithicanei este un plus. Atât descrierile insulelor, locația lor, aspectul, întreaga problemă a vremii neplăcute, cât și problemele călătoriei cu vaporul, toate acestea au fost interesante.

        Aspecte negative:

• Catalogarea acestei cărți drept roman fantastic pentru adolescenți este incorectă. Lumea propusă de autor a fost creată complet de la zero, dar nu există nimic în ea care să nu fie posibil în realitatea noastră. Oamenii care au construit piramidele, Marele Zid Chinezesc sau Stonehenge ar putea, de asemenea, să construiască podul titular. Mai mult, nimeni nu are abilități supranaturale, nu apar creaturi dintr-o altă dimensiune, iar animalele se aseamănă în mod confuz cu cele pe care le cunoaștem.
• Povestea prezentată în carte nu își folosește întregul potențial. Firul dușmanilor îndrăgostiților, deși nu este nimic nou, chiar și aici dispare rapid, pentru că personajele încetează rapid să manifeste neîncredere unul în celălalt.
• Mi se pare deosebit de dificil de imaginat cum funcționează podul. Podul în sine reprezintă un potențial neexploatat, iar pentru cea mai mare parte a cărții este doar un obiect pe care personajele pot călători, se ascund în interior sau pe care să se urce. Nu există niciun sentiment că podul este de fapt o locație importantă (în primul rând comercială și politică), așa cum o descrie toată lumea - pur și simplu trebuie apărat, deoarece este un loc vulnerabil la atacurile altor națiuni.
• Lumea prezentată este ciudată. A lipsit o hartă care să explice locația regatelor sau insulelor menționate. Îmi este greu să-mi imaginez locația tuturor regatelor, relațiile și orice diferențe dintre ele. Am avut adesea impresia că totul semăna mai mult cu un joc pe terenul din fața școlii decât cu o politică complicată. Apoi mai este problema geografiei pure și ciudățenia care este Podul. Se presupune că leagă două continente, în mijloc se află Regatul Podului care controlează comerțul... format din insule… și fie aceste insule sunt aranjate într-un rând frumos, fie podul trece prin colțuri ciudate, pentru că poți intra în el din aproape fiecare insulă…
• Din moment ce Lara a fost crescută pentru a fi o armă mortală care ar distruge Podul construit peste mare, soluția logică ar fi să o ÎNVEȚI SĂ INOATE! Nu conta că ea trăia în deșert - lipsa antrenamentului de înot a fost o inconsecvență teribilă a profesorilor ei - mai ales că spionul trebuia să evadeze din insulă după ce și-a terminat misiunea, iar rutele aeriene și terestre ieșeau din discuție!
• Lara se dovedește a fi o eroină tipică, forțată să fie idealul tuturor. Cea mai frumoasă, cea mai curajoasă, cea mai deșteaptă, cea mai în formă, cea mai bună (dacă pentru o clipă uiți că Lara are curbe perfecte și sâni frumoși, iar părul e minunat de culoarea mierii, nu-ți face griji! autoarea o să îți amintească despre asta pe pagina următoare).
• Aren vrea să se înfățișeze ca un conducător responsabil, dar de fapt este prea des ghidat de emoții și, uneori, se comportă ca un adolescent care încearcă să impresioneze o fată.
• Nu înțeleg deloc de ce Lara a fost îmbrăcată tot timpul în materiale atât de transparente încât putea la fel de bine să fie goală.
• Nu înțeleg de ce autoarea a decis să menționeze atât de detaliat toate problemele fiziologice ale personajelor. De fiecare dată când cineva vomită, face pipi sau ”treabă mare”, trebuie inclus în narațiune. Pentru ce? Pentru ca cineva să nu mă înțeleagă greșit, cred că literatura poate fi despre orice și fiecare are dreptul să descrie orice în orice limbă, dar ar trebui să ne gândim și la modul în care o astfel de procedură îmbogățește romanul. În „Regatul Podului” s-a potrivit ca un ghimpe în ochi. 

Domnul Masters - T. L. Swan

Autor: T. L. Swan

Editura: LEDA

An aparitie: 2023

Nr. pagini: 544

 

Julian Masters caută o bona pentru copiii săi. Când o găsește, nu știe încă că l-a mințit în legătură cu CV-ul ei. Brielle Johnson și-a dat seama rapid că minciuna ei are picioare scurte și a trebuit să facă față consecințelor acesteia.

”Mr. Masters” este o poveste cu o temă asemănătoare cu un romantism de birou și o comedie a erorilor, pentru că autoarea a folosit mai multe motive pe care le-a amestecar. Schimbăm biroul cu o casă, dar restul rămâne la fel: personajele fac multe gafe, încearcă să se evite, și totuși apar situații care îi obligă să se confrunte.

Pe scurt: Este o carte clișeu, genul în care atât tipul, cât și fata nu caută o relație, doar sex ocazional, dar o chimie explozivă ”îi chinuie și boom! Ei se trezesc îndrăgostiți nebunește și decid că trebuie să fie împreună.

                  Aspecte negative: 

ü  Personajul principal și prietenii săi sunt adulți bogați, arătoși și care au profesii respectabile, iar conversațiile lor se limitează doar la sex și la lăuda cu cine a făcut sex  și cu câte femei…bleah…

ü  Știu că protagonistului îi place să-și lingă buza de jos. Acest lucru nu trebuie subliniat la fiecare câteva pagini. Mai bine cumpără niște balsam de buze hidratant sau ceva de genul.

ü  Știu că are un Porsche. Autoarea nu trebuie să ne reamintească tot timpul asta.

ü  Și pe fiecare pagină, ochii i se întunecă. Știu și asta!!

ü  ‌ Toate conversațiile și gândurile fiecăruia dintre personajele adulte vor viza, mai devreme sau mai târziu, nu o să ghiciți ce…taaaadam: sexul.

ü  ‌ O mulțime de scene erotice care au fost scrise folosind metoda copy/paste

ü  Intriga ar fi putut fi foarte bună, dar a fost redusă la minimum.

ü  ‌ Protagonistul este judecător, așa că ar putea fi mai bine să arătăm ce face la serviciu, dar tot ce aflăm despre el este că se entuziasmează la vederea noii bone a copiilor săi.

ü  Drame făcute cu forța doar pentru a fi acolo

ü   Personajele sunt plate, au poate câte o trăsătură de caracter fiecare.

ü  Nu sunt descrise situații, doar menționează că personajele au mers la dans, la plimbare etc. Nu există detalii.

ü  Adevărul despre minciuna lui Brielle nu iese niciodată la iveală, în schimb aventura cu șeful ei ajunge rapid în prim plan. 

ü   Diferența de vârstă dintre Julian și Brielle, nu este atât de clar vizibilă. Singura dovadă că Julian este mai în vârstă este meseria și comportamentul lui în sala de judecată... și nimic altceva. Este un pic ca și cum personalitatea lui s-a schimbat complet după ce a părăsit instanța. Când este acasă sau chiar când se gândește la bona copiilor lui, am impresia că are cel puțin aceeași vârstă cu ea.

ü  La început nu știam câți ani are Brielle,din conversațiile pe care le poartă cu prietena ei, am crezut că are în jur de 17 ani, dar, de fapt, ea are 25 de ani. Să mai cred că e și ingineră… vă rog… e cam mult pentru mine!

ü  ‌Sfârșitul este prezentat rapid…