Furtuna de Onix - Rebecca Yarros

Categoria: Literatura americana

Autor: Rebecca Yarros

Editura: STORIA BOOKS

An aparitie: 2025

Nr. pagini: 824

 

Ne-am întors. Revenim la dragoni fantastici, bătălii spectaculoase și drame de iubire ieftine, ceva gen telenovelele turcești difuzate la TV în mijlocul zilei. Din păcate, Academia Militară Basgiath s-a transformat într-o reședință dintr-un astfel de serial turcesc.

Și știți ce? Chiar am încercat din toată inima să închid ochii, să sufăr de orbire bruscă și înțelegere selectivă. Cu toate acestea, a fost extrem de dificil. 

Ce se întâmplă?

•           Un mare haos:  toată lumea aleargă prin această școală și se ucid între ei. Trebuia să fie o școală militară, nu un circ ambulant. Oricine poate intra oriunde fără să-și scoată pantofii, fără mantie de invizibilitate și să se ”cache” pe covor. A auzit cineva de  cod militar, vreo lege, ierarhie, structură, responsabilitate pentru subordonați? Este ceva din chestiile astea în această carte? Nimic? Așa m-am gândit și eu.  
•          Adulți, cadeți la o academie militară, care se comportă ca niște fete de gimnaziu invidioase ce se ceartă pe luciul de buze în toaletă și se raportează între ei.
•           Unde sunt adultii?! De ce lupta este condusă de tineri de aproximativ 20 de ani? Este responsabil? Ei au aproximativ aceeași vârstă și  hotărăsc soarta regatului?
•           Politica:  Nimic nu are sens aici, nu așa se face politică.  Personajele care dețin funcții guvernamentale sau care preiau roluri de luare a deciziilor în această lume sunt pur și simplu... proști? Nu știu cum să spun, dar deciziile lor sunt nemotivate și superficiale. Dar, bineînțeles, apare - Vi - care rezolvă toate problemele și știe mai bine, arată degetul mijlociu conducerii și nu suferă nicio consecință pentru asta.
•            simptomele de „slăbiciune” ale lui Vi s-au multiplicat magic? Pentru că în cele două cărți anterioare erau doar articulațiile și tendoanele slabe, iar aici deodată apar amețeli, mai ales când face mișcări rapide. Cum este capabilă să lupte daca amețește și când se ridică de pe scaun?
•           În loc să aibă o conversație serioasă unul cu celălalt, Vi și Xaden petrec 99% din timp gândindu-se că își doresc DISPERAT să facă sex, dar nu pot pentru că Xaden nu mai are suficientă încredere în el însuși pentru asta. Cât de interesant, nu? Cât de semnificativ. Ce romantic. Cât de emoționant…bleah!!
•           Universul care s-a mărit brusc magic - fără motiv, sfidând logistica. Personajele călătoresc înainte și înapoi, și așa mai departe, până când cititorului chiar nu-i pasă unde sunt, pentru că nicio locație nu pare să aibă vreo semnificație reală. Nu există un obiectiv clar definit ci doar zboară pe bieții dragoni în toate direcțiile posibile.
•          Lipsa descrierilor sau numărul lor mic derutează cititorul.
•          - Andarna și familia ei: da, ok, i-a găsit. Până la urmă aflăm doar că au părăsit-o ca să devină un dragon mai rezonabil decât ceilalți și că a eșuat... nu ne spun nimic despre cum au fost „învinși” veninoșii cu de ani în urmă bla bla bla
•          Numărul mare de personaje secundare: Cine dracu este Cragh? Taccarus? Lewellen? Drake? Quinn? Trager? Dacă nu ești Xaden sau Violet sau prietenii lor apropiați, familia lor,habar nu am cine ești. Am simțit serios că mi-a fost atacat creierul.
•           am impresia că întregul complot nu a avansat deloc. Principalul complot, care este războiul (sau cel puțin cel mai important pentru mine) din acest volum, a fost că Veninoșii atacau, undeva, în depărtare, o locație despre care s-a vorbit dezinvolt în clasă.
•          Theophanie. Trebuia să fie o Veninoasă care avea toate răspunsurile pentru Violet. Dar ea moare la sfârșit fără să împărtășească nimic cu Violet. Ea a fost doar ticălosul acestei cărți, cea care a creat conflicte/drame, dar nu are niciun scop real pe termen lung.
•           Evenimentele sunt forțate pe alocuri de dragul suspansului. Dar ceea ce dezamăgește cel mai mult un cititor fidel este faptul că atât de multe întrebări rămân fără răspuns. Pentru că la sfârșitul volumului 3 încă nu suntem mai departe de volumul 2 și așa (după părerea mea) toate cele 1000 de pagini au fost degeaba. Sfârșitul ar fi putut la fel de ușor să fie inclus în ”Flacăra de fier” (poate cu încă 100 de pagini).

         Totuși, am terminat cartea, așa că trebuie să fi fost ceva în ea, nu? Nu voi spune că nu au fost momente care să nu mă surprindă și să nu mă atragă. Dar, pentru mine, povestea și-a pierdut credibilitatea și nu mai sunt cu adevărat atașată de ea sau de viețile personajelor. Romantismul și-a pierdut sensul. Acum totul este posibil, pentru că această lume nu are reguli importante. Și din moment ce totul este posibil, nimic nu este adevărat. Din nefericire. Fantezia, în special elementele fantastice, au nevoie de reguli de funcționare clar definite, limite, un sistem magic dezvoltat, bine gândit, proceduri administrative specifice statelor, începuturile politicii „serioase”, explicații privind construcția lumii de la zero. Evident, autoarea are dreptul de a crea excepții de la regulă pentru nevoile intrigii, dar când dintr-o dată toate personajele sunt excepții și sunt fulgi de nea atât de speciali, ce rost mai are toate acestea?

Această carte a îndeplinit așteptările mele?

Nu chiar. Sunt dezamăgită, acesta este volumul numărul trei, momentul în care romantismul este relativ stabil, așa că accentul ar trebui să fie pe dezvoltarea firelor cheie rămase. Iubesc personajele, iubesc dragonii și mi s-a părut fenomenală ideea acestei aventuri. Nu sunt surprinsă că primul volum a fost atât de popular. Dar fantezia este un gen dificil, iar construirea unei lumi complet nouă de la zero este un proces incredibil de complicat care ar trebui gândit și planificat temeinic. Aceasta este ceea ce a lipsit aici. Voi citi volumul patru? Momentan, probabil că nu, dar poate într-un an emoțiile se vor potoli și voi fi curioasă să văd cum va ieși autoarea din această mizerie.