joi, 7 ianuarie 2021

Femeia din oglinda - Rebecca James

 



An aparitie: 2020

Autor: Rebecca James

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Biblioteca Rao

Editura: RAO

Nr. pagini: 368

 

 „Femeia din oglindă” este un roman sumbru și uneori destul de înspăimântător. Deși am descoperit misterul destul de repede, a fost o poveste cu adevărat interesantă.
Urmărim mai multe personaje principale în momente diferite. Alice Miller în anul 1947 și Rachel în anul 2018. Atât Alice, cât și Rachel locuiesc pe magnifica proprietate Winterbourne din Cornwall, dar nu este un loc care să le placă. Încet, încet, Rachel își dă seama că ceva teribil s-a întâmplat la Winterbourne - și că ceva înfricoșător încă îi ameniță pe cei ce locuiesc la conac.
Winterbourne este descris foarte credibil și, ca cititor, aproape că simți pericolul care planează asupra celor din conac. Imaginile de pe pereți par aproape vii și oglinda misterioasă din subsol arată poate mai mult decât o simplă imagine în oglindă.
       Fără a dezvălui prea multe, însă, am fost puțin dezamăgită de final. Probabil că am sperat că se va termina într-un mod diferit, dar, pe de altă parte, se potrivește bine cu toată starea de spirit a poveștii.
        Dacă vă pasionează romanele întunecate, cu secrete și povești de dragoste neîmpărtășită, vă recomand „Femeia din oglindă”.
     O poveste despre obsesie, acceptarea pierderilor și descoperirea rădăcinilor, a unui loc de apartenență.

Un comentariu:

  1. Am citit-o, mi-a plăcut mult. Chiar spuneam cuiva că ar ieși un film fain după ea.

    RăspundețiȘtergere