duminică, 29 noiembrie 2015

Sticletele - Donna Tartt







Autor: DONNA TARTT
Categoria: Literatura Universala
Data aparitie: 19.05.2015
Editura: LITERA
Nr. pagini: 1120


"Absurdul nu elibereaza, ci leaga" Albert Camus

     

     "Sticletele" este unul dintre acele romane care deschid o ușă către o altă lume, cu un efect de  " distorsiune spațială și temporală ". Acest tip de roman, rar,  stimulează dorința de a trăi o altă viață. De altfel chiar   Stephen King spune despre roman că  : " „Sticletele este o carte rară, un roman elegant, rafinat, menit să încânte şi mintea, dar şi sufletul. Astfel de cărţi se numără probabil pe degetele de la o mână într-un deceniu... Donna Tartt ne oferă o operă de ficţiune excepţională.“ Ei bine, cu un astfel de aviz  am fost mai mult decât nerabdătoare să citesc acest roman.

„Din cauza febrei aveam o mulțime de vise ciudate și si exterm de vii, momente când, scăldat in sudoare, dădeam bezmetic  din maini și din picioare, neștiind dacă e zi sau noapte, dar in ultima și cea mai rea dintre aceste nopti am visat-o pe mama: un vis scurt și misterios, care mi s-a părut mai degaraba o viziune. Mă aflam în magazinul lui Hobie – sau, mai precis, într-un spațiu oniric, vag sinistru, amenajat ca o versiune sumară a magazinului.-și ea a apărut deodata în spatele meu – i-am vazut reflexia intr-o oglindă.
Am încremenit de fericire, era ea, pana în cel mai mic detaliu, cu toți pistruii la locul lor, îmi zambea, mai frumoasă și totuși nu îmbătrânită, cu părul negru si colțul gurii ridicat ușor, într-o umbră de suras ciudată, nu un vis, ci o prezență care umplea întreaga cameră, o forță în sine, o alteritate vie.[…] venise la mine în singur fel in care putea si ochii ni s-au întalnit in geamul oglinzii pentru o clipă lungă, neclintită;  dar,chiar cand parea gata sa spună ceva – cu un amestec, s-ar fi zis, de amuzament, afecțiune si exasperare -, între noi s-a rostogolit un rotocol de aburi și m-am trezit.
Lucrurile ar fi mers altfel dacă  mama ar fi trăit.”

             Fiul unei mame devotate și unui tată nesigur, Theo Decker supraviețuiește, la doar treisprezece ani,unui atac terorist care într-o clipă îi distruge viața. Abandonat de tatăl său, Theo va trăi cu familia unui prieten bogat. Uluit de întorsătura pe care a luat-o viața lui și, mai presus de toate, chinuit de lipsa mamei sale, Theo se agață de un memento important legat de ea - o pictură mică, misterioasă și captivantă care-l va trage în cele din urmă în lumea interlopă a  artei. Tabloul devine un simbol foarte important în viața tânărului, ca pentru a simboliza inocența care urmează să fie pierdută, chinul care nu-l va lăsa în pace pentru mulți ani de acum încolo.
  Theo este un prizonier în  trecutul său, o "victima vie" în istoria sa, deoarece se simte vinovat pentru moartea mamei sale și va realiza în curând  cât de efemere sunt  relațiile umane.Protagonistul nostru va trăi pentru o vreme cu tatăl său și îl cunoaște pe Boris, prietenul necinstit. Atât tatăl  cât și Boris nu sunt exemple  edificatoare pentru Theo: primul este un cartofar  dependent de pariuri și gata să facă orice pentru câștig personal. Boris este un tânăr care nu respecte legea, un ticălos care îl  va conduce peTheo spre alcool și droguri..

"Oamenii mor, bineînțeles, spunea mama. Dar felul cum pierdem lucruri e atât de dureros și de inutil! Din neglijență, pur și simplu. Incendii, războaie. Partenonul, de pildă, folosit drept pulberărie. Cred că orice reușește să scape întreg din istorie e un miracol. "

  Romanul Donnei Tartt este bogat în detalii, dar nu este deloc plictisitor. Acesta ne  implică, consumă și hipnotizează. Cititorul nu va fi fascinat doar de povestea de la început, dar va rămâne orbit de stilul sinuos și captivant  al Donnei Tartt, care, în ciuda celor  mai mult de 1000 de pagini de narațiune și emoțiilor resimțite de către protagonist, întotdeauna reușește să găsească calea cea dreaptă  și să  ni se strecoare sub piele.
             Fiecare cuvânt este ales cu mare grijă și  emoțiile resimțite de Theo sunt descrise cu o măiestrie în mișcare, demn de un mare scriitor.
    În acest roman cu multiple fațete Donna Tartt nu are nevoie de timp să-și creioneze personajele sale, de a  le dezvolta personalitatea și țese cu atenție la detalii incredibile legăturile dintre ele... Tânărul Theo, cu neliniștile sale, nevinovăția și impulsurile sale auto-distructive este un personaj care este în  creștere tot timpul, pe care dorim să îl  protejăm atunci când o apucă pe căi greșite .
   Romanul ne arată cum un adolescent are nevoie de exemple bune, atenție, grijă si, mai presus de toate, de orientare. Este cartea "dacă". Ce s-ar fi  întâmplă dacă Theo ar fi  avut  ... și dacă nu ... și dacă ea nu putea ... dacă ... dacă ... dacă ... Romanul  ne arată că în viață, viitorul depinde de deciziile noastre, oamenii  pe care îi avem în jurul nostru și, desigur, de un pic de noroc.

„…câteodată, pe neaşteptate, durerea mă inunda în valuri care îmi tăiau răsuflarea; iar când talazul se retrăgea, mă trezeam privind o dezgustătoare epavă, ce radia o lumină atât de lucidă, atât de dureroasă şi de goală, încât abia dacă-mi puteam aminti că lumea fusese cândva şi altfel decât moartă.”

           Concluzia: Sticletele este un roman care descrie realitatea  timpului nostru, falsitatea mitului american, în unele cazuri, cum ar fi prăbușirea valorilor unei societăți  aflate în descompunere, dar, de asemenea, suferința persoanelor blocate în trecut, punerea în aplicare a conflictelor pe  care personajul principal le  trăiește în momentul în care încearcă să se răscumpere.
  O carte care captivează de la prima până la ultima pagină, nu în ultimul rând pentru că este susținută de personaje desenate cu mare  precizie. Nu am mai avut de mult timp o astfel de carte palpitantă în mâinile mele: Donna Tartt își trimite publicul într-o călătorie fascinantă.

„…era cumplit să descopăr acum, când pământul îmi fugise atât de brusc de sub picioare, că toată perioada mea adultă fusese susţinută în secret de o bucurie imensă, ascunsă şi sălbatică: convingerea că viaţa mi se balansa într-un echilibru fragil deasupra unei taine care putea în orice clipă s-o spulbere.”

Mulțumesc  EDITURII LITERA  pentru ocazia oferită de a citi și  prezenta impresiile mele despre  această carte !

duminică, 22 noiembrie 2015

Endgame. Jocul Final: Cheia Cerului - James Frey, Nils Johnson-Shelton





Aparitie: 2015
Autor: James Frey, Nils Johnson-Shelton
Categoria: Literatura Universala
Editura: TREI
Nr. pagini: 504



       Jocul continuă! “Edgame - Cheia Cerului” este a doua carte dintr-o trilogie care impresionează cu o poveste intensă și de neoprit. În prima carte  “Convocarea”,  am văzut cum  meteoriții au ucis mulți oameni, dar, de asemeneaau marcat începutul Endgame. Știm  că jucătorii au descoperit că trebuie să găsească trei chei pentru a își salva propria viață și viața seminției sale: Cheia Pamantului, Cheia Cerului și Cheia Soarelui . Toți jucătorii primesc sfaturi pentru a găsi Cheia Pământului. Endgame abia a început, dar a fost vărsat mult sânge. Prima cheie a fost găsită de către Sarah, care are o alianță cu Jago. Ei nu au fost singurii jucători care au  format alianțe, care, după cum am văzut, au fost foarte utile  de-a lungul poveștii. Unii jucatori i-au ajutat pe alții chiar și fără alianțe...
                  În “Cheia Cerului”  există nouă jucători. Și regulile s-au schimbat. Prima cheie a fost găsită și haosul s-a declanșat. Peste tot, demonstrații pașnice sau războaie civile agită oamenii, mass-media... dar jucătorii  continue să joace. Joacă, acționează, luptă și, de asemenea, uită ... În timp ce tinerii străbat  globul în căutare celei de a doua chei, Cheia Cerului.
                  În aceast volum emoțiile continuă să iasă la suprafață. Unele alianțe trec prin momente dificile. Endgame ia o nouă turnură, regulile se schimba, termenul limită se apropie periculos; personajele se angajeze într-o căutare acerbă pe viață și pe moarte, iar sfârșitul justifică toate mijloace folosite.
                  Intriga este complexă, chiar dacă jucătorii continuă să se omoare unul pe altul și , de asemenea, încep să își  pună întrebări despre Keplers și capacitatea lor de a opri Endgame. Toată lumea a experimentat jocul și a făcut alegeri. Toți jucătorii se luptă să își salveze seminția. Și dacă profeția este falsă, dacă Keplers este doar  un monstru însetat de violență? Dacă scopul lui a fost să  cucerească lumea noastră?
                 Jucatorii au în “Cheia Cerului” personalitatea mult mai dezvoltată decât în “Convocarea”. Mulți s-au schimbat și putem vedea deja cum Endgame și-a pus amprenta asupra lor. Sarah, de exemplu, nu face față situației deloc bine, desigur, după ce a  trebuit să-l omoare pe prietenul ei, Christopher, care a decis să o  urmeze fără știrea ei. Și această stare va afecta în mod semnificativ povestea.
                Am fost încântată să văd că Liu a supraviețuit evenimentelor din Stonehenge. E un personaj pe care îl iubesc și, probabil,  preferatul meu   din acestă trilogie. El a revenit aici chiar mai nebun decât în  primul volum, în special atunci când descoperă că Chiyoko a murit. Sper că va fi mai important în volumul următor.         
          Stilul de James Frey și Nils Johnson-Shelton este într-adevăr captivant. Aceasta este ceea ce m-a determinat să continui această lectură. Este un stil de plin de viață, energic, provocator și foarte ritmic în cuvintele stabilite pe hârtie.
Pe scurt:  Endgame este ... o explozie de acțiune. Suspansul este omniprezent.
  
Pozitiv : 
  1. Un ritm narativ gestionat perfect:  trecerea de la un personaj la altul, care alterneaza scenele de acțiune îți taie răsuflarea cu capitole ce dezvăluie secrete, alianțe și trădări, descoperirile îngrozitoare și întrebările ce apar.
  2. Momente lungi de suspans frumos proportionat : Am fost foarte îngrijorată pentru Sarah jumatate din carte - și acest lucru este doar un exemplu printre multe altele.
  3. Scenele de actiune vizuale sunt grandioase, asemănătoare celor din filmul  Misiune imposibilă.
  4. Un nou personaj feminin intrigant, Stella, pe care probabil vom ajunge să o cunoastem mai bine  în volumul 3.
Negativ :
  1. Delirul privind misterul  care învăluie personajele Creatorilor : este dezvăluit personajul Ea, un Creator, un fel de Satana extraterestru, personaj uneori un pic ridicol ...
  2. Caracterizarea  lui Shari Chopra pare inconsecventă la sfârșit, și asta e un păcat.

Va recomand această trilogie explozivă? Absolut, dar numai dacă vă plac:
- Distopiile pline de pericole planetare (cum ar fi  trilogia Labirintul);
- Romanele de  spionaj  și aventură  tip Alex Rider;
- Cărțile cu  acțiune inteligentă, bazată pe referințe culturale adânc înrădăcinate în istoria noastră.

Alte  recenzii care te-ar putea interesa:

Multumesc Editurii Trei  pentru ocazia oferită de a citi și  prezenta impresiile mele  despre  această carte  !

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Chemarea monstrului - Patrick Ness






Autor: Patrick Ness
Categoria: Literatura Universala
Editura: TREI
Nr. pagini: 440



Când am început să citesc această carte nu am știut cu adevărat  la ce să mă aștept,dar am găsit o poveste de o simplitate uimitoare și frumoasă, narată cu luminozitate și plină de sentimente.
 
           Poveștile sunt cele mai sălbatice lucruri din toate câte există, mârâi monstrul. Poveștile te bântuie și te sfâșie, și te vânează.”

Aceasta este povestea lui Conor O'Malley, un copil de 13 ani , a cărui mama are cancer. Familia lui Conor nu este perfectă, și, prin urmare pare normal, adevărat. Tatăl său locuiește în străinătate, cu noua lui familie, iar bunica lui Conor, este o femeie "modernă", spre deosebire de bunicile pe care Conor le cunoaște,  o bunică pe care el nu o place. În timp ce sentimentele tatălui său sunt oarecum misterioase, autorul nu a omis să arate suferința bunicii, care își ajută fiica bolnavă și încearcă să se ocupe de nepotul care nu înțelege de ce trebuie să trăiască cu ea.
Cu toate acestea, băiatul încearcă să facă față acestei situații pe fondul problemelor personale cu care se confruntă. El este un băiat introvertit și victimă a abuzului unui grup de băieți din școală. E un tip invizibil pentru colegi și profesori, deoarece toată lumea știe  despre starea mamei sale. Conor are un coșmar recurent care îl  înspăimântă și când starea de sănătate a mama lui începe să se agraveze, într-o noapte, tisa din curtea casei sale, pe care el o vede în fiecare zi de la fereastra lui, dintr-o dată prinde viață și se  transformă într-un monstru  care începe să îl viziteze, întotdeauna la miezul nopții, să  îi spună povești  pe care la început nu le înțelege, dar sfârșesc prin a avea o semnificație specială pentru el

Poveștile sunt creaturi sălbatice. Cine știe ce dezastru pot provoca atunci când le lași libere?”

Frumos relatată la persoana a treia, dar din punctul de vedere al unui copil, nu este o poveste  doar pentru copii, ci și pentru adulți. Cu o structura de capitole scurte, acest tip de fabulă combină fantezia și realitatea într-un mod foarte inspirat, și ne spune o poveste frumoasă despre emotii si cum le putem controla, despre frică și singurătate și ceea ce dă sens vieților noastre. Și știm cu toții că lumea copiilor este întotdeauna tragică, impresionantă și magică pentru adulți.
Am fost întotdeauna interesată de cărți care au ca teme moartea și durerea, acceptarea pierderii și, în general, relațiile de familie, pentru că fiecare carte se concentrează pe aceste aspecte în mod diferit. Și adevărul este că această poveste nu m-a dezamăgit.

Nu există cuvinte pentru a descrie această carte. Cuvintele care evoca complexitate emotională, mesajele foarte puternice și magia conținutului în amestecul de supranatural cu real pe care  această carte îl oferă. Nu există cuvinte pentru a lauda scrisul minunat  a lui Patrick Ness, nici inteligența lui narativă. Nu există cuvinte pentru a arăta cât de bogată este acestă carte în învățături, amintiri, reflecții. Nu sunt pur și simplu cuvinte ...
Chemarea monstrului după modul în care este scrisă îmi aduce aminte de un basm vechi. De acele povești întunecate care spun adevăruri teribile pe care le ascundem în interiorul nostru. Genul de lucruri despre care nu îndrăznim să vorbim, si asa am creat povești ca aceste basme, pentru a încerca să le rezolvăm.  Stilul lui Patrick Ness este fluid, liber și poetic. Întreaga poveste în sine are o anumită doză de ceva mistic / magic și  în ciuda tuturor o parte realistă și dureroasă. Aceasta carte este diferită de alte cărți, pentru că are ilustrații minunate care însoțeasc textul, ceea ce o face atât de frumoasă și atât de reală în timp ce suntem implicați în poveste. Culorile, negru și alb, evocând un climat de vis și frică, reflectând mintea tulbure a lui Conor.
Conor, personajul principal, este o creație deosebită ... un om mai matur decât pare, distrus mai mult decât se vede cu ochiul liber. Conor este un tip de care îmi voi aminti pentru totdeauna, de modul în care mi-a dat lecții, dar și modul în care spune adevărul în cele din urmă. Și i se alătură alte personaje izbitoare, ca mama lui, sau monstrul.
Monstrul este ceea ce ne dorim sa fie. Critică socială, o lectie de viata, o metaforă a ceea ce ne înconjoară. Fiecare cititor cu experiențele lui de viață, se va uita la acest personaj diferit și va asimila mesajele transmise cu sensuri și intensități diferite. Mesajele sunt toate acolo, uneori la vedere, uneori între rândurie, uneori în grafica frumoase. Mesaje care vorbesc despre teamă, de victorii si infrangeri, durere, despre emotii si cum le putem controla, despre frică și singurătate și ceea ce dă sens viețile noastre.

În concluzie, o poveste sentimentală, plină de confuzie și de mirare, cu personaje volubile si un întuneric plin de adevăruri. O poveste care arată că  nu totul este alb sau negru, bun sau rău

Pozitiv: Este o fabulă, sau mai degrabă numeroase fabule într-o carte, care ne face să ne gândim la acțiunile noastre, să le punem sub semnul întrebării de fiecare dată.

Negativ: Cine nu a pierdut o persoană iubită, nu se poate identifica cu cartea la început, dar cu siguranta  o va face de-a lungul poveștii, pentru că durerea este universală.

Recomandări: pentru toate vârstele și toate gusturile.
 


Multumesc Editurii Trei  pentru ocazia oferită de a citi și  prezenta impresiile mele  despre  această carte  !

joi, 5 noiembrie 2015

Cei 100 - Kass Morgan





An aparitie: 28.04.2015
Autor: Kass Morgan
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Young Adult
Editura: NEMIRA
Nr. pagini: 272
 

Când vorbim despre distopii, primul lucru care îmi vine în minte este devastarea planetei. Îmi place să urmăresc ceea ce fiecare autor creează pentru a arăta modul în care planeta noastră s-a deteriorat și cum trăiește umanitatea într-o situație precară. Mi se pare fascinantă divizarea oamenilor în așezări, districte, facțiuni, etc. Îmi place să urmăresc lupta pentru supraviețuire a acestor oameni și sunt obsedată  să cunosc tot ceea ce autorul a creat și  modul cum a exploatat universul său distopic; și unul dintre lucrurile  care m-a atras la  "Cei  100",  a fost rezumatul care promitea un volum ce revoluționa această formulă. Premisa cărții  în sine este interesantă, dar Kass Morgan  s-a pierdut de-a lungul narațiunii. Pentru o clipă, chiar am crezut că este o poveste post-apocaliptică, dar în cursul lecturii  am identificat mai multe  mici abateri, care de-a lungul narațiunii s-au perpetuat. Începând cu accentul principal al cărții.

"Cînd bogaţii se războiesc între ei, mor săracii. "
(Jean-Paul Sartre)

               Cu secole în urmă Pământul a devenit o planetă de nelocuit pentru oameni din cauza radiațiilor. Puținii supraviețuitori  care au reușit să se  salveze sau îmbarcat pe o navă spațială gigantică. Pe această navă gigant, există trei stații principale numite Phoenix, Walden și Arcadia în care populația este împărțită pe caste, în funcție de posibilitățile lor financiare.
Totul este strict stabilit, cum ar fi controlul nașterilor, deoarece spațiul și resursele de care dispun sunt limitate. Orice crimă comisă la bordul navei se pedepsește cu moartea și dacă persoana  în cauză este un minor, acesta este închis până când împlinește 18 ani pentru a fi judecat sau executat. Conducătorii decid să trimită o  nava pe Pamant cu 100 de tineri care au comis infracțiuni grave, pentru a ști dacă poate sau nu fi locuit din nou.
 
"Cand razboaiele nuclear si biologic amenintasera sa distruga Pamantul, spatiul fusese singura optiune pentru cei suficient de norocosi care supravietuisera primei faze a Cataclismului. Dar unii supravietuitori infectati isi croisera drum spre capsulele de transport doar ca sa fie impiedicati sa ajunga pe Phoenix si sa fie lasati sa moara pe Walden. Acum, ori de cate ori aparea cel mai mic semn de boala, cel suspectat era pus in carantina, tinut departe de restul populatiei vulnerabile din Colonie- ultimii reprezentanti ai rasei umane."

Relatat la persoana a treia, fiecare capitol se concentrează pe un personaj principal (Clarke, Wells, Bellamy și Glass), astfel încât, la un moment dat, poveștile se intersectează în mod spontan. Kass a creat personajele ei, fără a scăpa de modelul stereotip. Clarke este figura emblematică a  ficei perfecte, inteligente, domnișoară eficientă, cea care luptă pentru dreptate și drepturile altora. Wells este tipul bun, partida râvnită de toate fetele de pe Colonie. Fiul cancelarului, are in față un viitor luminos, dar a decis să lase totul în urmă pentru a  o proteja pe  iubita lui de pericolele care  o  înconjoară. Dragoste si ură sunt, probabil, cele mai bune cuvinte pentru a exprima opinia mea privind pe Clarke,  care apropo, s-a dovedit a fi un pic plictisitoare, mai ales atunci când ea își expune în mod constant indignarea sa față de Wells, fostul său prieten. Personalitatea lui Bellamy diferă mult de cea din seria de televiziune, în carte fiind mai consistentă. Cu toate acestea, ceea ce am observat  este că aproape toate  personajele au fost dotate cu caracteristici puternice, cum ar fi Glass, care în  fiecare moment lupta pentru visul său de a fi cu Luke, un rezident de pe  Walden, și care arată inegalitățile sociale existente în  colonie.
Mărturisesc că mi-ar fi plăcut mult mai mult ca  autoarea să se fi  axat pe  descrierea viitorului post-apocaliptic decât pe ​​hormonii adolescenților. Au fost atât de multe aspecte interesante care ar fi putut fi  explorate de  Kass: intrigi politice; Pământul care se  presupune  că este nelocuit; mutații. Cu toate acestea, accentul este pus pe  romantism. Este o rușine că, cu o poveste bogata de genul asta au fost prioritizate relatiile romantice și nu problemele care fac  o distopie excelentă. Flashback-urile personajelor principale, ne permit o mai bună înțelegere a trecutului lor, chiar și  a prezentului.
Complotul a fost destul de placut, dar uneori mi-am dorit un pic mai multă acțiune pentru a face cartea mai electrizantă. Am fost dezamăgită de faptul că  cei 100 de tineri închiși de luni de zile pentru comiterea unor infracțiuni,  când au ajuns pe planeta Pământ au rămas în locul unde au  aterizat fără a explora vastitatea și frumusețea găsită !!!! Cum se poate așa ceva ???
 Concluzia O carte plină de observații cu privire la caracterul distructiv al rasei umane și a consecințelor sale. Și cine se așteaptă la o carte plină de acțiune și adrenalină, va fi dezamăgit. Acest prim volum este mai emotional, el se concentrează asupra dramele personale ale personajelor. Acțiune întâlnim doar în ultimele capitole. Finalul te lasă disperat, cu dorința de a citi mai mult.

marți, 3 noiembrie 2015

In Pielea Unei Jihadiste - Anna Erelle






An aparitie: 2015
Autor: Anna Erelle
Categoria: Memorii Jurnal
Colectie: HEXAGON
Editura: POLIROM
Nr. pagini: 224
    
O adevărata mărturie de curaj, îndrăzneală și determinare.

     Anna Erelle , o tânără jurnalistă franceză alertată de situația disperată   a familiilor îngrijorate de soarta  tinerilor care au mers să lupte pentru Jihad , creează un profil fals pe Facebook. Aproape fără să-și dea seama, Melanie, avatarul, se vede prinsă în plasele statului islamic, fiind sedusă cu promisiunea unei vieți idilice. Melanie este o franțuzoaică în vârstă de douăzeci ani, o tânără convertită la islam care dorește să participe la Jihad și  la convertirea  necredincioșilor din Siria.  Cu această identitate falsă, Anna îl cunoaște pe  Bilel, un soldat de  gherilă rece și nemilos care cu vorbe dulci încearcă să convingă pe fată să plece în Siria. Anna, este tot mai interesată de informatiile pe care Bilel i le oferă , fără să știe că vorbește cu un jurnalist. Ea își dă repede  seama că Bilel este brațul drept al unui celebru Emir care conducere întreaga organizație, o sursă vitală de informații pentru înțelegerea mecanismelor de recrutare.  Dar acest joc, pe masură ce progresează este din ce în ce mai periculos… Procesul de recrutare a tinerei Mélanie  este insidios, utilizând instrumentele imediate și accesibile ca internetul care sunt disponibile pentru oricine, o spălare cerebrală și emoțională care amintește de o vanatoare si care ne face să înțelegem ceea ce face atât de mulți tineri occidentali să lase totul în urmă și să devina adepti ai jihadului.
        Jurnalista își asumă apoi rolul de pradă, gazelă neajutorată, și  se aruncă într-un exercițiu schizofrenic pentru  a înțelege , denunța și  a reuși să se infiltreze cât mai mult posibil în rețea, pentru a expune labirintul său și a ajunge la adevăr. Cartea este portretul acestui exercițiu periculos, aceasta calatorie de transformare a autoarei, într-o notă personală și intimă, care permite cititorului să trăiască  această experiența , să  simtă frica, claustrofobia. Curajul Annei este dublu: ea are curaj jurnalistic pentru a scrie articolul și are și curaj personal pentru a spune povestea, dezvăluind totul.
          În pielea unui jihadiste este o poveste adevarată, Anna a trebuit să arate lumii că a descoperit această rețea vastă, care îi conduce  pe mulți tineri la o moarte sigură. Unele femei sunt ademenite cu promisiuni de dragoste și căsătorie, dar sfârșesc ca obiecte ale unor oameni cruzi și sunt folosite ca prostituate de luptătorii care "jura" că fac totul în numele lui Allah, Dumnezeul lor.
           Aceasta poveste m-a fascinat imediat, nu numai pentru actualitatea subiectului, ci  și pentru curajul cu care Anna a abordat cazul și riscurile care au rezultat. Dragostea pentru munca sa și simțul datoriei față de rudele tinerilor îndoctrinați, au determinat-o să  continue investigația sa,  pentru a intra în labirintul organizației.
Concluzia: O lectură frumoasă care însumată mi-a placut si mi-a prezentat o problemă spinoasă, dar foarte interesantă. Eu nu am fost conștientă de fenomenul de recrutare și cu siguranță nu am știut despre durerea familiilor care și-au vazut copiii plecând, îndreptându-se spre moarte și suferință.  
Un roman pe care îl recomand celor care doresc să citească o carte intensă.

duminică, 1 noiembrie 2015

Tronul de jad - Naomi Novik




An aparitie: 2014
Autor: Naomi Novik
Categoria: Literatura Universala
Editura: NEMIRA
Nr. pagini: 464



După ce am descoperit  în „Dragonul Maiestății sale   identitatea  lui Téméraire și știm că el este un Celest,  o specie rară  și valoroasă  din China, este firesc ca complotul din Tronul de jad  să debuteze cu vizita unui prinț chinez în Anglia pentru a salva dragonul care a aparținut inițial țării sa. Acest lucru ar implica îndepărtarea lui   Laurence  ca pilot al Dragonului.  Pentru delegația chineză, este nedemn  faptul că dragonul Celest este folosit ca mașină de război și, de asemenea, are ca  pilot o persoană obișnuită, deoarece, în China, Celeștii,  aparțin doar membrilor familiei regale. În cele din urmă  se ajunge la un compromis, și se decide că Téméraire ar trebui  să meargă în  China, dar însoțit de Laurence. O călătorie, care se va dovedi a fi doar prima dintr-o lungă serie de călătorii pe care le vor face cei doi eroi în următoarele volume pentru a vedea o mare parte din lume, călătorind din India în Africa sau Australia, America Latină sau Rusia.
       Romanul lasă în urmă treptat atmosfera războinică din Dragonul maiestății sale și se aventurează în apele periculoase ale  diplomațieiși ciocnirea culturală dintre două moduri diferite de a înțelege lumea: cultura antică chineză, închisă și superioară ; si cultura britanică colonizatoare și arogantă. Convinși de superioritatea lor chinezii vor doar să fie lăsați în pace , să aibă contact minim cu restul națiunilor, pe când britanicii se cred stăpânii lumii și căută noi teritorii pe care să le colonizeze... Schimbare de peisaj este în sine bine venită și permite cititorului să se cufunde pe deplin într-o cultură îndepărtată de cea a Angliei din secolul al XIX-lea.

       Cel de al doilea roman al seriei Temeraire,   „Tronul de Jad” (de Naomi Novik), mi-a placut chiar mai mult decât „Dragonul maeistății sale”. Probabil din cauza că primul volum este romanul introductiv pentru toată seria , unde  este explicată nașterea relației dintre Will Laurence și dragonul Temeraire. Acum, în această a doua parte, seria îl arată pe Lawrence care demonstrează continuu loialitatea lui față de dragon, dar lasă loc pentru mai multe nuanțe care îmbogățesc romanul. Evident  este că  ambele personaje continuă să învețe unul de la altul, dar Temeraire arată o personalitate mai puternică aici și Laurence pare să mediteze mai mult asupra a  ceea ce  face și spune, uitând originile sale ca ofiter al Marinei,  îmbrățișând noua lui  viață în Aviație. De data aceasta căpitanul este prezentat ca un personaj nesigur care uneori se  îndoiește că știe ce e  cel mai bine pentru dragon , dar în mod ironic, se opune  vehement când cineva încearcă să îi despartă. Novik scanează limitele  relației dintre Laurence și Temeraine, strecurând drept  contrast diferențele dintre modul în care  chinezii și europenii  îi tratează  pe dragoni . Autoarea  a reușit să mă surprindă cu  discuțiile filozofice  despre politică dintre  Temeraire  și  Laurence. Întrebările dragonului despre  conceptele de libertate, guvern, datorie ... și acuratețea din gândurile sale, în ciuda unei anumite naivități, sunt tulburătoare.
          În ceea ce privește călătoria, nu este lipsită de evenimente: atacuri, boli, conspirații. O mulțime de aventuri în care sunt angrenați cei doi eroi ai noștri înainte de a ajunge la obiectivul călătoriei lor: China cu împăratul și  dragonii săi.  Trecerea prin dreptul coastei africane servește ca un memento ce permite autoarei să facă o paralela între sclavia umană, cu tratamentele diferite / relațiile chinezilor și englezilor, cu dragonii.
Concluzia: Cu acest al doilea volum, Naomi Novik întărește relațiile dintre Temeraine, dragonul celest și  căpitanul Will Laurence.  Suntem copleșiți de intrigile de la curte și învățăm o lecție adecvată despre toleranță, dar nu tot ce straluceste este aur ... Pentru cea de a treia tranșă a aventurilor în care sunt implicați  Temeraine și Laurence ne îndreptăm spre  Imperiul Otoman. Și dacă nu ați început să citiți această serie , acum este momentul pentru a începe.  De curând editura Nemira a  publicat cel de-al patrulea lea volum al seriei “Imperiul de fildeș”.
 Alte  recenzii care te-ar putea interesa: