sâmbătă, 20 aprilie 2019

Viața pe Marte (Life on Mars) -serial coreean 2018


"Nu vă gândiți prea mult, răspunsul este simplu: locul unde puteți trăi zâmbind este realitatea voastră adevărată".

  
Nimic nu este mai corect decât să pornim această prezentare cu una dintre frazele care au marcat această dramă, deoarece vorbim despre una dintre cele mai nebunești povești pe care le-am văzut și, cu siguranță, una dintre cele mai captivante. Această dramă sud-coreeană a difuzată în perioada 9 iunie-5 august 2018 și are un total de 16 episoade de câte 1:55 minute fiecare. Are un casting cu greutate, bazându-se pe nume precum Jung Kyung Ho și Park Sung Woong ca protagoniști!
"Viața pe Marte" îl are ca personaj principal pe Han Tae Joo (Jung Kyung Ho), un investigator al Poliției Metropolitane din Seul, care a respectat întotdeauna cu strictețe regulile și legile. El este un om rece și rațional, dar mai multe evenimente îl fac pe Tae Joo să se gândească la acțiunile sale și mai ales la ceea ce este cu adevărat bine și rău. Pe când anchetează un caz de crime în serie, el  suferă un accident. Când se trezește, se află în anul 1988 și îl întâlnește involuntar pe Kang Dong Chul (Park Sung Woong), căpitanul unei echipe de la omucideri. Și Tae-Joo descoperă că a fost numit inspector-șef al echipei. Din nou, talentul lui Jung Kyung Ho strălucește. Din momentul în care Tae Joo se trezește, el întotdeauna se întreabă dacă se întâmplă ceea ce chiar trăiește sau dacă este doar un vis. El are viziuni și ascultă din când în când pe cineva care îl cheamă în anul 2018, dar nu știe cum să se întoarcă. Când își dă seama că este prins în interiorul acelei realități alternative, începe să rezolve cazurile care par să indice un răspuns la tot ce se întâmplă cu el. În acest nou mediu, el încă mai trebuie să învețe să relaționeze cu acești oameni noi, cum este Căpitanul Kang Dong Cheol. 
Actorul Jung Kyung Ho a fost incredibil în această dramă! L-am văzut și în alte roluri și  întotdeauna am fost impresionată de minunatul spectacol, expresiile lui reușind întotdeauna să transmită foarte bine gândurile și sentimentele personajelor cărora le dă viață, iar în "Viața pe Marte" nu este deloc diferit!
Kang Dong Cheol, jucat de Park Sung Woong, este căpitanul unității crime violente 3 (UCV3) și are o personalitate complet diferită de Tae Joo. Întotdeauna foarte zâmbitor și jucăuș, nu dă multă atenție dovezilor și preferă să ia în considerare instinctele și intuiția sa pentru a rezolva cazurile. El este foarte suspicios față de abilitățile și personalitatea lui Tae Joo, dar în curând își dă seama că poate toată răceala pe care o afișează Tae Joo este doar o acoperire. Este incredibil să vezi cum evoluează relației dintre ei, deoarece odată cu trecerea episoadelor apare încrederea, se leagă prietenii.

Un alt personaj esențial al UCV3 este ofițerul de poliție Yoon Na Yeong (Go Ah Sung). Mărturisesc că nu știam prea multe despre  actriță, dar aici, de la început, mi-a câștigat inima. Yoon Na Yeong este o femeie puternică, inteligentă și foarte capabilă în munca ei (ea a studiat psihologia și analizează comportamentul suspecților); dar foarte devalorizată în unitatea sa. La inceput, se pare că rolul ei se reduce la a face cafea, a curăța camera și a spăla hainele colegilor sai. Han Tao Joo este primul care o tratează cu respect pe Na Yeong ca și coleg de muncă. Întotdeauna îi cere ajutorul, opinia și o tratează ca pe un membru esențial al acelei echipe, uneori chiar îi mustră pe colegi atunci când o manipulează.
Este foarte bine să vedem dezvoltarea acestui personaj, deoarece trece prin toate acele situații de necrezut prin care femeile sfârșesc a trece la locul de muncă. Dar este suficient ca cineva să îi recunoască talentul o singură dată, și căpătând mai multă încredere în ea însăși, ajunge să-și câștige propriul loc în echipă. Întreaga evoluție a relației sale cu ceilalți membri, în special cu Tae Joo, este făcută subtil și credibil, trezind speranța că altceva se va întâmpla acolo.
Ceilalți doi membri ai echipei sunt detectivii Lee Yong Ki, jucați de Oh Dae Hwan și Jo Nam Shik, interpretat de Noh Jong Hyuk. De la începutul dramei am perceput afecțiunea imensă pe care o au unul pentru celălalt, afându-se mereu unul lângă celălalt în orice moment, fie el bun sau rău.
Concluzia:  "Viața pe Marte" este o dramă minunată cu un scenariu bine dezvoltat care a reușit să  amestece minunat de bine comedia, cu misterul, suspansul și romantismul. Găsim aici personaje reale, cu probleme reale, care sfârșesc prin a înțelege marea putere a vieții și posibilitățile pe care le avem. Nu găsesc cuvinte care să descrie cât de mult mi-a plăcut această dramă și mai ales evoluția personajului principal. Vine un punct în drama în care nu știi dacă să speri că va găsi răspunsurile pe care le caută și se va întoarce în anul  2018 sau să îți dorești să rămână în anul 1988.
Scriitorul și regizorul au ales în mod special anul 1988, deoarece a fost un an important pentru Coreea. O perioadă plină de contraste: olimpiadele au influențat politica, tehnologia era precară, medicina și legea încă se dezvoltau. Totul a fost frumos portretizat în drama. Yoon Na Yeong, este o femeie care a lucrat ca ofițer de poliție în anii 1980, dar sarcina ei principală era de a servi cafea celorlalți colegi. Absurd? Nu, realitatea goală. O femeie nu putea participa la anchete și nu ar fi putut lupta cu infractorii în gândirea retrogradă a acelor zile. 
Apoi vă gândiți: "Wow, cum am evoluat!" Nu este chiar așa. Am reușit să avansăm în anumite situații, dar există încă domenii deficitare. Na Yeong este o sursă de inspirație. Cel mai trist lucru este acela de a realiza că, la fel ca în trecut, corupția continuă să domnească.

„Cei cu bani sunt întotdeauna nevinovați.
Cei fără bani sunt întotdeauna de vină.
O lege pentru cei bogați și una pentru cei săraci.
Ce țară idioată.”
Scenariul poate părea puțin confuz dacă ne limităm la cuvinte, dar totuși povestea curge impecabil de bine și ne captivează până la capăt. De fapt, căutăm răspunsuri, încercăm să rezolvăm puzzle-urile și ajungem să ne învârtim în cercuri în timp ce complotul ne captivează. 
Oricum, „Viața pe Marte” este o dramă uimitoare, care a făcut să merite fiecare episod urmărit și acum trăiesc cu speranța unei continuări, ca să pot vedea din nou această echipă foarte nebună! Mi-a plăcut, de asemenea, OST-ul acestei drame, care, în ciuda faptului că este foarte scurt, se îmbină perfect! O adevărată capodoperă.

vineri, 19 aprilie 2019

Băiatul pierdut - M.J. Arlidge




An aparitie: 2019
Autor: M.J. Arlidge
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Fiction Connection
Editura: TREI
Nr. pagini: 368


Ați întâlnit cărți la care ați pierdut noțiunea timpului în timpul lecturii? Ei bine, pentru mine, „Băiatul pierdut” este o astfel de carte. După foc, pompieri, o nouă anchetă a lui MJ Arlidge. 
            În adâncurile unui club de noapte, un joc BTSM se transformă într-un coșmar. Un bărbat este ucis. Helen Grace, trimisă la locul crimei, se luptă să-și stăpânească teroarea când descoperă victima: trupul legat este cel al lui Jake, dominatorul său. Helen alege să-și ascundă relația cu cel decedat și îl urmărește pe ucigaș. Dar când acesta din urmă atacă din nou una dintre cunoștințele sale, totul se schimbă. Nu cumva Helen este ținta reală a criminalului? Detectivul din Southampton înțelege că are de făcut o alegere groaznică: să-și mărturisească secretele, cu riscul să îi fie afectată cariera sau să prindă criminalul cât mai curând repede. 
Viața personală a inspectorului nostru este din nou interconectată cu crimele și fiecare nou eveniment, deranjant, îi vă face viața de zi cu zi, personală și de la serviciu, mai dificilă. Mărturisesc că pentru mine este puțin greu să vorbesc despre această carte fără să dau spoilere, la urma urmei este a cincea parte a seriei și evoluțiile sunt direct legate de personajele și acțiunile anterioare.  
Fără îndoială, Helen este o luptătoare, care nu-și pierde cele mai mari calități, chiar și de-a lungul acestor pagini, care o fac din ce în ce mai fragilă. Cu toții avem secrete și cele ale acestei mari protagoniste, despre care cititorul deja știe, amenință să fie dezvăluite, ceea ce ne face să înțelegem în mod clar că secretele ar trebui să rămână doar ale noastre - anxietatea este constantă.  
Sentimentul pe care îl am este că autorul a clădit în mod constructiv lumea socială a Helenei pentru a o folosi în această carte. Sincer, nu îmi amintesc personajele care au apărut trecător ca Max Paine (dar era inevitabil să nu îmi amintesc de Jake), nu le-am dat niciodată acestor personaje prea multă atenție, deoarece nu m-am gândit niciodată că vor fi elemente cheie în volumele următoare. Este inteligent din partea autorului că a consolidat pe parcursul seriei aceste personaje până la a face acest complot mai personal pentru Helen. Tema care stă la baza complotului este practica BTSM și mai mult decât durerea provocată de această practică sexuală, este cât de nebună poate fi o persoană încât să își ucidă partenerul în cursul unor astfel de acte.
Descoperind partea brutală a BDSM, am descoperit interesanta perspectiva dezvoltată a acestui univers atat de romanticat. Evident, deja mi-am dat seama că în spatele acestei fascinații pentru plăcere vs. violență tind să fie trăsături psihologice și emoționale unice, cu toate acestea imaginile și detaliile furnizate în cursul anchetei schimbă perspectiva asupra acestei practici. 
Din nou avem imagini grafice, așa cum ne-a obișnuit autorul în cărțile anterioare! Poate din acest motiv povestea m-a absorbit complet!
Personajele secundare, multe dintre ele deja cunoscute, joacă roluri extrem de relevante și ajung să fie cele care conduc spre finalul șocant al acestui volum. Nu mi-a plăcut niciodată Garanita, dar acum, o urăsc profund. Într-adevăr, în general, toate personajele, inclusiv Charlie, dezvăluie mici defecte umane, ca orbirea față de dovezile unui puzzle extrem de bine asamblat
Am înțeles că autorul a vrut să surpindă cititorul  pentru a descoperi identitatea personajului antagonist, totuși am constatat că revelația finală a fost bruscă și nu putea avea, în opinia mea, o explicație și mai convingătoare. Poate din acest motiv nu am ghicit cine este criminalul.
Concluzia: Nu pot să vorbesc prea mult despre această carte fără să vă stric plăcerea lecturii, deoarece fiecare pagină aduce ceva nou și este o carte în care toate personajele sunt importante, de la cele principale la cele secundare. A fost fără îndoială cea mai bună carte din această serie până acum, care s-a încheiat cu un rezultat final ce m-a lăsat fără cuvinte și cu dorința să citesc cât mai repede următorul volum!

Alte  recenzii care te-ar putea interesa:

duminică, 7 aprilie 2019

Pacienta tăcută - Alex Michaelides


        
 An apariție: 2019
Autor: Alex Michaelides
Categoria: Literatura Universala
Colecție: Buzz Books
Editura: LITERA
Nr. pagini: 368


 „Pacienta tăcută” este un thriller psihologic bine scris și construit, care arată modul în care creierul uman este neexplorat și modul în care afectează puternic comportamentul uman, dar, de asemenea, modul în care memoria noastră, este capabilă să recreeze evenimente și imagini. 
Când avea 33 de ani, Alicia Berenson l-a  ucis pe soțul ei iubit, Gabriel. De atunci, de aproape un deceniu, ea nu a mai vorbit niciodată. Medicul psihoterapeut Theo Faber a fost întotdeauna interesat de acest caz. Și când are șansa de a se întâlni cu Alicia, alege să lucreze la spitalul de psihiatrie unde se află aceasta. Consumat de ideea de a dezlega misterul crimei, Theo devine din ce în ce mai obsedat de povestea Aliciei. Ceea ce rămâne să știm este dacă este într-adevăr pregătit să asculte ceea ce are de spus aceasta.
 Dacă ar fi să definesc romanul Pacienta tăcută” aș spune că este o excelentă sesiune de terapie. În primul rând, complotul este condus de Theo,care folosește cele mai delicate metode psihoterapeutice. Povestea personajului principal, marcată de abuz emoțional și de traume, devine firul complotului. Alicia este un personaj foarte complex. Înainte de a începe să citesc, m-am întrebat cum mă voi conecta cu un personaj care nu vorbește, ale cărui gânduri nici măcar nu îmi vor fi împărtășite. Am descoperit treptat povestea ei și faptul că tot ce are de spus a fost scris în jurnalul ei. Dar în ce măsură este cuvântul scris al celui care a tăcut, care nu a vorbit, nici nu s-a apărat, de încredere? 
Origine greacă a  lui Alex Michaelides joacă un rol interesant în „Pacienta tăcută”. În primul rând cu Alceste, prințesa din mitologia grecească, care este practic un personaj în carte. Prin aceasta, complotul devine aproape o metaforă și devine și mai puternic în momentele sale simbolice. Și un alt aspect unde se simte această influența este modul în care  a fost construită această poveste: se bazează pe inevitabilul din tragedia greacă .
Cu toate acestea, dincolo de psihologie și chiar de soluționarea crimei, acest roman m-cucerit cu propunerea de reflecție asupra a ceea ce suntem cu adevărat. Este înfricoșător să ne gândim cum trecutul nostru are puterea de a determina cine suntem și ce facem. Sentimentul este că cele mai mari temeri și traume ale noastre sunt întotdeauna ascunse. Dacă suntem cu toții destinați unui scop bine stabilit, nu întotdeauna fericiți, ca într-o adevărată tragedie grecească?
Concluzia: Povestea creată de Alex Michaelides în cartea sa de debut a fost minunată. Am fost complet surprinsă la sfârșit. Mi-am imaginat o mie de lucruri în timp ce citeam, chiar am pus la îndoială unele părți ale poveștii, dar nu am intuit ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. 
Singura mea problemă cu povestea, a fost finalul deschis, aspect asupra căruia nu sunt fan. Dar chiar și acest sfârșit deschis m-a surprins, deoarece posibilitățile pe care le-a lăsat autorul imaginației cititorului au fost foarte interesante. 
  Pacienta Tăcută” este un puzzle uriaș al cărui piese se potrivesc perfect capitol după capitol ...

duminică, 24 martie 2019

Înainte să fim ai voștri - Lisa Wingate


 

            An aparitie: 2018
Autor: Lisa Wingate
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Fiction Connection
Editura: TREI
Nr. pagini: 480


„Înainte să fim ai voștri”  este romanul care transformă realitatea în ficțiune, într-un complot disperat și captivant. Familii distruse. Copii separați de părinți și frați. Copilării distruse. Vieți a căror curs au fost schimbate...sau chiar întrerupte. Sună ca povestea unui  film, dar, din păcate, se bazează pe evenimente din viața reală.

Oamenii nu intră în viața noastră accidental ".

În anul 1939, Rill Foss și cei patru frați ai săi trăiesc pe o barcă care plutește pe fluviul Mississippi. Mama lor este însărcinată și toată lumea așteaptă cu nerăbdare sosirea noii  surioare sau frățior. Dar nașterea este complicată, în special pentru că este o sarcină gemelară și moașa nu o poate ajuta. Ea trebuie dusă urgent la spital. Tatăl o duce pe mamă, lasă copii pe barcă singuri, asigurându-i că se vor întoarce a doua zi. Dar cei care sosesc sunt niște ofițeri ce îi duc la orfelinant, cu forța. Sunt anunțați că frățiorii lor au murit și părinții au renunțat la custodia lor.
În prezent, Avery Stanford este un procuror de succes, fiica unei familii bogate din sud. Tatăl ei este un important om politic. În cursul unei întâlniri, la care își însoțește tatăl, o bătrână pare să o recunoască. Această întâlnire întâmplătoare ridică întrebări dureroase care o împing să cerceteze povestea neștiută a familiei ei, și să descopere secrete care pot duce la distrugere...
Deși povestea familiilor Foss și Stanford este fictivă, povestea de fundal este adevărată. În statul Memphis, între anii 1920-1950, Asociația pentru copii din Tennessee, condusă de Georgia Tann, a dat mii de copii în adopție. Până acum, nimic de reproșat. De fapt, Tann a fost o persoană cu o reputație ireproșabilă, apreciată pentru munca ei. Ceea ce se afla în spatele anumitor adopții, a fost descoperit mulți ani mai târziu: mulți dintre copii dați spre adopție nu erau orfani, nu fuseseră abandonați, ci furați de la părinții lor. Până la adopții, acești copii au trăit în condiții inumane la orfelinat, mulți pierzând lupta cu viața. Acțiunile Georgiei Tann au fost determinat pur și simplu de lăcomie. Copiii au fost doar o marfă, pe care nici măcar nu o cumpăra. Erau preferați copii blonzi, cu ochii albaștri, pentru că ei erau foarte ușor de plasat.
Povestea urmează două planuri care se intersectează mereu. Una este povestea micuței Rill, iar a doua este cea a prezentului, povestea familiei Stanford. Este evident de la început că la un moment dat cele două povești se vor intersecta. Povestea trecutului este mai interesantă decât cea a prezentului.
Personajelele sunt foarte bine descrise din punct de vedere emoțional și psihologic. Cel mai puternic personaj este Rill, care luptă ca o leoaică să iși protejeze frații mai mici. Cu Rill, descoperim temerile și partea întunecată a poveștii, crimele barbare, impunitatea, nedreptatea. Rill este doar un copil, dar cu personalitatea și responsabilitatea unor oameni mari. Un copil care  a trebuit să se maturizeze devreme pentru a încerca să păstreze familia unită. 
Cu Avery, Lisa ne aduce în atenție probleme, cum ar fi îngrijorarea cu privire la statutul, poziția și alte dileme ale familiei. Și în timp ce nevoile familiei ei importante persistă mereu în gândurile și alegerile lui Avery, într-o realitate destul de conservatoare (familia clasică sudică) ea nu prea își arată propria sa personalitate și esență, acționează  întotdeauna în numele unui "bine mai mare" - în acest caz, a familiei și a poziției sale influente. Și asta face ca Avery să câștige multe puncte, deoarece călătoria ei în căutarea adevărului despre trecut este surprinzătoare. Deși nu este o carte romantică, îmi place foarte mult schimbarea lui Avery când îl întâlnește pe Trent.
 Multe merite pentru Lisa, care, prin tranziții și schimbări temporale între protagoniști, impune un ritm frenetic poveștii. Totul este foarte real, toate sunt adevărate și nu sunt delicate. Nici nu ar putea fi. Nu există subtilități. Nu pot fi omisiuni. Lisa știe asta.

Furia și vina sunt arme puternice. Opoziția știe asta bine . "

Concluzia:„Înainte să fim ai voștri” este un roman despre copiii care și-au pierdut familiile pentru a fi vânduți. Dar este și o poveste în care căutarea identității este foarte prezentă.
Deși știu că sunt personaje fictive, mă întreab încă ce s-a întâmplat cu Camellia, cu Gabyon, pe care nu pot să îi scot din mintea mea și cred că mulți alți copii au trecut printr-un adevărat iad, deoarece acest roman se bazează pe evenimente reale. 
Această poveste, sau mai degrabă, aceste povestiri trebuie să fie spuse, descoperite. Și Lisa Wingate joacă un rol-cheie în această direcție,deoarece ne prezintă o carte bogată în detalii, personaje captivante și un complot uluitor. O carte de care m-am bucurat, datorită prietenilor de la libraria online libris. Fără îndoială, una dintre cele mai bune lecturi ale anului, până acum.
O lectură captivantă pe care o recomand!

sâmbătă, 9 martie 2019

Limbajul romantic al florilor - Gill Davies, Gill Saunders





         An apariție: 2014
Autor: Gill Davies, Gill Saunders
Categoria: Cultura Generala
Editura: RAO
Nr. pagini: 130

Există multe povești și legende cu privire la semnificația florilor. O legendă din Turcia, de la mijlocul secolului al XVIII lea ne spune că un englez ar fi făcut următoarea declarație: „Aici poți lupta, poți trimite scrisori de dragoste, prietenie sau politețe, sau chiar poți afla știri, fără a mai fi nevoie să îți mai murdărești degetele cu cerneală!“. Explicația acestor cuvinte este legată de un fel de cod pe care turcii îl foloseau prin intermediul florilor pentru a-și exprima sentimentele. Fiecare specie de floare avea un sens specific, astfel încât un buchet bine făcut  putea comunica aproape orice combinație de sentimente.
 Acest obicei turcesc s-a răspândit curând în Franța și a fost inventată o limbă realizată în întregime din simboluri florale. Nouă limbă a florilor a atras chiar și poeții. În epoca victoriană, limbajul a devenit și mai complex. Florile nu însemnau numai sentimente diferite, pentru că și modul în care acestea erau oferite și acceptate putea însemna ceva. De exemplu, un simplu trandafir roz era un semn de admirație pentru frumusețea feminină. Cu toate acestea, oferirea unui buchet de trandafiri cu spini și frunze înseamnă "Mi-e teamă, dar am speranță". Dacă tânărul punea floarea în părul ei, gestul însemna prudență, dar dacă fata și-ar fi prins floarea în piept, aceasta însemna că iubirea era reciprocă.

" Cunosc o floare de o rară frumusețe,
O, cât îmi e de dragă!
S-o caut, bucuros m-aș întoarce,
De n-aș fi prizonier aici."
Johann Wolfgang von Goethe

"Limbajul romantic al florilor" de Gill Davies și Gill este o carte despre flori și limba lor particulară. Este cu adevărat frumoasă, cu ilustrații superbe. Putem deosebi și clasifica perfect florile, înțelegem limbajul și semnificațiile lor diferite.
O parte foarte importantă a acestei cărți face trimitere la "Cartea memoriei", o lucrare a artistei  Fanny Robinson (1802-1872).  Multe cărți despre limbajul florilor și utilitatea lor au fost publicate încă din anul 1812. În zilele noastre, multe semnificații s-au pierdut, dar cartea apărută la editura Rao este o modalitate de a nu pierde această moștenire, și în același timp este o oportunitate de a ne bucura de flori.
Partea centrală („Povestea de dragoste a florilor: un cod cavaleresc “), ne arată simbolistica mai multor flori, caracteristicile fiecărei flori în parte, originea și sursa acesteia, cu ilustrații frumoase și detaliate, însoțite de versuri care se referă la ele. Este cea mai interesantă și frumoasă parte.

" Să trăiești pur și simplu nu este de ajuns... Trebuie să mai ai parte de soare, de libertate și de o floricică." Hans Christian Anderson

În „Date fascinante“ aflăm diverse curiozități, diferitele utilități pe care le au florile așa cum sunt utilizate sau semnificația în diferite țări, importanța florilor la ceremonia de nunta, dar și la petreceri pe tot parcursul anului.
"Flori naționale" este o călătorie prin toate țările lumii în care sunt indicate florile naționale ale fiecărei țări. Trandafirul pentru  Anglia și orhideea Cattleya în Brazilia, garoafa este a Spaniei, floarea de prun a Chinei, lăcrămioara în  Finlanda, macul floarea naționala a Poloniei, nufărul în Vietnam ...
Urmează un "dicționar" cu o lista de flori care ne arătă cum pot fi exprimate diverse sentimente cu ajutorul florilor: caprifoiul-afecțiune plină de devotament, bucurie cu gardenie , dragostea prin intermediul a numeroase flori, cum ar fi trandafirul roșu, orhidee sau fucsia, candoarea cu violetele albe, modestia cu ajutorul viței de vie. Și, de asemenea, sentimente negative: gelozia cu zambila, răzbunarea cu ciulinul scoțian, disprețul sau infidelitatea cu trandafirul galben.

"Florile sunt muzica scoarței terestre
De buzele pământului rostite fără sunet." Edwin Curran

Concluzia:  Totul împreună ne oferă o carte pur și simplu unică. Această carte nu este doar un cadou frumos și simbolic care exprimă sentimente, ci și un ghid excelent, datorită căruia noi și cei dragi vom putea să înțelegem limbajul romantic al florilor. Mulțumesc editurii Rao pentru acest mărțișor foarte frumos.

luni, 4 martie 2019

Negustorul de manuscrise - John Grisham

An aparitie: 2018
Autor: John Grisham
Categoria: Literatura Universala
Editie: Cartonata
Editura: RAO
Nr. pagini: 306


John Grisham este un maestru indiscutabil specializat în thrillerele juridice. Fanii din întreaga lume îl iubesc pentru romanele sale pline de tensiune și secrete. Totuși de această dată, am fost surprinsă de faptul că scriitorul a decis să schimbe puțin tema abordată.
Aceasta este povestea furtului celor cinci manuscrise ale lui F. Scott Fitzgerald, autorul american cunoscut mai ales pentru că a scris Marele Gatsby. După ce au fost furate de la Universitatea Princeton, aceste manuscrise intră în circuitul ilegal de vânzare al cărților și a altor opere rare. Pentru a încerca să evite plata unei cereri de milioane, asigurătorul implicat o angajează pe Mercer Mann pentru a încerca să intre în cercul de cunoștințe a lui Bruce Cable, un distribuitor de cărți rare și la mâna a doua, suspectat că ar putea fi în posesia documentelor.

”Secretele tale rămân ascunse. Nu cred că există cineva căruia vreau să îi povestesc.”

Romanul lui John Grisham se bazează pe un fapt real. Într-adevăr, Departamentul de cărți și Colecții Rare de la Universitatea Princeton păstrează manuscrisele originale ale romanele lui F. Scott Fitzgerald, și alte documente lăsate de fiica scriitorului.
Cazul este detaliat la minut, o operațiune reală de comando care nu neglijează nici un detaliu. Activitatea de investigație a societății de asigurare care nu rămân pasivă, pentru a evita plata despagubirilor mari este, din cunoștințele mele, foarte puțin folosită în romane și aduce o notă de originalitate acestui thriller.
„Negustorul de manuscrise” este un roman delicios care m-a uimit din mai multe motive. Pe de o parte, pentru că este o poveste interesantă care captivează și al doilea rând, pentru că vorbește despre scriitori, librării, cărți rare, iubitorii de literatură ... o lume de care cu siguranță fiecare cititor este interesat.
Am citit „Negustorul de manuscrise” la momentul perfect, aproape ca și cum cartea m-ar fi ales. După ce am început-o, nu puteam să o las din mână. Este o carte cu un ritm bun, personaje bine dezvoltate și o poveste captivantă care se termină într-un mod perfect. John Grisham este foarte bun să lase cititorul să plutească în ignoranță a ceea ce se ascunde la suprafață, iar acțiunile și forțele motrice ale indivizilor au devenit clare pentru mine ca cititor mai spre sfârșit.
Bilanțul final a fost extrem de pozitiv. Cu siguranță vreau să citesc și alte cărți ale acestui autor. Mulțumesc editurii Rao pentru exemplarul oferit.

Alte  recenzii care te-ar putea interesa

joi, 7 februarie 2019

Crimele din Osage County - David Grann





An apariție: 2018
Autor: David Grann
Categoria: Literatura Universala
Editura: RAO
Nr. pagini: 386


După sfârșitul Revoluției Americane, în anul1783, populația Statelor Unite a boicotat înființarea departamentelor de poliție, temându-se că aceste instituții ar deveni instrumente ale statului pentru represiune. Cei care au luptat împotriva nelegiuirilor au fost cetățenii obișnuiți care au alunga suspecții. La mijlocul secolului al -XIX-lea, odată cu extinderea orașelor și înmulțirea infracțiunilor, americanii se temeau mai mult de criminali decât statul însuși, ceea ce a dus la apariția primelor organizații de poliție din țară. Ulterior, în anul 1908, președintele Theodore Roosevelt a fondat Biroul de Investigații, care era responsabil de aplicarea legilor federale, dar care totuși nu avea o structură care să permită ca acțiunile să fie direct coordonate de guvern. Ceea ce schimbă configurația acestei organizații de poliție din Statele Unite este o poveste care spune multe despre formarea acestei națiuni.
Povestea are în prim plan tribul Osage. Ei au trăit secole de-a rândul în cuprinsul Marilor Câmpii, cu o economie bazată pe vânătoarea de bivoli și cultivarea porumbului. Au fost vânători și războinici curajoși. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, expulzați din ținuturile lor, ei s-au așezat într-o rezervație care părea mai mult o grămadă de pietre. La scurt timp după aceea, ținuturile Pawhuska și Gray Horse au încetat să mai fie considerate dealurile pietruite unde trăiau sălbaticii. Pe la începutul secolului al XX-lea, s-a descoperit că terenurile unde s-a stabilit tribul Osage aveau unele dintre cele mai mari depozite de petrol din Statele Unite. Până în anii 1920 Osage au ajuns cei mai bogați oameni pe cap de locuitor din lume, deși trăiau într-o rezervație și statul american nu le recunoștea aceleași drepturi pe care le-au recunoscut albilor. Societatea americană, profund rasistă, a fost uimită de prosperitatea tribului. Au existat chiar și persoane care au considerat acest fapt scandalos, mai ales când indienii și-au arătat servitorii albi din vilele lor, care păreau mai asemănătoare cu cele ale marilor proprietari de sclavi. Toate acestea par a fi o mare ironie a soartei, dar statul american și societatea care a sprijinit-o au făcut cel mai scurt pas pentru a pune capăt ironiilor.
   De la confesiune la asimilare, politica americană pentru afacerile indiene nu a avut în vedere un simplu proces de aculturare. Adevărat este că a fost important ca tribul Osage să învețe cum să-și gestioneze averea. Cum? Practic, punând-o în mâinile albilor. Indienii au fost obligați să aibă manageri albi care să le administreze averile, așa-zișii gardieni ai averilor imense, care au fost mult timp râvnite de marii baroni ai petrolului. Dar în anul de grație 1921, deja în secolul al XX-lea, o crimă, apoi alta și alta, a dat startul unei epoci cunoscute acum sub numele de Regimul Terorii.  Membrii tribului Osage au fost uciși unul câte unul, încet și metodic. Ar trebuit să înțelegeți de cine. A fost, ca să spunem așa, primul caz major al instituției pe care o cunoaștem acum ca FBI. Cu toate acestea, banii din petrol au fost infiltrați la cel mai înalt nivel, ajungând la Casa Albă, iar investigațiile au fost boicotate, ignorate sau chiar suspendate.
După aproape o sută de ani, David Grann, un jurnalist remarcabil din New York, a anchetat acest caz și a scris o carte clarificatoare. "Crimele din Osage County"denunță modul în care indienii Osage au fost maltratați, uciși și condamnați la uitare și aduce în prim plan pe unul dintre agenții cei mai competenți: fostul Ranger texan Tom Witte .

"... o mantie umbroasă de mister și frică ... A acoperit văile umplute cu petrol din Munții Osage".

Evenimentele au avut loc, personajele sunt reale, putem vedea expresiile lor în fotografiile care sunt intercalate în complotul macabru și josnic, ce scoate la iveală o povestea stratificată, detalii sordide, cuvinte spuse și nespuse. Problema tulburătoare este că, cu fiecare fotografie, ne dăm seama că  aceasta nu este ficțiune, au fost oameni reali.
Narațiunea la persoană a treia ne  introduce în istoria familiei lui Mollie Burkhart, care și-a văzut întreaga familie asasinată. Un număr mare de crime misterioase  au loc pe cuprinsul rezervației, crime care sunt din ce în ce mai complicate, cu mulți suspecți, alibiuri convenabile, care atunci când sunt demascate duc la persoane controversate.
Atunci când Tom White intră în scenă, multe puzzle-uri sunt rezolvate, înțelegerile secrete sunt dezvăluite, trădătorii ajung  în prim plan. Oameni extrem de influenți au fost implicați într-o conspirație care a avut ca scop să pună stăpânire pe teritorii, petrol, putere, politică și, fără îndoială, a fost sursa unor averi inexplicabile.
Concluziile lui Grann sunt copleșitoare:"Deși Biroul a estimat că au fost douăzeci și patru de crime Osage, numărul real era, fără îndoială, mai mare. (...) Cercetătorii care au examinat de atunci omuciderile, cred că numărul de indieni uciși a fost de câteva zeci sau chiar sute "
Oricum, cartea nu este un roman, deși are toată structura sa: o istorie densă, povestită cu stăpânire și sensibilitate unică. Într-un capitol final Grann ne spune care au fost primele sale contacte cu tribul Osage ca reporter, accesul la documentația de caz, prin urmașii lui Mollie și unele lucruri interesante descoperite în timpul investigației, care implică pe Tom Witte și Hoover, șeful FBI .
Recomand această carte celor care iubesc misterul și investigațiile. Excelentă!
Mulțumesc editurii Rao pentru exemplarul oferit.