Apotecara pierdută - Sarah Penner

Categoria: SF & Fantasy

Autor: Sarah Penner

Editura: HERG BENET

Nr. pagini: 360

Colectie: Passport

An aparitie: 2022

  Undeva pe aleile întunecate ale Londrei din secolul al XVIII-lea se află o farmacie misterioasă care servește o clientelă neobișnuită și ascunde mai mult de un secret. Informațiile despre această farmacie sunt șoptite una alteia de către femeile care sunt maltratate sau trădate. Proprietara acestei farmacii este Nella, care vinde ”medicamente aparent nevinovate”, datorită cărora femeile chinuite pot scăpa de problemele lor odată pentru totdeauna. Cu toate acestea, soarta farmaciei este pusă sub semnul întrebării atunci când un client nou face o greșeală fatidică.

Între timp, în prezent, Caroline Parcewell își petrece cea de-a zecea aniversare a căsătoriei singură la Londra, încercând să scape de problemele conjugale. Din întâmplare, ea dă peste un flacon pentru medicamente, vechi de două sute de ani, ce are imprimat pe el un urs.

Când m-am hotărât să citesc acest roman, am fost ademenită de ideea surprinzătoare și coperta fascinantă. Până acum nu am întâlnit tema unei farmacii în literatură, așa că mi s-a părut că ar putea fi o experiență extrem de interesantă.

Din păcate, stilul autoarei s-a dovedit a fi o problemă uriașă pentru mine încă de la început. Cartea este un debut, așa că am fost conștientă că pot exista unele neajunsuri legate de lipsa de experiență a scriitoarei, dar nu mă așteptam să fie atât de multe. Limbajul folosit de Sarah Penner s-a dovedit a fi extrem de simplu și chiar infantil pe alocuri.

Intriga se desfășoară de două planuri de acțiune. Petrecem multe momente împreună cu Caroline în vremurile moderne, în timp ce în secolul al XVIII-lea le întâlnim pe Nella și Eliza, care au legătură directă cu farmacia. Încă de la primele pagini am fost extrem de curioasă cum se va împleti soarta tuturor personajelor și unde va apărea fisura care va rupe timpul, permițând cititorilor să observe țesătura evenimentelor din trecut și prezent. Evenimentele secolului al XVIII-lea s-au dovedit a fi fascinante și captivante. Mi-au plăcut aceste părți ale romanului. Totuși, mi-a fost puțin dor de atmosfera Londrei din secolul al XVIII lea, care este foarte caracteristică. Dacă nu ar fi descrierile capitolelor, nu aș fi putut spune singură dacă sunt în secolul al XXI lea sau în secolul al XVIII lea.

Așa cum în trecut aflăm despre soarta farmacistei și a micului ei ajutor, tot așa și în prezent asistăm la o dramă conjugală și reflecții cauzate de problemele pe care le are Carolina cu partenerul.

Cred că romanul a avut o idee interesantă cu mult potențial care s-a pierdut. Mă așteptam la un thriller captivant, dar asta s-a pierdut în partea istorică a romanului. În principiu, tratarea diferitelor toxine care apar în partea din secolul al XVIII-lea a fost interesantă. Din păcate, nu am primit tensiunea potrivită. Povestea a fost prea simplă și nici protagonista Caroline nu mi-a plăcut. Deși părea curioasă și prietenoasă, are destul de des gânduri melancolice, pe care le-am găsit obositoare. În plus, multe acțiuni și progrese au apărut din pură coincidență.

Aspecte negative:

•   Citind numele cărții am fost plină de nerăbdare și entuziasm, deoarece promitea întâmplări din viața unei farmacii din secolul al XVII lea , dar de fapt am aflat despre o ucigașă în serie ce oferă ajutor ucigând. Iar marea descoperire pentru secolul al XXII lea este că totul in exces ucide.
• povestea Nellei ar fi putut fi mai dezvoltată. Viața ei interesantă, dar tragică, ar merita o analiză psihologică și emoțională mai profundă (în opinia mea, desigur).
• ar fi foarte interesant, captivant și cu siguranță emoționant să cunoaștem în profunzime poveștile a cel puțin câtorva dintre femeile care au apelat la Apotecară.
• Intriga a fost întinsă, de parcă autoarea ar fi trebuit să atingă un anumit număr de cuvinte.
• povestea Carolinei a fost extrem de plictisitoare pentru mine. A încetinit mult acțiunea, ceea ce m-a iritat uneori. Normal, autoarea ține să ne informeze ca ea nu e ca alte fete...Ca și cum nu a mai existat un student care să facă ce a făcut ea.” Cu un deceniu în urmă, terminasem facultatea cu o lucrare pe tema istoriei britanice. Luasem note bunicele și fusesem mereu mai interesată de ceea ce se afla dincolo de lecturile obligatorii. Capitolele seci, schematice, mă pasionau mai puțin decât albumele patinate aflate în arhive din clădiri vechi sau decât imaginile digitalizate ale unor obiecte precum facturi din diferite perioade, însemnări ale recensămintelor, liste cu pasageri din trenuri și altele pe care le puteam găsi online. Pierdeam ore întregi contemplând genul ăsta de nimicuri aparente, în vreme ce colegii mei se întâlneau în cafenele ca să învețe în grup.” Pag 11.
• mi s-a părut că cercetarea Carolinei cu scopul de a găsi indicii este puțin prea ușoară și uneori puțin nerealistă. Găsește în mod miraculos flaconul. Identifică cui a aparținut. Localizează intrarea în farmacia secretă, deși nimeni altcineva nu a mai folosit-o din 1790. Toți cei care locuiesc în preajma farmaciei secrete se prefac că nu există, dar Caroline găsește intrarea secretă în câteva momente. Normal că intra în interior, fotografiază caietul apotecarei și lasă totul cum a găsit. Caroline își informează prietena bibliotecară de ce a gasit, dar aceasta nu dă semne că ar trebui să scoată documente din aceea pivniță uitată.
• Abilitățile de investigație ale Carolinei sunt ”incredibile”. Prietena care lucrează la bibliotecă îi aduce câteva articole pe care le corelează cu informațiile descoperite în caietul apotecarei. Fără nici o cercetare suplimentară trage diverse concluzii. 
• Poliția știe că Nella este vinovată de moartea Lordului Clarence, o urmaresc, dar o lasă să plece, după ce decid (în mijlocul străzii) că nu au destule probe…
• Eliza supraviețuiește după ce se aruncă în Tamisa, doar pentru că a băut o tinctură….
• am întâlnit fragmente în care multe propoziții erau inutile.
• nu a existat niciodată o tensiune reală. Mai degrabă, am avut senzația că aici se spune într-un mod neutru o poveste fără profunzime reală.
• Finalul este prea grăbit.

Te voi ucide zambind - Vera Kurian

Categoria: Carti thriller

Autor: Vera Kurian

Editura: RAO

Nr. pagini: 368

An aparitie: 2022

 

Chloe Sevre este o fată ca multe altele, sau așa li se pare tuturor. Din păcate, Chloe, datorită IQ-ului ei ridicat, a sărit la un statut unic – cel de  psihopat. Printre activitățile banale în care este implicată, mintea ei este, de asemenea, ocupată cu planificarea uciderii lui Will Bachman, băiatul care a rănit-o cu mulți ani în urmă.

Chloe este selectată într-un grup de șapte studenți supuși unui studiu clinic la Facultatea de Psihologie, asemănători prin lipsa empatiei și incapacitatea de a simți frică, ca să nu mai vorbim de remuşcări. Unul din participanții la studiu  este ucis în mod neașteptat, iar Chloe este atrasă într-un joc periculos. Dintr-o dată, rolurile sunt inversate, iar fata care plănuiește o crimă împotriva celui care a traumatizat-o, este vânată. Are foarte puțin timp să identifice ucigașul și să-și dea seama în cine poate avea încredere cu adevărat. Într-un grup de psihopați, toată lumea pare suspectă și capabilă de crimă. Se întâmplă multe, acțiunea nu încetinește nici măcar o clipă, Chloe caută vinovatul și în același timp își pune în aplicare planul criminal.

Mi-a plăcut foarte mult această carte pentru că a venit cu o idee complet nouă pentru intriga, mai ales că am citit o mulțime de povești polițiste și thrillere. Vera Kurian a făcut imposibilul, ducându-mă într-o călătorie extrem de emoționantă în care literalmente s-ar fi putut întâmpla orice și de fapt s-a întâmplat, pentru că „Te voi ucide zâmbind” este o colecție de evenimente neașteptate, o avalanșă de surprize, nebunie, ascunse în personaje și un mister care ne duce la un final șocant.

Cred că marele avantaj al cărții este că are loc în lumea tinerilor, așa că subiectul pare mai ușor. Acțiunea se desfășoară foarte încet, datorită prezentării personajelor, dar aici nu simți plictiseală și monotonie. Am fost puțin surprins că intențiile protagonistei față de Will au fost dezvăluite la începutul romanului, dar întorsăturile intrigii legate de crimă sunt cu adevărat surprinzătoare.

Personajele au fost create într-un mod foarte interesant, mi-a plăcut în mod deosebit personajul personajului principal. De ce? Ei bine, pentru că pe de o parte este foarte deșteaptă, a ghicit multe lucruri, iar pe de altă parte (din fericire) nu a avut dreptate în toate. Am observat acest lucru pentru că adesea în acest gen personajul principal este super implicit și știe totul dinainte. Fiori de groază mi-au trecut pe șira spinării de fiecare dată când Chloe a venit cu o altă idee nebunească, pentru că este extrem de meticuloasă și eficientă în același timp. Nu am întâlnit niciodată în literatură o protagonistă atât de carismatică și, în plus,atât de  imprevizibilă.

 Ce mi-a plăcut cel mai puțin a fost Charles și comportamentul lui. El este unul din participanții la program (la fel ca și Chloe), și totuși a încercat să pretindă în fața celor dragi că nu are nicio problemă cu emoțiile. Singurul minus au fost firele romantice, care pur și simplu nu mi-au plăcut.

Pentru a rezuma, această carte a fost  pe gustul meu destul de pretențios.

Misterul din padure - Matt Wesolowski

Categoria: Carti thriller

Autor: Matt Wesolowski

Editura: RAO

Nr. pagini: 232

An aparitie: 2022

 

Cu „Misterul din pădure”, Matt Wesolowski a creat un nou tip de roman; romanul podcast. Aici, personajul principal Scott King abordează vechi cazuri penale și încearcă într-un mod neutru prin șase interviuri să găsească o explicație a ceea ce s-a întâmplat și de ce, intervievând șase persoane care sunt toate conectate la caz. 

În „Misterul din pădure”, împreună cu gazda, revenim la un caz nerezolvat, dispariția unui băiat de șapte ani, din urmă cu  20 de ani.

În Ajunul Crăciunului din  anul 1988, Alfie Marsden, în vârstă de șapte ani, a dispărut în pădurea Wentshire, când tatăl său, Sorrel, a oprit mașina pentru a investiga un ciocănit misterios. Nici o urmă a copilului, nici rămășițele sale, nu au fost găsite vreodată. Alfie Marsden a fost declarat oficial mort în anul 1995. 

Cazul este foarte interesant. O dispariție nerezolvată a unui copil. O pădure în care se spune că se întâmplă lucruri ciudate. Și apoi cei șase martori care în moduri diferite au legătură cu cazul și își dau cu părerea despre ceea ce s-a întâmplat, cum s-au comportat persoanele implicate și așa mai departe. Ceea ce începe ca o poveste tipică de investigații se transformă rapid într-o poveste care pendulează între realitate și mistic. Am fost uimită de felul în care autorul a presărat-o cu indicii, chiar și de indicii supranaturale.

 Datorită formei podcastului folosit de autor, am presupus dinainte că romanul, asemeni unui scenariu, va consta doar în dialoguri – ceea ce trebuie să recunosc – nu mi-ar fi plăcut prea mult. Din fericire, m-am înșelat – interviurile cu persoane implicate în caz se împletesc cu ajutorul gazdei din spatele microfonului. Și trebuie să recunosc că a fost fantastic să citesc toate acestea în această formă – proporțiile dintre „dialog” și părțile fictive sunt perfect echilibrate. Povestea în sine este plină de evenimente neașteptate și nu există niciodată un moment plictisitor! Am citit cartea dintr-o suflare, fără momente de pauza - și asta pentru că am fost atât de atrasă și intrigată de misterul dispariției și am fost incredibil de curioasă de finalul și soluționarea cazului, pentru că - în ciuda multor indicii - nu am putut să deslușesc misterul. Mi-a plăcut cum povestea și-a schimbat fluxul cu fiecare interviu.

„Misterul din pădure” este prima carte din seria „podcast” (în limba română) și abia aștept  să citesc următoarele volume. Nu mă așteptam că această carte să mă captiveze atât de mult și să se dovedească a fi una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta.

Cabana de la sfârșitul lumii - Paul Tremblay

Categoria: Carti thriller

Autor: Paul Tremblay

Editura: RAO

Nr. pagini: 288

An aparitie: 2022

 

Cabana este de fapt la capatul lumii. Fără acces la internet, fără acoperire telefonică (PARADIS!)

Încântătoarea Wen de șapte ani și cei doi tați ai ei (cum îi numește ea) Andrew și Eric își petrec vacanțele acolo. Trebuia să fie o idilă de familie netulburată, domnii cu nasul în cărți, Wen cu nasul într-un borcan plin de greieri.

 Începutul este promițător, pentru că este  idilic și angelic, dar știi subcutanat că ceva se va întâmpla. Așa că aștepți. Un vizitator apare de nicăieri și anunță Apocalipsa. „Nu ești de vină pentru nimic din ceea ce se întâmplă”, îi spune el copilului, „Nu ai făcut nimic rău, dar toți trei va trebui să luați niște decizii grele”.

         După această introducere, speram la un festin. Si ce am primit? Plictiseală! Familia care se odihnește într-o cabană din pădure este „atacată” de un grup de patru oameni care susțin că lumea se va sfârși în curând și doar ei, această familie, o pot salva. Ei trebuie să facă o alegere imposibilă pentru a salva omenirea. Acești patru chiar spun adevărul? Sau poate este un fel de sectă sau oameni bolnavi mintal? Eric, Andrew și Wen, în vârstă de 7 ani, devin ostatici lor. Ei rămân captivi și trebuie să ia decizii dificile și incredibile. Dramă după dramă precedată de știri tulburătoare la televizor. Cum se va sfârși această poveste? Ce alegere va face familia? Își vor putea salva viața sau vor trebui să sacrifice pe cineva pe care-l iubesc?

         După ce străinii au pătruns în casă, mă așteptam la ceva acțiune și în schimb avem o seară plină de amintiri și conversații. De parcă nu ar fi de ajuns, personajele principale nu sunt interesante. Sunt doar... obișnuiți. Da, arată cum Andrew a fost persecutat din cauza orientării sale, iar Eric este un catolic credincios și practicant. Cu toate acestea, nu este nimic nou sau revelator. Bănuiesc că fiecare dintre noi conștientizează ce dificultăți întâmpină homosexualii, iar cele arătate de Tremblay nu sunt ceva despre care să nu fi auzit până acum.  În lumina celor de mai sus, nu am înțeles care a fost motivul pentru care această familie anume a fost aleasă pentru a lua decizia despre sfârșitul lumii. Ce este atât de special la ea? Cum s-a remarcat un cuplu homosexual care a reușit să adopte un copil față de alți reprezentanți ai umanității care meritau ocazia de a opri apocalipsa? 

          Flashback-urile din carte sunt inutile și nu adaugă absolut nimic la intriga, nu o îmbogățesc. Întreaga poveste pare a fi o obsesie paranoică și imaginară a personajelor. Citând, am avut impresia că personajele vorbesc din nou și din nou despre același lucru, mi-a lipsit acel „ceva”, care face mai ușor să ne identificăm cu ele. Cred că dacă autorul s-ar fi concentrat doar pe jocul sadic dintre personaje, în afară de sfârșitul suprarealist al lumii, această carte ar fi putut deveni unul dintre cele mai bune thrilere, care au fost create până acum. De asemenea, cred  că celor patru străini le-a lipsit credibilitatea în rolul important pe care trebuiau să-l joace. Doar figura lui Leonard, liderul grupului, a părut mai interesantă. Cei patru tot susțin că au fost obligați să vină la cabană; că nu aveau de ales; căci nu li s-ar fi permis să dea înapoi și să nu îndeplinească  sarcina care le fusese prezentată tuturor în viziuni. Cu toate acestea, nicăieri nu se spune ce au vrut să spună de fapt - ce s-ar întâmpla cu ei dacă ar decide să nu o facă.

Ei bine...

Trebuia să fie și o apocalipsă, dar nimic nu se întâmplă. Sunt doar câteva știri la televizor despre dezastre naturale...nimic convingător.

Pentru a rezuma: ideea cărții a fost senzațională, dar potențialul nu a fost folosit. Din păcate, Paul Tremblay a intrat în cabana pe care a descris-o și a uitat ce trebuia să scrie. A uitat că trebuia să fie terifiant, că trebuia să fie despre ceva și să se îndrepte spre ceva. Finalul este la fel de plictisitor ca și personajele.

Aspecte negative:

• v  Avem o poveste despre relațiile care predomină în interiorul familiei capturate, întinsă pe multe pagini. Homosexualitatea celor doi protagoniști este într-adevăr cel mai interesant lucru din carte. Orice altceva - copilăria personajelor, complexitatea sentimentelor și relațiile de putere dintre parteneri, gândurile, amintirile, observații le întâmplătoare - este plictisitor ca naiba.
• v    -Tremblay e plictisitor, obositor, petrece paragrafe întregi descriind iarba, peretele, aranjarea mobilierului... Adevărata ciudățenie este scena în care intrușii încearcă să intre - de la paginile 49 la 70 sunt negocieri enervante.

”-Nu plecăm de aici până când nu ne lăsați să intrăm, ca să stăm nițel de vorbă.

-Am ascultat ce ai avut de spus până acum cu răbdare, Leonard. Dar nu suntem interesați..

-Nu plecăm  până nu apucăm să stăm de vorbă față în față.

-Ba noi avem de ales. O să sunăm la poliție. Chiar acum..

-…Să știți că nu aveți cum să faceți așa ceva. Adica să sunați la poliție. Aici nu e semnal, nu-i așa?”

• v    nu  am simțit deloc atmosfera „apocalipsei”. Mi-au lipsit informațiile, pentru că în afară de câteva scene vorbite, nu se întâmplă de fapt nimic care să mă convingă că ceva se întâmplă de fapt.
• v    acțiunea, este teribil de lentă, în cea mai mare parte nu se întâmplă nimic concret.

O lume fără bărbați - Christina Sweeney-Baird

 

Editura: RAO

Autor: Christina Sweeney-Baird

Anul publicării: 2022

Număr pagini: 440

 

”O lume fără bărbați” este o carte post-apocaliptică. Un virus mortal se răspândește în întreaga lume. Este neobișnuit prin faptul că ucide doar bărbați de orice vârstă. De la nou-născuți până la bătrâni. Tați, fii, soți, frați, unchi, bunici, veri mor. Doar 10% sunt imuni, deci sunt 5 bărbați pentru fiecare 50 de femei.

Ce se întâmplă când bărbații dispar de pe fața pământului și rămân doar femeile? Are dreptul o lume condusă de femei să existe?

Romanul aduce în prim plan mai multe probleme. Pe de o parte, avem pericolul virusului, amenințarea care planează asupra sănătății bărbaților, moartea, drama umană, familiile separate, toate aspectele medicale pe care le cunoaștem deja. Pe de altă parte - întreaga mașină a informației media, paradoxurile lumii moderne, deciziile conducătorilor, chestiunile socio-politice. Dar ceea ce iese în evidență între toate acestea este problema de gen: excluderea bărbaților și dominația femeilor. A fost interesant modul în care a fost folosit virusul pentru a elimina unul dintre sexe și a arăta care sunt consecințele. O lume fără bărbați ar fi cel puțin ciudată, iar pentru mine ca femeie a fost o viziune la fel de ciudată, dar care, totuși, îmi deschide ochii asupra unor lucruri.

Povestea distopică a Christianei Sweeney-Baird m-ar fi impresionat cu siguranță mai mult dacă ar fi fost scrisă și publicată puțin mai devreme. Acum știm cu toții cum arată o lume care se luptă cu un virus mortal (deși nu ca în carte). Cu toate acestea, trebuie să i se acorde credit autoarei că ea „a prezis viitorul” destul de bine. Începutul cărții este chiar bun, te ține în suspans, se întâmplă lucruri interesante. Cam pe la jumătate, cartea devine plictisitoare. De ce? Poate deoarece intriga – înscrisă în schema cărților despre dezastre – este previzibilă.

Paralelele cu pandemia covid-19 sunt foarte clare în carte. Este adevărat că autoarea pare să evite această asociere lipsită de ambiguitate, limitând efectele devastatoare ale epidemiei „ei” doar la partea masculină a populației, dar dacă ne uităm la relatările, descrierile evenimentelor sau chiar experiențele personajelor citate în carte, atunci toate acestea luate împreună ne amintește foarte mult de lupta noastră din ultimii doi ani...

De asemenea, iritant - cel puțin pentru mine - a fost sugestia subliminală că singura mântuire a umanității este femeia. Bine, avem de-a face cu ficțiune literară. Și dacă această ficțiune s-ar limita la acest mesaj, e în regulă, dar intruzivitatea ei subliminală chiar se revarsă din carte. Personal, sunt total alergică la un astfel de feminism neînțeles, așa că m-a enervat enorm.

În cele din urmă: ideea poate fi bună, dar în opinia mea este greșită din cauza problemelor cu care se confruntă societatea în prezent. În plus, este căptușită cu un mesaj inutil de iritant (femeia este cheia pentru salvarea  umanității), pentru care nu există absolut niciun argument în lumea reală. Poate că exagerez - dar așa văd eu lucrurile.

Aspecte pozitive:

•   Emoțiile personajelor au fost perfect redate - panica lor, disperarea, încercarea de a supraviețui și adaptarea la noua realitate.

Aspecte negative:

•   O mulțime de personaje secundare care uneori dispar după un capitol, de exemplu capitolul în care o rusoaică din Moscova își sugrumă soțul beat.
•   Înserari inutile ale unor pseudo articole de presa, rapoarte medicale, e-mailuri. Nu au adăugat nimic.
•  Feminismul omniprezent, a cărui dimensiune uneori m-a copleșit cu adevărat. Este ca și cum autoarea ar fi încercat să-și apere cu forță ideea ei inițială despre exterminarea bărbaților.
•   Nu a fost prea multă acțiune în a doua jumătate a cărții pentru mine.
•   Sunt prea multe personaje și după un timp am început să pierd cine este cine și responsabil pentru ce. Dacă nu am numărat greșit, povestea este spusă din 17 perspective.
•   Există exact un personaj principal lesbian. Din păcate, am găsit-o egoistă şi lacomă. Mi-ar fi plăcut o reprezentare mai pozitivă. Mai târziu, apare gândul că femeile sunt mai flexibile și, prin urmare, se întâlnesc cu alte femei pentru a nu mai fi singure. Se pare că sexualitatea ar fi o alegere...
•  

            Erori de logică:

•   Doctorul de urgență Amanda are șapte pacienți morți într-o singură zi, care au murit pe neașteptate cu simptome nespecifice. Ea știe din prima secundă, fără să fi văzut măcar vreo probă sau altceva, că este a) un virus și b) va declanșa o pandemie la nivel mondial care va ucide pe toată lumea. De asemenea, știe imediat care soră a fost prezentă în toate cazurile și că ea trebuie să fie purtătoarea.
•   Virusul se răspândește rapid. Peste 100.000 de bărbați au murit deja în Marea Britanie, iar OMS nu face... nimic. Exact. Atât OMS, cât și CDC clasifică 100.000 de morți în câteva săptămâni ca pe un fleac. Nici mass-media din afara Marii Britanii nu este interesată. 
• v  În general, toate autoritățile sunt descrise ca incredibil de proaste și ignorante. Sigur, o anumită ignoranță este, din păcate, adesea prezentă și este un element clasic al filmelor și al romanelor despre dezastre, dar măsurile preventive și primele avertismente sunt de obicei ignorate. Sweeney-Baird duce însă acest aspect până la ridicolul absolut, pentru că autoritățile ei nici măcar nu reacționează atunci când situația se agravează. Chiar și autoritatea sanitară din Marea Britanie nu vede o nevoie reală de acțiune, cu peste 100.000 de decese în propria lor țară.
•   Dar de ce mor numai bărbații? Aici autoarea a dormit probabil la orele de biologie când se făcea genetică. Ea susține că secvența genelor care protejează împotriva bolii se află pe un cromozom X. Bărbații au doar unul (XY), femeile au doi (XX). Din păcate, nu are deloc sens. Cartea susține că 10% dintre bărbați au un cromozom X care este protector. Aceasta înseamnă că 10% din toți cromozomii X pot forma această funcție de protecție. Dar asta ar trebui să se aplice și femeilor, adică 10% din toți cromozomii X la femei au funcție de protecție. Deoarece este nevoie de un singur cromozom cu protecție și femeile au doi, șansa lor de a avea imunitate se dublează. E ca la loterie. Bărbații au un bilet, femeile două. Cu toate acestea, probabilitatea ca biletul să câștige este aceeași. Femeile au doar două încercări și, prin urmare, de două ori șanse de a „învinge”. Acest lucru înseamnă, la rândul său, așa cum este prezentat în carte, femeile ar trebui să aibă o rată de imunitate de 20% și nu 100% așa cum este descris. Și apropo, cercetătorilor le-a luat mai mult de 100 de zile să vină cu ideea că aceste diferențe mari de gen privind boala ar putea avea ceva de-a face cu cromozomii.
•   Desigur, se fac cercetări și în ceea ce privește un vaccin. După un an de pandemie, s-a găsit și unul, dar vai, are„doar” o eficacitate de 97% și ajunge imediat la coșul de gunoi. Pentru că, desigur, trebuie să fie 100% eficient, orice altceva este inacceptabil și bărbații continuă să moară ca muștele. Și asta este pur și simplu stupid. Autoarea ar fi trebuit doar să se uite la eficacitatea altor vaccinuri pentru a vedea că 100% nu se întâlnește practic niciodată, de exemplu poliomielita: eficacitate aproximativ 95% hepatita B: aproximativ 95% difterie: aproximativ 90%.