duminică, 23 iulie 2017

Corbul și trandafirul- Virginia Henley




An aparitie: 2017
Autor: Virginia Henley
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Bestseller
Editura: MIRON
Nr. pagini: 448



Roseanna este o tânără fată de 17 ani, care a crescut liberă, neglijând să învețe despre cum se conduce o gospodărie, dar având cunoștințe vaste despre cai și reproducerea lor. Înmulțirea cailor, obținerea unor exemplare superioare, vânătoarea pe domeniul Castlemaine, dar și limbajul tinerei, sunt activități care nu fac cinste unei tinere din nobilimea engleză. Încă de când era o copilă, Roseanna, a fost promisă ca soție Baronului Roger de Ravenspur. Îndrăgostită de un tânăr fără avere, tot ce își dorește este să anuleze contractul de căsătorie. Toate acțiunile ei au ca scop împlinirea acestei dorințe. Ca fiică neleginită a lui Edward a Angliei, a moștenit caracterul, încăpățânarea și impulsivitatea specifică Plantageneților. După ce o surprinde într-o situație compromițătoare și observă frumusețea ei, Ravenspur decide să îndeplinească promisiunea făcută regului. Ciocnirea dintre cei doi se lasă cu scântei...
Înfuriată de căsătoria impusă, ea decide să fugă cu iubitul ei. Și  încă o data planurile Roseannei sunt dejucate de baronul încăpățânat. Nimic și nimeni nu o poate ajuta pe tânără să evite nunta care va avea loc, în cele din urmă în prezența regelui Edward. Deși nunta are loc, Rosseanna este hotărâtă să evite consumarea ei. Acestă chestiune o determină să mintă, să nu își țină cuvântul dat, doar, doar, va reuși să scape. Chiar și după ce își pierde virginitatea, nu poate recunoaște că s-a bucurat de moment. Hotărâtă să nu cedeze în fața soțului său, ia apărarea unor trădători chiar în fața lui. Baronul lipsit de speranța că este iubit de soția sa, luptă împotriva trădătorilor care doresc să îl detroneze pe Edward. Toate aceste lupte pentru putere au drept consecință moartea lui Roger. Acum văduvă și umilită de unchiul ei, tot ce mai poate face Roseanna este să protejeze moștenirea fiului său. Dar este cu adevărat mort Roger?! Nu vreau să dezvălui finalul neașteptat, pentru a nu răpi bucuria cititorilor romantici de a descoperi chiar ei cum se termina romanul Virginiei Henley.
Mi-a plăcut mult această carte, dar pentru mine nu a fost cea mai bună carte a autoarei. Personajul Roseanna nu a fost in măsură să câștige simpatia mea. Uneori este prea încăpățânată și capricioasă, ca o fetiță dornică să i se facă pe plac. Ea minte și înșeală în mod continuu, pentru a fi totul cum dorește ea. Este atât de hotărâtă să facă viața soțului ei mizerabilă, încât are încredere în oricine, mai puțin în Roger. Poate că, în Evul Mediu, când femeile nu aveau drept de vot și nici nu erau luate în seamă, era nevoie de o mare determinare, forță, dar cel puțin ar fi trebuit să facă față adevărului. Din fericire, la sfârșitul cărții, Roseanna este mult mai matură și realizează timpul prețios pe care l-a pierdut, datorită propriei încăpățânări. Personajul Roger de Raverspur a fost mult mai interesant.
 Foarte interesantă mi s-a părut modalitatea de tratare a anorexiei. A fost prima dată când am citit despre ea într-o carte historical romance.  În ultimă parte a cărții evenimentele s-au precipitat, dar în cele din urmă totul a fost cum ce mi-am imaginat.
În concluzie: Virginia Henley  fost în măsură să mă determine să experimentez  o gamă de emoții care m-au copleșit de-a lungul poveștii. Cu un stil  fluid, Virginia Henley, ne invită să experimentăm  o aventură apropiată unui  basm in care  curajul, tenacitatea și dragostea sunt cei trei piloni unei femei pasională si fascinantă. Un vocabular colorat, un pic de umor, un indiciu de erotism si mai ales personaje duioase, pline de tandrețe și generozitate. O carte frumoasă, cu o poveste de dragoste pe care am trăit-o pe deplin. Recomand!


Mulțumesc  EDITURII  MIRON  pentru  exemplarul trimis spre  recenzie.

vineri, 21 iulie 2017

[Serial ABC] - Designated Survivor



Regizor: David Guggenheim
Gen: Drama, Thriller
Actori și actrițe: Kiefer Sutherland, Natascha McElhone, Adan Canto, Italia Ricci, LaMonica Garrett, Kal Penn, Maggie Q, Malik Yoba, Tanner Buchanan
Producție: ABC
Sezoane disponibile: 1
Nr. episoade: 21

Există actori  pe care îi asociaz uneori în mod automat unui rol, personaje interpretate atât de bine, încât îmi este foarte greu să separ numele de ficțiune de numele real al actorului; așa mi s-a întâmplat cu Sean Connery cu a lui James Bond sau Leonard Nimoy cu Spock, sau Kiefer Sutherland care l-a interpretat magistral pe Jack Bauer, agentul secret, în seria 24 . Cu toate acestea, odată cu sosirea la Netflix a Supraviețuitorului Desemnat, trebuie să mă obișnuiasc să vad pe Sutherland într-un mod radical diferit, la ani lumină distanță de Jack Bauer, dar întotdeauna fascinant: aceea a Președintelui Statelor Unite!

În timpul Stării Uniunii un membru al cabinetului este într-un loc secret.
În cazul unui atac catastrofal al guvernului nostru, acel membru al cabinetului, devine noul Preşedinte.

Suntem foarte departe de o dramă politică ca The West Wing sau House of  Cards, deoarece componenta politică este aproape umbrită de prezența mai captivantă a unui complot bazat pe spionaj, trădări și conspirații.
Seria este numită după un personaj apărut în corpul politic american în anii Războiului Rece; face parte din componența cabinetului (este selectat având toate cerințele pentru a fi ales președinte), este ținut într-un loc sigur sub protecție, astfel încât să se asigure linia de succesiune la Președinție în cazul unui atac sau a unui eveniment catastrofal. Acesta este succesorul ales și anume Supraviețuitorul Desemnat.
Regizorul Davis Guggenheim s-a inspirat în realizarea acestui serial din politica americană, imaginîndu-și că, în timpul discursului  pe care îl ține președintele la Starea Uniunii (eveniment politic care implică prezența  tuturor membrilor corpului politic de la Capitoliu) un atac i-ar ucide pe toți cei prezenți, punând Casa Albă în mâinile Tom Kirkman, supraviețuitorul desemnat. Particularitatea lui Kirkman (Kiefer Sutherland), este faptul că este Secretarul pentru Dezvoltare Urbană, o funcție secundară în cadrul guvernului, dar mai presus de toate, în aceeași dimineață, el a aflat că, din cauza aderenței sale la anumite politici prezidențiale, El va fi revocat din funcție. Atacul asupra Capitoliului schimbă totul.

Imaginați-vă un om care vede cum toate simbolurile națiunii sale se destramă, guvernul care urma să îl îndepărteze a dispărut și dintr-o dată trebuie să își asume aceste responsabilități ca singurul supraviețuitor. Sunt oameni care ar avea curajul necesar, dar inițial Kirkman este strivit de această greutate, nu se simte bine în noua postură și nimeni nu are încredere în abilitățile sale, astfel încât mulți îi cer demisia. De la început, Kirkman se confruntă cu o situație extremă, cu națiunea în genunchi și în căutarea unui ghid, forțat să găsească un consens în primul rând cu cei care ar trebui să-l susțină fără ezitare; să creeze legislație, oferind un ghid într-o țară aflată sub atac și mai presus de toate să găsească un vinovat pentru atac sunt prioritățile lui  Kirkman.
Dar căutarea adevărului ar putea fi o cale presărată cu obstacole; Washington-ul și coridoarele secrete ale puterii ascund pericole nebănuite, zâmbetele false ascund adevăratele intenții ale politicienilor, capcane presărate peste tot, care se deschid  atunci când te aștepți mai puțin. Președintele Kirkman trebuie să învețe rapid cum să supraviețuiască acestui balet spectaculos, cum să își facă datoria, fără a pierde cel mai valoros activ al său: el și familia lui. Relația cu soția lui Alex (Natasha McElhone) este crucială, ea este busola morală a lui Kirkman, vocea conștiinței, care amintește noul președinte ngajamentele sale morale; în unele episoade această ciocnire între necesitate și morală devine interesantă.
Adevarata putere a serialui Supraviețuitorul Desemnat cu toate acestea, este ancheta paralelă a atacului asupra Capitoliului. Entuziasmul și pasiunea cu care agentul Hannah Wells (Maggie Q) încearcă să descopere adevărul, impresionează. Ancheta avansează încet și reconstruirea a ceea ce arata ca o conspiratie incredibil de complexă pastreaza privitorul captivat, in special  odată cu sosirea unui personaj ambiguu, precum Peter McLeish, care a supraviețuit atacului. Comparația făcută adesea între anchetă și viața președintelui este o notă de clasă, o tensiune constantă narativă menținută pe cele două teme principale ale seriei. Serialul atinge tensiunea maximă atunci când președintele trebuie să facă față Adunării Guvernatorilor, în timp ce un presupus terorist este interogat de FBI; Kirkman și prizonierul său sunt amândoi puși pe gratar, ambii forțați să se confrunte cu un conflict care este relevat privitorului cu o coloană sonoră  de excepție și fotografii care oglindesc situația reciproc comună.  Foarte creativă, scenarista Shonda Rhimes reușește să creeze situații plauzibile care provoacă anxietate privitorului într-un mod pozitiv, desigur. 
Pentru a fi clară, Supraviețuitorul Desemnat nu este o serie filosofică, ci acoperă unele aspecte foarte valide.Ce s-ar întâmpla dacă un guvern întreg ar fi decimat într-un atac? Care ar fi reacția imediată a popoarelor sau religiile din spatele acestor atacuri? Sau, ce-ai face dacă mâine ai obține puterea supremă în țara ta? Fără a fi profundă, aceste aspecte merită să fie abordate și să ne trezească niște gânduri, reacții.
În cele din urmă, opinia mea nu ar fi completă dacă nu aș spune că la fel ca în orice serie bună americană, clișee sunt comune: astfel întâlnim familia perfectă, patriotismul și sacrificiul de sine până la moarte sau mercenari care ignoră orice dimensiune umană. Dar aceste aspecte nu strică placerea de a privi o serie bună.

joi, 20 iulie 2017

Ucenicul Vraciului - Joseph Delaney

An aparitie: 2007
Autor: Joseph Delaney
Categoria: Literatura Fantasy
Colectie: Junior
Editie: Cartonata
Editura: CORINT
Nr. pagini: 320

După ce am văzut trailerul pentru filmul „Al șaptelea Fiu: Ucenicul Vraciului“, am decis că trebuie să citesc cartea înainte de a vedea filmul și mulțumesc Domnului, pentru că acestea sunt complet diferite, nu înțeleg cum se fac adaptări atât de departe de esența cărții. Dar astăzi am de gând să vă prezint impresiile mele despre carte, nu despre film, așa că haideți să începem.
Thomas Ward este al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu, ceeea ce îl face „special“. Practic, el este forțat să își părăsească viața sa liniștită de la fermă familiei sale pentru a își începe ucenicia alături de vraci. Vraciul este responsabil să protejeze oamenii de spirite rele care pândesc în întuneric, vrajitoare și monstri ... Deci, îl ia pe Thomas ca ucenicul lui și îl instruiește pentru ca într-o zi el să îi ia locul. Viața acestui copil se schimbă radical, pentru că trebuie să treacă niște teste terifiante, dar problema mare apare când o cunoaște pe Alice, nepoata unei vrăjitoare puternice, care va complica lucrurile pentru Thomas.
Ucenicul vraciului este primul volum dintr-o serie cu un număr mare de volume, și ne duce într-o  lume nouă în care vom vedea un copil care își învinge temerile și învață din greșelile sale pentru a deveni un viitor vraci. Poveste este narată la prima persoană de către protagonistul nostru, asa ca vom vedea cum se va maturiza și își va depăși temerile. Scriitura lui Joseph Delaney te face să te afunzi într-o lume fantastică unde vrăjitoare și alte creaturi sunt reale și simți nevoia să te alături luptei lor împotriva răului.
Mi -a plăcut cartea, are o poveste buna, rapidă, care m-a captivat din primele capitole, deoarece autorul reușește să dezvolte foarte bine personajele care există, ele sunt pline de mistere, cu personalitate. Toți eroii de cărți de fantezie juvenilă par idioti si nu sunt capabili să vadă ceea ce este evident chiar de le plesnește nasul. Aici bunul nostru Tom a făcut o greșeală, dar își dă seama și încercă să remedieze, fără a face pe prostul. Mama lui Thomas este foarte interesantă, pentru că pe parcursul lecturii îți dai seama că nu este o mamă obișnuită. Vraciul este un om misterios, cu multe cunoștințe și care provoacă respect și teamă în toate locurile prin care trece
Povestea are loc într-o epocă medievală, unde prin lecțiile vraciului,  întâlnim o mulțime de ființe supranaturale și diferite moduri de a le combate. Datorita descrierilor excelente, vom ajunge fără dificultate să ne imaginăm movilițe, peisaje umede, păduri întunecate și mlastini pline de noroi. Devine aproape necesar să te bagi sub o pătură, pentru a evita frisoanele.
Ceea ce mi -a placut:  Ai impresia că paginile se întorc singure, pentru că această carte se citește foarte repede și foarte ușor. Mitologia și lumea creată de autor sunt destul de interesante și bine explicate. Rolul principal al vraciului este de a lupta împotriva tuturor creaturilor „rele“ (spirite, vrăjitoare ...), acestea sunt adesea tratate ca proscriși de către colegii lor. În plus, Tom, deși el este în mod natural solitar îi pare rău când vede cum sunt tratate, deoarece părinții lui și-au revărsat întotdeauna dragostea asupra lui.
Ceea ce nu mi-a  plăcut: Se citește atât de ușor că am avut impresia că povestea, în ciuda unei dimensiuni considerabile a avut oarecum goluri uneori. 
Vă recomand: Da, este o carte bună de fantezie, distractivă și interesantă.
Pe scurt, o carte pe care o recomand pentru toți iubitorii de fantezie!

Multe mulțumiri Grupului editorial Corint pentru exemplarul trimis!

miercuri, 19 iulie 2017

Concurs : Personajul preferat !

 Începând de astăzi puteți participa la un nou concurs organizat cu sprijinul Editurii Nemira. Câștigătorul concursului va primi un pachet cu carti ce contine urmatoarele titluri:  Epoca Inocentei (Seria Terra XXI, partea I). de Adrian Mihaltianu,  Povestea vietii tale - Ted Chiang, Viseaza androizii oi electrice? - Philip K. Dick

Ce trebuie să faceți pentru a participa la concurs:
-  Scrieti in comentariu Care este personajul  vostru preferat din literatură?

Durata concursului: 19 iulie – 10 august 2017.
Poate participa oricine are domiciliul pe teritoriul Romaniei.
Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți.

Multă baftă tuturor!

Mulțumesc Editurii Nemira pentru șansa de a organiza acest concurs, pentru volumele oferite și pentru tot sprijinul acordat.

marți, 18 iulie 2017

Câștigător Concurs- Fii tu cel care câștigă! (II)

Câștigătorul concursului Fii tu cel care câștigă!, a fost ales prin tragere la sorți cu ajutorul site-ului random.org.




Felicitări! Detaliile necesare pentru a intra in posesia premiului se vor discuta prin e-mail. Aștept un e-mail pe adresa rgavi222@yahoo.com , cât mai curând (maxim 3 zile)!

duminică, 16 iulie 2017

Magia iubirii - Lisa Kleypas



Autor: Lisa Kleypas
Categoria: Literatura Universala
Editura: MIRON
Nr. pagini: 368


Și iată-mă, scriindu-mi impresiile despre o altă carte a uneia dintre autoarele mele preferate.
Stilul  Lisei Kleypas reușește să transmită sentimentele tot mai copleșitoare și autentice, de rupere a barierelor care stau uneori între cititor și carte. După primele zece rânduri ajung direct în inima poveștii, așa că mă simt în mod constant ca un observator bine plasat în imaginea generală a scenei. Și oricine iubește lectura va confirma că această percepție nu este întotdeauna imediată. Uneori, am nevoie de pagini și pagini să mă simt în centrul poveștii, pentru a deveni atașată de personaje și chiar mai mult să simt emoțiile despre care autorul vorbește. În romanele lui Kleypas acest pas este natural, deoarece ajunge imediat în inima poveștii, dintr-un singur salt. Acesta lucru se datorează preciziei de care dă dovadă în descrierea personajelor, emoțiilor și sentimentelor pe care le experimentează personajele, datorită contextelor istorice în care își plasează personajele, dar indiferent de rezultatul final, lectura unui roman de al Lisei este un fel de călătorie de vis în care respiri de fiecare dată când  bate un vânt eliberator, pasionat și foarte senzual.
Personajele principale din Magia iubirii, Aline și McKenna, sunt două figuri captive ale vremii, încorsetați de societatea care le impune cum să trăiască, ea aristocrată, el servitor, două personaje care fug de realitate, atâta timp cât pot.
McKenna este un băiat umil, tânăr, frumos, luminos, un muncitor neobosit. El trăiește în Stony Cross Park, în reședința familiei Westcliff și este îndrăgostit de fiica contelui Westcliff, Aline Marsden. Ea este o uluitoare aristocratică, frumoasă, jovială si inteligentă. El este un orfan cu origini umile. Unirea lor nu poate duce la nimic bun. De fapt, atunci când iubirea lor este descoperită de conte, gata să facă orice pentru a îi separa, Aline este obligată să-l protejeze, mărturisind o minciună, că nu l-a iubit niciodată. McKenna este trimis departe de Stony Cross Park. Câteva săptămâni mai târziu un accident teribil o duce pe dulcea Aline la câțiva pași moarte. Doisprezece ani mai târziu, un grup de american intră la Stony Cross Park. Aline, nu își poate crede ochilor. În fața sa este tocmai McKenna, el a devenit un bărbat atractiv și sălbatic, gata să își ia revanșa în fața Alinei.
Știți, când am văzut inițial numele Westcliff am rămas mută. Oricine a citit câteva recenzii despre seria Wallflowers, este conștient de faptul că Marcus, fiul contelui odiosul Westcliff, este unul dintre personajele cele mai carismatice a lui Kleypas. Este unul și dintre personajele mele preferate. Chiar am iubit povestea lui cu Lilian Bowman și am fost foarte fericită să-l regăsesc, chiar dacă aici este încă un burlac călit și moștenitorul mândru al fostului Conte. În plus, aici este un frate minunat și protectiv. Dar Marcus Westcliff este personaj secundar, aceasta este povestea surorii lui Aline și McKenna, un cuplu legat de o iubire care merge dincolo de timp și restricțiilor sociale, dincolo de distanțe și suferință. Sigur, McKenna îi poartă pică Alinei, dar este, de asemenea, un bărbat care nu-i poate rezista, victima farmecului și inteligenței de care dă dovadă tânăra. 
Aceste două suflete sunt destinate să fie împreună, dar înainte de a se putea bucura de iubirea necondiționată și fără bariere, trebuie să se deplaseze pe o stradă toridă și complicată, presărată cu nenumărate obstacole. 
Magia iubirii este, de asemenea, povestea, deși mai puțin aprofundată a lui Gideon Shaw și Liviei, sora mai mică a Alinei și a lui Marcus. Ea a fost victima unui scandal și are numeroare răni psihice care o fac să stea ascunsă, retrasă, dar Ghideo reușește să îi stârnească emoții noi, atractive, păstrate îngropate sub straturi de praf și rușine. 
Autoarea permite cititorului să mediteze asupra problemelor actuale, cum ar fi problema alcoolismului și dificultatea de a depăși limitările impuse de societate. Cât de des credeți că limitele fizice sunt cel mai greu de depășit? Această poveste ne arată că, în cele mai multe cazuri, cel mai mare dușman al nostru suntem chiar noi însine, mai degrabă decât greșelile noastre.
Kleypas dozează cu atenție momentele reflexive pentru cei pasionați si romantici pentru a da formă unui roman, care pur și simplu nu pierde nimic. Autorul este întotdeauna atent la aspectele istorice ale poveștii, referințele sunt precise, dar nu excesive. Anii în care este stabilit acest roman, și întreaga serieWallflowers, sunt pline de emoție și de evenimente. Epoca modernă este peste noi și personaje. Ei trebuie să decidă dacă țin pasul cu schimbările sau rămân ancorați în trecut.
Ce pot să mai spun ... am iubit acest roman de la început până la sfârșit și îl recomand tuturor romanticilor, celor cărora le place  să viseze cu ochii deschiși în timp ce citesc o carte și care nu au nici o problemă să citească o poveste cu final previzibil.

         Mulțumesc  EDITURII  MIRON  pentru  exemplarul trimis spre  recenzie.

vineri, 14 iulie 2017

Perfect - Judith Mcnaught




Autor: Judith Mcnaught
Editura: Miron
An aparitie: 2015
Numar de pagini: 463


Romanul „Perfect“este al doilea titlu din seria „Oportunități“. Saga este formată din patru volume: „Atracție periculoasă“, „Perfect“, „Șoaptele nopții“ și „Cineva să mă apere“. Totuși, cărțile din seriile scrise de Judith McNaught pot fi citite aleatoriu, pentru că fiecare carte se concentrează pe un cuplu diferit. Personajele create de autoare au apariții scurte în alte cărți ale seriei, dar nu e un aspect care compromite lectura dacă nu urmați ordinea „corectă“.
În romanul„Perfect“, Judith McNaugh ne spune povestea lui Zachary Benedict Stanhope, descendent al unei familii bogate americane, și a tinerei Julie, o profesoară, cu un trecut  foarte diferit de cel a lui Zack.
Julie a crescut în mai multe centre de plasament și a suferit mult, dar când era copil a fost adoptată și a primit multă dragoste din partea familiei Mathison. De atunci, ea s-a comportat într-un mod exemplar, devenind un profesor respectat, având o viață liniștită. Ea este dulce, bună și iubitoare; dar are o anumită personalitate și un anumit nivel de încăpățânare. Întotdeauna caută cu sârguință să ramburseze dragostea primită.
Zachary Benedict a fost un regizor și actor celebru, căsătorit cu un star de cinema și a dus o viață de glorie, dar nu a fost niciodată cu adevărat fericit. A doua zi după prinderea soției sale în pat cu un actor, ea este ucisă și Zachary sfârșește prin a fi principalul suspect pentru că avea motive personale, fiind condamnat la 45 de ani de închisoare.
După cinci ani de închisoare el decide să fugă după un plan bine pus la punct, dar un incident care se sfărșește cu răpirea Juliei, îl forțează să rămână ascuns în munții din Colorado. Julie a vrut să facă o faptă bună și să ia cu mașina un tânăr, dar ajunge în mijlocul acestui dezastru.
Paralel  cu povestea lui Zack și Julie, se întâmplă o reconstrucție a relației unui  alt cuplu, fratele Julie, Ted și fosta lui soție Katherine, au avut o căsătorie care a eșuat, dar sentimentele care i-a legat sunt încă puternice. Vom  fi martorii efortului pe care îl depune cuplul când încearcă să își reconstruiască relația, a regretelor care o macină pe Kate, care se învinovățește pentru eșecul căsătoriei.
În ceea ce privește personajele principale, amândoi sunt astfel prezentați, încât este imposibil să nu te îndrăgostești de ei. Aici există una dintre acele cazuri rare în care atât protagonistul masculin cât și cel feminin cuceresc deopotrivă. Ea, Julie, este atât de dulce și luminoasă, și are o poveste de viață care sensibilizează, astfel încât este inevitabil  să nu cazi prizonier sub vraja ei. E una din acele eroine despre care mulți dintre noi le place să citească, adică, o femeie puternică, inteligentă, curajoasă, determinată, simplă, dulce, generoasă și care are atât de multe de oferit. Si el, Zack, este un om care a trebuit să se ia totul de la zero, după ce a fost expulzat din familia lui bogată și rafinată. El a mers înainte, datorită norocului și talentului, pe care, la început,  nici chiar el nu știa că le are. Timpul a trecut, norocul l-a părăsit, viața lui s-a cufundat în dizgrație, dar încă a rămas un luptător. Zack trece prin situații dificile și este în căutarea dreptății într-o lume care i-a arătat la greu doar nedreptate și neîncredere. Dar adevărata lui esență este faptul că este atât de sensibil și atât de dornic  de afecțiune. Nu pot spune mai multe despre personalitatea lui să nu vă stric plăcerea de a îl cunoaște pe Zack Benedict.
Povestea de dragoste care se desfășoară aici, este atat de intensa incat am suferit alături de personaje. Este foarte dificil să rămâi indiferent. Există un amestec de iubire și suferință, problemele nu se rezolvă cu ușurință, și trebuie să treacă prin mai multe provocări și obstacole pentru un final fericit, care în anumite momente pare imposibil.
Pentru cei care au citit deja „Atracție periculoasă“, prima carte din seria „Oportunități“ , știu că autoarea folosește primele capitole pentru a pune bazele, folosind poveștile de viață ale protagoniștilor înainte de a ajunge la maturitate; permițându-ne astfel să descoperim și să înțelegem mai bine de ce sunt așa cum sunt, prin ceea ce au trecut până ajung la punctul în care viața lor se intersectează. Unele părți pot provoca frustrare deoarece au un ritm lent, dar  apoi, pe parcus, realizăm că este important să nu ratăm nici o etapă.
Conexiunea dintre primele două cărti ale seriei, este realizată prin prezența lui Matthew Farrell, care este prieten cu Zack. Matt administrează, de asemenea, averea lui Zack; astfel încât vom auzi despre Matt și Meredith în unele părți importante ale acestei cărți.
În cele din urmă, cred că este de la sine înțeles că eu vă recomand acest roman. Este o poveste care m-a făcut să experimentez alături de protagoniști diferite sentimente și senzații, cum ar fi trădare, nedreptate, lăcomie și obsesie. În timp ce mă bucuram de povestea de dragoste dintre Julie și Zack, am trăit, de asemenea, momente de mare tensiune  atunci când intrigile nu își găseau rezolvare, astfel încât în timp lectura a fost un exercițiu de intuiție pentru a vedea dacă în cele din urmă suspiciunile mele au fost corecte sau nu. Fiecare scenă mi-a tăiat răsuflarea și m-a lăsat disperată să știu ce se va întâmpla. Uneori eram sigură că lucrurile au fost într-un anumit fel, dar  cîteva rânduri îmi dădeau teoriile peste cap. Personajele s-au maturizat pe tot parcursul narațiunii și au devenit oameni mai buni care au învățat din propriile greșeli.
„Perfect“ este o poveste frumoasă despre bunătate și, desigur, iubire. Am fost complet uimită de aceste personaje incredibile și traiectoriile lor de viață. Și, ca întotdeauna, Judith McNaught mi-a arătat o poveste bogată și foarte bine dezvoltată.

Mulțumesc  EDITURII  MIRON  pentru  exemplarul trimis spre  recenzie.

sâmbătă, 8 iulie 2017

Vreau să fiu soția ta - Lisa Kleypas



Anul aparitiei: 2017
            Autor: Lisa Kleypas
Categoria: Literatura Universala
Editura: MIRON
             Nr. pagini: 367


Lisa Kleypas este întotdeauna un pariu sigur. Noua ei carte, Vreau să fiu soția ta”, m-a sedus complet. Romanul este al doilea volum din seria dedicată familiei Ravenel, o poveste pasională cu personaje complexe, care ne dau o lecție despre puterea dragostei. Aceste ingredinte sunt esențiale atunci când vine vorba să ne încânte cu minunatele povești romantice cu care suntem obișnuiți. Lisa prezintă un complot simplu, în care personajelele vor experimenta  emoțiii și sentimente remarcabile, momente de neuitat, care țin cititorul captiv printre paginile sale.
Lady Helen Ravenel a trăit întotdeauna protejată de societatea cinică și ipocrită din Londra. Crescută la moșia Eversby Priori, având drept companioni doar pe membrii familiei, tânăra  se întreabă cum ar fi să trăiască cu un bărbat care o iubește suficient să o protejeze de tot, cineva care să îi ofere dragostea care i-a lipsit în tot acest timp. Este adevărat ca gemenele Cassandra și Pandora, dar și cumnata ei, Kathleen, au fost sprijinul său, dar cu toate acestea se simte singură, diferită de ceilalți. Helen nu și-a imaginat niciodată că acest lucru avea să se schimbe, dar un accident de tren îl aduce în viața sa pe Rhys Winterbone, un bărbat copleșitor, un om de afaceri care nu se dă în lături de la nimic. Când Rhys  îi propune să se căsătorească, vede în el acel bărbat fascinant după care tânjește. Această relație o face cea mai fericită femeie de pe pămând, dar trezește în ea și teama că nu poate ține pasul cu ceva atât de intens, că secretele ei ascunse  îi vor strica fericirea, dacă adevărul va fi expus.
Rhys Winterbone a creat un imperiu din nimic. Magazinul Winterbone este cel mai important magazin din Londra. Viața nu i-a fost ușoară și pentru tot ce are a luptat și și-a făcut dușmani peste tot. Este un bărbat ambițios și nemilos, care a strâns avere, dar simte că are nevoie de mai mult, deoarece singurătatea îl copleșește. Își dorește ca viitoarea lui soție să facă parte din înalta aristocrație engleză. Acest lucru îl are în minte atunci când o întâlnește pe timida Helen Ravenel, tânără având poziția la care a aspirat întotdeauna, chiar și frumusețea care ar face din el un bărbat invidiat. Rhys descoperă că în spatele aspectului fragil, se ascunde o vointă puternică, un înger care nu ezită să se sacrifice pentru cei dragi. În scurt timp, atracția dintre ei se transformă în sentimente calde și recomfortante, și cei doi vor descoperi ce înseamnă să iubești fără limite. Acestea sunt două personaje cu personalități diametral opuse, dar care se completează foarte bine și formează un cuplu puternic.
 Relația dintre Rhys și Helen va evolua, cu neînțelegeri ocazionale, dar sentimentele puternice îi ajuta să treacă peste toate obstacolele care le stau în cale.   
Cu această carte, Lisa Kleypas ne încântă cu personaje de care ne-am îndrăgostit în „Frumos și cu inima de gheață”, bucurându-ne de momente minunate alături de  temperamentala familie Ravenel. Acum, cu acest nou volum,  ne  reîntâlnim cu proza agilă și dinamică a autoarei, asezonată cu un decor spectaculos și unele detalii care dau unicitate fiecarei cărți scrisă de Kleypas. De data aceasta vom întâlni o societate care se schimbă pe mai multe nivele, moda, de exemplu, nu este aceeași și autoare ne bucură cu descrierile noutăților din domeniu, dar ne aduce în fața ochilor și progresele tehnologice care fac din Anglia victoriană o realitate mult mai modernă și curentă. Facem cunoștință cu noii îmbogățiți, cei care au sculptat o nișă în rândul nobilimii cu mult efort. Această clasă de mijloc în curs de dezvoltare, nu este bine primită întotdeauna și  reprezentanții ei trebuie să lupte să fie în pătura de sus, clasă socială din care face parte și Rhys, un  bărbat care în ciuda originilor sale umile, are putere și influența. Astfel, avem o poveste originală, cu accente speciale, personaje complexe, secrete ascunse și pasiuni dezlănțuite. Toate acestea vor genera momente de neuitat, care vor transmite o multitudine de emoții.
Pe scurt, un roman care mi-a furat respirația cu fiecare pagină și mi-a permis să mă bucur în continuare de stiloul magnific al Lisei Kleypas. Povestea lui Helen și Rhys și mi-a plăcut foarte mult.  Aștept cu nerăbdare să citesc și poveștile celor două gemene: Cassandra și Pandora.  

                           Mulțumesc  EDITURII  MIRON  pentru  exemplarul trimis spre  recenzie.

joi, 6 iulie 2017

Viseaza androizii oi electrice? - Philip K. Dick

 An aparitie: 2017
Autor: Philip K. Dick
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Nautilus
Editura: NEMIRA
Nr. pagini: 216

Nu este ușor să îmi scriu impresiile despre o carte ca: „Viseaza androizii oi electrice?”, dar hai să vorbim despre cartea în cauză. În original a fost publicată în anul 1968, la mijlocul carierei lui Philip K. Dick și este un moment de cotitură nu numai în raport cu timpul, dar și ideologic. Când a publicat acestă carte, capodopera sa, „Omul din castelul înalt” (1962), dar și alte titluri mari, cum ar fi Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch”, erau foarte cunoscute. Cu acest roman despre un vânător de recompense, PKD a introdus idei inedite și o modalitate de a romanța aceste idei  într-un mod foarte special, care au influențat mulți scriitori. Cu acest roman a reținut, de asemenea, atenția regizorului Ridley Scott, care i-a adaptat munca pentru micul ecran sub titlul „Blade Runner, vânătorul de recompense”.
 Dar, să vorbim puțin despre complot. Cu această lectură urmărim o zi în viața lui Rick Deckard, un vânător de recompense, care viseaza să câștige destui bani pentru a-și cumpăra o oaie reală. Acțiunea romanului este stabilită în anul 1992, când planeta a fost devastată de de un Război Mondial nuclear. Acest episod istoric a dat naștere la praf, emanații radioactive care au dus la dispariția mai multor specii de animale, dar și a faptului că unii oameni au  fost modificați genetic, fiind apoi clasificați ca Normali sau speciali. În acest sens, trebuie subliniat lipsa de informații cu privire la cauzele acestui război nuclear și țările implicate sau armele pe care le-au folosit. Evident, Phillip K. Dick a intenționat să sugereze că întreaga specie umană a avut același grad de responsabilitate în această situația care a generat conflictul și, prin urmare, ar trebui să suporte consecințele la fel. 
Populația a fost nevoită să emigreze pe alte planete colonizate, Marte fiind principală. Excepție au făcut Specialii, cărora li s-a interzis să emigreze pentru a nu contamina populația standard, cu modificarile lor genetice, și cei care au ales să rămână, așa cum a fost cazul protagonistului.
În timpul migrării, fiecare ființă umană a dobândit un android modificat organic pentru a își face viața mai usoară. Acești androizi au fost subtipuri ale unui proiect primar și a fost dezvoltat de companiile mari, care au lansat apoi noi modele. După mai multe modificări, a apărut modelul Nexus-6, un model organic, super-inteligent, foarte asemănător cu omul, aproape imposibil să fie identificat prin teste de identificare comune.
În timp, mulți androizi și-au ucis stăpânii și au revenit pe Pământ în mod ilegal. Rolul vânători de recompense este de a îi captura, asigurându-se  printr-un test că aceștia sunt androizi de fapt, și în cele din urmă să îi distrugă. Conflictul principal al romanului se învârte în jurul ideii că opt androizi Nexus-6 au fugit de pe Marte și sunt infiltrați pe pământ. Pentru a își putea realiza visul, Rick are sarcina dificilă de ai captura, în situația în care androizii aproape l-au ucis pe vânătorul de recompense, Dave Holden, care a prins  deja doi dintre ei .
Rick duce o viață mediocră cu soția sa Iran, o femeie deprimată, care, de obicei, nu are speranțe pentru viitor, pentru că vede totul în culori sumbre. În timp ce Rick, mai plin de speranță, are ca scop în viață să înlocuiască oaia electrică de pe acoperiș cu un animal adevărat, care sunt obiecte sacre, rare și  foarte scumpe ( un animal costa între 5000-100.000 de dolari), în funcție de mărime și raritate. Un animal arată statutul social al posesorului.  Este considerată o rușine să nu ai un animal de companie, sau cineva să știe că animalul tău este o mașinărie electronică, sau să nu ai grijă de un animal de companie lăsându-l să moară.
De-a lungul misiunii sale, Rick se confruntă cu mai multe personaje importante. Unul dintre aceștia este ​​JR Isidor, un special care trăiește singur într-o clădire abandonată într-o suburbie din San Francisco, orașul în care are loc complotul. 
Un alt personaj care merită să fie menționat este Wilbur Mercer, o entitate universal venerată. Mercer este un fel de martir cu care adepții Mercerism intră în fuziune printr-un dispozitiv electronic numit caseta Empatie. Dispozitivul are un ecran și două pârghii prin care utilizatorul se conectează și își asumă rolul de Mercer, o experiență colectivă în care poți simți alte persoane conectate.
Prin cuvintele lui Philip K. Dick vom merge într-o lume cu totul diferită de ceea ce cunoaștem, în care limitele dintre real și artificial nu se disting clar, iar aceasta este una dintre ideile în jurul căreia se învârte intriga romanului: uneori, descoperim că practic este imposibil să se diferențieze androizii de oameni, iar romanul ajunge  semene îndoială, până la sfârșit. De asemenea, ridică o întrebare care pare ușoară la prima vedere, dar în același timp destul de complicată, dacă ar fi pusă  în practică, este acceptabil să creăm androizi, care pot înlocui oamenii fără ca noi să observăm? Au sentimente androizii, în ciuda faptului că sunt mașini? Sau ai fi capabil să omori unul dintre acei androizi atâ de umani, chiar știind că în interior  nu este nimic mai mult decât fire și circuite? Iată câteva dintre întrebările care îl macină pe Rick în timpul romanului, până la punctul în care începe să se simtă rău pentru androizii pe care îi ucide. 
 Un alt concept de o mare importanță în complot este empatia. Elementul teoretic diferențiază ființele umane de androizi, deoarece mașinile sunt în imposibilitatea de a simți empatie. Aceasta este singura scânteie care ne diferențiază de androizi, și este, prin urmare, baza eficacității scalei Voigt-Kampff. 
Cartea, în general, este un pic ciudată, într-adevăr, dar mesajele ascunse au fost suficient de interesante pentru a mă determina să citesc romanul, uneori recitind anumite pasaje, pentru a fi sigură că nu mi-a scăpat ceva, pentru că poate fi un pic greu de citit. Un lucru pe care l-am observat este ca sunt foarte puține descrieri, așa că  uneori este greu  ne imaginăm  unele personaje. Dar,  după cum am spus, cu siguranță autorul nu a intenționat ca noi să ne concentrăm prea mult asupra personajelor, sau povestea în sine, ci pe fundalul poveștii, mesajele ascunse.

Mulțumesc  EDITURII  NEMIRA   pentru exemplarul trimis spre recenzie.