sâmbătă, 18 aprilie 2015

Școala Nopții – Deborah Harkness

Después de lo mucho que me gustó El descubrimiento de las brujas tenía unas ganas tremendas de leer su continuación.  


An aparitie: 2014
Categoria: Literatura Universala
Editura: LITERA
Nr. pagini: 640

 
  Sinops:  Porniți într-o călătorie prin timp la capătul căreia speră să găsească nu doar cartea pierdută a vrăjitoarelor, ci și sursa neobișnuitelor ei puteri, Diana și Matthew ajung în Anglia elisabetană, într-o lume a spionilor și a uneltirilor în care primii ghizi le sunt vechii prieteni ai vampirului, straniul grup de personalități literare, științifice și politice ale epocii cunoscut sub numele de Școala Nopții. Pe măsură ce pânza de minciuni pe care o reprezintă trecutul lui Matthew se strânge în jurul lor, Diana și iubitul ei ajung în Franța, apoi în Boemia, la curțile celor mai importanți monarhi ai lumii. Pentru Matthew Clairmont călătoria în timp nu-i lucru ușor, așa cum nici Dianei nu-i e simplu să afle cheia moștenirii sale și să elibereze adevărata forță ce zace în ea.
„Pentru prima dată în viață, eram absolut încântată că mă născusem vrăjitoare. Ca istoric,studiasem trecutul. Datorită faptului că eram vrăjitoare îl puteam efectiv vizita. Hotărâsem să ne întoarcem în timp în 1590 ca să pot să mă școlesc în arta pierdută a magiei, și totuși erau atâtea altele pe care le puteam învăța aici.”
  Impresiile mele:  După ce am terminat de citit „Cartea pierdută a vrăjitoarelor ” am simțit o dorință copleșitoare de a citi continuarea acesteia. Și trebuie să vă spun că mi-a plăcut foarte mult. No sé si será el estilo de la autora, su forma de describir periodos históricos, su atención a detalles de lo más interesantes o lo que me gustan sus personajes. Poate e stilul autoarei, modul ei de a descrie perioadele istorice, atenția la detalii  sau  personajele ei. Nu pot să spun cu exactitate ce mă captivează la cărțile lui Harkness, Pero estoy deseando saber cómo termina esta trilogía, aunque sé que aun falta bastante para la publicación del tercero y último.Nu știu. Ndar îmi doresc enorm de mult să știu cum se termină trilogia.
              „Școala nopții” este o carte uimitoare în care magia și știința se împletesc cu raționalul și supranaturalul, având mai multe în comun decât ar părea la prima vedere. Com uma escrita assertiva, cuidada e bastante pormenorizada, Deborah leva-nos numa viagem única que não só nos entretém com tem algo a ensinar-nos.Foarte atentă la detalii, Deborah ne duce într-o călătorie în care nu numai că ne distrăm alături de personaje,  dar ne ajută și să înțelegem mai bine trecutul.  Pentru că  istoricul Deborah Harkness ne spune nu numai în ce oraș se desfășoară acțiunea, ci ne învață, vorbește despre monumentele și clădirile  importante din secolul al XVI-lea și modul în care acestea s-au schimbat mai târziu. Plină de detalii, această carte ne oferă o altă perspectivă asupra rolului pe care îl are istoria în prezent, a științei ca un raspuns la toate și asupra magiei care poate transforma visele în realitate. Uma história onde o clímax vai sendo construindo peça a peça numa complexa intriga que visa o passado do Mundo e o futuro das espécies, esta é uma tentação para quem vive do racional mas não deixa de ser tentado pelo sobrenatural. O poveste cu o  intrigă complexă care vizează trecutul lumii și viitorul speciei, o tentație pentru cei care trăiesc rațional, dar sunt ispitiți de supranatural. Como primeiro livro da autora este foi, sem dúvida, uma surpresa excepcional onde as páginas voaram por entre os meus dedos pela noite fora. Prima carte a trilogiei  „Cartea pierdută a vrăjitoarelor”, a fost fără îndoială, o surpriză excepțională în care paginile au zburat printre degetele mele într-o singură noapte.
          Mais do que um manual de História e Ciência diversa este livro conta com uma perspectiva inovadora quanto aos seres sobrenaturais. „Școala nopții” oferă o perspectivă nouă asupra existenței ființelor supranaturale. A forma como a autora nos apresenta as bruxas, os vampiros e os demónios é tão natural que faz todo o sentido acreditar que estes sempre viveram entre nós. Modul în care autorul ne prezintă vrăjitoarele, vampirii si demonii este atât de natural încât are sens să credem că au trăit întotdeauna printre noi. Ao construir os factos de forma a que estes se cruzem na perfeição com a ficção, Deborah mostra um talento inato para contar histórias sem deixar pontas soltas.Deborah Harkness a construit faptele, astfel încât acestea se intersectează perfect cu ficțiunea. Fiecare moment are un motiv să se întâmple, totul are un motiv, iar această logică aduce aceastei povești supranaturale o credibilitate pe care puțini autori ai acestui  gen o pot reda in cărțile pe care le scriu. Com reviravoltas que irão deixar os leitores espantados, momentos de tensão e expectativa que culminam de uma forma surpreendente, este é um livro para saborear cujas setecentas páginas que o compõem demoram a explicar-se mas rapidamente nos conquistam. Cu o serie de evenimente incredibile, duble trădări, întorsături de situaţii care vor lăsa cititorii uimiți, momente de tensiune și așteptare care culminează într-un mod surprinzător, aceasta este o carte  cu o abordare diferită de alte romane dedicate creaturilor  magice.
             Numărul  personajelor istorice din  această carte este impresionant, dar chiar mai uimitor este modul în care toate personajele, fictive și istorice, interacționează pentru a face acestă poveste magică, plină de aventura, romantism, știință, și istorie. Chiar și rețeaua de relații dintre oameni, trucurile folosite pentru a supraviețui vieții de zi cu zi și tradițiile descrise sunt fabuloase. Le sensazioni di noia e insofferenza qui non esistono. Estoy segura que he aprendido más de historia leyendo este libro, que en todos mis años de escuela. Sunt sigură că am învățat mai multă istorie citind această carte, decât în toți anii mei de școală.
         De asemenea, zvonuri sau nu, s-ar părea că a existat într-adevăr un  manuscris Ashmole 782 , care a dispărut. Evident, forma și conținutul său nu a fost cu siguranță cele descrise în roman, dar Deborah Harkness exploatează foarte bine misterele  nerezolvate în avantajul său. Elle nous parle également du manuscrit de Voynich qui est un manuscrit très étrange et mystérieux dont personne n'a encore réussi à déchiffrer le contenu. În cartea sa, Deborah, vorbește  și despre manuscrisul Voynich , un manuscris foarte ciudat și misterios căruia încă nimeni nu a reușit să  îi descifreze conținutul.
       Povestea lui  Matthew și a Dianei  este traversată de temeri, lupte, dorință și ciocniri. Pentru nici Nessuno di essi è mai facile. unul din ei nu este ușor. Per fortuna la testardaggine e l'intelligenza di Diana sono quasi sempre la soluzione assieme alla forza dei sentimenti dei due. Cu toate acestea, ei trebui să fie atenți, pentru că trecutul nu poate fi schimbat și urmele pe care le lasă pot schimba multe lucruri în prezent ...
Concluzia: Având la bază evenimente istorice bine documentate și interesante, Deborah Harkness  ne oferă o poveste  bogată în suspans, magie, romantism și emoție. Un al doilea volum la fel de reușit  și de interesant ca primul! El final te deja un buen sabor de boca, una reunión interesante y armónica que te dan ganas de empezar a leer el tercer libro ya. Sfârșitul lasă o impresie bună, interesantă, care te face să dorești să citești și ultima  cartea a trilogiei.

 Alte recenzii care te-ar putea interesa:

5 comentarii:

  1. Îmi place coperta foarte mult, nu știu de ce! Iar ideea pare foarte bună. Îmi plac cărțile care combină raționalul cu nenaturalul, pare a ieși ceva bun. Mulțumim pentru recenzie. Seara frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scoala noptii are o coperta interesanta, reprezentand contopirea a doua elemente: soarele si luna, dar si ceea ce par cladiri vechi, corespunzatoare Angliei secolului XVI.Soarele si luna sunt Matthew și Diana.Plus ca este si cartonata.(eu ador copertile cartonate :D)
      Este o carte foarte frumoasa si ca sa iti starnesc curiozitatea , pot sa iti spun ca ne intalnim cu Shakespeare ...regina Elizabeth I a Angliei ...si multe alte personalitati istorice.
      Multumesc pentru vizita!

      Ștergere
  2. o recenzie foarte buna.o serie complexa documentata serios personaje fascinante.chiar doresc sa citesc curand o continuare la scoala noptii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.

      Cele 2 carti ale Deborei Harkness fac parte din seria cartilor care m-au surprins pozitiv, anul acesta. Nu aveam asteptari prea mari dar am gasit o intriga complexa, personaje fascinante si asa cum bine ai spus o serie foarte bine documentata.
      Sper ca in curand sa fie tradus si la noi urmatorul volum din serie.

      Ștergere
  3. Ador seria All Souls de Deborah Harkness si abia astept sa termin de terminat Cartea Vietii.Multumesc pentru descrierea celor trei carti.

    RăspundețiȘtergere