Colectie: Buzz Books
Autor: Harriet Tyce
An aparitie: 2021
Editura: LITERA
Nr. pagini: 400
Categoria: Carti thriller
Sadie s-a întors la
Londra după ce a petrecut mulți ani în Statele Unite. Întoarcerea ei în orașul
natal are un motiv, dar Sadie nu vrea să-i spună fiicei sale tot adevărul,
pentru că nici măcar ea nu înțelege exact ce s-a întâmplat cu căsnicia ei.
Cu toate acestea nu
are amintiri frumoase din copilărie. Sadie simte că nu a fost niciodată
fericită acolo, cu o mamă austera, care nu a plăcut-o niciodată. Însă
moștenirea primită îi aduce niște obligații și Sadie trebuie să se întoarcă la
vechiul ei cămin și să-și înscrie fiica la școala pe care o ura când era mică.
Singurul lucru bun este speranța de a practica dreptul, profesie pe care a
abandonat-o când a plecat în SUA.
Complotul se
desfășoară pe două planuri. Unul o implică pe Sadie (protagonista principală),
fiica ei, soțul ei și mamele și elevii noii școli, iar celălalt plan se referă
la cazul la care aceasta lucrează ca asistent avocat, ce implică un tânăr
profesor acuzat de abuz sexual de către unul dintre elevii săi.
Din păcate,
perspectiva persoanei naratoare „Sadie” este unidimensională. Alte persoane și
motivele lor - nici măcar cele ale fiicei lui Sadie - nu sunt aduse în discuție
deloc. Acesta este unul dintre aspectele negative pe care le-am observat.
Devine incitant când conflictele dintre mame ies la suprafață - acea atmosferă
nu este doar autentică, ci este de-a dreptul înspăimântătoare. Pe lângă acest
aspect principal, cazul în instanță, la care participă ca jurist consult este
de prisos.
Dacă ne uităm la
protagoniști, ei sunt în mare parte suprasolicitați. Totul ține de
confruntările acestor mame a căror dragoste este descrisă atât de flagrant.
Așteptările mamelor față de fiicele lor sunt patologice, agresive și
devastatoare pentru toți cei care nu se încadrează în viziunea lor simplă
asupra lumii.
De la un moment dat,
structura romanului este transparentă, iar evenimentele viitoare pot fi deja
ghicite, motiv pentru care tensiunea nu crește până la urmă, în ciuda întregii
drame, ci mai degrabă se aplatizează. Când sunt reunite în cele din urmă componentele
narative individuale nu este deloc convingător. Rezoluțiile și explicațiile
sunt puțin scurte și la final am avut senzația că s-a băgat prea mult în
poveste deodată, astfel încât niciun fir narativ nu se încheie logic și
satisfăcător.
„Minciuni mortale” se simte ca o carte care a fost concepută fără un plan clar. Per total distractiv - dar dă impresia că Harriet Tyce însăși nu știa unde se duce și ce vrea să exprime cu romanul.
:)) Poate chiar nu știa unde vrea să ducă toată acțiunea. S-a lăsat în voia sorții, cum s-ar spune! Oricum, sună interesant.
RăspundețiȘtergere