Cuvinte Vrajite: Galveston

An aparitie: 2017

Categoria: Literatura Universala

Editura: PALADIN

Nr. pagini: 259

Trebuie să recunosc că de mulți ani sunt fan împătimit al serialelor polițiste. Am vizionat Law & Order, toate sezoanele serialelor CSI sau The Mentalist , și cum ar putea fi altfel, m-am îndrăgostit de povestirile lui Stieg Larsson. Cred că de aceea "Galveston"mi-a atras atenția atât de mult. Este adevărat că deocamdată nu am vizionat nici un episod din serialul True Detective al cărui creator este autorul acestei cărți, dar eram curioasă de faptul că Nic Pizzolatto a scris un roman care se potrivește perfect preferințele mele literare. Nu ajunge la trei sute de pagini, este scris într-un mod agil și simplu - fără să insulte inteligența, desigur - și, în plus, personajul principal se potrivește de minuni cu acel tip de protagonist care are mai multă personalitate decât cartea însăși .

"Te naşti şi, patruzeci de ani mai târziu, te împleticeşti afară dintr-un bar, uimit de câte lucruri te dor. Nimeni nu ştie cine eşti. Conduci pe străzi întunecate şi-ţi inventezi o destinaţie, pentru că tot secretul stă în mişcare. Aşa că te îndrepţi către unicul lucru care ţi-a mai rămas de pierdut, fără să ai vreo idee ce-o să faci cu el. "

"Galveston" ne invită într- o aventură epică în locurile inospitaliere ale Americii. Roy Cady, alias "Big Country", este un "gangster" de origine texana. El este un colector de datorii în orașul Jefferson Heights din New Orleans, în numele lui Stan Ptitko. Totul începe într-o zi din iulie 1987, o zi proastă pentru Roy. Află că are cancer pulmonar. Nu are cu cine să vorbească, deși și-ar dori. Între timp, la cererea șefului său, el merge la un sindicalist pentru a exercita presiuni, împreună cu un coleg. Rutină. Doar că este o capcană. Când ajung la acesta acasă, sunt surprinși de alți doi gangsteri care au făcut deja treaba. Și nu numai asta, dar au ucis o tânără și au rănit pe altcineva, o prostituată foarte tânără și (evident) extrem de atractivă, pe nume Rocky, care era în casă. Roy reușește să-i omoare și fuge cu fata fără o destinație fixă, având asupra lui un dosar cu documente compromițătoare despre activitățile șefului său.

"Un doctor mi-a fotografiat plămânii. A găsit o furtună de zăpadă în ei. "

Cartea alternează între prezent și viitor într-un mod foarte fluid, iar călătoria protagonistului și a tinerei Rocky reamintește foarte bine unul dintre acele filme din anii 80/90. Ei stau la hotelurile de pe șosea, frecventează baruri murdare, beau și fumează foarte mult. Există o mare tensiune sexuală între ambii, dar Roy găsește în tânără o formă de prietenie despre care a crezut că nu este posibilă până în acel moment al vieții sale.

Scrierea lui Nic Pizzolatto este superbă, indiferent unde te uiți. Lucrarea, care are loc în două timpuri narative, cu o diferență de douăzeci de ani, este scrisă la prima persoană în ambele secțiuni. Deși declarația faptelor, precum și rezoluția ei, intră pe deplin în câmpul romanului negru datorită conotațiilor sale, partea centrală, fără surprize deosebite, ne obligă să citim calm pentru a aprecia calitatea scrierii sale. Nic Pizzolatto nu este doar un maestru în crearea personajelor, pe care le desenează cu o delicatețe deosebită, dar a recreat printr-o descriere foarte atentă împrejurimile și locurile. Și asta m-a captivat. Deși nu ar trebui să fie ciudat, datorită condiției sale de scenarist.

"În partea din spate a benzinăriei era o gogoşerie, cu separeuri şi câteva mese, şi aici se adunaseră câţiva bărbaţi. Inşi solizi cu trupuri în formă de conuri de pin, cu pantalonii atârnând de mijloacele lor lipsite de fund, purtând salopete sau blugi. Ochelari de soare în plină noapte. Când am intrat, s-au uitat la mine. Nimeni nu râdea, dar vorbeau încet, cu seriozitate, şi făceau gesturi scurte cu ţigările, ca să sublinieze câte o idee. Unii se rezumaseră la cafea şi ţigări, în timp ce alţii îşi treceau de la unul la altul o sticlă de coniac. Cei care nu beau coniac îşi tot vârau labele într-o cutie cu scovergi. "

Această abilitate de a crea peisaje populate de oameni pe care aproape că le putem simți cu mâinile noastre este cu atât mai mare atunci când vine vorba de recreerea motelurilor sau a mediilor din America.

"Galveston" ne amintește de una dintre acele lucrări crepusculare în care răufăcătorii se plimbă fără probleme, iar apusurile de soare sunt doar lumina slabă care le luminează viața. O lucrare de perdanți cu care ne convinge de la primele pagini și care ne vor face să o devorăm în câteva ore.

Concluzia: Acesta este genul de carte pe care chiar și după ce am închis-o, am continuat să mă gândesc la tot. Mai ales la nedreptatea vieții, coșmarurile pe care le trăim, la faptul că nu știm unde să mergem când o luăm pe un drum greșit. Este o carte care m-a determinat să reflectez asupra nenumăratelor forțe care își dau mâna să ne scape și că, omule, nu este o idee bună să fugi mult timp.Odată și odată tot trebuie să te confrunți.

Dar, de asemenea, m-a derminat să mă întreb câte șanse putem pierde în viețile noastre. Câți oameni pot numi viața o șansă și cât de mult rău ne pot face suferințele noastre, mai ales când avem un trecut care trăiește pentru a ne chinui. Un trecut foarte rău. Dar cine știe dacă lucrurile rele pot fi schimbate? Există speranță în tragedia care distruge o viață?

Chiar mi-a plăcut cartea. Am gasit lectura foarte interesantă, faptele foarte curioase si deși mi-am dorit să citesc mai repede, din pacate, timpul nu mi-a permis. Poate fi citită într-un weekend, pentru că sunt doar 259 de pagini. M-am simțit rău pentru personaje de mai multe ori, dar în unele situații, m-am surprins gândindu-mă cum ar fi fost dacă ar fi făcut alte alegeri.

O carte grozavă, dar m-am gândit, de asemenea, că încheierea ar fi putut fi mai bună. Nu a fost rău, foarte ușor de înțeles, apropo. Dar nu știu dacă era altceva ... Și aceasta nu este o poveste obișnuită. Citiți ultima pagină și spuneți-mi dacă ați fi ajuns atât de departe.

Recomandat pentru cei cărora le plac cărțile de suspans, cu o dramă bună și o boare de dragoste în aer.