Înfruntarea umbrelor - Sebastien de Castell

An apariție: 2019

Autor: Sebastien de Castell

Categoria: Literatura Fantasy

Editura: RAO

Nr. pagini: 354

Îți amintești de romanul „Duelul vrăjilor”? A fost începutul unei seriei noi scrisă de Sebastien de Castell. „Înfruntarea umbrelor” este continuarea.

Primul volum al seriei, „Duelul vrăjilor”, mi-a plăcut pentru că personajul principal Kellen nu a reușit să își atingă visul de a fi un  mare vrăjitor. Magia este străină de el, în ciuda faptului că în familia lui toți sunt mari vrăjitori. Tatăl său este unul dintre conducătorii tribului, mama lui este un vindecător reputat și surioara lui îl domină cu puterea sa uimitoare. Dar pentru că Kellen este lipsit de magie, se pare că destinul său este acela de a deveni unul dintre locuitorii fără magie care se ocupă de sarcinile cele mai banale ale orașului, fiind mai mult un sclav decât un cetățean cu drepturi depline.

„Magia vine întotdeauna cu un preț.”

În acest volum, situația lui Kellen nu s-a schimbat prea mult, el continuă să fugă și din când în când întâlnește magicienii renegați care doresc să îl prindă pentru recompensa pusă pe capul lui. Deci, cu Ferius și cu Reichis călătorește de-a lungul celor Șapte nisipuri, un loc care se află între marile regate. Este ca un pământ al nimănui al cărui scop este să mențină pacea. Trioul nostru va vizita Academia din Teleidos, un templu al cunoașterii unde se pregătește elita puterilor vecine. Importanța în creștere a acestui oraș nu este gustul tuturor, iar complotul are o dimensiune mai politică.

Mi-a plăcut foarte mult această poveste, care este cu adevărat interesantă și ne permite să aflăm mai multe despre universul creat de Sebastian de Castell. Acest univers este mult mai complex decât pare, și îți dai seama că luptele pentru putere nu sunt niciodată departe. 

„Înfruntarea umbrelor” dezvăluie câteva secrete despre Ferius, cititorul descoperind câteva aspecte a ceea ce înseamnă să fii Argosi, ceea ce îi motivează și ce sunt aceste "căi" care le ghidează viața. Călătorim mai mult decât în „Duelul vrăjilor”, descoperim noi orizonturi, noi culturi, facem cunoștință cu personaje noi.

Autorul continuă să exploreze tema "descoperirii propriei identități" care se potrivește bine cu adolescență (dar afectează și adulții). Kellen este un renegat, nu are casă, familie și nu știe ce să facă. Călătoria lui este foarte interesantă, deoarece eroul adolescent nu are o soartă impusă mai mult sau mai puțin de poveste, mentorul său sau talentul său super-ascuns. Kellen este ca toți copiii, el trebuie să se descopere. Am citit cu plăcere despre noile aventuri ale lui Kellen, dar uneori am fost frustrată de atitudinea lui Ferius ca profesor care folosește în explicațiile sale fraze criptice care nu duc nicăieri, și creează confuzie în mintea protagonistului care, sincer, nu este cel mai deștept  elev din clasă. Are probleme să înțeleagă lucrurile de prima dată.Kellen este un personaj care mi-a plăcut datorită caracterului său și modului de a fi. El este un ratat înnăscut, care luptă pentru ceea ce vrea și pentru ceea ce crede.

Personajul meu preferat este și în acest volum tot Reichis, pisica veveriță, pentru că mi se pare extrem de adorabilă și obsedată de smulsul ochilor, iar capacitatea sa de a își face prieteni este discutabilă. El este aproape singurul care este lângă Kellen, indiferent de ce se întâmplă. Prietenia lor este ciudată, dar devine din ce în ce mai puternică, fără îndoială pentru că Kellen l-a învățat câteva plăceri lumești, cum ar fi băile.

Pe scurt:Un al doilea volum foarte reușit, cu personaje minunate, un complot interesant și, în final, un univers complex, care ne introduce în această lume a magiei și a vrăjitorilor.

Romanul a apărut la editura Rao și îl găsiți aici.

Alte  recenzii care te-ar putea interesa:

               Duelul vrăjilor - Sebastien de Castell   

Fiicele paznicului - Jean E. Pendziwol

An apariție: 2019

Autor: Jean E. Pendziwol

Categoria: Literatura Universala

Editura: RAO

Nr. pagini: 336

„Dragostea nu este oarbă așa cum se spune, Morgan. Dragostea ne orbește. E un hoț.”

Insula Porphyry, din mijlocul Lacului Superior din America de Nord, găzduiește pe Elizabeth și sora ei geamănă Emily. Acolo ele petrec o copilărie lipsită de griji împreună cu părinții  și cu fratele lor Charles. Aparent, nimic nu poate perturba această atmosferă de basm, până în ziua când se întâmplă ceva incredibil și surorile se grăbesc să părăsească insula. Șaptezeci de ani mai târziu, Elizabeth își petrece bătrânețea într-un azil. Aici o întâlnește pe Morgan, o adolescentă care în cadrul unui program de reabilitare face muncă în folosul comunității. Bătrâna este în posesia unor jurnale scrise de tatăl ei decedat, iar Morgan o ajută să descopere conținutul lor.

"Ne-am bucurat de liniștea insulei, de rutina din viața  unui paznic de far și de libertatea de a zbura la fel de libere ca doi pescăruși".

Și astfel intriga se întoarce în trecut și cititorul află detalii despre cum a crescut Elizabeth și cum arăta viața unui paznic de far în jurul anului 1920. Descoperim că viața ei a fost marcată de muncă grea, entuziasm pentru frumusețea insulei și dragostea specială pentru sora ei geamăna Emily, ceea ce autorul descrie în detaliu și aproape poetic.

Dar un jurnal crucial lipsește, exact cel care speră Elizabeth, să o ajute să înțeleagă de ce fratele ei Charles a fost atât de supărat pe sora ei geamănă, Emily, cu ani în urmă. Acum, acest lucru va rămâne probabil un mister pentru totdeauna, pentru că fratele său este mort.

"Dar  nu e vorba despre cine ești sau cine erai, ci despre cine poți fi."

Povestea m-a fascinat. Este frumoasă, emoționantă, melancolică, misterioasă ...deși la început am găsit-o puțin plictisitoare. Dar pagina după pagină a devenit mai interesantă. Intrările de jurnal și, în special, poveștile lui Elizabeth despre evenimentele de pe insulă, au fost foarte interesante. Am intuit că ceva rău trebuie să se fi întâmplat în copilăria surorii, dar toată amploarea este uimitoare

Cu stilul ei de scriere, autoarea a reușit să picteze o imagine clară a insulei, a zonei, a oamenilor și a vieții de atunci. Aproape am auzit sunetul mării și am văzut insula. Am reușit să mă conectez cu povestea foarte bine, am simțit iarnă rece și vara fierbinte, sufocantă, singurătatea și tăcerea insulei. 

 Mi-au plăcut cu adevărat Elisabeth și Morgan. A fost un contrast deosebit și totuși se potrivesc împreună incredibil de bine.

Pe scurt: "Fiicele paznicului" este un roman cu povești ascunse la fiecare întoarcere a paginii, unde trecutul și prezentul sunt întrețesute cu îndemânare. Fiecare pagină a jurnalului este o călătorie care poartă cititorul într-o epocă îndepărtată și necunoscută.

Recunosc că am fost cu totul captivată de magia și delicatețea acestei cărți, iar timpul petrecut în compania ei a curs repede, aducându-mi liniștea de care aveam nevoie după perioadă stresantă.

Romanul a apărut la editura Rao și îl găsiți aici.

Copii ai Nimănui (Children of Nobody) - serial corean 2018

 „ Cine sunt eu să-l judec?”

  „Copii ai Nimănui” este un thriller psihologic cu un subiect greu: abuzul asupra copilului. Una dintre cele mai bune drame ale genului pe care le-am văzut vreodată. Un thriller intrigant, puternic și crud.

Această drama începe cu o competiție sportivă pentru copii. Acolo, îl întâlnim pe băiatul Si Wan, de care suntem intrigați, pentru că, fără motiv, se va arunca de pe scări. Acesta este momentul în care o cunoaștem pe Cha Woo Kyung, psihologul copilului. Vorbește bine, așa cum trebuie să fie un profesionist, este căsătorită, are o fiică dulce și este însărcinată cu al doilea copil. Cha Woo Kyung are grijă de sora ei care se află într-o stare vegetativă la spital și se ocupă zilnic de copiii care au nevoie de consiliere și tratament psihologic la un centru pentru copii.

Cha Woo Kyung (Kim Sun A)  este devastată după ce accidentează mortal un băiețel și vrea cu orice preț să îi găsească familia pentru a se răscumpăra. Dar întâmpină dificultăți deoarece băiatul a fost neglijat. În mod ciudat, ea se implică în alte cazuri de copii abuzați și abandonați și cu cât se implică mai mult, cu atât mai multe crime sunt comise. Pentru a face lucrurile mai rele, Cha Woo Kyung nu se poate descurca foarte bine cu toate acestea și toată viata începe să i se schimbe. Ea începe sa vadă o "fată într-o rochie verde" pe care nimeni altcineva nu o vede. Fata o conduce la cazuri sinistre.

Kang Ji Hun (Lee Yi Kyung) este detectivul care cercetează accidentul pe care l-a provocat Cha Woo Kyung, dar și cel care va ancheta toate crimele similare care încep să apară. De aceea, detectivul Kang și psihologul Cha Woo Kyung sunt implicați într-o anchetă complexă care implică diverși copii și familiile lor.

Un alt personaj de o importanță deosebită este Lee Eun Ho (N, din VIXX), unul dintre angajații centrului pentru copii unde lucrează Woo Kyung. Eun Ho este un tip drăguț care "face totul" în centru, este dulce, blând și iubește să privească zâmbetele copiilor. În ciuda acestui fapt, el este unul dintre oamenii de care detectivul Kang este intrigat. De fapt, Eun Ho este o altă piesă a acestui puzzle complex. Un actor care a jucat acest rol atât de strălucit încât chiar am uitat că el este N, idolul, din formația VIXX. 

Drama „Copii ai nimănui” este un puzzle care pare să nu aibă sfârșit, unde în prim plan nu este ancheta privind descoperirea "vinovatului", ci luptele personale ale personajelor. Și aceasta este o altă caracteristică uimitoare a acestei drame.

La început, se pare că unele cazuri și suspecți sunt legate prin bucăți de poezie. Nimic nu are sens și întrebările continuă să apară. Toate cazurile implică violențe și abuzuri asupra copiilor, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă o astfel de victimă nu merită ce i s-a întâmplat. În ce măsură putem considera o crimă drept o crimă de fapt ? M-am lăsat prinsă de câteva ori de acest sentiment paradoxal și, atât cât vroiam să-mi spun că mă înșel, nu mă puteam abate de la linia de gândire pe care drama dorea să o arate. În cele din urmă am simțit o furie copleșitoare provocată de cazurile infinite de abuz asupra copiilor, care m-au determinat să mă întreb dacă ucigașul nu cumva a făcut un bine omenirii. În acest fel, multe personaje ajung să gândească și ne fac mai confuzi.

Intriga este foarte puternică, crudă și întunecată. Personajele dramei sunt rănite fizic și psihologic. De la copii la adulți, toată lumea are traume care îi bântuie. Dialogurile intense și profunde mi-au tăiat respirația. Am urmărit fiecare secundă a acestei drame cu inima strânsă. Scenariul este genial și are de la primul episod la ultimul, un suspans bine dozat, care m-a captivat total. Am emis multe ipoteze pentru această dramă și am ajuns să fie surprinsă din nou și din nou ... Am pierdut numărul de câte ori am fost păcălită de acest scenariu magnific. 

Nu pot să închei fără să menționez distribuția copiilor care este senzațională. Kim Eun Seo, fiica lui Woo Kyung (Joo Ye Rim), dulcea Han Shi Wan (Kim Kang Hoon), Ha Na, frumoasa fata în verde (Chae Yu Ri), Bit Na (Yoo Eun Mi)... și așa mai departe. Copii care au câștigat un loc în inima mea.

Concluzia: A fost o serie cu adevărat impresionantă. Concentrându-se pe abuzul asupra copilului, drama ne arată care sunt consecințele abuzurilor asupra victimelor: copil, adolescent sau adult. Este clar că justiția poate fi indiferentă la strigătul de ajutor al victimelor,dar de asemenea, drama expune cât de greșit este să ne facem singuri dreptate. 

Duelul vrăjilor - Sebastien de Castell

An apariție: 2018

Autor: Sebastien de Castell

Categoria: Literatura Fantasy

Ediție: Cartonata

Editura: RAO

Nr. pagini: 443

„Duelul Vrăjilor” este primul volum al unei serii fantasy formată din șase cărți în care magia are rolul de lider.

Romanul începe prin a ni-l prezenta pe Kellen , un magician aspirant care trăiește în tribul Jan'tep, așa cum sunt numiți marii vrăjitori ai locului. Pentru a deveni unul dintre ei, trebuie să depășească o serie de teste care vor determina dacă el va deveni definitiv unul dintre ei sau, dimpotrivă, va fi numit Sha'tep, locuitori ai tribului care nu au magie și sunt servitori sau mineri. Cu toate acestea, atunci când se confruntă cu primul test, o serie de evenimente îi vor schimba viața și destinul său pentru totdeauna.

Societatea Jan'Tep prezentată aici este profund elitistă. Magii Jan'Tep trebuie să fie întotdeauna demni și liniștiți și, mai presus de toate, sunt în mod evident superiori celor care nu stăpânesc magia. Statutul de Sha'Tep este o rușine absolută, o rușine asupra persoanei și a întregii familii. Majoritatea cărților pentru adolescenți încep cu un erou special, care are un dar specific sau o caracteristică unică care va fi visul cititorului.

Dar Sebastien de Castell face opusul acestui fapt, el pornește de la premisa că Kellen nu are nimic special și ne propulsează într-o aventură extrem de periculoasă. "Duelul vrăjilor" returnează modelul clasic al celor aleși și pune întrebarea: ce facem dacă nu avem nimic deosebit? Protagonistul său încearcă să fie un mag ca toți tovarășii săi, dar nu reușește. El se va confrunta cu respingerea și disprețul colegilor săi.

Kellen este unul dintre acei protagoniști care ne sunt simpatici din primul moment, pentru că, pe lângă faptul că este generos și empatic, el are, de asemenea, o doză mică de viclenie și un simț al umorului foarte dezvoltat.

Povestea este la prima persoană, din perspectiva lui Kellen și asta ne face să ne identificăm și mai mult cu el, să știm cum gândește și cum se simte, temerile sale, dezamăgirile și, mai presus de toate, efortul pe care îl depune pentru a deveni Vrăjitorul care vrea să fie. El este curajos, bătăios și nu renunță, indiferent cât de rea este situația, încearcă până la ultima sa suflare, să dovedească că este la fel de capabil ca oricare altul să își atingă obiectivele.

Pe de altă parte, avem pe Ferius , un personaj misterios care ne îngrijorează, pentru că dorind să știm cine este și ce caută, de ce se apropie de Kellen și ce interes urmărește. Mi-a plăcut foarte mult personajul și cred că va juca un rol mult mai important în restul cărților - aștept cu nerăbdare.

Cu toate acestea, pentru mine cel mai bun personaj dintre toate a fost, fără îndoială, Reichis, un personaj care mi-a plăcut de la prima sa apariție și despre care, din păcate, nu pot vorbi prea mult fără a distruge povestea. Voi spune doar că mi-a cucerit inima și că m-a făcut să râd cum nu am mai făcut-o de mult.

În concluzie, „Duelul Vrăjilor” este un început uimitor al unei serii de șase cărți care cred că va deveni una dintre favoritele mele. Această primă carte mi-a lăsat o dorință extraordinară să știu ce se întâmplă mai departe. Sebastien de Castell ne-a oferit o aventură uimitoare care pe mine m-a absorbit complet. O acțiune palpitantă care nu te lasă să te plictisești. O intrigă ce crează dependență și eroi plini de idealuri. 

Cartea ne spune să punem la îndoială ordinea stabilită, să mergem împotriva curentului, să ne urmăm instinctul și propriul simț moral chiar și atunci când totul este împotriva noastră. 

Alte  recenzii care te-ar putea interesa:

Înfruntarea umbrelor - Sebastien de Castell

Viața pe Marte (Life on Mars) -serial coreean 2018

"Nu vă gândiți prea mult, răspunsul este simplu: locul unde puteți trăi zâmbind este realitatea voastră adevărată".

  

Nimic nu este mai corect decât să pornim această prezentare cu una dintre frazele care au marcat această dramă, deoarece vorbim despre una dintre cele mai nebunești povești pe care le-am văzut și, cu siguranță, una dintre cele mai captivante. Această dramă sud-coreeană a difuzată în perioada 9 iunie-5 august 2018 și are un total de 16 episoade de câte 1:55 minute fiecare. Are un casting cu greutate, bazându-se pe nume precum Jung Kyung Ho și Park Sung Woong ca protagoniști!

"Viața pe Marte" îl are ca personaj principal pe Han Tae Joo (Jung Kyung Ho), un investigator al Poliției Metropolitane din Seul, care a respectat întotdeauna cu strictețe regulile și legile. El este un om rece și rațional, dar mai multe evenimente îl fac pe Tae Joo să se gândească la acțiunile sale și mai ales la ceea ce este cu adevărat bine și rău. Pe când anchetează un caz de crime în serie, el  suferă un accident. Când se trezește, se află în anul 1988 și îl întâlnește involuntar pe Kang Dong Chul (Park Sung Woong), căpitanul unei echipe de la omucideri. Și Tae-Joo descoperă că a fost numit inspector-șef al echipei. Din nou, talentul lui Jung Kyung Ho strălucește. Din momentul în care Tae Joo se trezește, el întotdeauna se întreabă dacă se întâmplă ceea ce chiar trăiește sau dacă este doar un vis. El are viziuni și ascultă din când în când pe cineva care îl cheamă în anul 2018, dar nu știe cum să se întoarcă. Când își dă seama că este prins în interiorul acelei realități alternative, începe să rezolve cazurile care par să indice un răspuns la tot ce se întâmplă cu el. În acest nou mediu, el încă mai trebuie să învețe să relaționeze cu acești oameni noi, cum este Căpitanul Kang Dong Cheol. 

Actorul Jung Kyung Ho a fost incredibil în această dramă! L-am văzut și în alte roluri și  întotdeauna am fost impresionată de minunatul spectacol, expresiile lui reușind întotdeauna să transmită foarte bine gândurile și sentimentele personajelor cărora le dă viață, iar în "Viața pe Marte" nu este deloc diferit!

Kang Dong Cheol, jucat de Park Sung Woong, este căpitanul unității crime violente 3 (UCV3) și are o personalitate complet diferită de Tae Joo. Întotdeauna foarte zâmbitor și jucăuș, nu dă multă atenție dovezilor și preferă să ia în considerare instinctele și intuiția sa pentru a rezolva cazurile. El este foarte suspicios față de abilitățile și personalitatea lui Tae Joo, dar în curând își dă seama că poate toată răceala pe care o afișează Tae Joo este doar o acoperire. Este incredibil să vezi cum evoluează relației dintre ei, deoarece odată cu trecerea episoadelor apare încrederea, se leagă prietenii.

Un alt personaj esențial al UCV3 este ofițerul de poliție Yoon Na Yeong (Go Ah Sung). Mărturisesc că nu știam prea multe despre  actriță, dar aici, de la început, mi-a câștigat inima. Yoon Na Yeong este o femeie puternică, inteligentă și foarte capabilă în munca ei (ea a studiat psihologia și analizează comportamentul suspecților); dar foarte devalorizată în unitatea sa. La inceput, se pare că rolul ei se reduce la a face cafea, a curăța camera și a spăla hainele colegilor sai. Han Tao Joo este primul care o tratează cu respect pe Na Yeong ca și coleg de muncă. Întotdeauna îi cere ajutorul, opinia și o tratează ca pe un membru esențial al acelei echipe, uneori chiar îi mustră pe colegi atunci când o manipulează.

Este foarte bine să vedem dezvoltarea acestui personaj, deoarece trece prin toate acele situații de necrezut prin care femeile sfârșesc a trece la locul de muncă. Dar este suficient ca cineva să îi recunoască talentul o singură dată, și căpătând mai multă încredere în ea însăși, ajunge să-și câștige propriul loc în echipă. Întreaga evoluție a relației sale cu ceilalți membri, în special cu Tae Joo, este făcută subtil și credibil, trezind speranța că altceva se va întâmpla acolo.

Ceilalți doi membri ai echipei sunt detectivii Lee Yong Ki, jucați de Oh Dae Hwan și Jo Nam Shik, interpretat de Noh Jong Hyuk. De la începutul dramei am perceput afecțiunea imensă pe care o au unul pentru celălalt, afându-se mereu unul lângă celălalt în orice moment, fie el bun sau rău.

Concluzia:  "Viața pe Marte" este o dramă minunată cu un scenariu bine dezvoltat care a reușit să  amestece minunat de bine comedia, cu misterul, suspansul și romantismul. Găsim aici personaje reale, cu probleme reale, care sfârșesc prin a înțelege marea putere a vieții și posibilitățile pe care le avem. Nu găsesc cuvinte care să descrie cât de mult mi-a plăcut această dramă și mai ales evoluția personajului principal. Vine un punct în drama în care nu știi dacă să speri că va găsi răspunsurile pe care le caută și se va întoarce în anul  2018 sau să îți dorești să rămână în anul 1988.

Scriitorul și regizorul au ales în mod special anul 1988, deoarece a fost un an important pentru Coreea. O perioadă plină de contraste: olimpiadele au influențat politica, tehnologia era precară, medicina și legea încă se dezvoltau. Totul a fost frumos portretizat în drama. Yoon Na Yeong, este o femeie care a lucrat ca ofițer de poliție în anii 1980, dar sarcina ei principală era de a servi cafea celorlalți colegi. Absurd? Nu, realitatea goală. O femeie nu putea participa la anchete și nu ar fi putut lupta cu infractorii în gândirea retrogradă a acelor zile. 

Apoi vă gândiți: "Wow, cum am evoluat!" Nu este chiar așa. Am reușit să avansăm în anumite situații, dar există încă domenii deficitare. Na Yeong este o sursă de inspirație. Cel mai trist lucru este acela de a realiza că, la fel ca în trecut, corupția continuă să domnească.

„Cei cu bani sunt întotdeauna nevinovați.
Cei fără bani sunt întotdeauna de vină.
O lege pentru cei bogați și una pentru cei săraci.
Ce țară idioată.”

Scenariul poate părea puțin confuz dacă ne limităm la cuvinte, dar totuși povestea curge impecabil de bine și ne captivează până la capăt. De fapt, căutăm răspunsuri, încercăm să rezolvăm puzzle-urile și ajungem să ne învârtim în cercuri în timp ce complotul ne captivează. 

Oricum, „Viața pe Marte” este o dramă uimitoare, care a făcut să merite fiecare episod urmărit și acum trăiesc cu speranța unei continuări, ca să pot vedea din nou această echipă foarte nebună! Mi-a plăcut, de asemenea, OST-ul acestei drame, care, în ciuda faptului că este foarte scurt, se îmbină perfect! O adevărată capodoperă.

Băiatul pierdut - M.J. Arlidge

An aparitie: 2019

Autor: M.J. Arlidge

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Fiction Connection

Editura: TREI

Nr. pagini: 368

Ați întâlnit cărți la care ați pierdut noțiunea timpului în timpul lecturii? Ei bine, pentru mine, „Băiatul pierdut” este o astfel de carte. După foc, pompieri, o nouă anchetă a lui MJ Arlidge. 
            În adâncurile unui club de noapte, un joc BTSM se transformă într-un coșmar. Un bărbat este ucis. Helen Grace, trimisă la locul crimei, se luptă să-și stăpânească teroarea când descoperă victima: trupul legat este cel al lui Jake, dominatorul său. Helen alege să-și ascundă relația cu cel decedat și îl urmărește pe ucigaș. Dar când acesta din urmă atacă din nou una dintre cunoștințele sale, totul se schimbă. Nu cumva Helen este ținta reală a criminalului? Detectivul din Southampton înțelege că are de făcut o alegere groaznică: să-și mărturisească secretele, cu riscul să îi fie afectată cariera sau să prindă criminalul cât mai curând repede. 

Viața personală a inspectorului nostru este din nou interconectată cu crimele și fiecare nou eveniment, deranjant, îi vă face viața de zi cu zi, personală și de la serviciu, mai dificilă. Mărturisesc că pentru mine este puțin greu să vorbesc despre această carte fără să dau spoilere, la urma urmei este a cincea parte a seriei și evoluțiile sunt direct legate de personajele și acțiunile anterioare.  

Fără îndoială, Helen este o luptătoare, care nu-și pierde cele mai mari calități, chiar și de-a lungul acestor pagini, care o fac din ce în ce mai fragilă. Cu toții avem secrete și cele ale acestei mari protagoniste, despre care cititorul deja știe, amenință să fie dezvăluite, ceea ce ne face să înțelegem în mod clar că secretele ar trebui să rămână doar ale noastre - anxietatea este constantă.  

Sentimentul pe care îl am este că autorul a clădit în mod constructiv lumea socială a Helenei pentru a o folosi în această carte. Sincer, nu îmi amintesc personajele care au apărut trecător ca Max Paine (dar era inevitabil să nu îmi amintesc de Jake), nu le-am dat niciodată acestor personaje prea multă atenție, deoarece nu m-am gândit niciodată că vor fi elemente cheie în volumele următoare. Este inteligent din partea autorului că a consolidat pe parcursul seriei aceste personaje până la a face acest complot mai personal pentru Helen. Tema care stă la baza complotului este practica BTSM și mai mult decât durerea provocată de această practică sexuală, este cât de nebună poate fi o persoană încât să își ucidă partenerul în cursul unor astfel de acte.

Descoperind partea brutală a BDSM, am descoperit interesanta perspectiva dezvoltată a acestui univers atat de romanticat. Evident, deja mi-am dat seama că în spatele acestei fascinații pentru plăcere vs. violență tind să fie trăsături psihologice și emoționale unice, cu toate acestea imaginile și detaliile furnizate în cursul anchetei schimbă perspectiva asupra acestei practici. 

Din nou avem imagini grafice, așa cum ne-a obișnuit autorul în cărțile anterioare! Poate din acest motiv povestea m-a absorbit complet!

Personajele secundare, multe dintre ele deja cunoscute, joacă roluri extrem de relevante și ajung să fie cele care conduc spre finalul șocant al acestui volum. Nu mi-a plăcut niciodată Garanita, dar acum, o urăsc profund. Într-adevăr, în general, toate personajele, inclusiv Charlie, dezvăluie mici defecte umane, ca orbirea față de dovezile unui puzzle extrem de bine asamblat

Am înțeles că autorul a vrut să surpindă cititorul  pentru a descoperi identitatea personajului antagonist, totuși am constatat că revelația finală a fost bruscă și nu putea avea, în opinia mea, o explicație și mai convingătoare. Poate din acest motiv nu am ghicit cine este criminalul.

Concluzia: Nu pot să vorbesc prea mult despre această carte fără să vă stric plăcerea lecturii, deoarece fiecare pagină aduce ceva nou și este o carte în care toate personajele sunt importante, de la cele principale la cele secundare. A fost fără îndoială cea mai bună carte din această serie până acum, care s-a încheiat cu un rezultat final ce m-a lăsat fără cuvinte și cu dorința să citesc cât mai repede următorul volum!

Alte  recenzii care te-ar putea interesa:

Ghici Cine Moare Primul - M.j. Arlidge

Ghici ce-i in cutie - M.j. Arlidge

Casa păpuşilor - M.J. Arlidge 

Pacienta tăcută - Alex Michaelides

        

 An apariție: 2019

Autor: Alex Michaelides

Categoria: Literatura Universala

Colecție: Buzz Books

Editura: LITERA

Nr. pagini: 368

 „Pacienta tăcută” este un thriller psihologic bine scris și construit, care arată modul în care creierul uman este neexplorat și modul în care afectează puternic comportamentul uman, dar, de asemenea, modul în care memoria noastră, este capabilă să recreeze evenimente și imagini. 

Când avea 33 de ani, Alicia Berenson l-a  ucis pe soțul ei iubit, Gabriel. De atunci, de aproape un deceniu, ea nu a mai vorbit niciodată. Medicul psihoterapeut Theo Faber a fost întotdeauna interesat de acest caz. Și când are șansa de a se întâlni cu Alicia, alege să lucreze la spitalul de psihiatrie unde se află aceasta. Consumat de ideea de a dezlega misterul crimei, Theo devine din ce în ce mai obsedat de povestea Aliciei. Ceea ce rămâne să știm este dacă este într-adevăr pregătit să asculte ceea ce are de spus aceasta.

 Dacă ar fi să definesc romanul „Pacienta tăcută” aș spune că este o excelentă sesiune de terapie. În primul rând, complotul este condus de Theo,care folosește cele mai delicate metode psihoterapeutice. Povestea personajului principal, marcată de abuz emoțional și de traume, devine firul complotului. Alicia este un personaj foarte complex. Înainte de a începe să citesc, m-am întrebat cum mă voi conecta cu un personaj care nu vorbește, ale cărui gânduri nici măcar nu îmi vor fi împărtășite. Am descoperit treptat povestea ei și faptul că tot ce are de spus a fost scris în jurnalul ei. Dar în ce măsură este cuvântul scris al celui care a tăcut, care nu a vorbit, nici nu s-a apărat, de încredere? 

Origine greacă a  lui Alex Michaelides joacă un rol interesant în „Pacienta tăcută”. În primul rând cu Alceste, prințesa din mitologia grecească, care este practic un personaj în carte. Prin aceasta, complotul devine aproape o metaforă și devine și mai puternic în momentele sale simbolice. Și un alt aspect unde se simte această influența este modul în care  a fost construită această poveste: se bazează pe inevitabilul din tragedia greacă .

Cu toate acestea, dincolo de psihologie și chiar de soluționarea crimei, acest roman m-a cucerit cu propunerea de reflecție asupra a ceea ce suntem cu adevărat. Este înfricoșător să ne gândim cum trecutul nostru are puterea de a determina cine suntem și ce facem. Sentimentul este că cele mai mari temeri și traume ale noastre sunt întotdeauna ascunse. Dacă suntem cu toții destinați unui scop bine stabilit, nu întotdeauna fericiți, ca într-o adevărată tragedie grecească?

Concluzia: Povestea creată de Alex Michaelides în cartea sa de debut a fost minunată. Am fost complet surprinsă la sfârșit. Mi-am imaginat o mie de lucruri în timp ce citeam, chiar am pus la îndoială unele părți ale poveștii, dar nu am intuit ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. 

Singura mea problemă cu povestea, a fost finalul deschis, aspect asupra căruia nu sunt fan. Dar chiar și acest sfârșit deschis m-a surprins, deoarece posibilitățile pe care le-a lăsat autorul imaginației cititorului au fost foarte interesante. 

  „Pacienta Tăcută” este un puzzle uriaș al cărui piese se potrivesc perfect capitol după capitol ...