joi, 11 februarie 2021

Spune-mi că ești a mea - Elisabeth Noreback




An aparitie: 2020

Autor: Elisabeth Noreback

Categoria: Literatura Universala

Categoria: Carti thriller

Colectie: Fiction Connection

Editura: TREI

Nr. pagini: 480

 

 

 

Când îmi aleg o nouă lectură, sper întotdeauna că îmi va oferi o experiență uimitoare, mai ales dacă este un thriller sau o poveste cu detectivi. De data aceasta a fost similar. După ce am citit descrierea de pe copertă, nu am mai avut nevoie de încurajări suplimentare pentru a citi romanul ”Spune-mi că ești a mea” de Elisabeth Noreback.

Încă de la început, autorul a reușit să mă propulseze între paginile romanului, de unde am urmărit totul, ca un protagonist tăcut. Și credeți-vă că am avut ce observa, la ce să mă gândesc, pentru că autoarea ne duce într-o călătorie tensionată prin labirintul minciunilor și misterelor nerezolvate din trecut, în care compania principală va fi un climat incontestabil de obsesie.

Romanul atinge un subiect dificil în care poți simți profunzimea unei tragedii aproape de la bun început. Stella, personajul principal, este o mamă care a supraviețuit celei mai grave drame posibile - și-a pierdut copilul. O zi discretă, o călătorie tipică în familie duce la o tragedie. O mamă care și-a pierdut copilul, dar nu și-a pierdut speranța că fiica ei este în viață și, în fiecare zi, zi de zi, Stella încearcă să-și găsească fiica. Cu toate acestea, mama nu renunță și ani mai târziu, ca psihoterapeut, la unul dintre pacienții ei, observă trăsături care indică faptul că Alice s-ar fi putut întoarce. Este aceasta o obsesie? Ce s-a întâmplat acum mulți ani? Ce s-a întâmplat cu adevărat cu fata? Există vreo șansă ca tânăra să se dovedească a fi copilul dispărut?

 ”Spune-mi că ești a mea”  nu este doar un thriller, ci și un roman psihologic perfect construit. La început, romanul seamănă cu un puzzle împrăștiat, dar acesta începe să se așeze repede. Problema este că unele piese încă lipsesc din acest puzzle. Găsirea lor se dovedește a fi mai dificilă decât s-ar putea presupune - și acesta este un plus, deoarece cititorul se implică foarte mult în soarta protagoniștilor, dorind să afle adevărul cât mai curând posibil.

Urmărim soarta personajelor din trei perspective, cartea are capitole dedicate Stellei, Isabellei și lui Kerstin. Acțiunile personajelor principale, precum și ale personajelor secundare, sunt urmărite cu atenție, analizând motivele deciziilor pe care le-au luat. Datorită narațiunii la persoana întâi, am obținut un portret psihologic al celor mai importante personaje și am putut să privesc în subconștientul lor, care nu a fost întotdeauna ușor de perceput. Am văzut luptele Stellei, atacul ei de panică, sentimentul de singurătate și disperare când a făcut primii pași spre trecut, care i-au deschis calea cititorului direct spre capcana subconștientului uman, unde visele încep să se transforme într-un adevărată obsesie.

 Mi-a plăcut modul în care autoarea s-a jucat cu sentimentele mele. Într-o clipă, am fost dezamăgită de comportamentul Stellei, de atitudinea ei autodistructivă și de comportamentul ei imatur, ca puțin mai târziu să o simpatizez și să o înțeleg pur și simplu. Același lucru se aplică și celorlalte personaje, autorul în mod inteligent ne duce pe piste greșite, ceea ce ne face să ne întrebăm cine este bun și cine este rău.

Până la mijlocul cărții, acțiunea nu este foarte dinamică, deoarece autoarea s-a concentrat în primul rând pe a ne arăta toate emoțiile care însoțesc personajele, asupra dilemelor lor interne. Aici dragostea, frica și anxietatea devin o obsesie. Mai târziu, acțiunea se accelerează, iar autorul surprinde cititorul cu fapte noi de mai multe ori. Datorită flashback-urilor, aflăm puțin despre trecutul personajelor și începem să înțelegem din ce în ce mai mult. Am ghicit câteva lucruri, dar nu am anticipat multe aspecte și au fost o surpriză destul de mare pentru mine. Cartea m-a ținut în suspans, am dat paginile cu mare interes, pentru că eram foarte curioasă cum se va termina totul. Au fost momente care au stârnit multe emoții în mine. Uneori mă enervau, alteori mă deprimau. Când am citit despre comportamentul unuia dintre personaje, nu mi-a venit să cred.

”Spune-mi că ești a mea”  nu este doar un thriller psihologic bine gândit și construit, ci și o paletă de emoții de neuitat. O poveste despre puterea iubirii materne. Despre perseverență și frici constante. O poveste despre obsesie, dor și regret. Despre iubiri bolnave, care rănesc și lasă urme. Despre bolile sociale, dar mai ales bolile psihice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu