Trilogia "Infernul lui Gabriel" - Sylvain Reynard

Cred că toată lumea știe, sau cel puțin a  auzit despre trilogia "Infernul lui Gabriel" de  Sylvain Reynard, nu-i așa? Aceasta este o serie de cărți pentru adulți .

Prima dată când am auzit despre  cărțile lui Sylvain Reynard a fost  în  anul 2013. La acel moment citeam “Cincizeci de umbre ale lui Grey” și cumva curiozitatea mea pentru cărţile care aparţin genului erotic a fost trezit. Dupa ce am citit  “Umbrele lui Grey”, întrebarea mea a fost dacă toate cărţile erotice sunt la fel, scrise după un şablon, sau sunt unele cărți care ies din tipar.

Mărturisesc că am judecat  această trilogie după coperţi. Mărturisesc că am început “Infernul lui Gabriel”, prima carte din trilogie, plină de prejudecăți. Mărturisesc că imi pare rău că am aşteptat atât de mult timp până am citit trilogia.  Îmi pare  rău, că mi-a luat atât de mult  timp,  să cunosc una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le-am citit,  cu un set de personaje dintre cele mai interesante si intense despre care am avut plăcerea să scriu.

O poveste bună în literatura romantică  se obţine când  sunt folosite două personaje antagoniste.  Iar Jane Austen știa  acest lucru când a scris “Mândrie şi Prejudecată” în anul 1813. Pot trece ani, secole , dar întotdeauna va fi  mai atractiv de citit o asfel de poveste, decât atunci când protagoniștii poveștii simpatizează de la început unul cu altul. Atunci când există initial o antipatie, există un mod cu totul  special pentru a ajunge până la primul sarut, prima atingere, etc. În cazul în care acest traseu este bine realizat, suntem siguri că nu ne vom plictisi.

Aici avem două persoane diferite, pe de o parte dulcea  şi timida, Julianne și Gabriel Emerson, un profesor, un bărbat care nu este lipsit de companie de sex feminine, dar chiar de la bun început este atras de eleva lui. Este o atracţie interzisă, nu numai pentru că Universitatea din Toronto interzice sever relațiile extracurriculare ale elevilor și profesorilor, dar și pentru că Gabriel nu a vrut să o corupă  pe tânăra Julianne. Acesta ar putea fi o poveste de dragoste ca multe altele, dar nu este. Aceasta poate avea chiar și o parte din clișeele tipice genului, dar cu toate acestea, Sylvain Reynard știe cum să scrie, ceva ce puțini autori pe acest segment pot face. De asemenea, pictează  povestea cu referiri la cărți, picturi și dragoste  dintre Beatrice și Dante.

"N-am de gând să te mistui, dar n-o să te mint spunându-ți că nu mă atrage lumina ta. Dacă eu sunt întunericul, atunci tu ești lumina stelelor."

 Trilogia spune povestea unui suflet chinuit și traumatizat, care în cele din urmă,  după  multe chinuri și rele tratamente, acesta este retras și închis într-un cocon. Un fluture care, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu fluturii din viața reală, nu  este închis într-un cocon pentru a deveni frumos și apoi îşi va câștiga libertatea. Acest suflet a fost întotdeauna și rămâne frumos în ciuda tuturor dificultăților, obstacolelor și demonilor care i-au traversat calea. Un suflet chinuit, dar, în ciuda tuturor ororile pe care le-a văzut și le-a trăit, continuă să deţină toate virtuțile așteptate de un suflet pur şi frumos: înțelegere, iertare, caritate, iubire, har, mila ... și împotriva tuturor aşteptărilor, încă reușește să îşi păstreze credința și speranța că, la urma urmei, îşi va găsi drumul spre mântuire.

 Sylvain Reynard ne  învață că fiecare avem povestea noastră, iar daca  viata ne va trage în jos, trebuie să apucăm  prima coarda pe care o găsim si să urcăm iaraşi, pentru a ne  recupera fericirea și a merge mai departe. Nu contează că ni se pare că nu există nici o cale de ieșire, că vom fi veșnic nefericiţi și că nimeni nu ne va accepta cu trecutul nostru întunecat și traumatic.

” Dragostea e o virtute de mare preț , ca și credința . Dar nădejdea e cea mai prețioasă pentru mine.”

De asemenea, cartea are şi romantism, desigur, iar acel sentiment și conexiunea dintre personaje  sunt prezentate magnific, motiv pentru care acest aspect mi s-a părut emoționant, deoarece implică un tip de iubire care mă fascinează mereu în cărți .

            Cei doi eroi sunt, evident, în centrul poveştii. Greu de spus care este cel mai fascinant dintre ei. Julia este o femeie tânără, delicată pe care bărbații o compară alternativ cu un iepure speriat, un pisoi sau un înger. Este  de o fragilitate delicată, care nu este slăbiciune, deoarece vine din povestea  sa personală. Sylvain Reynard a creat un personaj puternic, cu o forța care vine din interior și este hrănită de dragostea altora. În ceea ce privește pe Gabriel, el are toate atributele unui  înger decăzut: un intelectual genial, un păcătos care este într-un iad absolut  al temerilor, traumelor şi anxietătii personale.  El are totul pentru a o zdrobi pe Julia cea fragilă, dar acest suflet pierdut îşi va dedica viața iubirii. Legăturile dintre cele două personaje sunt mai complicate decât par la prima vedere iar sentimentele evoluează pe un drum lung și sinuos.

“Gabriel era ca un foc mistuitor. Pasiunea lui, dorinţele lui, toate păreau să triumfe asupra dorinţelor celor din jurul lui. Îi spusese odată Juliei că ea era singura femeie care-l refuzase vreodată. Probabil că aşa şi era.”

Pe scurt: am fost vrajită de stiloul autorului, atmosfera lui Dante,cuplul Gabriel și Julia, două suflete torturate și vătămate de trecutul lor. O poveste de dragoste contemporană complet hipnotică.