Trenul Orfanilor - Christina Baker Kline

An aparitie: 2015

Autor: Christina Baker Kline

Categoria: Literatura Universală

Editura: TREI

Nr. pagini: 368

"Trenul orfanilor" este o carte care m-a surprins foarte mult. Sunt pasionată de cărți care descriu culturi, perioade, sau fapte reale. Povestea amestecă realitatea și ficțiunea, trecutul și prezentul, într-un roman foarte bine realizat.

Nu am avut nici o idee despre existența acestui tren, și, ca o fană a romanelor ce tratează subiecte istorice, când am văzut această carte am vrut să o citesc. Între  anii 1854-1929, așa-numitul  tren al orfanilor a părăsit în mod regulat orașele  de pe Coasta de Est a Statelor Unite spre fermele din Midwest, aducand mii de copii abandonați.Nimic mai mult și nimic mai puțin decât o operațiune complexă pentru a scăpa New York-ul de orfanii care generau probleme pe străzi, utilizându-i ca forță de muncă aproape gratuită pentru zonele rurale. A fost noroc pur, pentru  copii să ajungă în mâinile unor  familii care i-au dorit, pentru că în realitate aceștia au fost "livrați" (dacă nu sunt vânduți) prin licitație.

„– Acesta e ceea ce se numeşte un tren al orfanilor, copii, şi sunteţi norocoşi că vă aflaţi în el. Lăsaţi în urmă un loc al răului, plin de ignoranţă, sărăcie şi vicii, pentru virtuţile vieţii la ţară. Cât timp vă aflaţi la bordul acestui tren, veţi respecta nişte reguli simple. Veţi fi cooperanţi şi veţi asculta instrucţiunile.”

           Povestea ne arată două personaje importante: Vivian Daly o doamnă de 91 de ani, care duce o viață liniștită în Harbor, Maine (Statele Unite). Pentru această femeie fantomele care o bântuie sunt toate amintirile și oamenii care au rămas în trecutul său turbulent: un trecut plin de răsturnări de situație și suferință. Acum, tot ce i-a rămas sunt amintirile acestui trecut, stocate în cutiile din mansarda sa.

„Cred în fantome. Sunt cei care ne bântuie, cei care ne-au lăsat în urmă. De multe ori în viață i-am simțit în preajma mea, observând, văzând totul, în timp ce nimeni dintre cei vii nu știa sau nu se sinchisea de ce se întâmplă. Am nouăzeci și unu de ani și aproape toți cei care au făcut cândva parte din viața mea sunt acum doar niște fantome...”

Molly Ayer este o tânără de  17 ani . Orfană, ea este obosită de a fi tratată ca o inutilă, judecată după  aspectul exterior, se simte singură. Ea este obosită de viață pe care a dus-o în casele unde a fost dată în plasament. După  ce fură o carte pe care și-o dorește, trebuie să facă muncă în folosul comunității pentru a nu ajunge la școală de corecție. Molly va trebui să-și îndeplinească orele de serviciu în slujba comunității la casa aceastei doamne în vârstă, curățând mansarda. Dar fiecare cutie care se deschide, fiecare imagine ascunsă, fiecare fir de praf îi reamintește lui  Vivian,evenimentele traumatizante pe care le-a trăit. 

Ambele personaje sunt orfane și ambele au suferit mult. Mi-a plăcut  modul în care autorul a construit prietenia și legătura dintre cele două. Fără ca măcar să-și dea seama, treptat, au devenit prietene și apoi  confidente. Molly și Vivian sunt conectate prin suferința, amintirile și experiențele lor.

Un punct de reflecție, în carte  este că chiar și sub diferite greutăți și suferințe nici unul dintre personaje nu  se  predă. Ei continua lupta chiar dacă fac  față unor situații dificile. Chiar dacă suferă ei  nu devin oameni plini de resentimente și continuă să  creadă și  să lupte pentru ceea ce visează  și doresc cu adevărat. 

În plus față de povestea în sine, unul dintre punctele forte ale romanului este modul în care autorul a construit ceele două  personaje principale: Molly și Niamh-Vivian. Acestea sunt creionate cu mare precizie, descrise asfel încât par oameni reali din carne și sânge. Pentru a sublinia personajul Niamh, ultimele capitole sunt narate de ea însăși, în persoană. Restul capitolelor, însă, sunt narate la persoana a treia de un narator omniscient. Este foarte potrivită această dualitate de naratori. Prima persoană ne aduce mai aproape de acțiune. Narațiunea la persoana a treia te ne transformă în  spectatori care iau parte la dramă. Probabil, în cazul în care întreaga poveste ar fi  fost axată pe trecut, romanul ar fi fost mult mai intens. Dar, de asemenea mai dur.

Povestea spusă de Christina Baker Kline este foarte bine construită și narațiunea este senzațională. Unul dintre lucrurile pe care le-am iubitla această carte sunt descrierile. Bogăția de detalii și sentimente a fost fantastică. Stilul autoarei este fluid și ușor de citit, o carte care te duce repede în poveste și te ține în suspans până la sfârșit .

Concluzia: O carte foarte bine scrisă și care a fost capabilă să-mi aducă lacrimi în ochi , ceva ce nu s-a mai  întâmplat de o lungă perioadă de timp ... Revolta, furie, compasiune, un amestec de sentimente într-o singură carte.

În ciuda subiectul care are ca punct de plecare, trenul orfanilor este, în opinia mea, un roman centrat pe personaje și aduce în prim plan sentimentele, impresiile și emoțiile lor. Este un roman care tratează aspecte complexe, cum ar fi relațiile de familie și modul în care acestea sunt construite, importanța de a ne  cunoaște trecutul și de unde venim, sunt abordate sentimentele  precum pierderea identității, dezrădăcinarea și prietenia, dar, în același timp, este o poveste despre a doua șansă, curaj, luptă adversitate, capacitatea de adaptare și de a depăși obstacolele.