Labirintul. Evadarea - James Dashner

An aparitie: 2015
Autor: James Dashner
Categoria: Literatura Universala
Editura: LITERA     
Nr. pagini: 368


      “Jefuit” de memoria lui, Thomas se trezește într-un mediu nefamiliar numit "Poiană".  Acest loc, deși este populat doar de adolescenti, reproduce în aparență o societate în care toată lumea trebuie să-și găsească locul. Este înconjurat de ziduri care se mișcă în fiecare noapte, labirintul, pe care adolescentii îl explorează în fiecare zi , cu speranța de a găsi ieșirea.  Tocmai ajuns, Thomas simte că îi este cunoscut acest univers periculos, fără să știe exact ce este.  Sosirea unei fete care transportă un mesaj important va marca sfârșitul acestei societăți  și începutul pentru altceva.  Dar ce?

“Pierderea de memorie era ciudată. Își amintea cum funcționau lucrurile, dar fără date precise, fără chipuri, fără nume. Ca o carte intactă, dar din care la fiecare al doisprezecelea cuvânt lipsea unul, făcând-o să fie greu și enervant de citit.”

 

            Încă de la început, cititorul este la fel de confuz ca Thomas, deși dorința de a cunoaște de ce și cum este puternică. Nu știm nimic mai mult despre lumea creată de autor, nimic în afară de ceea ce el însuși decide să ne spună de la început. Cititorul trebuie să se înarmeze cu răbdare pentru că autorul nu intenționează să dezvăluie secretele ușor. Și trebuie să spunem că James Dashner a lucrat din greu pentru a crea un univers complex în care cititorul este la fel de pierdut ca personajele. Și apoi, încetul cu încetul, vălul este ridicat și misterele dezvăluite , deși sfârșitul nu oferă toate răspunsurile, dimpotrivă.

Deși tema labirintului este veche de secole și deja utilizată atât în filme cât și în fantezie(de la Tezeu și labirintul Minotaurului până la filmul Bătălia Labirintul a lui Rick Riordan) trebuie să recunoaștem că Dashner, a adus un plus de noutate. Este interesantă utilizarea labirintului ca o enigmă aparent fără rezolvare, gestionată pentru a atrage cititorul care simte că trebuie să intre în carte pentru a afla ce este în spatele diferiților pereți , să caute calea spre ieșire.

 

„Un soare nu poate dispărea pur și simplu. Cerul probabil că fusese – și era în continuare – fabricat. Artificial. Cu alte cuvinte, soarele care strălucise peste acești oameni timp de doi ani, dând căldură și viață pentru toate, nu era deloc soarele. Era fals. Totul în locul acela era fals.”

 

Mi-a placut povestea si trebuie sa recunosc că întreaga carte a stârnit imaginația și curiozitatea mea. Am citit romanul în cel mai scurt timp, cu dorinta constantă de a afla ce se va întâmpla acolo. Fiecare detaliu este bine dezvoltat și exploatat. Astfel, totul, fiecare situație, fiecare persoană, fiecare faptă sunt importante. Foarte frumoase sunt senzațiile transmise de Thomas, când este confuz din cauza situației în care se află, disperarea și dorința de a fi în altă parte după ce își dă seama care este problema, dorința de a rezolva problema ieșirii din labirint.

 

„Newt privi spre fereastră absent.

— Acum știi ce naiba se ascunde în Labirint, prietene. Acum știi că nu e de joacă. Ai fost trimis în Poiană, Verdeață, și noi avem pretenția să supraviețuiești și să ne ajuți să facem ce am fost trimiși aici să facem.

— Ce anume? întrebă Thomas, chiar dacă era îngrozit să afle răspunsul. Newt se întoarse ca să-l privească fix în ochi. Primele semne ale zorilor apăruseră, iar Thomas putea zări fiecare detaliu de pe fața lui Newt, pielea încordată, fruntea încrețită.

— Să găsim ieșirea, Verdeață, spuse Newt. Să rezolvăm nenorocitul de Labirint și să găsim drumul spre casă.”

 

Mi s-a părut interesant faptul că personajele din această carte sunt aproape exclusiv de sex masculin. Asfel, această carte devine un fel de poveste despre prietenie și coeziune, mai mult sau mai puțin reușită , între toți acești tineri , care trebuie să trăiască și să supraviețuiască împreună.

Amnezia colectivă are darul de a excita curiozitatea noastră, ne stimulează să ne întrebăm despre ce și cum. Organizarea sarcinilor in Poiană este foarte interesantă, mai ales partea cu alergătorii. Acești băieți au misiunea de a explora labirintul și să memoreze cele mai mici zone. Ei întruchipează speranța, și nu ezită să își pună viața în pericol.

Mi-a placut Thomas, deși, uneori, l-am găsit un pic nebun și prea încrezător. Personajul meu preferat în acest prim volum a fost fără ezitare Minho ... De ce ??? Nu știu, poate, deoarece este curajos, dar nu nebun, el are capul pe umeri. Eu nu vă voi prezenta impresiile mele despre toate personajele, deoarece sunt destul de numeroase, dar voi incheia cu Theresa care mi-a placut, dar fără a fi favorită. Aceasta este puternică, curajoasă și inteligentă, dar misterul care o înconjoară cred că a fost motivul care m-a determinat să am rețineri. Formează duetul perfect cu Thomas, și împreună vor face totul pentru a descoperi misterele Labirintul.

 

„Îi părea familiară, simțea că exista o legătură între el și ea, deși îi era imposibil să și-o amintească. „

 

În concluzie, este o carte care merită să fie citită, plină de aventură, adrenalină și cu doar o atingere de romantism - exact, povestea de dragoste nu este pusă în prim-plan! Cu stilul curgător care surprinde, cartea arată aproape fără să-și dea seama ... ca un adevărat festin pentru iubitorii acestui gen de romane!

Mulțumesc  EDITURII LITERA  pentru ocazia oferită de a citi și  prezenta impresiile mele despre  această carte  !