vineri, 5 iulie 2013

Iubirile croitoresei - Maria Duenas

Produs publicat in 2011 la Polirom
Data aparitiei: Martie 2011
Colectia BIBLIOTECA POLIROM
Tip coperta: Brosata
Format: 130x200
Numar pagini: 608


“- O maşină de scris mi-a schimbat destinul. O Hispano- Olivetti, de care m-a despărţit săptămâni la rând sticla unei vitrine. Privind din prezent, de pe parapetul anilor scurşi, e greu de crezut că o simplă maşinărie poate într-adevăr să schimbe cursul unei vieţi, dinamitând în doar patru zile toate planurile făcute pentru a-1 menţine. Dar aşa a fost, şi n-am putut face nimic ca să împiedic asta.”


Titlul original este "El tiempo entre costuras" ceea ce eu cu putinele mele cunostinte de spaniola as traduce "Timpul dintre cusaturi". De la titlul original pana la Iubirile croitoresei este drum lung  deoarece  nici macar nu e vorba despre iubirile unei croitorese. Acest roman arată modul în care o persoană obișnuită, fara nici o pregătire speciala și cu  o voință puternica ,  sfârșește prin a deveni   un spion  de bază al englezilor în intrigile ţesute de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial.
“In doar câteva luni, am rupt-o cu întregul meu trecut; nu mai eram o umilă croitoreasă de doi bani şi devenisem, alternativ sau paralel, o mulţime de femei diferite. Fusesem, pe rând, candidată începătoare la un post de funcţionară, beneficiară a patrimoniului unui mare industriaş, amantă voiajoare a unui pungaş, aspirantă plină de iluzii la postul de director al unei afaceri argentiniene, mamă frustrată a unui copil nenăscut, bănuită de escrocherie şi furt, îndatorată până-n măduva oaselor traficantă ocazională de arme deghizată în maură inocentă. În şi mai puţină vreme trebuia să-mi definesc noua personalitate, fiindcă nici una dintre cele anterioare nu-mi mai era de folos.
               Este un roman foarte bine scris din punct de vedere literar și istoric. Povestea se bazează pe fapte istorice bine definite: războiul civil spaniol, Francisco Franco, Protectoratului spaniol din Maroc, divizarea  Europei in cel  de-al doilea război mondial, spionajul.... Povestea este împărțita în patru părți: pre-război Madrid, Maroc, Madrid și Lisabona postbelică. Acest lucru imprima  cartii în opinia mea, un ritm  dinamic . María Dueñas descrie cum era viața în Spania imediat după Războiul Civil și surprinzatoare este  prezența naziștilor  în Spania. Pe de altă parte, în Madridul  post-război, am fost surprinsa să văd ca  a existat o "zona VIP", în centrul orașului. În acesta zona nu a existat foamete, oamenii isi  cumparau  haine scumpe, mergeau la cafenele și diverse festivaluri. In restul orașului  domnea foametea  și singura lor preocupare era  de a  mai trăi o zi .Autorul  amesteca faptele reale cu un complot fictiv .        
              Unele dintre personaje sunt inventate de autor ca Sira, Marcus Logan, Dolores, etc ... dar mai sunt si altele reale  ca Ramón Serrano Suñez, Rosalinda Fox, Juan Luis Beigbeder și Alan Hillgarth.
Eroina principală, tânăra croitoreasa Sira Quiroga ,paraseste  Madridul pentru dragoste. Se mută la Tangier cu un bărbat pe care abia il cunoaște, dar  care o face sa se ​​simta femeia cea mai speciala din lume .Trădata  , abandonata si  asaltata de datorii, Sira se mută la Tetouan, capitala Protectoratului spaniol din Maroc. După luni de depresie, fata, asistata de către proprietara pensiunii unde locuiește, deschide  o casa de moda, care va deveni  curând locul in care vin  toate femeile din  Tetouan sa isi faca haine . Acesta este începutul pentru Sira a  unor aventuri  departe de tot ce si- ar  fi putut imagina ...De-a lungul romanului asistăm la metamorfoza unei tinere timide care a suferit  , într-o femeie puternică și încrezătoare, ce  își asumă riscuri pentru tara sa.
 “— Cândva, în urmă cu mulţi ani, mi-am deschis sufletul în faţa unui bărbat care nu şi-a arătat adevărata faţă şi m-am chinuit mult să vindec rănile pe care mi le-a lăsat în inimă. Nu vreau să păţesc şi cu tine la fel. Nu mai vreau minciuni şi umbre. Nu mai vreau ca alţi bărbaţi să dispună de mine după cum li se năzare, depărtându-se şi apropiindu-se fără să mă prevină,chiar dacă pentru a-mi salva viaţa. “
               Prin Sira Quiroga  vedem cum trăiesc cetățenii obișnuiți, cu restricțiile ,neajunsurile și lupta continuă pentru supraviețuire. De asemenea, putem vedea situatia  femeilor din acel timp, dificultățile  cu care se confrunta  o femeie singură  care  incearca sa supraviețuiască într-o lume dominata  de bărbați.  
 Drintre personajele secundare mi-a placut cel mai mult  contrabandista Candelaria. Aceasta este un personaj uimitor, cu nerv și o filozofie de viață destul de speciala.
              Vocabularul folosit este potrivit pentru orice cititor, as prefera să-l definesc  ca rafinat. . Scrisul este fluid, personaje bine concepute, reale, pline de probleme, traume, răni cauzate de viață și determinare de oțel pentru a merge mai departe. Deși romanul are peste 600 de pagini , nu există nici un moment de plictiseală.  Sunt multe povești intercalate care mențin curiozitatea aprinsa tot timpul.
        În cele din urmă, am fost încântata  să văd la sfârșitul lucrării, bibliografia utilizată de către Dueñas María din  două motive:
1. Pentru a fi un scriitor bun, trebuie să fii un cititor mare. Dovada în acest sens este lista lunga de cărți pe care autorul a consultat-o.
2. Pentru cei care ca mine doresc să afle mai multe despre subiectul principal al cărții, există posibilitatea de asi   extinde cunoștințele prin intermediul acestor cărți menționate de  Maria Duenas.
     Concluzie :
Dragoste, război, spionaj, peisaje exotice, istorie ,  personaje reale ingenios amestecate cu cele fictive, descrieri  delicioase ale  hainelor  create cu inventivitate (la urma urmei, titlul original este Tiempo Entre Costuras, " timp între cusături" cu dublu inteles facand  aluzie la mesajele criptate) :ce ai mai putea dori?
Citate preferate :
“Nostalgia mă ameninţa cu loviturile ei, dar ştiam să mă feresc la vreme şi să mă fofilez, eschivându-mă graţios: învăţasem arta fugii şi o practicam ori de câte ori îi presimţeam ameninţarea în apropiere.”

“În acest scop, trebuia să spoiesc trecutul, să inventez în graba mare un prezent şi să proiectez un viitor pe cât de fals, pe atât de splendid. Trebuia să încep cât mai iute. Nici lacrimi, nici văicăreli. Nici priviri condescendente în urmă. Totul trebuia să aparţină prezentului, zilei de azi.”

miercuri, 3 iulie 2013

Ilustrații Pride and Prejudice

 Ilustrații  realizate de Charles Edmund Brock pentru editia 1907 a romanului Pride and Prejudice. Bucurați-vă!


Lord Bennet- Darcy refuză să danseze -
Dl Lucas,Elizabeth si Darcy

Jane primește  invitațiade a merge la Netherfield Park, Bingley are grijă de ea în timpul bolii
Elizabeth și domnul Collins

  Lady Catherine, Darcy aduce celebra sa scrisoare pentru Elizabeth -
Elizabeth vizitează Pemberley și vede portretul lui Darcy

  Darcy o prezintă Elisabetei pe sora lui  Georgiana,   Lydia
Elizabeth se gandeste laDarcy

Jane și Bingley, la sfârșitul romanului, momentul pretios dintre Elizabeth si Darcy -
Pot avea consimțământul tău tată  ?

vineri, 28 iunie 2013

Nu-i timp de ramas-bun - Linwood Barclay


An aparitie: 2010
Autor: Linwood Barclay
Categoria: Literatura Universala
Editura: LEDA
Nr. pagini: 448


,,Statea la masa din bucatarie , cu telefonul in fata. Chipul ei parea lipsit de orice culoare. 
- Ce s-a întâmplat?  am intrebat eu
-Am primit un telefon , a zis Cynthia  foarte calma. 
- De la  cine? 
- N-a a spus cine era. 
- Bine si ? Ce vroia? 
- N-a spus decat ca are un mesaj. 
- Ce fel de  mesaj? 
- A zis ca ei ma iarta. 
- Poftim? 
                                                                                     - Ai mei . A zis că ei  ma ierta pentru  ce am făcut. “


Gen: suspans, familie, mister, thriller
Personaje: Cynthia, Terry, Grace, Todd, Patricia, Clayton, mătușa Tess, Rolly Abagnall, Vince Fleming
Spatiu-temporal: Milford (Statele Unite ale Americii), mai 1983

Sinops:: Cynthia Bigge, o adolescenta dificila, se trezeste mahmura dupa o noapte de petrecere si nu-si mai gaseste familia - tatal, mama si fratele ei Todd au disparut fara a lasa nici o urma, nici un indiciu, nici macar un bilet de ramas-bun. Dupa douazeci si cinci de ani, disparitia familiei Bigge ramane acelasi mister de nepatruns. Cynthia angajeaza un detectiv particular, apeleaza la o emisiune de televiziune gen reality-show, cu speranta ca, undeva, cineva ar putea sti totusi ceva.

"Te trezești... Casa e pustie... Toți ai tăi au dispărut..."

Părerea mea: Această carte este o adevarata opera de arta. Este un thriller, un roman de suspans care te face incapabil să pleci  si  sa lasi cartea pana nu  descifrezi misterul.
     De la primele pagini autorul aruncă cititorul în miezul problemei . Actiunea se învârte în jurul dispariției  părinților Cynthiei in urma cu  douăzeci și cinci de  ani.  Nici măcar nu știm dacă sunt morți , au fugit,  ori și-au refacut viața departe de Cynthia. Dorința obsesivă a Cynthiei  de a  înțeleage  drama pe care a trait-o  in adolescenta ,alimentează dorința  cititorului de a afla mai mult  .
         Dispariția unei  intregi familii  și mai ales lipsa cadavrelor permite orice ipoteza. Fiecare detaliu și personaj este important. Actiunea se muta  încet, dar constant, în jurul mai multor personaje indragite , ce devin suspecti în acest caz ciudat . De-a lungul lecturii m-am tot întrebat, "dar ce s-a întâmplat cu adevărat?"Am  suspectat fiecare personaj, chiar m-am  îndoit si de Cynthia, pentru că în anumite momente pare a fi cam confuza și m-am intrebat  de ce nu ea?  Mi-am imaginat  o mie și una de scenarii cu privire la ce s-ar fi întâmplat în acea noapte.
          Mi-a placut ritmul  aceastei carti. Suspansul este bine echilibrat, astfel încât să nu ne plictisim .  Barclay are un stil care  încet și inexorabil, ne face să fim implicati în poveste  pas cu pas. El are capacitatea de a transforma scene din viață  obișnuita, în fenomene stresante pe care orice familie le-ar putea trăi.   Dupa  ce am citit cartea am ramas cu  o usoara indoiala ....oare  știm cu adevărat cine sunt oamenii care ne înconjoară?

Citate preferate
“Am condus-o pe Cynthia  sus, in fosta ei camera.Parea amortita.Voiau cadre cu ea intrand in camera si i-au cerut sa faca de doua ori acest lucru.Prima oara cameramanul o astepta inauntru, cu usa inchisa, si vroia sa o surprinda pe Cynthia cand intra, cu foarte multa nesiguranta.Apoi au reluat totul, de data aceasta din hol, cu camera filmand peste umarul ei in timp ce intra in camera.”

"Acestia sunt  ca sa te  ajute cu Cynthia. Pentru educația ei , pentru ce va mai trebuie. Or  sa mai fie si altii, dar trebuie să respecti cateva reguli. Sa nu ii spui NICIODATA  Cynthiei despre  banii acestia. Sa nu spui nimanui nimic despre ei  . Sa nu  încerci niciodata sa afli de unde provin . NICIODATĂ . "


                    Cartea se poate comanda de pe Libraria Online Libris

duminică, 26 mai 2013

Gradina uitata - Kate Morton



 
"Era întuneric acolo unde stătea ghemuită, dar fetiţa făcea ce i se spusese. Doamna o pusese să aştepte, căci nu se aflau încă în siguranţă şi trebuiau să tacă chitic. Era doar un joc, un fel de de-a v-aţi ascunselea.(…)
Doamna aceea o să se întoarcă, aşa spusese, şi fetiţa abia o aştepta."

               O fetiță de  4 ani   ajunge  cu vaporul în anul 1913 în  Australia. Ea este singură și  nu își amintește nimic. În valiza ei sunt niște haine și o carte de povesti ale unei  scriitoare misterioase , Eliza Makepeace ... Este adoptată de oameni buni, care-i dezvăluie  misterul originilor sale de  la vârsta de 21 ani . Lumea lui Nell se prăbușește. Acesta este începutul unei călătorii lungi și dureroase   în căutareă  propriei identități   ,o călătorie  care va dura  peste 50 de ani.
               Grădina uitată este  o poveste de familie, despre cat de importante sunt  legăturile de familie, cunoașterea trecutului nostru și a propriei  identități. Există trei piloni fundamentali: Eliza Makepeace, a cărei poveste începe în primii ani ai secolului al XX-lea. Apare ca un  copil alaturi de mama ei Georgiana și fratele ei mai mic Sammy, într-un mediu nesigur , situație cauzată de anumite litigii de familie. Nell O'Connor este  personajul cu un trecut neclar care decide să ia controlul asupra propriei vietii  pentru a afla ce s-a întâmplat atunci când ea era doar o copila. Cassandra, nepoata lui Nell este  responsabila pentru rezolvarea  misterului  care dateaza de un secol.In jurul acestor trei personaje  se  vor roti celelalte personaje, o gama larga de figuranti care îmbogățesc romanul. Fără îndoială, cei mai proeminenti sunt cei doi  Montrachet : Linus om slab, dominat de sentimente și emoții  si  Adeline, soția lui Linus, mereu preocupata de aparențe și de fiica ei  Rose .În conacul Blackhurst, am fost complet sedusa de uneltirile Adelinei. Aparițiile sale implică întotdeauna unele surprize sau întorsături în poveste.
            Punctul forte al acestei cărți constă mai mult în temă (căutarea identitătii) și farmecul locului (în special Australia, Cornwall și Londra victoriană).  Londra anului  1900 este bine descrisa:ceață, mizeria, mirosul de urină, sărăcie extremă. In roman există mai multe descrieri, foarte amănunțite, astfel încât cititorul poate “vedea” imaginea locului în care evenimentele se desfășoară. He “visto” la casa londinense donde vivía Nell de pequeña, la cabaña al lado de un acantilado, la mansión inglesa donde vivía Rose. Am "văzut" casa din Londra, unde a locuit Nell. Cabană mica de lângă stâncă, conacul englez unde a trăit Rose.
Y, no sólo he visto tales lugares, sino que he sabido cómo se vivía allí.
          Un  alt lucru care iese în evidență în această carte sunt  poveștile Autoarei  .Prin povești ne este spusa o poveste în poveste. O interpretare mai profundă a povestilor, dezvăluie adevărul pe care au încercat să il ascundă. Durerea și dorul care surprind  in aceste povești frumoase nu trec neobservate de către un  cititor atent.
"Împărăteasa nu mai putea de dragul ei şi n-o slăbea din ochi. Singurătatea o făcuse aspră, iar asprimea o făcuse egoistă şi bănuitoare. Aşa că îşi închipuia tot timpul că cineva voia să i-o fure. „E doar a mea, se gândea, ea e mântuirea mea, trebuie s-o ţin doar lângă mine!”
  Fragmentul de mai sus  este din  povestea  Pruncul schimbat de zâne  scrisa de Autoare .
Am fost fascinatade capacitatea sa de a crea povesti .
        Scrisul lui Kate Morton este fluid, , povestea este bine spusă, ușor de citit. Ea are o proză simplă, dar foarte eleganta. Romanul este narat la persoana a treia, dar întotdeauna din punctul de vedere al uneia din cele trei eroine. CeleSon los tres personajes muy bien trazados, con su propia personalidad. trei personaje foarte bine elaborate, cu propria sa personalitate. Y los tres, siendo muy diferentes, entrañables.Personajul meu preferat în această poveste este Eliza Mackepeace.
Din primul moment am fost sedusa de independentă ei. Povestea Elizei , în opinia mea umbrește complet povestile Cassandrei si a lui Nell. Cele trei povesti    sunt țesute treptat, încet și în mod deliberat, până când cititorului în cele din urmă ii este  dezvăluita  o poveste uimitoare plina  de mister și de înșelăciune.
      O poveste frumoasă cu  personaje de neuitat care  menține cititorul în suspans de la început până la sfârșit. Este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta . Dacă vă plac romanele cu  personaje  puternice de sex feminin și povești care se deruleaza pe parcursul mai multor generații, trebuie să citiți Grădina uitată .

duminică, 19 mai 2013

"50 de umbre ale lui Grey" de E.L.James



     La fel ca mulți oameni, am auzit/ citit  multe comentarii pozitive și negative despre această carte. De aceea am vrut să  imi formez propria opinie.
       "50 de umbre ale lui Grey"  este povestea unui cuplu în viata carora totul  se intampla cu o viteza ametitoare. Este aceeași poveste : fata întâlnește băiatul, fata se indragosteste de băiat și apoi trec prin   o mie de dificultățile pana raman împreună.
            Personajele sunt stereotipe. Ana, o tânără fecioară (o  gâscă  de 21 de ani)este in  așteptarea  barbatului perfect . Christian, frumos ,bogat,tanar  (27 ani,), este descris aproape ca  un prinț de basm, dacă am uita  tendințele lui SM( sadomasochism)... a reușit tot ce si-a propus , nimic nu-i poate rezista ... si ghiciti cine va primi premiul cel mare?  Ana desigur!
        Misterul care captivează cititorul apare din nevoia de a cunoaște secretele întunecate , care au făcut din Grey omul care  este . Cine este? De ce este asta? Care este trecutul lui? Care va fi viitorul lor?      
          În ceea ce privește scenele de sex,  sunt destul de abundente de la pagina 150. Da, este nevoie de mai mult de 100 de pagini pentru un  sarut simplu, dar de acolo ... orice loc este bun pentru o întâlnire sexuală Vocabularul este  la   nivelul școlii primare, iar acesta este un păcat, având în vedere gama de cuvinte care ar  electriza cu adevarat simturile si imaginatia cititorului.Au fost momente , cand am avut impresia ca am de a  face cu doi copii, un foarte capricios, celălalt naiv și inconștient, care operează într-o lume a adulților.Cartea are peste 500 de pagini, dar se citeste destul de repede. Scriitorul a gasit formula de a creea dependenta: abundă dialoguri și fraze scurte, fără multa descriere. Capitolele nu sunt foarte lungi. Un  defect al acestui  acestui  roman este ca totul se vede  doar  doar din perspectiva  Anei. Unele momente ar fi fost   mai interesante daca ar fi fost prezentate  si din punctul de vedere a lui  Christian  Mi-ar fi placut mai multe informații despre Elena și relația pe care a avut-o cu Christian , am vrut să știu cum s-a întâmplat
         Am citit undeva pe web ca  James ar fi scris această carte pentru a răspunde la întrebarea "Ce se întâmplă dacă noua iubire este adept BDSM și cum reacționezi?".  La aceasta intrebare pot fi doar doua raspunsuri  Încercați sau luati-o la fugă. Nu este nevoie să scrii 550 de  pagini pentru a explica.