Furtuna de Onix - Rebecca Yarros

Categoria: Literatura americana

Autor: Rebecca Yarros

Editura: STORIA BOOKS

An aparitie: 2025

Nr. pagini: 824

 

Ne-am întors. Revenim la dragoni fantastici, bătălii spectaculoase și drame de iubire ieftine, ceva gen telenovelele turcești difuzate la TV în mijlocul zilei. Din păcate, Academia Militară Basgiath s-a transformat într-o reședință dintr-un astfel de serial turcesc.

Și știți ce? Chiar am încercat din toată inima să închid ochii, să sufăr de orbire bruscă și înțelegere selectivă. Cu toate acestea, a fost extrem de dificil. 

Ce se întâmplă?

•           Un mare haos:  toată lumea aleargă prin această școală și se ucid între ei. Trebuia să fie o școală militară, nu un circ ambulant. Oricine poate intra oriunde fără să-și scoată pantofii, fără mantie de invizibilitate și să se ”cache” pe covor. A auzit cineva de  cod militar, vreo lege, ierarhie, structură, responsabilitate pentru subordonați? Este ceva din chestiile astea în această carte? Nimic? Așa m-am gândit și eu.  
•          Adulți, cadeți la o academie militară, care se comportă ca niște fete de gimnaziu invidioase ce se ceartă pe luciul de buze în toaletă și se raportează între ei.
•           Unde sunt adultii?! De ce lupta este condusă de tineri de aproximativ 20 de ani? Este responsabil? Ei au aproximativ aceeași vârstă și  hotărăsc soarta regatului?
•           Politica:  Nimic nu are sens aici, nu așa se face politică.  Personajele care dețin funcții guvernamentale sau care preiau roluri de luare a deciziilor în această lume sunt pur și simplu... proști? Nu știu cum să spun, dar deciziile lor sunt nemotivate și superficiale. Dar, bineînțeles, apare - Vi - care rezolvă toate problemele și știe mai bine, arată degetul mijlociu conducerii și nu suferă nicio consecință pentru asta.
•            simptomele de „slăbiciune” ale lui Vi s-au multiplicat magic? Pentru că în cele două cărți anterioare erau doar articulațiile și tendoanele slabe, iar aici deodată apar amețeli, mai ales când face mișcări rapide. Cum este capabilă să lupte daca amețește și când se ridică de pe scaun?
•           În loc să aibă o conversație serioasă unul cu celălalt, Vi și Xaden petrec 99% din timp gândindu-se că își doresc DISPERAT să facă sex, dar nu pot pentru că Xaden nu mai are suficientă încredere în el însuși pentru asta. Cât de interesant, nu? Cât de semnificativ. Ce romantic. Cât de emoționant…bleah!!
•           Universul care s-a mărit brusc magic - fără motiv, sfidând logistica. Personajele călătoresc înainte și înapoi, și așa mai departe, până când cititorului chiar nu-i pasă unde sunt, pentru că nicio locație nu pare să aibă vreo semnificație reală. Nu există un obiectiv clar definit ci doar zboară pe bieții dragoni în toate direcțiile posibile.
•          Lipsa descrierilor sau numărul lor mic derutează cititorul.
•          - Andarna și familia ei: da, ok, i-a găsit. Până la urmă aflăm doar că au părăsit-o ca să devină un dragon mai rezonabil decât ceilalți și că a eșuat... nu ne spun nimic despre cum au fost „învinși” veninoșii cu de ani în urmă bla bla bla
•          Numărul mare de personaje secundare: Cine dracu este Cragh? Taccarus? Lewellen? Drake? Quinn? Trager? Dacă nu ești Xaden sau Violet sau prietenii lor apropiați, familia lor,habar nu am cine ești. Am simțit serios că mi-a fost atacat creierul.
•           am impresia că întregul complot nu a avansat deloc. Principalul complot, care este războiul (sau cel puțin cel mai important pentru mine) din acest volum, a fost că Veninoșii atacau, undeva, în depărtare, o locație despre care s-a vorbit dezinvolt în clasă.
•          Theophanie. Trebuia să fie o Veninoasă care avea toate răspunsurile pentru Violet. Dar ea moare la sfârșit fără să împărtășească nimic cu Violet. Ea a fost doar ticălosul acestei cărți, cea care a creat conflicte/drame, dar nu are niciun scop real pe termen lung.
•           Evenimentele sunt forțate pe alocuri de dragul suspansului. Dar ceea ce dezamăgește cel mai mult un cititor fidel este faptul că atât de multe întrebări rămân fără răspuns. Pentru că la sfârșitul volumului 3 încă nu suntem mai departe de volumul 2 și așa (după părerea mea) toate cele 1000 de pagini au fost degeaba. Sfârșitul ar fi putut la fel de ușor să fie inclus în ”Flacăra de fier” (poate cu încă 100 de pagini).

         Totuși, am terminat cartea, așa că trebuie să fi fost ceva în ea, nu? Nu voi spune că nu au fost momente care să nu mă surprindă și să nu mă atragă. Dar, pentru mine, povestea și-a pierdut credibilitatea și nu mai sunt cu adevărat atașată de ea sau de viețile personajelor. Romantismul și-a pierdut sensul. Acum totul este posibil, pentru că această lume nu are reguli importante. Și din moment ce totul este posibil, nimic nu este adevărat. Din nefericire. Fantezia, în special elementele fantastice, au nevoie de reguli de funcționare clar definite, limite, un sistem magic dezvoltat, bine gândit, proceduri administrative specifice statelor, începuturile politicii „serioase”, explicații privind construcția lumii de la zero. Evident, autoarea are dreptul de a crea excepții de la regulă pentru nevoile intrigii, dar când dintr-o dată toate personajele sunt excepții și sunt fulgi de nea atât de speciali, ce rost mai are toate acestea?

Această carte a îndeplinit așteptările mele?

Nu chiar. Sunt dezamăgită, acesta este volumul numărul trei, momentul în care romantismul este relativ stabil, așa că accentul ar trebui să fie pe dezvoltarea firelor cheie rămase. Iubesc personajele, iubesc dragonii și mi s-a părut fenomenală ideea acestei aventuri. Nu sunt surprinsă că primul volum a fost atât de popular. Dar fantezia este un gen dificil, iar construirea unei lumi complet nouă de la zero este un proces incredibil de complicat care ar trebui gândit și planificat temeinic. Aceasta este ceea ce a lipsit aici. Voi citi volumul patru? Momentan, probabil că nu, dar poate într-un an emoțiile se vor potoli și voi fi curioasă să văd cum va ieși autoarea din această mizerie.

Rămâne în familie - John Marrs

 

Categoria: Literatura engleza

Autor: John Marrs

Editura: BOOKZONE

An aparitie: 2024

Nr. pagini: 400

 

Mia și Finn, un tânăr căsătorit, vor să-și realizeze visul de a deține propria casă la țară. Pentru a economisi bani, între timp, locuiesc cu părinții lui Finn, Debbie și Dave. Mia nu se înțelege deloc cu soacra ei. Bineînțeles că ea însăși are defecte și slăbiciuni, dar soacra este o persoana manipulatoare! Deci nu e de mirare că Mia chiar vrea să se mute. Chiar și o casă dărăpănată pare mai bună decât nimic - mai ales că Mia rămâne însărcinată pe neașteptate. 

  În timp ce își renovează casa nou cumpărată, Mia descoperă un mesaj misterios: „Îi voi salva din pod”. Împreună cu soțul ei, Finn, explorează podul unde dau peste șapte cadavre a unor copii. Este atât de șocant încât nimeni nu știe cum să facă față. Chiar și anchetatorii cu experiență care trebuie să se ocupe de caz sunt foarte speriați. Așa că Mia și Finn continuă să locuiască cu Debbie și Dave. Încetul cu încetul, din ce în ce mai multe secrete întunecate ies la iveală, astfel încât Mia trebuie să se întrebe dacă vrea să aparțină în continuare acestei familii... 

Intriga este foarte misterioasă și de rău augur încă de la început. Povestea este prezentată alternativ din cinci perspective: soți, socri și declarațiile unei persoane necunoscute, pe care niciunul dintre cei implicați nu o cunoaște încă și care explică ce legătură are cu casa. Chiar de la început, familia lui Finn pare ciudată. Cu cât ies la iveală mai multe informații despre ei înșiși, cu atât apar mai multe suspiciuni împotriva lor. Devine clar pentru cititor că Mia are probleme. Spre deosebire de sugestiile din descrierea cărții, ea nu investighează, mai degrabă, devine obsedată de gândul la copiii care au fost uciși și cade în depresie postnatală. Capitolele sunt deprimante și se potrivesc cu starea de spirit a thrillerului. Încet, dar sigur, nu numai cazurile trecute, ci și cele actuale sunt clarificate. Romanul conține , de asemenea, și fragmente din interviuri ale poliției, documentare, contribuții și interviuri ale jurnaliștilor.

 Ca cititor, am încercat să dezleg misterul, dar de fiecare dată când am avut o suspiciune și am crezut că am înțeles totul, au loc evenimente neașteptate. Și asta continuă până la ultima pagină.

                 

               Aspecte negative:

• Atmosfera a fost uneori deprimantă și probabil că subiectul nu va atrage toți cititorii.
• Nimeni nu a fost simpatic în această carte în afară de copil.Toată lumea este nefericită. Toată lumea are un secret și aceste secrete sunt cu adevărat groaznice.
• Majoritatea personajelor  sunt gri din punct de vedere moral.
• Numărul de cadavre a fost nebunește de mare.
• Nu am aflat niciodată cum ucigașul își putea permite zeci și zeci de valize scumpe de designer.
• Ideea generațiilor de ucigași în serie mi s-a părut pur și simplu o prostie. 
• Mi-aș fi dorit să obținem mai multe informații despre stilul de viață al lui Debbie și George.  -  „cancerul” lui Dave s-a dovedit a fi un ulcer tratabil, ceea ce m-a făcut de fapt să râd în hohote .
•  nu mi-a plăcut că depresia Miei a părut ceva ce a ales să aibă... Chiar și felul în care ea însăși a vorbit despre acest aspect a făcut să pară că poți pur și simplu să „treci peste”, deși nu așa funcționează, deoarece este cauzată în general de dezechilibre hormonale .
• nu înțeleg cum a reușit Finn să ascundă că are un copil de patru ani, fără ca nimeni (în afară de Dave) să afle. De regulă o asfel de situație funcționează din cauza distanței și a faptului că nicio parte nu își dă seama că există. Dar această regulă nu se aplică aici! Toți trăiesc în aceiași localitate. Cum a explicat Emma celor din viața ei, nașterea copilului? (Finn și Emma sunt prieteni din copilărie).Cum îl face pe Finn să o viziteze în mod regulat? Finn participă la evenimente care au legătură cu fiica lor? Dacă da, cum explică ei asta. Și de ce naiba nu a spus Emma niciodată nimic? Știu că s-a menționat că este o persoană mai timidă, dar ei doi nu au avut niciodată o singură ceartă sau dezacord? Cum de nu i-a văzut nimeni, niciodată, împreună?
•  Cred că autorul merge puțin prea departe în cele din urmă. Nu pot spune exact de ce, dar cred că în cele din urmă vrea prea mult și adaugă o altă revelație de care eu personal nu aș fi avut nevoie. Cred că asta face acest roman cumva mai nerealist și prea ciudat. 

 Avertisment:  Accentul este pus pe copiii dispăruți și pe ceea ce li s-a întâmplat.

Adevărul nu contează - Amy Tintera

Categoria: Carti thriller

Autor: Amy Tintera

Editura: BOOKZONE

An aparitie: 2024

Nr. pagini: 397

 

 Cum ar fi dacă ai crede că ți-ai ucis cel mai bun prieten? Și dacă toți ceilalți ar crede asta? Și dacă adevărul nu contează?

După ce Lucy este găsită rătăcind, acoperită de sângele celei mai bune prietene a ei Savvy, toată lumea crede că este o ucigașă. Lucy și Savannah erau fetele de aur din micul lor oraș: drăguțe, inteligente și invidiate de toți. Lucy s-a căsătorit cu un tip de vis, iar Savvy a fost fluturașul social iubit de toată lumea și, dacă credem, zvonurile, a fost mai ales populară printre bărbații din oraș. Au trecut ani de la acea noapte îngrozitoare, despre care Lucy nu-și amintește nimic, ba mai mult, de atunci s-a mutat în Los Angeles și a început o nouă viață.

Dar acum, podcastul „Ascultă minciuna” și gazda sa, Ben Owens, au decis să investigheze uciderea lui Savvy. Lucy este forțată să se întoarcă în locul în care a promis că nu va mai pune piciorul niciodată pentru a afla cine a ucis-o pe Savannah, chiar dacă este posibil ca ea să fie vinovată.

.

                       Aspecte pozitive:

•          tema podcastului. Această temă permite un ritm susținut între narațiunea lui Lucy și transcrierea podcas-urilor lui Ben care intervievează pe toți cei apropiați de Savannah și Lucy. Ancheta progresează astfel, încetul cu încetul după dezvăluirile fiecăruia.
•            Bunica lui Lucy a fost o încântare.
•           Lucy, protagonista principală, este un personaj interesant. Nu este o persoană bună din multe puncte de vedere, dar este spirituală, sarcastică.

 

                       Aspecte negative:

•           Nu există cu adevărat indicii. Aflăm fiecare revelație pe măsură ce ne dezvăluie cartea, adesea prin interviurile podcastului.
•           Lipsa tensiunii. Nu a fost nicio urgență reală, nimeni dispărut, niciun criminal în serie în libertate... Nu m-am temut pentru nimeni. Și, deși ea a susținut contrariul, nu am simțit niciodată că Lucy e foarte afectată de ceea ce s-a întâmplat.
•           Intriga nu este foarte realistă. Se pare că aproape toți cei din Plumpton au mințit unde se aflau în momentul uciderii lui Savvy, iar poliția se pare că nu a știut. S-au concentrat doar pe Lucy și au lăsat ancheta să se răcească.
•           Lucy  ajunge să se culce cu tipul care face podcast-ul . Nu era necesar aici. Lucy și Ben ar fi putut să facă podcastul și apoi fiecare să meargă pe drumul lui.
•         Încrengătura relațiilor din acest mic oraș.Toți cei din Plumpton, Texas, tineri și bătrâni deopotrivă, s-au culcat unul cu celălalt și/sau și-au înșelat toți soții la un moment dat.  Am fost surprinsă că nimeni nu are sifilis…
•        Vocea din capul lui Lucy a devenit enervantă după un timp.  Bănuiesc că autoarea a vrut să-i facă pe cititori să se gândească că Lucy ar putea fi o ucigașă din cauza gândurilor ei întunecate. 
•         L-am detestat pe Matt, fostul soț al lui Lucy. Nu cred că s-a schimbat. Nici părinții ei nu mi-au plăcut. Nu e de mirare că s-a mutat atât de departe și a refuzat să vină în vizită.
•         Violența domestică a fost un pic…romantizată. 
•          Rezoluția neconvigatoare…. ucigașul real a fost cea mai plictisitoare opțiune posibilă, Mi s-a părut că autoarea nu știa cum să încheie povestea, așa că a ales pe cineva la întâmplare.

Grupul supraviețuitoarelor - Grady Hendrix

Categoria:Carti horror

Autor: Grady Hendrix

Editura: NEMIRA

Colectie: Armada

An aparitie: 2023

Nr. pagini: 384

 Un film slashers este un  subgen al filmelor de groază. Chiar dacă printr-o minune nu ați vizionat niciodată  un film din acest gen, probabil ați auzit de personaje precum Freddy Krueger, Michael Myers, Jason Voorhees sau Leatherface. Fiecare dintre ei a comis o serie de crime sângeroase pe ecran până când au dat peste Supraviețuitoarea Finală. Ultima supraviețuitoare care, spre deosebire de prietenii ei, reușește să rămână în viață până în ultimele minute ale filmului și care îl învinge în cele din urmă pe criminalul psihopat. De cele mai multe ori, este o fată drăguță, cu un comportament exemplar, care nu iese în evidență în niciun fel față de semenii ei... până când trebuie să lupte pentru viața ei.

În romanul ”Grupul supraviețuitoarelor”, Hendrix a creat o lume în care subiectul ”slashers” nu sunt povești inventate în scopul realizării unor filme, ci ceva care s-a întâmplat cu adevărat. Undeva, în tabere de vară sau lângă cabane din pădure, ucigașii psihopati se plimbă prin jur, ucigând pe oricine pot pune mâna până când sunt opriți de supraviețuitoarea finală. Intriga romanului se concentrează pe un grup de Supraviețuitoare care au întâlnit odată un psihopat. Fetele au supraviețuit, dar experiențele traumatizante au forțat-o pe fiecare să facă terapie. Împreună și-au creat propriul grup de sprijin unde s-au întâlnit mulți ani și și-au împărtășit experiențele. Fiecare dintre ele și-a construit o viață de-a lungul timpului. Ei bine... Ar trebui să spun, aproape fiecare. Lynnette Tarkington, în ciuda trecerii anilor și a terapiei, nu se poate trece peste ceea ce i s-a întâmplat. Acest lucru se manifestă sub formă de paranoia extremă și obsesie pentru siguranță. În așa măsură, încât protagonista nu pare să aibă vreo slujbă permanentă sau prieteni, pentru că chiar are probleme cu ieșirea din casă, iar când iese din apartament, se uită în jur să vadă dacă cineva o urmărește. Deși participarea la grupul de sprijin nu o ajută pe Lynnette să facă față traumei, ea este cea care protestează cel mai mult atunci când restul membrelor decid că poate este timpul să își încheie ciclul de întâlniri și să meargă mai departe. Problema se complicată pentru că una dintre Supraviețuitoarea este ucisă în propria ei casă. Lynnette ajunge imediat la concluzia că cineva plănuiește să le ucidă pe Supraviețuitoarele rămase. Prietenii ei sunt sceptici și cred că teoriile și suspiciunile ei sunt rezultatul unei puternice paranoii. Lynnette chiar reacționează exagerat? Dacă nu, cum le va demonstra că are dreptate și că există un alt monstru care le vânează?

Începutul cărții este grozav. Din păcate, undeva pe parcurs începe să se destrame. O mare parte din vina o are personajul principal, care este un personaj extrem de iritant. Înțeleg că a trecut printr-un coșmar și este un caz extrem de sever de PTSD. Totuși, nu pot înțelege de ce autorul a crezut că cineva ar fi interesat să urmărească acțiunile unui personaj ale cărui gânduri și acțiuni sunt dedicate în proporție de 70-80% faptului că cineva este pe cale să o atace și să o omoare. Mai rău, romanul are narațiunea la persoana întâi, așa că citim constant despre paranoia exagerată a protagonistei și despre comportamentul acesteia. Se pune întrebarea cum poate funcționa o astfel de persoană, dacă trăiește sub stres constant. În plus, Lynnette are obiceiul de a minți, chiar și atunci când nu îi aduce niciun beneficiu. Pur și simplu o face și atât. În cazul meu, nu mi-a trezit nici cea mai mică simpatie. Același lucru îl pot spune despre restul personajelor. Nu știu cum a făcut-o Hendrix, dar aproape toată lumea din această carte pare să fie  prost, nepoliticos, sau nemernic. Ultimele supraviețuitoare petrec, de asemenea, mai mult timp plângându-se, certându-se și acuzându-se reciproc, decât susținându-se. În timp ce le urmăream discuțiile și acțiunile, am sperat de mai multe ori că un psihopat va apărea brusc și va ucide pe toată lumea, punând astfel capăt întregii povești. O grămadă de personaje secundare fac ca intriga să continue fără milă și să devină obositoare. Ca și cum a cunoaște gândurile obsesive și paranoice ale lui Lynnette nu ar fi fost o pedeapsă suficientă.

În timp ce citeam, am ajuns și la concluzia că  motivul ”slashers” a devenit practic o scuză pentru Hendrix pentru a critica violența împotriva femeilor. Romanul transmite mesajul că ”slashers” nu sunt atât de cool pentru că sexualizează și ucid femeile cu brutalitate. Autorul pare să uite că nu numai femeile mor în astfel de filme. Ucigașii psihopati urmăresc atât femeile, cât și bărbații.

Un subiect interesant ridicat de Hendrix este comerțul cu suveniruri de la scenele crimei. Personal, nu înțeleg cum acest lucru poate entuziasma oamenii, dar, pe de altă parte, cred că sunt mulți oameni dispuși să plătească pentru astfel de suveniruri și poate chiar să omoare pentru ele.

Finalul m-a dezamăgit și el. Mă așteptam la ceva complet diferit. 

Pe urmele ucigașilor. Fiice dispărute - Arno Strobe

Categoria: Carti thriller

Autor: Arno Strobel

Editura: LEBADA NEAGRA

An aparitie: 2024

Nr. pagini: 334

 

 

 „Pe urmele ucigașilor. Fiice dispărute” de Arno Strobe este începutul unei trilogii palpitante care ne scufundă în adâncurile întunecate ale acțiunii și gândirii umane.

După evenimente teribile din trecutul său, Max Bischoff a demisionat din poliție și acum, lucrează ca lector asociat pentru Academia de Poliție din Koln. După o prelegere, tatăl unei fete care a dispărut în urmă cu șase ani îi cere să preia din nou cazul în calitate de detectiv privat. Max își dă repede seama că nu poate să-și lase fostul loc de muncă în urmă și acceptă misiunea. El se trezește repede prins într-o rețea de minciuni și secrete.

Cartea este un thriller psihologic clasic, cu personaje incitante, evenimente neașteptate și multe momente care mi-au făcut pielea de găină. Cazul fetelor dispărute este extrem de incitant și captivant. Am fost atrasă într-un adevărat vârtej și cu cât citeam mai mult, cu atât îmi doream mai mult să știu ce s-a întâmplat cu micuța Leni.  

Intriga este prezentată din perspectiva diferitelor personaje, toate fiind desenate într-o manieră foarte opacă, astfel încât m-am pierdut într-o rețea de speculații chiar de la început. Puzzle-urile și misterul au dat intrigii tensiune și fior.

Protagoniștii au fost foarte autentici și deși la început nu mi-a plăcut prea mult Prim comisarul șef de la Criminalistică, pe parcursul cărții s-a dovedit a fi un investigator grozav și a colaborat foarte bine cu Max. Deși nu-l cunoșteam pe Bischoff înainte, în mintea mea mi-a apărut rapid o poză cu el. Abilitatea lui specială de a empatiza cu făptuitorii și de a le înțelege  perspectiva este impresionantă, chiar dacă nu pare să fie la cel mai bun nivel în acest caz. Mi-a plăcut foarte mult Max ca protagonist și cu siguranță aș vrea să citesc mai multe despre el.

Stilul de scriere este plin de viață și captivant - de multe ori m-am simțit ca și cum aș fi și eu parte a investigației! Strobel are o modalitate de a folosi cuvintele pentru a crea imagini care nu numai că continuă povestea, ci și ne scufundă în profunzimile psihologiei umane.

Pe scurt: Cartea nu este doar un simplu thriller, ci este o invitație de a explora partea întunecată a naturii umane. Așa că, dacă doriți o investigație captivantă și palpitantă, alegeți „Pe urmele ucigașilor. Fiice dispărute” și aruncați-vă în lumea fascinantă a lui Arno Strobel! Abia aștept să văd ce îi rezervă următorul caz lui Max Bischoff

 

Aspecte negative:

Desigur, nu totul este perfect. Uneori, povestea se mișcă puțin repede, iar explicațiile pot fi destul de lungi.

Avertisment: Subiectul cărții nu este pentru cei slabi de inimă - abuzul și crima asupra copiilor.

Secretul pacientei - Loreth Anne White

 

Categoria: Carti thriller

Autor: Loreth Anne White

Colectie: Buzz Books

Editura: LITERA

An aparitie: 2024

Nr. pagini: 416

 

”Oamenii vor face orice, (...) doar pentru a evita să se uite în propriile suflete.”

Un roman inspirat dintr-o crimă adevărată  care a avut loc într-un oraș liniștit din Canada.

Lily Bradley  este soția lui Tom, mama lui Phoebe și Matthew. Este psiholog și are propriul cabinet. Ea duce o viață liniștită - până când un eveniment tragic are loc lângă casa familiei Bradley.

Ce s-a întâmplat la malul mării? Și de ce a influențat atât de mult viața idilică a acestei familii?

Acesta nu este sfârșitul grijilor lui Lilly. Femeia începe să primească mesaje ciudate și se simte urmărită, amenințată.

Ce secret ascunde? De ce îi este frică?

 

              Aspecte negative:

• ü  Unele fire nu au sens, nici nu au contribuit cu nimic la intriga sau au părut doar să o încurce și apoi au fost abandonate
• ü  Atât de multe drame și secrete într-un mic cartier subminează credibilitatea poveștii.
• ü  Personajelor le lipsește autenticitatea, un caracter psihologic mai profund. Oamenii de aici nu prea vorbesc între ei, pur și simplu aleargă ca niște găini fără cap. După părerea mea, este greu să-ți placă personajele din „Secretul pacientei”. De la bun început te simți rezervat față de ei, iar murdăria care se strecoară încet de sub bula familiei perfecte îl face pe cititor să fie precaut.
• ü  Lily, care a promis că va fi personajul principal, devine al treilea.
• ü  Copiii lui Lily se comportă într-un mod care nu este adecvat vârstei. Phoebe, fiica soților Bradley,  are 12 ani, bea vodcă cu căpșuni și fumează țigări pe un câmp cu un prieten. Plus că este o gothă și își vopsește părul în roz. Dacă avea 16 ani, aș putea să cred, dar este un COPIL. Fiul lui Lily, în vârstă de 8 ani, face în secret fotografii cu cartierul de la fereastra mansardei. Ceea ce se dovedește a fi de ajutor pentru anchetă, pentru că desigur a făcut fotografia potrivită la momentul potrivit. Foarte practic.
• ü  Un pic prea multe brățări africane pentru o mână de oameni.
• ü  Munca anchetatorilor este destul de plictisitoare. Investigatorul principal, Rulandi Duval, nu m-a convins cum a rezolvat cazul. De asemenea, nu am înțeles ce rol au avut detaliile despre infidelitatea soțului și acțiunile fiului…dar mna…eu sunt mai grea de cap…
• ü  Finalul în sine este, din păcate, mediocru. Au fost atât de multe sugestii, suspecți, motive, iar finalul în sine nu a fost nimic special.
• ü  Cartea nu m-a surprins cu nimic original.

Poliția - Jo Nesbo

Categoria: Carti thriller

Autor: Jo Nesbo

Editura: TREI

An aparitie: 2023

Nr. pagini: 672

 

Harry Hole nu mai este comisar, acum este  civil. Predă la o academie de poliție și duce o viață liniștită, totul pentru a-i demonstra femeii pe care o iubește că este capabil să ducă o viață normală, stabilă, fără alcool și fără să urmărească criminali. Până când...

Un făptuitor necunoscut începe să ucidă polițiști care în trecut au fost implicați în investigații în care autorii nu au fost depistați.

Cazul devine rapid celebru, iar presiunea societății și a autorităților din Oslo este atât de mare încât cei mai buni ofițeri sunt implicați în căutarea vinovatului

Circumstanțele dramatice îl fac și pe Harry Hole să revină în joc.

După cum sugerează titlul cărții, aruncăm o privire mai atentă asupra instituției poliției din Oslo. Mai exact, conflictele tot mai mari și amenițarea că acest mediu este oarecum patologic și, din păcate, corupt. Acțiunea în sine începe cu o serie de crime urâte asupra unor polițiști, care sunt extrem de dureroase pentru colegi și terifiante pentru public. Ancheta nu este ușoară, sunt mulți suspecți, iar fiecare dintre ei poate fi următorul pe lista criminalului. Harry și prietenii săi, ca de obicei, au făcut față provocării, nerenunțând și încălcând metodele convenționale de prindere a criminalilor.Firele criminale sunt împletite cu momente personale din viața lui, și în acest caz, din viața altor polițiști, ceea ce nu s-a întâmplat prea des până acum. Nu ne concentrăm pe Harry atât de mult ca de obicei, aș spune că de data aceasta sunt alte personaje în prim plan.

Pe scurt: Jo Nesbo explorează colțurile întunecate ale psihicului nostru, căutând motivele degenerării, cruzimii, corupției și îndepărtării de moralitate. El vede oamenii ca pe niște animale mai inteligente, ghidate de ceea ce este benefic într-o situație dată. 

Aspecte poztive:

• De data aceasta, Nesbo expune lacunele din structura poliției, adică zona de care este responsabil personajul său principal, comisarul Hole. El își pune lui însuși, personajelor și cititorilor săi o serie întreagă de întrebări despre cum funcționează poliția, ce fac ei greșit, ce fac bine și ce se întâmplă atunci când eforturile lor de a soluționa cazuri minore și majore sunt ineficiente...
• Aduce în prim plan problema corupției, a organizațiilor care manipulează sistemul, acoperirea dovezilor, înclinarea adevărului în folosul propriu...

Aspecte negative:

• A amestecat firele cât a putut, dar după umila mea părere, a exagerat puțin. Ar fi putut fi mult mai simplu și nu ar fi afectat deloc calitatea.
• Nu sunt un fan al descrierilor lungi și al retardaților, așa că în primele 10 capitole m-am luptat cu mine să nu abandonez cartea. Consider că descrierea aceleiași situații din punctul de vedere a două persoane este inutilă - dacă nu adaugă nimic nou la acțiune, de ce să scrii de două ori despre același lucru? Tensiunea insuportabilă la care mă așteptam nu s-a materializat niciodată.
• Brutalitatea se revarsă din fiecare pagină - acesta cu siguranță nu este un roman pentru cei care caută deducție pură.
• Și Harry Hole? Autorul încearcă să-l arate dintr-o latură diferită, mai întunecată, pentru că, deși Hole pare că s-a retras, știm cu toții că viața lui nu poate fi pașnică și plăcută cu Rakel alături. Nu, Harry trebuie să complice totul. În timp ce anterior principala problemă a lui Harry, la fel ca și alți detectivi era alcoolul, acum Nesbo transferă tendințele autodistructive ale protagonstului său în relația sa cu Silje. Care relație se bazează pe sugestia că Harry ar putea să o rănească pe Silje, chiar dacă și el o dorește. În acest fel, Nesbo încearcă să arate că Harry nu este perfect, pentru că acesta (în afară de alcoolism) nu are defecte; iar din moment ce problema alcoolului este sub control, trebuie folosit altceva. Aspect care funcționează în medie.
• Deși psihologul Aune revine aici, nu obținem un portret psihologic al criminalului. Precum și un motiv convingător pentru atâtea crime.
• Au fost mult prea mulți oameni implicați pentru mine. Nu toți au fost cu adevărat importanți!
• Anumite dispozitive stilistice au fost pur și simplu suprautilizate. Cât de des moare Hole? Sau este în spital? Sau, sau, sau…? Din observațiile mele, acesta învie mai ceva decât Lazăr…