Jules Verne - Testamentul unui excentric

   
 

           În acest roman nu sunt creaturi gigantice  sau mașini ingenioase care zboară, submarine sau  artefacte fantastice . Nu  gasim nici paradisurile insulare  unde naufragiatii sunt supusi  unor pericole teribile. Jules Verne, cu intuiția sa de  vizionar  a inventat o poveste în care un grup de oameni anonimi, peste noapte  vor intra  in  atenției întregii țări de dragul participării lor la un   joc  a carui premiu este o suma mare de bani.

            Personajele  sunt oameni obișnuiți care au o  existență pașnică am putea spune chiar monotona. Ei sunt prinși într-un vârtej de evenimente  declansat de moartea  lui William J. Hypperbone, un milionar excentric. Decedatul  a fost un fan al jocului gastii   și  a hotarat  că moștenitorul averii sale  sa fie câștigătorul  acestui joc( Jocul gastii). Fiecare stat american reprezinta o casuta in  acest joc al gastii. In urma aruncarii zarurilor ei trebuie sa inainteze pana in statul care corespunde casutei dupa tabla de joc. Sunt traşi la sorţi următorii concurenţi: Max Réal (un pictor francez, care e însoţit de partenerul său, Tommy), Tom Crabbe (un uriaş, care participă cu antrenorul lui, Ioan Milner), Hermann Titbury (şi soţia, Kate), frumoasa vânzătoare Lizzie Wag (şi o prietenă de-a ei, Jovita Foley), Hodge Urrican (un marinar morocănos, însoţit de partenerul său, Turk) şi doamna T. Harris Kymbale (un reporter pentru ziarul „La Tribune”)  Acestor  șase jucători  li se va alătura  misteriosul  jucător cunoscut doar ca "XKZ." Cine este oare  acest misterios "XKZ"? Câștigătorul jocului va fi primul care  ajunge la casuta  63.

               Din  statul  Illinois- Chicago originea și prima etapă a jocului , jucătorii  vor traverseaza desertul Kansas, Texas, Maine, New York și faimosul Niagara Falls, Wisconsin, Kentucky, Florida și terenuri mlăștinoase, Milwaukee, Columbia, Wyoming și Yellowstone Park, Carolina de Sud, Missouri, California si Death Valley, New Mexico ... Autorul pare să fi cunoscut personal locurile descrise sau  sa fi  citit multe cărți despre geografia continentului  american. Descrierile pot fi  totusi  în mare parte rezultatul imaginației  fertile  a  lui Verne  .

             Pe scurt , un roman  de  aventură  superb si usor de citit pe nedrept probabil, încă  foarte putin cunoscut.

Contele de Monte Cristo- Alexandre Dumas

 



Contele de Monte Cristo

     Alexandre Dumas

         ,, Poartă-ţi în suflet durerea aşa cum norul poartă în el ruina şi moartea, ca pe o taină pe care n-o înţelegi decât în clipa când izbucneşte furtuna... .   “

     

                  Contele de Monte Cristo este un roman clasic care împletește temele cele mai controversate din istoria literaturii:. viață și moarte;dragoste și pierdere; gelozie și răzbunare; speranță ,disperare și iertare; lăcomie, mânie si  ură ; dreptate și nedreptate.

               Personajul principal este   Edmond Dantes un  tânăr chipeș ce urmeaza  să se căsătorească cu fata pe care o iubeste si tocmai a fost făcut căpitan de navă.    Din nefericire pentru Dantes în timpul ultimei sale călătoriei a fost rugat să facă o oprire in insula Elba pentru a lua  o scrisoare. Dantes este acuzat de trădare de către "prietenii" gelosi . Este  aruncat intr-o temnita si uitat de restul lumii. Aceste fapte se petrec in anul   1815 cand  Franța este sfâșiată de luptele între bonapartiștilor și a regaliștilor. In aceea perioada  in insula Elba era exilat Napoleon. Dantes  reușește să scape din închisoare   14 ani mai târziu. Este hotărât   să se răzbune împotriva dusmanilor  săi.

            Surpriză din  această carte este modul complicat  in care alege sa se razbune și  schemele  lui subtile. Bogat, fermecator si intrigant, considerandu-se un trimis al Providentei  se integrează în viața dușmanilor săi  și se împrietenește  chiar  cu copiii lor  . O întrebare pe care mi-am pus-o  ca cititor este dacă Dantes  va realiza la un moment dat că e mai bine să se bucure de viata lui decât  sa pedepsească pe cei din jurul lui. Altă întrebare este în ce punct Dantes va realiza  că el nu poate pedepsi pe cei răi  fără pedepsirea celor nevinovați din jurul lor.

                    Stelele reale ale acestei cărți sunt copiii celor trei "dușmani". În timp ce părinții pot fi putrezi, copiii sunt nevinovati . Modul în care Edmond  patrunde   în viața lor , face carte o lectura interesanta. Chiar daca el e un geniu  și are grămezi de bani, Dantes învață ca  nu le poate controla viețile asa cum credea  ca o  poate face . Se trezește ca este   o figura paterna  pentru  acesti tineri pe care incearca sa ii distruga   .

                      Sa urmaresti   cum aceste relații  se transforma treptat în  prietenii este unul dintre lucrurile cele mai interesante ale  cartii . Abia am aștepat  să vad în ce moment Dantes isi va  da seama cat de mult    planurile lui ii va rani pe noii lui prieteni.  Si atunci vine intrebarea : ce este el ? om sau monstru?! Dumas il descrie pe  Dantes ca un "înger răzbunător"  ce  pedepseste raul  in numele lui Dumnezeu. Dantes este portretizat ca  un  zeu, dar am simțit cea mai mare parte a cartii   mila  pentru el.Cartea m-a facut sa ma gandesc    daca exista rau absolut si daca  raufacatorii  se pot   indreptata.

            Romanul "Contele de Monte Cristo" reprezinta un simbol al rivalitatii eterne între bine și rău, între adevăr și falsitate. Dar poate cineva spune cu certitudine ce este bine și ce este rău?Ne confruntam  adesea cu situații diferite  dar  nu am  reușit să înțelegem  faptul că linia de demarcație dintre părțile aflate în conflict este foarte subțire.

Mandrie si prejudecata de Jane Austen

,,Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.” Asa începe Jane Austen cel mai popular roman al sau Mandrie si Prejudecata.”

Eroina principală Elizabeth Bennet este una dintre cele cinci fiice ale unei familii sărace. Dificultăţile pentru surorile Bennet (minunata Jane: frumoasa, incapatanata, inteligenta Elizabeth sau Lizzie, Maria, Kitty care urmează docile, sora  cea mai tânăra Lydia) îşi au originea în faptul că  nu au nici un frate, însemnand că moşia tatălui lor, va trece la un văr, pomposul preot domnul Collins. Soluţie pentru familia numeroasă este ca cel puţin una dintre fete  „să se căsătorească foarte bine" cu un domn cu avere. Domnul Bingley, un tanăr om bogat, ce închiriază Netherfield, devine cel mai eligibil burlac din Hertfordshire. În mod ridicol Doamna Bennet îl selectează pentru Jane, sperand ca fiica ei sa facă o căsătorie avantajoasă  cat mai curand .

Când armata vine în oraş, Lizzie il cunoaste pe fermecătorul George Wickham cu care se împrieteneşte crezand toate lucrurile  pe care i le spune despre domnul Darcy. În acelaşi timp la Longbourn îşi face apariţia  vărul Collins care vine în  vizită cu intenţia de a se căsători cu una dintre fetele Bennet. Iniţial atenţia lui se opreste asupra lui Jane dar în urma unei discuţii cu doamna Bennet, o cere în căsătorie pe Lizzie.

Jane Austen, este recunoscută, pentru ironia ei (Ironia este, evidentă doar cititorului care are avantajul de a cunoaşte modul în care lucrurile se dezvoltă pe masură ce cartea progreseaza.

De exemplu, în urma cererii în casatorie a domnului Collins nu ma pot stapani sa nu chicotesc:  

― Sînteţi prea grăbit, domnule, strigă Elizabeth. Uitaţi că nu v-am dat nici un răspuns. Daţi-mi voie s-o fac, fără să mai pierdem timpul. Primiţi mulţumirile mele pentru omagiul pe care mi l-aţi adus. Sînt foarte impre­sionată de cinstea cererii ce mi-aţi făcut, dar îmi este im­posibil să fac altfel decît s-o resping

― Nu aflu acum pentru prima oară, replică domnul Collins, cu o fluturare a mîinii, că printre tinerele domni­şoare se obişnuieşte a respinge propunerile bărbatului pe care, în secret, au de gînd să-l accepte, cînd acesta le soli­cită mîna pentru întîia oară, şi că uneori refuzul este re­petat a doua şi chiar a treia oară. Nu sînt deci deloc des­cumpănit de ceea ce mi-aţi spus şi sper să nu treacă mult şi să vă conduc în faţa altarului.

― Pe cuvîntul meu, domnule, strigă Elizabeth, speranţa dumneavoastră este extraordinară, după cele ce v-am spus. Vă asigur că nu fac parte dintre acele tinere dom­nişoare (dacă există cumva astfel de tinere domni­şoare) care sînt atît de curajoase, încît să-şi pună fericirea în joc, luîndu-şi riscul unei a doua cereri. Refuzul meu este foarte hotărît. Dumneavoastră nu m-aţi putea face fericită şi sînt convinsă că eu sînt ultima femeie din lume care v-ar putea face fericit. Ba mai mult, dacă prietena dumneavoastră, Lady Catherine, m-ar cunoaşte, am con­vingerea că m-ar găsi din toate punctele de vedere ne­indicată pentru această situaţie.

Refuzul domnului Collins de-a lua în serios refuzul lui Elizabeth este destul de amuzant. Un strat suplimentar de umor este în răspunsul lui Elizabeth pentru cei care ştiu ce se întâmplă mai târziu. Deşi ea insistă asupra faptului că ,, nu fac parte dintre acele tinere dom­nişoare (dacă există cumva astfel de tinere domni­şoare) care sînt atît de curajoase, încît să-şi pună fericirea în joc, luîndu-şi riscul unei a doua cereri” este  exact ceea ce se întâmplă, în mod neintenţionat, între Elizabeth şi domnul Darcy: ea refuză propunerea lui, dar  în cele din urmă îşi dă seama că în acest caz ea a aruncat o şansă la fericire.

Lizzie crede că Jane şi domnul Bingley sunt perfecţi împreună, motiv pentru care este  furioasă când îşi dă seama că  Domnul Darcy, prietenul lui Bingley, l-a convins pe acesta că Jane este lipsită de afectiune pentru el si  Bingley începe să-şi îndrepte atenţia în altă parte.

Soarta intervine şi îi aduce pe Darcy şi Lizzie împreună, ea începand să întrevadă că  acest om mandru are şi o alta latură ascunsă care dezvaluie un om bun a concluzionat ea – fapt  evident atunci când în secret intervine pentru a o salva pe Lidia sora cea mai tanara, de la o soartă mai rea decât moartea: de a fi sedusă dar nu căsătorită cu un ticălos. Treptat, Lizzie îşi dă seama că prima impresie în privinţa lui Darcy "plin de mândrie", a fost o "prejudecată ".

"Ce josnic m-am purtat, exclamă Elizabeth ― eu care mă mîndream cu discernămîntul meu, eu care mă preţu­iam pentru agerimea mea, care am dispreţuit adesea can­doarea generoasă a surorii mele şi mi-am satisfăcut va­nitatea, fiind inutil şi condamnabil neîncrezătoare! Cît de umilitoare este această descoperire! Totuşi, ce dreaptă umilinţă! Dacă aş fi fost îndrăgostită, n-aş fi putut fi mai nenorocit de oarbă. Vanitatea însă, nu dragostea a fost nebunia mea. Încîntată de preferinţa unuia şi jignită de indiferenţa celuilalt, chiar de la începutul cunoştinţei noastre, am cochetat cu idei preconcepute şi cu ignoranţa şi ara gonit raţiunea din toate împrejurările în care era implicat vreunul dintre ei. Pînă în clipa aceasta, nu m-am cunoscut pe mine însămi".

Spre finalul romanului Darcy ajunge la concluzia că relaţiile dintre bărbat şi femeie nu pot fi dictate de clasă sau de avere. 

Am putea povesti ore despre această carte: personajele amuzante doamna Bennet şi Lady Catherine, poveste de dragoste dintre Jane si Bingley, relaţiile existente între surorile Bennet; căsătorii nefericite şi de modul în care Elizabeth este determinată să se căsătorească din dragoste.

Sper ca am starnit interesul celor care încă nu au s-au întalnit cu romanele lui Jane Austen.

                                                                 6/6

La Paradisul femeilor - Émile Zola

Titlu original: Au Bonheur des Dames
Anul apariţiei: 2007
 (Publicat iniţial in 1883)

    

      

Romanul spune povestea Denisei Baudu, o fata de 20 de ani care impreuna cu cei doi fraţi mai mici soseste din provincie pentru a-si încerca norocul la Paris. Cu părinţii lor morti, Denise, îşi asumă rolul de mamă şi ia decizia de a se muta la Paris sperand sa primeasca ajutor de la unchiul lor care are un magazine de stofe. Din păcate, magazinul unchiului  este în declin, la fel ca toate magazinele din cartier şi Baudu, nu poate oferi Denisei un loc de muncă. El este plin de mânie şi resentimente faţă de magazinul lui  Mouret "stăpânul acestei teribile maşini”.

    ,,Altădată, când comerţul era cinstit, prin noutăţi se înţelegeau doar stofe, nimic mai mult. Astăzi, se pare că nu există decât interesul de a fura meseria vecinilor…’’

Denise, cu toate acestea, este "uluita şi  atrasa" de magazinul uriaş, în timp ce simte "repulsie ‘’instinctivă fata unchiul ei si de metodele lui demodate in afaceri. Din moment ce unchiul ei nu o poate ajuta, găseşte un loc de muncă la magazinul ,,Paradisul femeilor‘’ şi începe o muncă foarte grea acolo.  Mouret (patronul) este un agent de vânzări remarcabil şi ca un om care iubeste femeile, el a înţeles exact cum sa atraga femeile în magazin pentru a-si  cheltui chiar si  banii pe care nu ii au.

    ,,Dacă în căminul ei femeia domnea ca o regină, adulată şi flatată, înconjurată de atenţie pentru toate slăbiciunile ei, atunci ea domnea ca o regină îndrăgostită ce plătea cu o picătură din propriul sânge fiecare capriciu al ei. Graţie galanteriei sale, Mouret ascundea sentimentul de brutalitate de care putea da dovadă, asemenea unui evreu ce vindea femeia la kilogram; astfel, el îi ridica un templu, o flata folosind o legiune întreagă de vânzători, creând ritul unui nou cult; nu se gândea decât la ea, încercând mereu să găsească tentaţii tot mai mari;”

În timp ce magazinul lui este o minune Mouret este urât de către vecinii săi, pe care  lent ii scoate din afaceri. ,,Paradisul Femeilor "a început ca un magazin de draperii/ perdele, dar de-a lungul anilor, s-a extins pentru a include zeci de departamente diferite, iar acest lucru ii aduce pe vecinii sai in  pragul falimentului .

    ,,Singura dorinţă a lui Mouret era să cucerească femeia. O dorea regină în casa lui, construise acest templu în cinstea ei, pentru a o avea la dispoziţia lui. Aceasta era tactica lui: o ameţea cu atenţii galante, pentru a‑i specula dorinţele şi a‑i exploata patima.’’

Zola este un maestru al  descrierilor . Există multe pasaje superbe, aproape senzuale, pasaje ce prezinta marfurile de la Paradisul femeilor.

    ‘’ În mijlocul raionului, o expoziţie de mătăsuri de vară lumina holul cu strălucirea unei aurore, ca răsăritul unui astru, în cele mai delicate nuanţe ale luminii, roz‑pal, galben‑stins, albastru‑limpede. Erau şaluri de o fineţe pură, surahuri  mai uşoare decât pufurile ce‑şi iau zborul din copaci, pekin‑guri  satinate ca pielea suplă a fecioarelor chineze. Mai erau expuse numeroase mătăsuri de Japonia şi de India, fără a le socoti pe cele pariziene, cu o mie de dungi, în pătrăţele, cu flori, amintind de doamnele în rochii cu volane, ce se plimbau în dimineţile de mai pe aleile umbrite de coroanele copacilor.’’

Magazinul oferă cazare, masă, activităţi sociale pentru angajaţii săi, promovând astfel formarea unei ,,noi clase sociale ,,confuze”.

,,Aproape toate domnişoarele, aflate mereu în contact cu clientela bogată, preluau graţia acestora, ajungând să aparţină unei clase sociale confuze ce plutea undeva între femeia burgheză şi cea muncitoare; dincolo de felul lor de a se îmbrăca, de manierele şi de frazele învăţate, nu exista decât o educaţie falsă, surprinsă din ziarele vremii, din tiradele dramelor şi din toate prostiile ce umpleau străzile pariziene.’’

Sub  strategiile  de marketing, pot fi de asemenea găsite: concurenţa şi bârfă între vanzatori , declinul negustorilor din zona, povesti de dragoste, lupta Denisei pentru supravietuire, avansarea ei  in cariera şi cel mai important, iubirea lui Mouret pentru Denise.

   

                                                                6/6